Atitudini

CAND LIBERTATEA CUVANTULUI DEVINE PERICULOASA!

În ultimul timp ne-am obişnuit cu prezenţa din ce în ce mai mare a cetăţenilor străini. Cunoscuţi mai nou sub denumirea de expaţi, s-au stabilit aici din diferite motive: unii în spiritul „dezvoltării şi interculturalităţii“, dar, în realitate, puşi pe căpătuială, pentru că astfel funcţionează sistemul capitalist aplicat la noi – adică în forma sa iniţială, primitivă! –, iar alţii pur şi simplu de plăcere, curiozitate şi cu cele mai bune intenţii.

Definirea termenilor

 

Neologismul expat provine din verbul englezesc expatiate, care înseamnă: „1. (upon) a se întinde (asupra – cu gen.), a vorbi mult (despre); a o lua razna. 2. (rar) „a rătăci, a pribegi, a hoinări“ (vezi: Academia Republicii Socialiste România, Institutul de lingvistică, Dicţionar englez-român, Editura Academiei Republicii Socialiste România, Bucureşti, 1974, pag. 256).

Trebuie să atrag atenţia asupra faptului – ce ţine de sociologia limbii – că noul cuvânt, actual, expat, menţine conotaţia trivalentă, iniţială, a verbului din care provine: 1) are nu doar sensul al doilea, rar, topografic şi geografic, referitor la calitatea de hoinar sau, mai trist, de pribeag a individului, dar 2) include şi primul sens, care trimite la necesitatea de socializare a expaţilor, anume aceea de „a vorbi mult“, de a comunica direct, văzându-se între ei, faţă-n faţă, nu prin videocamere, pe Internet; şi, mai mult, 3) conţine şi specificitatea grupurilor de expaţi, de „a vorbi mult despre orice“, chiar de a bate câmpii, de „a o lua razna“. Aşa cum voi exemplifica mai jos, unii chiar o iau razna prin Istorie, evident, fără orice logică şi jenă.

Termenul expat, cu sensul, preponderent acum, de „pribeag“ – dar, implicit, şi cu celelate două relevate mai sus –, a început să fie tot mai des utilizat inclusiv în româneşte tocmai ca urmare a fenomenului, apărut relativ recent, al expaţilor: adică al străinilor stabiliţi (singuri sau cu familiile lor) într-o anumită ţară, dar nu ca emigranţi, ci ca angajaţi ai unor firme străine sau mixte, fiind detaşaţi temporar în respectiva ţară. Ulterior, sunt rechemaţi în ţara lor şi/sau pot fi retrimişi în altă ţară, întrucât s-au dovedit (foarte) adaptabili.

Eu cred că aceştia, expaţii, pribegii, sunt premergătorii „familiei modulare“ anticipate, în 1970, de Alvin Tofler, în celebra sa carte, Şocul viitorului!

Având eu însămi experienţa de expat şi simţindu-mă, adeseori, mai confortabil într-un mediu cosmopolit decât în cel autohton, am ţinut să păstrez „tradiţia“ şi să-mi fac prieteni în cadrul comunităţii locale a străinilor. Îmi plac oamenii, sunt o fire deschisă şi sociabilă, iar întâlnirea cu o persoană nouă este similară cu începerea unei noi lecturi. Este destul de costisitor să călătoreşti peste mări şi ţări, în căutare de experienţe noi, iar contactul cu străinii de aici compensează, într-un fel, această plăcere; cum fiecare cetăţean este un „ambasador“ al patriei sale, cunoscându-l, parcă te apropii, chiar dacă doar indirect, de ţara şi cultura sa. Cu cât cunoşti un grup mai mare de oameni, cu atât lumea devine, parcă, mai mică şi conştientizezi că nu suntem atât de diferiţi ca structură intelectuală şi psiho-socială.

În general, întâlnirile cu grupul meu pestriţ de amici reprezintă experienţe foarte plăcute şi relaxante, iar oamenii sunt amabili, simpatici, deschişi şi prietenoşi. Dar, ca pretutindeni, în cadrul unei comunităţi mai largi, întâlneşti cam toate tipologiile personalităţii şi caracterului uman. Ca atare, se întâmplă să întâlneşti şi câte o „oaie neagră“, care strică atmosfera prin atitudinea ei nesuferită. Există mulţi indivizi cărora le este imposibil să se dezbare de tarele de caracter: aroganţa, autosuficienţa şi, nu în ultimul rând, răutatea crasă, iar acestea par să se acutizeze atunci când se află pe meleaguri străine, poate şi din cauza complexelor de superioritate total nefondate în faţa românilor şi, în genere, în faţa „esticilor“.

