Atitudini

Călin Popescu-Tăriceanu despre „statul paralel” patronat de Klaus Werner Iohannis

    Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, domnului Klaus Iohannis, de Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu – joi, 2 […]

 

 

Scrisoare deschisă adresată Preşedintelui României, domnului Klaus Iohannis, de Preşedintele Senatului României, domnul Călin Popescu-Tăriceanu – joi, 2 noiembrie 2017

                                                Domnule președinte Klaus Iohannis,

Încep prin a exprima regretul meu cu privire la atacul pe care l-ați lansat azi la adresa mea ca președinte al Senatului, total nepotrivit pentru demnitatea unui președinte al țării, atât ca limbaj, cât și ca argumentație. Această manieră de exprimare publică devoalează starea dumneavoastră de nervozitate pe care pot s-o înțeleg, dar nu pot s-o accept, stare generată de o serie de adevăruri despre domnia voastră care nu vă convin, dar care au devenit notorii și pe care le-am reiterat opiniei publice zilele trecute. Sunt adevăruri pe care nu mulți îndrăznesc să le prezinte în public de teama unor represalii pe bază de dosare și cătușe. Ei bine, eu nu sunt timorat nici de dosarele pe care le fabrică la comandă zeloasa dumneavoastră colaboratoare, Codruța Kovesi, și nici de alte instrumente utilizate de „statul paralel” pentru arestarea, compromiterea, chiar condamnarea sau îndepărtarea din viața publică a adversarilor dvs. politici.

Concret. Ați afirmat azi că în România nu există nici forțe oculte, nici forțe subterane și nici stat paralel. Ba există, domnule președinte, iar dumneavoastră sunteți produsul acestor forțe, având rolul de a executa întocmai și la timp planurile oculte ale „statului paralel”. Doar nu vă închipuiți că ați câștigat alegerile din 2014 pentru inexistente merite politice sau pentru ilegalitățile comise în calitate de primar al Sibiului. Nu. Ați fost ales de „statul paralel” să câștigați alegerile pentru că sunteți șantajabil cu dosare penale și, deci, ușor de manevrat de cei care controlează cu adevărat „statul paralel”. Când e vorba despre adversari politici, termenul dvs. preferat este: „penal”. Ce adjectiv credeți că vi s-ar potrivi după ce s-a dovedit că familia dvs. a obținut prin fals și uz de fals niște spații locative valoroase la Sibiu în perioada când erați primar?

Afirmația mea, că „statul paralel” există, se bazează pe foarte multele dezvăluiri extrem de concrete, cu subiect și predicat, făcute de personaje care au cunoscut din interior mecanismele malefice ale sistemului. Dezvăluirile au fost făcute cu ocazia audierilor din comisiile parlamentare abilitate și au devenit notorii prin intermediul presei. În lipsă de argumente și nedorind ca opinia publică să afle mai multe, ați ales metoda absurdă a negării evidenței și, în plus, ați refuzat ca, în calitate de șef al CSAT, să luaţi masuri faţă de faptele grave prezentate la Parlament, deși aveați obligația s-o faceți.

Ați spus despre mine că am obsesii declarative cu privire la „statul paralel”, care ar fi apărut după ce procurorii m-au deferit Justiției. În realitate, lucrurile stau exact invers. Criticile mele consecvente cu privire la practicile abuzive ale DNA, SRI din perioada Maior-Coldea, într-un cuvânt ale „statului paralel”, sunt cauza care a dus la fabricarea unui dosar împotriva mea și nu efectul. În plus, vă reamintesc că aceste critici publice sunt făcute cu multă vreme în urmă, de circa 3 ani. „Statul paralel”, pe care cu onor îl patronați, a încercat ca și în alte cazuri să mă reducă la tăcere, dar, ce să vezi, rețeta n-a reușit.

