Observator

Călin Popescu Tăriceanu și ai lui silbersteini, finkelsteini… (II)

    CE A FĂCUT CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PENTRU POPORUL ROMÂN   Am scris ieri ce a făcut Călin Popescu […]

 

 

CE A FĂCUT CĂLIN POPESCU TĂRICEANU PENTRU POPORUL ROMÂN

 

Am scris ieri ce a făcut Călin Popescu Tăriceanu pentru el și pentru evrei. Este cazul să vedem ce a făcut, în calitate de prim-ministru, pentru poporul român.

Cine se uită la Antena 3, află că cei mai buni prim-miniștri ai României din ultimul sfert de veac au fost Adrian Năstase, Victor Ponta și  Călin Popescu Tăriceanu. Unii, poate chiar îi cred. În principiu, eu respect dreptul oricărui altuia la propria părere. Dar nu atunci cînd aceste păreri sînt exprimate diversionist și mincinos, plătite cu bani grei, de un post TV care nu ține de mass-media ci de un mizerabil aparat de propagandă pus în slujba unei mafii politice, pe care se străduie să o readucă la putere. Desigur, este bine că s-au străduit să scoată la vedere bubele lui Băsescu, dar să nu uităm că nu au făcut asta pentru a informa românii, ci ca o fază a războiului Voiculescu-Băsescu. Iar astăzi, cînd de aproape un an și jumătate Băsescu nu mai este președinte, devine penibil ca la știri să ne prezinte fapte sau declarații ale lui Băsescu de acum 3, 5 sau 7 ani. În schimb, despre corupția, abuzurile și averile lui Năstase și Ponta, nici un cuvînt. Mai mult decît atît, profitînd de memoria scurtă a românilor, Antena 3 aruncă în spinarea lui Băsescu privatizările frauduloase, ilegale, păguboase ale regimului Năstase, în timp ce Victor Ponta era șeful corpului de control al prim-ministrului. L-a întrebat cineva vreodată pe Ponta ce constatări a făcut în anii în care a încasat leafă de șef al corpului de control?

Se spune că în timpul guvernărilor Năstase, Tăriceanu și Ponta, România a înregistrat cele mai mari creșteri economice. Nu sînt specialist în acest domeniu, și atunci mă întreb ca orice profan ce creștere economică poate să aibe o țară care nu mai are economie? Oare banii trimiși în țară de căpșunari și alte milioane de români care muncesc în întreaga lume, accizele la țigări, mărite de cîteva ori pe an încît au ajuns să constituie 80 % din prețul unui pachet, supraaccizele la benzină constituie creștere economică?

Atît Năstase cît și Tăriceanu s-au lăudat cum datorită eforturilor lor, românii au putut să plece și să muncească în străinătate. Ce declarații imbecile, ai fi tentat să spui. Dar Năstase este extrem de inteligent, la el a fost o declarație propagandistică. În realitate, obligarea românilor să plece la muncă în Europa a avut efecte catastrofale. În primul rînd, plecînd să muncească la negru, bugetul de stat a fost lipsit de impozitul pe salariu pe care l-ar fi obținut dacă acelor români li s-ar fi creat locuri de muncă în țara. În al doilea rînd, cei plecați în străinătate nu au mai contribuit în țară la fondul de pensii (cînd peste 3 milioane de români apți de muncă nu contribuie la acest fond, este evident că în scurt timp va intra în colaps). În al treilea rînd, românii plecați la muncă la negru în Europa, nu beneficiază de asistență medicală. În al patrulea rînd, declarația lui Ioan Rus în urma căreia a demisionat, a avut un mare sîmbure de adevăr, dar a păcătuit prin generalizare – într-adevăr, au existat foarte multe cazuri în care prin plecarea unui soț la muncă în străinătate familiile s-au destrămat, multe soții au ajuns să se prostitueze și mulți copii, scăpați de sub supraveghere, au luat-o pe drumuri greșite. Cu asta s-au lăudat de fapt Năstase și Tăriceanu.

Din punctul meu de vedere, din păcate, România nu a avut în ultimul sfert de veac nici un prim-ministru bun. Norocul foștilor prim-miniștri a fost că sîntem o țară civilizată și europeană căci altfel, într-o țară necivilizată și neeuropeană, pentru răul făcut propriului popor, ar fi primit glonțul sau ștreangul.

Dar să ne întoarcem la Tăriceanu.