Inutil să te aştepţi de la cei mai mulţi „occidentali“ să ştie noţiuni de geografie; pentru ei conceptul geopolitic – deci, abstract prin definiţie, expirat de aproape două decenii –„Europa de Est“ socialistă a rămas o realitate fizică şi un concept cu accente peiorative. Occidentalii nu-şi dau seama că perpetuarea aplicării respectivei sintagme popoarelor din Estul fostei Cortine de Fier constituie o gafă şi o dovadă de incultură, inclusiv politică: dacă priveşti harta, România este aşezată în Europa Centrală, iar istoria şi cultura noastră multimilenare nu pot fi compromise de influenţa politică a epocii dintre sfârşitul celui de-al Doilea Război Mondial şi anul 1989, ca să poată cineva susţine că, după ce ne-am fi „mutat“ fără voia noastră mai la Est (peste ucrainieni, finlandezi, ruşi, sau unde anume?!), am avea o cultură „estică“, paralelă cu restul culturii europene, eventual chiar inferioară acesteia. Pentru occidentalii care au fost ceva mai favorizaţi geopolitic şi nu au stat, ca noi, românii, „în calea tuturor răutăţilor“ – cum se plângea Grigore Ureche –, noi nu am fi, de asemenea, occidentali – europeni de rasă albă, credinţă creştină, şi încă autentică, ortodoxă, ci nişte adunături mărginaşe „din Est“, cu provenienţă incertă, gata-gata să cădem în Asia!

Martin Van Buren, al optulea preşedinte american, a rămas în istorie şi printr-o anecdotă inspirată din felul său ambiguu de exprimare, plin de subtilităţi, pentru care era deseori ironizat; ba chiar se înrădăcinase în argoul acelor ani termenul vanburenish, care desemna modul de exprimare plin de incertitudine, chiar nesincer, „aburitor“ – cum se zice azi. Se spune că, întrebat de cineva „Unde răsare soarele, la Vest sau la Est?“, el a răspuns: „Dragul meu, Vest şi Est sunt noţiuni total relative“. Cred că noi, „esticii“, suntem cei mai în măsură să judecăm şi să confirmăm faptul că avea perfectă dreptate. Nu ştiu cât ar cântări acest argument pentru un occidental, mai ales că mă îndoiesc de faptul că mulţi dintre ei cunosc cine a fost Martin Van Buren şi probabil că îl confundă cu vreun star hollywoodian gen Vin Diesel sau Van Damme.

 

O nouă simbioză a denigrării: ţigani+blogeri

Până acum, principalii denigratori, în toată Lumea, ai României erau maghiarii, sprijiniţi, din diverse motive, de unii dintre britanici. Recent, a apărut o nouă simbioză: dintre ţigani şi blogeri. Şi aceasta a apărut deoarece, în ultima vreme, unii cetăţeni români – în cvasitotalitatea lor ţigani – au reuşit să stârnească, pe aproape tot mapamondul, un grad de antipatie care se apropie, ca intensitate, de aversiunea contra imigranţilor irlandezi, italieni, contra diasporei evreieşti de pretutindeni, contra arabilor mai ales după 11 septembrie 2001 şi, mai recent, chiar contra americanilor, ca urmare a politicii duse de Administraţia Bush-junior. Deci, este de înţeles – dar nu şi de acceptat! – modul cum propaganda antiromânească a reuşit să deformeze opiniile multor persoane referitoare la români şi la România, iar fenomenul este precum un bulgăre de zăpadă care se rostologoleşte, pe cale să devină o avalanşă. Faptul că există această denigrare a României o atestă chiar un expat, Günter W. Dill, care mărturiseşte sincer: „(…) Am început eu însumi să caut să descopăr cauzele pentru care asupra acestei ţări apasă, grea ca plumbul, o cortină de prejudecăţi, pe care cu greu o putem descrie“ (vezi http://www.brandingromania.com/?p=82).

{mosimage}Este extrem de grav când părerile despre România ale unor persoane rău-voitoare, având scopul clar de manipulare a neinformaţilor şi de falsificare a realităţii, sunt expuse cu neruşinare în public, aducând prejudicii demnităţii naţionale. Un astfel de nemernic, de scursură umană, este şi Leif Pettersen, care, defulându-şi furiile de copil abuzat şi abjecţiile generate de complexele-i freudiene şi de educaţia de ghetto american, insultă cetăţenii României atât contra cost, în binecunoscutul ghid Lonely Planet, în care se autoprezintă (!) ca singura autoritate în materie („the most complete online travel information source“), cât şi pe blogul personal (http://killingbatteries.com/2008/05/bucharest-notes-awful-but-less-awful-than-expected/). În ambele forme de propagandă ne ia în băşcălie, deoarece suntem cetăţeni ai celei „de-a doua cea mai săracă ţară a Europei“ (à propos, care mai este, zilele astea, prima ţară cea mai săracă a Europei: Moldova, Irlanda, Grecia, Ucraina sau Bulgaria?). Şi, culmea, în ziua de 1 iunie 2008, acesta era lăudat, pe Antena 3, de modul cum ne face „reclamă“ în respectivul ghid!

