Coruptie

Care luptă împotriva corupției? Praf în ochii proștilor!

    Incredibil, dar adevărat: Dosarul Privatizării frauduloase a Uzinei de aluminiu Slatina zace la DNA sub numărul 54/P/ 2005 de 12 […]

 

 

Incredibil, dar adevărat: Dosarul Privatizării frauduloase a Uzinei de aluminiu Slatina zace la DNA sub numărul 54/P/ 2005 de 12 ani!

Am scris și am vorbit în mai multe rînduri despre unul dintre instrumentele necinstite la care apelează DNA în cadrul a ceea ce am numit Folosirea luptei Luptei împotriva Corupției pentru răfuieli politico-mafiote: Manipularea dosarelor.
Normal ar fi ca dosarele să fie deschise în primul rînd după proporțiile jafului la care a fost supus Statul printr-o afacere de corupție.
Dosarele sunt deschise însă de DNA în funcție de interesele de moment ale implicării în răfuiala politico-mafiotă din România postdecembristă.
Așa se explică incredibila realitate că au fost deschise și chiar trimise în judecată fapte cu prejudicii infime sau chiar fără prejudicii, în timp ce afaceri colosale de corupție, care au păgubit statul cu sume uriașe de bani nici n-au fost luate în seamă, deși despre ele erau denunțuri, însoțite de dovezi.

Știind această preocupare a mea, într-una din zile, Florian Bulumac, un străvechi coleg de sală de lectură la BAR, mi-a prezentat, într-una din pauzele de studiu, Povestea incredibilă a unui denunț depus de el la PNA în 2002, preluat de DNA în 2005 ca Dosarul nr. 54/P/ 2005.
Din cele istorisite de Florian Bulumac, am înțeles că domnia sa a pornit o cruciadă pe cont propriu pentru a aduce în fața Justiției una dintre cele mai mari afaceri postdecembriste de corupție:
Privatizarea frauduloasă a Uzinei de aluminiu Slatina.

După ce mi-a prezentat avatarurile nu numai ale Denunțului, dar și ale sale în bătălia de 12 ani (incredibil!) pentru a determina deschiderea unei anchete asupra privatizării Uzinei de aluminiu Slatina, l-am rugat pe Florian Bulumac să pună pe hîrtie tot halucinanta poveste a mușamalizării uneia dintre cele mai mari afaceri de corupție din postdecembrism.

A venit după cîteva zile la masa mea de la BAR cu textul pe care-l reproduc mai jos.
Dincolo de persoanele implicate în plimbarea Denunțului de a lungul a 12 ani și de uriașa consecvență a lui Florian Bulumac în urmărirea unui țel (eu aș fi abandonat după un an), rămîne imaginea comediei de prost gust care e în România postdecembristă depistarea și sancționarea de către DNA a marilor afaceri de corupție.

„Acest dosar are la bază un denunţ depus de subsemnatul în legătură cu privatizarea frauduloasă a Uzinei de Aluminiu din Slatina, azi S.C. ALRO S.A.

Încă de la începutul mandatului Guvernului Năstase, fostul ministru al Privatizării şi preşedinte al Fondului Proprietăţii de Stat, Ovidiu Muşetescu, a declarat că această societate are nevoie de o infuzie imediată de 60 de milioane USD pentru a preîntîmpina un dezastru. Se declanşase astfel cea mai murdară propagandă neagră împotriva unei societăţi deosebit de rentabile care, în anul precedent – 2000 –, obţinuse un profit brut în valoare de 72,5 mil. USD. Chiar şi în anul cînd F.P.S. îi cînta prohodul acestei bijuterii a industriei româneşti, profitul realizat a fost de 55,9 mil. USD.

Metoda sugerată de F.P.S., pe care o considera că va „salva de la catastrofă ALRO”, era privatizarea prin majorare de capitol: o escrocherie!
Astfel s-au încălcat grosolan H.G., O.U., O.U.G. şi legi, într-o veselie.

În aprilie 2002, în ciuda opoziţiei specialiştilor, se semnează contractul de privatizare – prin metoda majorării de capital – aşa cum a dorit Guvernul Năstase şi ai lui specialişti. Pe scurt: pentru un pachet de acţiuni înstrăinate care reprezenta 38,02% din capitalul social al societăţii ALRO, statul a încasat ruşinoasa sumă de 11,4 mil. USD!

Acestea fiind fapte reale, purtătoare de indicii de ilegalitate evidentă, le-am supus analizei fostului Parchet Naţional Anticorupţie, încercînd să depun denunţul în data de 12 decembrie 2002; însă procurorul de audienţă nu l-a primit. Dar l-am depus la Poştă în aceeaşi zi. Aşadar, în luna ianuarie 2003 s-a declanşat o adevărată odisee a unui denunţ în care calculele pierderilor aduse Statului cu acest prilej erau de circa 300 mil. USD, acum 350-400 mil. USD.