Cu referire la persoana mea, ați mai afirmat că „nu fac bine politicii”. Aveți dreptate, nu fac bine politicii promovate de dvs. Aveți dreptul să exprimați un punct de vedere, dar de același drept mă bucur și eu. Ca urmare, pentru că legile Justiției se află pe ordinea de zi a Parlamentului, o să împărtășesc părerea mea cu privire la acest subiect, ca să se vadă cine nu face bine politicii.

Domnule președinte, dorința dvs., clar exprimată în declarații oficiale, este ca lucrurile să rămână în Justiție așa cum sunt acum. Sunteți mulțumit de activitatea DNA sub conducerea Laurei Kovesi, nu vă deranjează toate abuzurile dovedite, nu vă deranjează încălcarea brutală a drepturilor omului etc. Țineți neapărat să fiți în continuare cel care numește în funcții pe șefii marilor Parchete și ai ÎCCJ, ca să puteți controla Justiția. Aceasta în pofida declarațiilor prin care pretindeți că vreți o Justiție independentă de politic. Poziția dvs. pe această temă este cea mai convingătoare dovadă că nu doriți o Justiție independentă, ci una controlată chiar de domnia voastră în sprijinul perpetuării mecanismelor „statului paralel”. Fără acest „stat paralel”, nu aveți nici o șansă să supraviețuiți politic.

În februarie 2016, am depus la Parlament un proiect de lege prin care propuneam ca șefii marilor Parchete și ai ÎCCJ să fie numiți de CSM și nu de vreun factor politic, cum este președintele României. Prin acest proiect de lege am vrut o independență reală a Justiției, dar v-ați împotrivit public. Pe de o parte declarați că aveți încredere în CSM, dar pe de altă parte, nu vreți să cedați controlul asupra Justiției. Această atitudine duplicitară chiar face rău politicii.

Nu în ultimul rând, vă atrag atenția asupra unei alte afirmații pe care ați făcut-o astăzi, prin care v-ați exprimat public împotriva unei decizii a Curții Constituționale referitoare la introducerea unui prag privind abuzul în serviciu. În ultimii ani s-a impus o cutumă necesară la nivelul liderilor politici de a nu politiza deciziile CCR prin critici publice. Este o cutumă pe care am respectat-o pentru că respect Constituția. Dumneavoastră ați încălcat-o și, mai grav, alimentați un curent de opinie conform căruia  deciziile CCR și Constituția se respectă doar atunci când servesc intereselor proprii. Se induce astfel percepția că deciziile Curții Constituționale sunt facultative, că pot fi puse la îndoială și, deci, că legea fundamentală a statului poate fi pusă la îndoială.

Vă promit, domnule președinte, că, în ciuda faptului că nu fac bine politicii promovate de dvs., mă voi lupta în continuare împreună cu toți oamenii de bună credință pentru demantelarea „statului paralel”, pentru aflarea adevărului despre mecanismele acestui sistem și a participanților la uzurparea puterii alese democratic la alegeri.

                                                                                                                     Călin Popescu-Tăriceanu

                                                                                                              Președintele Senatului României

Sursa: www.senat.ro

2 Comments

  1. elena

    Din nefericire nu cred ca poate para Tariceanu loviturile paralelilor.

  2. Jan Valjean

    Intr-adevar,KW Iohannis este o creatie artificiala a serviciilor de informatii romane subordonate CIA-Mossad-BND.Operatiunea s- a derulat printr-o manipulare masiva in special pe Facebook dar si pe televiziuni,ziare si saituri controlate sau apartinand in principal SRI,adica noua securitate.Apoi binomul SRI-DNA a continuat sa actioneze nestingherit in actiunile lor imorale si mizerabile de noua politie politica.KWI este precum un bidon gol,fara continut,termen pe care securistii si acolitii lor din presa il foloseau in cazul lui Crin Antonescu pe care l-au eliminat ca sa-l introduca in scena pe insul lipsit de continut dar iubitor de lene si lux,KWI,o rusine de om si de presedinte.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.