Dar există şi detractori inteligenţi, care folosesc metode mai persuasive spre a avea mai mare succes în convingerea opiniei publice. Am analizat un astfel de caz în articolul meu „Scott Schonauer denigrează România în Stars and Stripes“, publicat în revista Justiţiarul (nr. 13/138, din 19 decembrie 2007, pag. 8-11), precum şi on line, pe link-urilehttp://ro..altermedia.info/minoritati/scott-schonauer-denigreaza-romania-in-stars-and-stripes_8103.html şi http://revista-epoca.com/in-raspar/alexandra-zarnescu-„scott-schonauer-denigreaza-romania-in-stars-and-stripes“/. Cazul „Schonauer“ este doar o picătură într-un ocean, ţinând cont de kilometri întregi de insulte şi scorneli combinate şi cu fapte reale săvârşite de minoritarii noştri ţigani pe alte meleaguri, care, deşi sunt minoritari, ne compromit „majoritar“ substituindu-se românilor prin făcătura „rom/rrom“. Mass media din Marea Britanie, Franţa şi Germania au ştate vechi în privinţa ponegririi României, chiar dinainte de 1989, când graniţele erau închise, iar ţiganii din ţara noastră nu îşi descoperiseră, încă, „vocaţia“ de „ambasadori“ ai românilor, spre a ne defăima. Aceste siţuatii sunt greu de ţinut sub control, ele fiind orchestrate de grupuri oculte, care au interese economice şi politice în România, constituind un element dintr-un proces mult mai elaborat. Convingător, privind acest cor al denigratorilor, este rezumatul făcut de redacţie pe http://www.ziare.com/UPDATE_Politia_irlandeza_infirma_ca_romanii_ar_fi_comis_jaful_secolului_-312217.html. Apoi, chiar şi zilele acestea, mass media româneşti au relevat cum presa străină (britanică, franceză, portugheză şi elveţiană), în spotul privind campionatul de fotbal Euro 2008, a prezentat România ca ţara ţiganilor. Dar occidentalii au făcut-o tot deliberat, deoarece, după scandalul din Italia cu ţiganul Mailat, s-a glosat mult în presa occidentală – îndeosebi în cea italiană! – pe precizarea că ţiganii nu sunt români, chiar dacă unii dintre ţigani au plecat din România, iar presa străină putea să facă disocierea necesară!

Din păcate, o mare parte din vină pentru denigrarea României o au şi foarte mulţi dintre ziariştii şi politicienii noştri. Astfel, condamnabil este faptul că, inclusiv în emisiunea Sinteza zilei, din 5 iunie 2008, de la Antena 3, comentându-se spotul pentru Euro 2008, ilustrat cu ţiganii burtoşi cu lanţuri şi cruci atârnate de gât, grotesc de mari şi de groase, Mihai Gâdea şi invitaţii săi îi denumeau, constant, „romi“ şi nu „ţigani“, cum ar fi trebuit! Evident că, dacă lucrătorii din mass media vor continua să se exprime astfel, atunci occidentalii au toate pretextele să ne taxeze, pe viitor, tot de ţigani! Adică ţiganul Mădălin Voicu are curajul şi onestitatea politică şi civică să-i indice, tot timpul, numai prin cuvântul „ţigani“, iar românii Mihai Gâdea şi comilitonii săi se tem – deşi se dau deontologi şi băţoşi nevoie mare! – să pronunţe cuvântul „ţigani“ şi zic mereu „romi“!

Să ne mai mirăm că occidentalii ne tratează ca fiind ţigani, de vreme ce politicienii şi lucrătorii din mass media, în cvasitotalitatea lor (vezi, de exemplu, http://www.ziare.com/Virgin_Media_Rromii_cu_lanturi_groase_la_gat_sunt_simbolul_Romaniei__VIDEO_-325650.html), nu au rectitudinea morală şi curajul civic să-şi asume Românitatea şi, deci, să facă disocierea necesară dintre români şi ţigani – mai ales că din cauza ţiganilor şi a impunerii, de către ex-ministrul de Externe Petre Roman – prin Memorandumul nr. D2/1094 din 29 februarie 2000 – a făcăturii „rrom/rom, am ajuns în situaţia să fim defăimaţi în toată lumea?!   

Cât despre diplomaţii români, ei sunt prea ocupaţi cu distracţiile şi cu umplut sacoşele, în loc să tragă la răspundere detractorii României, cum proceda Nicolae Titulescu, cel mai mare diplomat al lumii din epoca interbelică! Culmea este că, deşi în 6 iunie a.c., spotul denigrator a fost retras de firma britanică Virgin Media, care a prezentat scuze Ambasadei României la Londra – caz unic întâmplat până acum! ( vezi: http://www.ziare.com/Virgin_Media_si_a_cerut_scuze_pentru_spotul_de_prezentare_a_echipei_Romaniei-326483.html), în 7 iunie a.c., o revistă portugheză a prezentat echipa de fotbal a României sub titlul „Ţiganii Estului“ (http://www.ziare.com/O_revista_din_Portugalia_despre_tricolori_Tiganii_Estului-327325.html). Cu toate acestea, „ziariştii“ noştri nu vor înlătura, din proprie iniţiativă, din limbaj făcătura „rom“, până când nu vor fi siliţi, printr-o directivă oficială a Guvernului sau Parlamentului, aşa cum s-a întâmplat prin Memorandumul nr. H03/169 din 31 ianuarie 1995!

