Observator

Călin Popescu Tăriceanu și ai lui silbersteini, finkelsteini…

                            PREACINSTITUL TĂRICEANU Îl cunosc pe Călin […]

 

                          PREACINSTITUL TĂRICEANU

Îl cunosc pe Călin Popescu Tăriceanu de vreun sfert de veac, de pe vremea în care amîndoi ne aflam în opoziție (acolo unde eu am rămas permanent). Marele ghinion cu care l-a lovit soarta a fost coeficientul său redus de inteligență, împrejurare recunoscută chiar de tatăl său vitreg, masonul Dan Amedeo Lăzărescu, cel care i-a înlesnit ascensiunea politică (în situații diferite, acesta s-a exprimat în fața a doi prieteni ai mei cu următarele cuvinte aproximative: „Se pare că unele femei îl apreciză. Mă rog, nu știu exact de ce”).

De acest handicap al lui Tăriceanu, m-am convins personal la o masă rotundă organizată de o fundație britanică la începutul verii anului 1996, la scurt timp după alegerile locale. Plin de emfază, Tăriceanu se lăuda cu faptul că CDR a cîștigat alegerile locale – era evident că din cauza pădurii, el nu vedea copacii. Am luat cuvîntul și am arătat că CDR a cîștigat cele mai multe locuri de consilieri județeni, dar datorită unor trădări, unele din partea PNL, altele din partea PNȚ-cd, într-o serie de județe (sper că nu mă înșeală memoria, dar îmi amintesc de Tulcea, Arad și Mureș) președinți de consilii județene au fost aleși oamenii lui Iliescu, cei care teoretic pierduseră alegerile. Ori, pîinea și cuțitul sînt în mîinile președintelui consiliului județean. Nu mai rețin cuvintele violente cu care a replicat Tăriceanu, dar era clar că nu a înțeles nimic.

După scurt timp eu am făcut o declarație publică precizînd că nu îmi trădez țara pentru un loc în Parlament și, refuzînd candidatura pentru un loc eligibil de deputat, am părăsit CDR. Nici un ziarist, nici un post TV, nimeni nu m-a întrebat ce am vrut să spun cînd am vorbit despre trădarea țării.

CDR a cîștigat cele mai multe voturi la alegerile parlamentare. Mare bucurie în CDR! Pe atunci, nu știu ca în parlament să se fi implementat mituirea parlamentarilor ori traficul de influență. Pe atunci, mult mai modești, noii parlamentari se băteau pe cît mai multe locuri în CA-urile și AGA de la cele mai rentabile unități economice.

Tăriceanu a ajuns deputat și apoi ministru al industriei. Incapacitatea lui a determinat înlocuirea din funcție la prima remaniere guvernamentală.

Dar, așa cum se întîmplă la noi, cei sprijiniți de unii și de alții, ajung să devină în același timp lideri politici, parlamentari, miniștri și oameni de afaceri. Ca om de afaceri, a avut împliniri. În anul 1998, ca importator de Renault si Citroen, a vîndut la Romtelecom un număr de 1.000 de autoutilitare care ar fi fi putut fi produse la ARO Cîmpulung Muscel – lipsit de comenzi, ARO a început să se prăbușească, în timp de Tăriceanu a cîștigat probabil primul (sau primele) dintre milioanele lui de dolari. Cunosc acest lucru foarte bine întrucît primind informația, am redactat în două exemplare o interpelare către primul ministru Radu Vasile pe care le-am dat senatorilor Niculae Cerveni și Cornel Gavaliugov. Niculae Cerveni s-a dus la Senat, a depus interpelarea și apoi a plecat la un proces. Apoi, a venit și a depus interpelarea și Cornel Gavaliugov – a fost un moment amuzant. Cel care le-a primit, mi se pare Hrebenciuc, a citit-o și a spus: „Nu puteai și tu să schimbi cîteva vorbe? Să nu fie chiar cuvînt cu cuvînt ce a scris Cerveni!” Am citit apoi răspunsul lui Radu Vasile. A refuzat să răspundă chiar la toate cele 10 întrebări puse, dar a confirmat vînzarea fără licitație de către Tăriceanu a celor 1.000 de autoutilitare – este adevărat, pe atunci conflictul de interese nu era încriminat, dar era totuși o problemă de morală, moralitatea fiind o altă trăsătură de caracter care se pare că îi lipsește lui Tăriceanu.

Cu aceeași ocazie, am aflat că Tăriceanu a mai vîndut fără licitație alte 500 de autoutilitare către Romgaz, dar aici nu am dovezi. Oricum, cele 1.000 de bucăți vîndute către Romtelecom puteau salva de la pieire ARO.

În anul 2005 cel care fusese prost ca ministru, a fost bun să fie numit prim-ministru.

În zilele de 15-16 martie 2005 Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, de abia numit premier al României, a plecat în Israel pentru a participa la inaugurarea unei noi aripi a muzeului holocaustului de la Ierusalim.

Toamna anului 2005 (an în care președintele de atunci al țării a vizitat muzeul holocaustului din Washington iar premierul pe cel din Ierusalim) a fost foarte bogată în evenimente de comemorare istorică, dar nu istorie a românilor ci a evreilor: la 11 sept. este inaugurat la Sighet muzeul memorial al holocaustului din Transilvania de nord; la 9 oct. este inaugurat centrul de studii ebraice din cadrul facultății de istorie a universității Al. I. Cuza din Iași; la 10 oct. este inaugurat institutul național (!) pentru studierea holocaustului din România „Elie Wiesel” (promis de fapt de Adrian Năstase în urma unei vizite tot la Ierusalim); în aceeași zi de 10 oct. este lansat primul manual pentru studierea istoriei holocaustului în România.

Tăriceanu se ocupa mult mai mult de interesele evreilor decît de cele ale românilor.

În iunie 2007, același Călin Constantin Anton Popescu Tăriceanu, și-a ales drept consilieri personali pe evreii Tal Silberstein, Shimon Shaves și Arthur J. Finkelstein, plătiți cu sume enorme (nu știu dacă din buzunarul propriu, din fondurile partidului sau cu bani de la bugetul statului). Anterior, unii dintre aceștia fuseseră consilierii lui Traian Băsescu și apoi ai lui Adrian Năstase.

La 6 oct. 2008, Călin Popescu Tăriceanu a declarat că în București se va ridica un monument dedicat Holocaustului – la scurt timp, Consiliul General al Municipiului București a adoptat Hotărîrea nr. 323/29 oct. 2008 prin care cei 3.000 m.p. ai Parcului Brezoianu sînt distruși pentru a face loc memorialului holocaustului. Aceasta în condițiile în care în România nu există nici un monument în memoria nenumăraților români victime ale evreilor.

S-ar putea ca doar cu aceste realizări să rămînă Tăriceanu în memoria românilor, sau mai degrabă a evreilor.

Astăzi, Tăriceanu are unele probleme cu DNA. Nu știu cît de reale sînt acestea, dar m-a frapat o afirmație a sa, cînd a spus că nu ne putem întoarce la anii ’50, cînd Securitatea făcea ce vroia. În principiu, el are dreptate, însă eu cred că în sinea sa, își dorește anii ’50, cînd demnitarii aveau o imunitate neoficială, dar absolută.

                                                                                                  Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*