Am ascultat în ultimul sfert de veac o sumedenie de declarații gen Gîgă din partea oficialilor (păcat că nu mi le-am notat pe toate). Are și Tăriceanu meritul lui în intrarea în acest top. Cînd era ministrul industriei, la o scumpire enormă a benzinei care a generat mari proteste, a replicat senin că această măsură nu îi afecteaze pe săraci, ci pe cei bogați, întrucît aceștia au mașini. Oare mintea lui Tăriceanu nu putea înțelege că orice scumpire a benzinei duce la scumpirea tuturor lucrurilor și în primul rînd a mîncării, întrucît printre componentele oricărui cost se află și cheltuielile de transport? Și orice scumpire a carburantului, mai ales în acea perioadă, constituia ocazia, chiar și cînd nu era nejustificat, de a majora prețurile?

În prima parte a anului 2005 am publicat un articol în „Tribuna Antifascistă”. Vă mirați? În acel moment nu mă mai publica nimeni iar bunul meu prieten prințul Dimitrie Callimachi (Dumnezeu să-l odihnească!) mi-a oferit ocazia ca scrierile mele să mai poată vedea lumina tiparului. Colaborarea a ținut doar cîteva luni întrucît mai întîi a apărut cenzura, iar mai apoi nu au mai apărut articolele mele. Am aflat ulterior explicația – sediul redacției funcționa cu titlu gratuit într-un apartament din Vatra Luminoasă, proprietatea Federației Comunităților Evreești din România. Au fost ultimele mele apariții în presa scrisă.

Articolul la care mă refer era intitulat „O urare nu te costă, nici nu te obligă”. Era vorba de celebrele vorbe „Sa trăiți bine!”. Românii s-au grăbit să înțelega din asta că vor trăi bine, dar de fapt nu fusese o promisiune, ci doar o urare! Am scris în articol că după această urare, Băsescu a cîștigat alegerile din 2004 iar apoi s-a ocupat de axa Washington-Londra-București lăsînd grija trăitului bine al românilor în sarcina lui Tăriceanu.

Prima grijă a lui Tăriceanu a fost introducerea cotei unice de impozitare de 16 % prin care s-a promis că toată lumea va cîștiga. În realitate, au cîștigat în primul rind marile societăți comerciale, băncile, societățile de asigurări, societățile de avocatură, etc. În al doilea rind, au cîștigat cei cu salarii mari – dacă pînă atunci impozitul pe salariu era între 18-40 %, cei cu salarii mari au cîștigat 24 % iar cei cu salarii mici doar 2 %. Pierderea suferită de buget prin reducerea cotei de impozitare a fost acoperită prin alte măsuri, care au afectat toți locuitorii țării, dintre care mai mult de jumătate nu aveau nici un cîștig din cota unică. Reiau cîteva pasaje (fără diacritice) din cele 3 pagini ale articolului de acum 12 ani:

„Toata lumea cîștiga din cota unica” s-a promis. Să vedem însă în realitate cine ciștigă, și mai ales cine nu cîștigă din aceasta. Pornind de la cca. 18 milioane de cetateni români majori (adică cu drept de vot) constatăm că cei cca. 6,5 mil. pensionari nu profită cu nimic; cei cca. 2 milioane care și-au părăsit țara pentru a găsi loc de munca în restul lumii nu cîștigă nimic; cei cca. 1 mil. de someri (cifra adevarată fiind mult mai mare decît cea oficială) nu cîștigă nimic; cei cca. 500.000 de studenti nu cîștigă nimic. Totalizînd, ajungem la cca.10 milioane de romåni care nu cîștigă nimic din cota unică de impozitare, dar care pierd enorm prin consecințele acesteia. Rămîn cca. 8 milioane de români din care nimeni nu știe cîți sînt casnici sau casnice, cîți sînt țărani care trăiesc exclusiv din ce produce gospodaria lor, cîți au vîrsta de pensie dar nu au pensie fiindcă nu îndeplinesc condițiile, cîți sînt încă elevi – adică, numeroase alte categorii care nu cîștigă nimic din cota unica, dar suportă consecințele.

Sindicatele au anunțat că marea majoritate a salariaților cîștigă din cota unica de impozitare cca. 50.000 lei lunar.

De cistigat insa, unii cistiga cu adevarat din cota unica: demnitarii si magistratii cistiga in plus lunar citeva milioane de lei; presedintii si directorii generali din banci, societati de asigurare, companii nationale si multinationale cistiga in plus lunar citeva zeci de milioane de lei; dar cel mai mult cistiga oamenii de afaceri: o firma cu un profit lunar de un milion de euro, cistiga tot lunar in plus 90.000 de euro.”