Obiectivul acestei propagande ostile este acela de a aplica întregului popor român un tratament şoc, pentru a-l determina să-şi piardă complet demnitatea, încrederea în propriile-i capacităţi şi a-i inocula ideea că este un paria care a fost primit în comunitatea statelor „civilizate“ mult prea devreme, aşa cum vehicula, recent, cotidianul german Die Welt în numele „minţilor luminate“ de la Bruxelles. Deşi tot ăştia, comisarii de la Bruxelles, cu un an înaintea aderării la Uniunea Europeană se gudurau nevoie mare în faţa „progreselor“ făcute de noi, ajungând până acolo cu schizofrenia politică şi scamatoria că declaraseră economia României ca fiind „funcţională“. Aceasta nu este nici acum funcţională tocmai din cauza guvernanţilor şi a aşa-zişilor „investitori strategici“, care nu sunt decât „căpuşe“ străine ce acţionează de conivenţă cu „căpuşele“ autohtone. Celor care, totuşi, doresc să cunoască adevărul ascuns despre Uniunea Europeană le recomand cartea lui Christopher Booker şi Richard North, UNIUNEA EUROPEANĂ sau MAREA AMĂGIRE. Istoria secretă a construcţiei europene (THE GREAT DECEPTION. A SECRET HISTORY OF THE EUROPEAN UNION), Editura ANTET, 2004.

Scopul suprem este de a ne îngenunchia în faţa corporaţiilor internaţionale, de a ne cotropi complet şi de a transforma România în plantaţia de sclavi a corporatiştilor, care ne vor trata ca atare: ne vor plăti cu un sfert din salariul real, asta dacă sunt „generoşi“ şi ne vor umili în faţă, pentru că năravul de colonialist nu li s-a schimbat de când Lumea Nouă a fost descoperită şi supusă.

Sper că nenumăraţii naivi, care încă mai cred că investitorii străini sunt darul lui Dumnezeu pe pământ, se vor trezi din euforie înainte ca lucrurile să degenereze şi să nu mai fim capabili să redresăm situaţia. Iată că deja au început să ne cotropească financiar, prin invazia băncilor străine: peste 50 la sută din populaţia activă s-a împrumutat la aceşti cămătari! Tot mai mulţi străini consideră România ca pe un „pământ al făgăduinţei“, unde ocaziile de afaceri şi de dezvoltare (ale buzunarului propriu) sunt din abundenţă. Culmea neobrăzării lor constă în faptul că, odată pripăşiţi aici, aceştia încep să strâmbe din nas, să critice orice văd şi să râdă de noi toţi, în ciuda toleranţei permanente şi exagerate de care acest popor a dat dovadă – şi încă mai dă, din păcate! Cu atâta toleranţă riscăm să transformăm România într-o casă de toleranţă!

 

Proliferarea defăimării României prin blogeri

Paralel cu publicarea ştirilor bombastice, menite să şocheze opinia publică internaţională prin încondeierea românilor ca fiind o gloată de ţigani, infractori, prostituate, cerşetori şi alte elemente ce nu-şi au locul în lumea civilizată, au apărut câţiva „monştri ai lui Frakenstein“, care sunt produsul acestui proces de manipulare, pe care tocmai l-am subliniat şi care a indus prejudecăţi grave în mintea multora. Aceşti „monstruleţi“ cu creiere spălate nu fac altceva decât să perpetueze şabloanele şi clişeele confecţionate împotriva românilor, atunci când îşi povestesc plini de „inocenţă“ întâmplările fantasmagorice din „Rromanistan“ (Ţiganistan) – cum au început să denumească, în derâdere, România!  

Un astfel de exemplu este blogul cetăţencei americance Shelly Roberts, care şi-a arogat rolul de autoritate în materie şi doreşte să prezinte şi să descrie modul nostru de viaţă americanilor neiniţiati (Romania for rookies). La prima vedere pare un lucru binevenit, dar, când citeşti informaţiile ce mustesc de minciuni şi stupidităţi, debitate cu morga occidentalului arogant, care crede că are o părere obiectivă şi competentă asupra oricărui lucru şi chiar o misiune pe această lume – probabil ca prelungire reziduală la expectanţa postbelică „Vin Americanii!“ – şi care abuzează de libertatea sa de exprimare pentru care predecesorii săi şi-au vărsat sângele, când citeşti acestea – ziceam –, îţi vine să recurgi la metode la fel de occidentale şi să-ţi chemi avocatul.

Am în vedere, aici, fragmentul – redat mai jos cu greşelile ei de ortografie – în care ea prezintă oraşul Iaşi ca pe un pământ al nimănui, care ar fi devenit, pe parcursul a multor secole, păşunea personală a tuturor popoarelor care au aspirat la statutul de putere colonială:

«Voi sări peste lecţia de istorie. Mă rog, atât cât se poate. Iaşi, precum cea mai mare parte a României, părea să fie drumul spre oriunde. Astfel că, pe parcursul secolelor 13, 14, 15 +++, toţi cei ce au trecut pe acolo, s-au uitat în jur şi şi-au spus: „Hmm, frumos loc să ne creştem nişte oi (sic), cred că am să-l cuceresc.“ Aşa că au venit, au văzut şi au cucerit („concurred“, în grafia ei greşită, în loc de „conquerred“; doar e titrată în limba engleză! Sau poate că talentul literar o chinuie atât de rău, încât vrea neapărat să epateze prin jocuri de cuvinte numai de ea înţelese?!) Şi aceasta s-a întâmplat nu numai în Iaşi, ci peste tot în România. Turci, saşi, austro-ungari, arieni, mai târziu capitalişti, cel mai recent ruşii, multinaţionalele şi, desigur, romanii, în primul rând, de unde şi numele ţării Roman-ia, ţara cu o limbă „italienată“ pe care ei susţin că o poţi înţelege dacă vorbeşti italiana (DA DE UNDE!) O limbă în care se pot folosi trei de „i“ doar pentru a denumi un grup de copii „copiii“. (ko-pee-ee) „i“-ul pe care îl pronunţi de două ori din trei, după cum doreşti. Mişto, nu?» (http://onthebloc.blogspot.com). Dacă e licenţiată în engleză se crede şi filoloagă; dar e doar fil-oloagă!  Această individă pripăşită pe meleagurile noastre din motivele tipice oricărui „coate-goale“ din Occident, adică pentru „oportunităţi de afaceri“ (mai pe româneşte, după cum ea susţine: Eu sunt aici pentru bani ;-} (http://expat.meetup.com/136/members/4793691/), se crede în măsură să ne rescrie istoria după propria-i halucinaţie cu o nesimţire, ca să nu spun inconştienţă, impardonabilă.

Interesant cum am fost cotropiţi de toţi ăştia, fără ca noi să ştim. Slavă Domnului că printre ei s-au aflat şi arienii, altfel am fi arătat cu toţii ca ea: o corcitură incertă, uşor tuciurie, imposibil de descris din punct de vedere rasial. Sesizaţi stilul ambiguu din care nu înţelegi exact cine, când şi ce anume a cucerit, de unde neştiutorii pot înţelege ceea ce doresc.   

 Nu ştiu ce documente a conspectat „istorica“ noastră amatoare şi cine a minţit-o pe ea că Iaşii ar fi fost mingea de ping-pong a tuturor celor enumeraţi de ea, dintre care lipseau doar britanicii, Genghis Khan, cavalerii Jedi şi klingonienii; cert este că nu a tras-o nimeni de urechi pentru elucubraţiile ei, deşi se pare că blogul este citit în proporţie de 60% de către români. Am încercat eu s-o lămuresc şi s-o aduc la realitate, prin comentariul de mai jos:

„Dragă Prietenă şi Pribeagă,

Te rog, nu face din ignoranţă o virtute! Faptul că nu ştii nimic, dar absolut nimic, despre istoria Iaşilor (nu „yash“!), a României, a Europei şi, în general, nimic despre istoria limbilor, a planetelor, a universului etc., nu te îndreptăţeşte să îţi debitezi public presupunerile în legătură cu orice şi oricine: saxonii (în realitate saşii şi şvabii) nu au fost NICIODATĂ în Iaşi, ei s-au stabilit în Sibiu şi Braşov, la fel, nici austro-ungarii nu au fost la Iaşi; Sobieski, regele Poloniei, a invadat Iaşii o dată, i-a furat arhivele şi a dat foc oraşului, dar a fost atacat de moldoveni şi bătut măr; ruşii au fost reprezentaţi de Petru cel Mare şi de Armata Sovietică pentru etape foarte scurte de timp; turcii au fost bătuţi şi ei măr de fiecare dată când atentau la integritatea teritorială a Moldovei şi a Munteniei ş.a.m.d.

Istoria Iaşilor e atestată de documente de peste şase secole. Când te vei întoarce acolo, istoricii oraşului îţi vor da în cap cu cele şase volume scrise despre primele patru secole atestate de documente.

Statele Unite ale Americii au o istorie de doar două secole şi jumătate. Un Francez, dacă nu mă înşel, Patrick Girard, a spus că praful de pe străzile din America e amestecat cu praful oaselor băştinaşilor amerindieni, care au fost exterminaţi de coloniştii americani. Aşa că, înainte să vorbeşti despre oile din Iaşi, mai bine ai sprijini dezvoltarea rezervaţiilor indigenilor. De asemenea, ar trebui să te uiţi la documentarele lui Michael Moore şi la spectacolele lui Jon Stewart, printre altele. Iar dacă ai curaj civic, citeşte şi cartea lui Tyler Drumheller şi Elaine Monaghan, PE MARGINEA PRĂPASTIEI. Mărturia unei persoane din interior referitoare la compromiterea Serviciilor de informaţii americane de către Casa Albă (ON THE BRINK: AN INSIDER’S ACCOUNT OF HOW THE WHITE HOUSE COMPROMISED AMERICAN INTELLIGENCE).

Mă aştept să-ţi completezi imensele lacune culturale pe viitor, ca să fii pe picior de egalitate cu mine şi cu alţii într-o conversaţie“.

Dar, deşi nu mi-a postat comentariul, mi-a dat altă replică, evident, tot „de sus“ şi ofuscată, încercând să mă pună la punct şi fâlfâindu-mi în faţă sloganul că ea „este cetăţean american cu dreptul de a se exprima liber“.

Şi Naţiunea Română şi-a cucerit dreptul la liberă exprimare, obţinut prin sacrificiul a câtorva mii de suflete în 1989, aşa cum Primul Amendament din Constituţia S.U.A. îl garantează americanilor. Dar se pare că „doamna“ Roberts mi-l refuză din principiu, pentru că nu sunt americancă. Şi asta chiar în ţara mea! Regret profund că Al Doilea Amendament al Constituţiei Americane nu are un corespondent şi în Constituţia României, pentru că în astfel de cazuri era necesar şi cu siguranţă că pe acela nu mi l-ar fi putut încălca.