„Dar pierderile de la buget cauzate de cota unica trebuiau acoperite cu ceva. Și s-a gasit cu ce sa se acopere: tarifele pentru termoficare, energie electrica și gaze cresc; accizele la benzina, alcool si tigari cresc, iar in plus se introduc si pentru energie electrica si gaze, iar la gaze vom fi obligati sa platim, fara nici o justificare, si un abonament zilnic;…s-a introdus 20 % impozit pe profit la cistigul din jocuri de noroc inclusiv cind cistigul nu acopera investitia (pretul lozului sau biletului); se impoziteaza cistigul la bursa, inclusiv cind cistigi la actiunile de la o societate, dar pierzi la actiunile de la alte 10 societati (paguba este a ta, dar cistigul il imparti cu statul); platesti impozit pentru cistigul din vinzarea proprietatii, ca si cum si Guvernul Tariceanu ar fi coproprietar; invalizii pierd facilitati banesti in cuantum mai mare decit pretinsul cistig al cotei unice; mamele isi vad drepturile banesti cistigate sub alte guvernari ciuntite; medicamentele gratuite sau compensate se reduc pina la disparitie; de la o zi la alta apar noi taxe, noi impozite, noi contraventii cu noi amenzi iar organele de control (politia, fiscul, garda financiara, politia sanitara, protectia consumatorului si alte zeci de organisme de control infiintate de la o zi la alta) haituiesc fara nici un discernamint simplii cetateni, ocolind cu grije firmele patronate de oamenii politici.”

„Iar cel mai odios imi pare accizarea tuturor produselor si serviciilor, inclusiv energia electrica, gazele naturale si combustibilii. Accizele fiind prin definitie legate de produsele de lux, inseamna ca Tariceanu considera ca folosirea becului, gatitul la aragaz si insusi delictul de a minca (intrucit piinea, carnea, laptele, legumele se produc cu energie si se transporta cu combustibil, scumpirile acestora conducind implicit la scumpirea produselor) constituie un lux pe care doar oamenii de afaceri au dreptul de a si-l permite.

Din cota unica de impozitare, vreo trei sferturi dintre romåni nu cistiga nimic, vreun sfert cistiga 50.000 lei lunar iar, intr-adevar, cca. 0,1 % cistiga lunar intre citeva milioane si citeva sute de milioane de lei. Dar exceptind pe cei 0,1 %, pe care nimic nu-i afecteaza, lipsa cistigului promis sau citimea infima a acestuia pentru 99,9 % din populatie ii conduce pe acestia la o saracire accelerata, la pauperitate, la inanitie, la grabirea mortii naturale si la sinucidere.

În ce privește celelalte argumente în sprijinul cotei unice, acestea parca vin dintr-un banc cu Bulă:

– de unde să-și găsească românii cîte 2-3 locuri de munca fiecare, in conditiile in care tocmai lipsa locurilor de munca a determinat 2 milioane de romåni sa-și părăsească țara?

– cum să scoată la suprafață munca la negru, cînd chiar plata noii cote de impozit ar însemna recunoașterea, implicită, din partea patronilor, că pînă acum au practicat munca la negru?

– cum sa facă mediul de afaceri din România mai atrăgător, cînd de 15 ani încoace in Romånia au investit doar firme straine care 1) practicau exclusiv evaziunea fiscala dupa care patronii dispareau; 2) cumparau societati romånesti in cadrul campaniei „privatizare la 1 $” dupa care vindeau activele si plecau; 3) spaguiau inainte sau dupa privatizare guvernantii pentru a li se oferi avantaje inexistente in caietul de sarcini al licitatiei? În România nu au investit niciodata serios investitorii seriosi.

Cota unica de impozitare  constituie în realitate un genocid premeditat al Aliantei D.A., în propriul lor interes.

Apoi, Tăriceanu a mai trîntit cîteva OUG devenite legi sau proiecte de legi adoptate prin prostia, nepăsarea sau corupția parlamentarilor.

OUG nr. 149/2007 prin care se introduce obligativitatea pentru toți salariații bugetari din localitățile urbane de a accepta plata salariului pe card bancar – măsură care urmărea mărirea profitului băncilor, dar care în anul 2009 a fost declarată neconstituțională.

Legea nr. 23/2007 prin care cetățenii români în vîrstă de pînă la 35 de ani sînt obligați ca în afara contribuției  la asigurări sociale de stat, să cotizeze și la casele private de pensii (nu știu cite din aceste sînt românești).

Legea nr. 260/2008 prin care toți cetățenii români au fost obligați să își asigure locuințele – măsură care urmărea mărirea profitului societăților de asigurări dar care a condus la mari fraude. S-au constatat că în foarte multe cazuri, pentru locuințe situate în zone în care niciodată nu au existat cutremure sau inundații, agenții de asigurări, știind că niciodată acolo nu se vor produce daune, au băgat banii în buzunar fără să înregistreze contractele de asigurare. Dacă Tăriceanu ar fi avut minte, s-ar fi gîndit la asta.

Iată cum performantul prim-ministru Tăriceanu a lucrat împotriva intereselor românilor, dar în favoarea instituțiilor străine. Poate din această cauză a fost sprijinit să ajungă al doilea om în stat. Vai de mama lui de stat!

                                                                             Dan Cristian IONESCU

 

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*