Desigur, nu putea să nu insinueze subtil stereotipul „românului-cioban-şi-nimic-mai mult“. Mă întreb, oare, în timpul cuceririlor pe care ea le aiurează, unde erau moldovenii şi de ce nu au luptat ei în stilul vitejesc consacrat de istorie, ca să-şi apere pământul de invadatori?! Probabil că o lăsase inspiraţia, altfel ar fi spus că aceştia plecaseră cu toţii „la cules“, în Spania…

La cât se pretinde de informată, de ce oare nu a menţionat că oraşul Iaşi e supranumit „oraşul studenţilor“, deoarece majoritatea populaţiei e formată din studenţi, că la Iaşi s-a ridicat prima universitate din România şi că Facultatea de Informatică a dat cel mai mare număr de informaticieni de la Microsoft, fapt care l-a determinat pe mult mai modestul Bill Gates să trimită respectivei Facultăţi un mesaj de mulţumire filmat pentru că a format nişte minţi atât de luminate şi atât de numeroase?!

Comentariile ei nevrotice, prin care îşi exprimă dispreţul absolut, sunt marcate de ironii pretins fine, execrate în stilul flegmatic şi sarcastic, tipic umorului american, care dă senzaţia resemnării ei în faţa situaţiilor la care e supusă de către această societate – cam dubioasă ea, ce-i drept, în ochii unei biete americance pe care destinul nemilos a obligat-o, la bătrâneţe, să suporte această experienţă la limita paranormalului (sau, poate, a normalităţii), unde până şi cuptorul aragazului reprezintă o mare necunoscută (el fiind un cuptor „est european“, care arată temperatura în grade Celsius! Ce tupeu – din partea aragazului, vreau să zic, nu al ei, Shelly Roberts! http://expat.meetup.com/136/messages/boards/thread/4610209).

Pentru ea, România e o arătare la care e „de bon ton“ să caşti gura „ca la urs“, e o lume ciudată ce ridică suspiciuni la tot pasul, este Estul sălbatic (ce clişeu! Dacă nu mă înşel, chiar noi l-am inventat!) unde se vorbeşte o limbă „it-alienată“, care face abuz de vocala şi litera „i“ şi pe care, Dumnezeu ştie, se căzneşte s-o înveţe, dar, după atâta timp, reuşeşte să se exprime precum Benjy, personajul alienat mintal din cartea Zgomotul şi furia, a lui William Faulkner. Nu e vina ei că este incapabilă şi lipsită complet de acest talent, ci, evident, a românilor care o împiedică să-şi îmbunătăţească noţiunile de română, pe motiv că şi ei vor să-şi exerseze engleza şi, fireşte, vorbesc cu ea în engleză! Ce să-i faci, suntem o naţie capabilă, inteligentă, tolerantă şi poliglotă, ca dovadă faptul că cei mai mulţi se pot exprima inteligibil în cel puţin o limbă străină, spre deosebire de francezi, italieni, spanioli, austrieci şi alţii, care te somează „prieteneşte“: „Aici eşti în ţara mea, aşa că îmi vorbeşti limba!“ Un motiv în plus să zgâieşti ochii şi să te vaiţi de situaţia din acest teritoriu nefamiliar, unde lumea încă „nu a scăpat de metehnele comuniste, de genul paradelor militare de Ziua Naţională“. Dacă tot veni vorba de parade militare, mă întreb ce-i determină, de exemplu, pe francezi sau indieni, care nu au trăit niciodată în „comunism“, să se manifeste la fel de Ziua Franţei/Indiei?! Poate vor să ne copieze?!

 

Când libertatea cuvântului devine periculoasă

Una dintre puţinele ei bucurii ale estropiatei numite Shelly Roberts este aceea de a se întâlni cu alţi compatrioţi ai săi, pentru motivul că nu e nevoie să le explice sensul glumei. Ţinând cont că, de multe ori, gluma e făcută pe seama acestei lumi fantastice numită România, îi antrenează şi pe ceilalţi plictisiţi în ironia ei gratuită la adresa noastră şi întreţine stereotipurile şi atitudinea „privitului de sus“. Mult mai grav mi se pare faptul că, printre câţiva alţi străini răsfăţaţi, şi-a găsit drept colegi de bârfă şi pe unii români plecaţi/repatriaţi, probabil de genul acelora cărora le e ruşine de originea lor şi vorbesc o română de baltă cu accent dubios, ca „să se dea grande“ că, iată!, au fost şi ei în lume atât de mult încât nici nu mai vorbesc bine româneşte. Şi, ca să se simtă acceptaţi în „grupul popularilor“, aceştia blamează şi mai abitir România, aşa cum le stă bine trădătorilor sadea.

În afară de aceste tânguieli scrise, mai are un site unde, alături de etalarea experienţei ei profesionale şi a premiilor primite, Shelly-cea-ţâfnoasă exhibă fotografii făcute în România şi în alte locuri, http://www.shellyroberts.com/nw-photogallery-more.html. Albumul referitor la România are ca primă poză un ţigănuş cu nişte ochi verzi şi migdalaţi, care se vrea o reproducere a celebrei fotografii cu „Fata afgană“; de fapt, e doar o „pastişă împuţită“, cum ar spune preşedintele Traian Băsescu. Dacă tot a descoperit că suntem un popor atât de „multicultural“, măcar putea să pună poza unui sas („saxon“) mai „arian“! Când deschizi link-ul, te şochează, revoltându-te,  multe poze pe care ea le vrea reprezentative pentru ţara noastră: ţigani, cerşetori, un urs înlănţuit, gunoieri, clădiri sărăcăcioase şi câteva feţe, probabil de străini, destinse, zâmbitoare, emanând siguranţă de sine şi bunăstare – posibil noii cuceritori. Se pare că până şi festivalul mexican Cinco de Mayo e prezentat cu mai mult respect şi obiectivitate.

Din câte prezintă site-ul, Shelly Roberts pretinde că ar avea oarece experienţă ca director de creaţie la departamentul de publicitate din cadrul multor companii. Se ştie că publicitatea nu e altceva decât o metodă insinuantă de manipulare a maselor. Din fericire, pauzele publicitare din timpul programelor TV sunt folosite, mai degrabă, ca „pauze de toaletă“ (adică de mers la WC). Bănuind că puţină lume acordă importantă muncii sale, îşi defulează frustrarea manipulând pe blog „neştiutorii americani“/the rookies în privinţa României, actualmente vacă de muls personală (ştiu din surse sigure că e fascinată de vacile româneşti!).

Cu atâtea prejudecăţi la adresa românilor – care, după părerea ei, sunt de o ipocrizie bolnăvicioasă care ar răzbate din politeţea lor excesivă –, nu cred că se aştepta la reacţia mea, pe care a resimţit-o ca o sinceră lipsă de politeţe.

Celelalte cunoştinţe şi prieteni din comunitatea străinilor nu au motive să se simtă lezaţi de demonstraţia mea. În cazul Shelly Roberts se aplică o lege a lui Murphy: „Cel care ţipă mai tare îşi impune cuvântul“, iar atitudinea ei superior-zeflemitoare nu e valabilă pentru toţi. Cei mai mulţi sunt persoane cu bun-simţ, detaşate, tolerante, care preferă să păstreze o atitudine circumspectă faţă de lucrurile ce li se par ciudate şi care probabil că şi pe noi, autohtonii, ne deranjează.

Nu vreau să fiu cârcotaşă; ar trebui cu toţii să apreciem faptul că a menţionat tot pe blog, dar într-o altă postare, fenomenul ţiganilor şi l-a explicat pe înţelesul neiniţiaţilor, care ar putea fi interesaţi de viaţa din România. Ca o mândră licenţiată a unei universităţi de prestigiu, s-a informat şi a cules noţiuni despre originea acestei minorităţi, încercând să-şi explice repulsia românilor faţă de ei şi de faptele lor reprobabile şi susţinerea noastră că „ţiganii nu sunt români“ (They ain’t from around here). Este lăudabil că a aprofundat subiectul, fiind, iniţial, nesigură de spusele urmaşilor dacilor (mai mult sau mai puţin corciţi, după părerea ei, neavenită, după cum aţi constatat); încercând, totuşi, să dea dovadă că nu e atât de superficială pe cât pare, a conspectat Internetul (http://www.eliznik.org.uk/RomaniaHistory/minority-gypsies.htm)!  

Acest site se doreşte o replică în miniatură a celebrei Wikipedia. Puţină lume ştie că astfel de site-uri, gen Wikipedia şi cel de mai sus, nu sunt autorităţi educaţionale, ci site-uri oarecare susţinute financiar de către magnaţi „binevoitori“, unde oricine poate posta noţiuni cu caracter informativ, chiar dacă există un anumit filtru de cenzură, marcat, volens nolens,  de subiectivismul inerent administratorilor respectivelor site-uri (vezi http://blog.citizendium.org/2007/03/01/wikipedia-firmly-supports-your-right-to-identity-fraud/; http://www.conservapedia.com/Bias_in_Wikipedia;

http://www.america.gov/st/washfile-english/2006/May/20060522184438btruevecer0.7082025.html; http://hatingautism.blogspot.com/2008/03/wikipedia-supports-amanda-baggs-fraud.html).

Ce se poate întâmpla dacă cineva care i-a citit scrijeliturile imbecile de pe blogul personal le-ar lua de bune şi le-ar posta pe astfel de false enciclopedii virtuale, care se bucură de atâta prestigiu?! În era vitezei, în care timpul pare să se comprime şi nimeni nu-şi mai poate permite luxul să se informeze pe îndelete din surse docte, precum bibliotecile, preferând să „dea clic“ pe Internet şi să primească informaţia instantaneu, riscăm să devenim victimele voluntare ale manipulării din cauza superficialităţii cu care tratăm lucrurile, pentru că ultimele două-trei generaţii au fost educate în ideea că mass media reprezintă „a patra putere“ a societăţii de consum (moderne!) – ca reflex a ceea ce sociologii au numit, referitor la presa scrisă, „fetişismul literei tipărite“ (adică argumentul definitiv: „Scrie la ziar!“), cu extensia, acum, la mijloacele audio-vizuale, care, sub aspectul eficienţei manipulatorii, sunt mult mai penetrante! Din păcate, mass media sunt şi cea mai eficientă armă de manipulare.

Inutil să mai adaug faptul că site-ul în cauză, sub egidă britanică, foloseşte „reţeta dezinformării, în care amestecă 70 la sută informaţii false cu 30 la sută informaţii adevărate“, à la Scott Schonauer şi alţii, atestând „fascinaţia“ occidentalilor faţă de ţiganii din România. Inutil să atrag mai atenţia că la link-ul Romanian music apare o fotografie cu nişte ţigani lăutari, ca „reprezentanţi“ ai tradiţiilor muzicale româneşti.

Deja procesul de refalsificare a Istoriei românilor este în plină desfăşurare, revenindu-se la nefasta „epocă Roller“, manualele zise „alternative“ fiind, în acest sens, doar unele dintre nenumăratele dovezi antiromâneşti! Dacă ne lăsăm intoxicaţi şi copleşiţi, vom avea, în curând, generaţii de „roboţi“, fără cunoştinţe bazate pe adevăr şi fără sentimentul apartenenţei la un popor cu o arhimilenară istorie măreaţă, marcaţi de complexul unei naţii emasculate, dezonorate şi supuse, iar sfertodocţi manipulaţi la rândul lor, precum această meschină Shelly Roberts, ar putea fi acceptaţi drept autorităţi pedagogice pentru simplul fapt că îşi debitează prostia pe Internet. Fenomenul era deja pregnant chiar dinainte ca „doamna“ Roberts et ejusdem farinae să înceapă să mişune în fauna autohtonă.

Din proprie experienţă pot spune că insuficienta adaptare la mediu într-o ţară străină îţi poate induce o stare de lehamite absolută faţă de tot ce te înconjoară, când până şi cerul ţi se pare mai puţin albastru decât cel de acasă. În această situaţie, singura rezolvare este să-ţi faci bagajele şi să te întorci în ţara ta, ceea ce o sfătuiesc şi eu pe această Shelly Roberts şi pe alţii ca ea. Şi pentru ca sfatul meu să aibă mai multe greutate, permiteţi-mi să parafrazez un citat din cartea Primăvara neagră a lui Henry Miller sub această formă: „România este cea mai formidabilă ţară pe care a zidit-o Dumnezeu pe pământ, şi-n caz că nu-ţi place, n-ai decât să te întorci dracului de unde ai venit.“ Sper că, dacă pe mine, româncă, nu mă va lua în considerare, poate va asculta de Henry Miller, grandiosul scriitor american care poate fi considerat un precursor al expaţilor, întrucât şi-a trăit cea mai mare parte din viaţă într-un exil auto-impus în Europa, tocmai pentru că societatea americană l-a repudiat, negat, blamat, cenzurat, chiar ani buni după trecerea sa în eternitate.  

Sătulă fiind de accesele de răutate (deliberate sau infantile) ale veneticilor asemenea ei, care şi-au luat în serios rolul de paraziţi ai societăţii noastre – de parcă nu aveam, deja, suficienţi! –, solicit autorităţilor să ia atitudine contra acestui tip de exprimare liberă – de fapt, anarhică! – a dispreţului faţă de români, care lezează profund onoarea atât a noastră, cât şi a predecesorilor noştri, care nu s-au lăsat nicicând cotropiţi. Ceea ce nu înţeleg aceşti detractori ieftini, pentru că au o percepţie distorsionată a timpului şi trăiesc într-un prezent continuu, precum nebunii şi animalele – deşi mă îndoiesc în privinţa celor din urmă! –, este faptul că, în destinul tuturor naţiunilor au existat perioade de progres şi de regres, în funcţie de contextul istoric şi geopolitic al epocii. Aceste perioade, mai lungi sau mai scurte, sunt o consecinţă a legilor Universului, care este reprezentat, ca dezvoltare, de o sinusoidă. Să ne amintim, de exemplu, de teoria corsi e ricorsi, a lui Giambattista Vico, de teoria „ondulaţiunii universale“ a lui Vasile Conta şi de altele mai noi, ca teoria cuantică a luminii.

Nici poporul român, cel mai vechi popor al Europei, nu are drept caracteristică funciară starea actuală de declin în care se află, iar faptul că aceştia analizează şi comentează, pe cât de caustic, pe atât de inexact, de părtinitor, situaţia României aflate în acest cel mai grav moment al existenţei sale – moment cauzat, în mare parte, chiar de Occident! – este similar cu gestul de a râde de un om cu dizabilităţ care cade, în loc să-l ajute, prompt, să se ridice! De aceea, apelez la istoricii Iaşilor, la personalităţile din Ministerul Culturii şi Cultelor, la cei capabili din alte ministere sau alte instituţii, precum şi la toţi românii cu coloană vertebrală, care sunt sătui de abjecţiile la adresa noastră venite din partea tuturor neaveniţilor, şi le adresez aceste imperative:

Îngrădiţi libertatea de exprimare a prostiei şi a insultelor!

Impuneţi cenzura bunului-simţ, întărită de una a instituţiilor statale, şi contribuiţi la reconsolidarea demnităţii naţionale!

Parlamentul să aprobe, de urgenţă, proiectul de lege al senatorilor Gheorghe Funar şi Adrian Păunescu, de interzicere a utilizării făcăturii „rom/rrom“ şi de folosire exclusivă a cuvântului statuat istoric şi ştiinţific, de „ţigan“!

Alexandra Zărnescu

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*