Pe măsură ce obţineam noi date – numai prin Legea 544/2001 – denunţul primar se completa cu noi fărădelegi.
Menţionez că PNA/DNA prin puterea legii ar fi obţinut mult mai repede acele date!

Ceea ce a urmat se poate împărţi în etape:

                                                     Etapa PNA (2002-2004)
Denunţul a fost înregistrat sub nr. 373/VIII/1/2003, „urmînd a fi efectuate verificări relativ la aspectele sesizate pentru a se stabili dacă se impune întocmirea unui dosar penal”.
Începînd cu martie 2003 s-au efectuat verificări cu sprijinul unor specialişti. Astfel, denunţul a fost trimis la Serviciul Teritorial Craiova al PNA, unde se zice că s-au făcut verificări ale căror rezultate au fost trimise Structurii Centrale DNA în septembrie 2005.

                                                  Etapa DNA (2005-2009)
Secţia de combatere a infracţiunilor conexe infracţiunilor de corupţie a hotărît ca lucrarea nr. 373/VIII/1/2003 să fie înregistrată în dosarul sub nr. 54/P/2005, „urmînd să fie instrumentat”.
La sfîrşitul anului 2009, în această cauză – avînd în vedere calitatea de ministru în perioada 2001-2003 (la data comiterii faptelor denunţate) a lui Ovidiu Muşetescu – s-a solicitat Preşedinţiei României avizul în vederea începerii urmăririi penale faţă de acesta. Avizul a fost favorabil.
Foarte important: faptul că s-a cerut acest aviz demonstrează că la acea dată – sfîrşitul anului 2009 – dosarul nr. 54/P/2005 era soluţionat „in rem”.
Aceste date sînt specificate în Rezoluţia Inspecţiei Judiciare nr. 2469/2009, din 11.01.2010, emisă ca răspuns la o sesizare a Inspecţiei de către subsemnatul.
Survenind decesul lui Ovidiu Muşetescu, în toamna anului 2009, cercetările au fost îndreptate faţă de „celelalte persoane implicate în procesul de privatizare”.
Cu totul surprinzătoare este scoaterea din puterea legii a persoanelor cu mari răspunderi în descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie „care exercită atribuţii de control” (art. 1, lit. c), obligate „să înştiinţeze organele de urmărire penală cu privire la fapte care prezintă indicii că s-au efectuat operaţiuni ilicite” – cum prevede legea de bază a DNA: Legea nr. 78/2000, pentru prescrierea, descoperirea şi sancţionarea faptelor de corupţie (art. 23, alin. 1).
Despre jaful din privatizarea societăţii ALRO a fost informat în scris dl. Adrian Năstase, la acea vreme prim-ministru şi dl. Victor Ponta, şeful Corpului de Control al primului-ministru – de parcă n-ar fi ştiut!?

                                          Etapa 2010 – septembrie 2017
Deoarece DNA a eludat art. 1, lit. c) şi art. 23, alin. 1) din Legea nr. 78, am depus în scris la DNA o petiţie în care am solicitat ca dl. Victor Ponta să fie audiat/cercetat în acest dosar, avînd ca temei aceste texte de lege. Constatînd că acest dosar se află în nelucrare, am chemat în judecată DNA, prin care i-am cerut să oblige ca dosarul nr. 54/P/2005 să se soluţioneze cu celeritate şi să aplice şi articolul 23 din Legea 78/2000. Această plîngere a făcut obiectul dosarului Înaltei Curţi de Casaţie şi Justiţie nr. 7325/1/2012, fiind soluţionată cu „inadmisibilă”. Înalta Curte a fost indusă în eroare, pentru că întîmpinarea DNA depusă la dosar se încheie cu sintagma „Cercetările nu au fost finalizate”, adică se lucrează intens. De fapt, din anul 2009 nu s-a făcut nici un progres plauzibil.
Am apelat la Inspecţia Judiciară cu speranţa că se vor lămuri lucrurile. Dar m-am înşelat. În Rezoluţia nr. 3747/2013 se face următoarea menţiune: „La data de 23 martie 2011, în cauză a fost începută urmărirea penală…” Iar motivul lipsei de celeritate ar fi în această cauză: „este de o complexitate ridicată…” Aşa e! Dar conform altei rezoluţii a Inspecţiei (nr. 2469/2009 din 11.01.2010), cercetările „in rem” erau finalizate.

Acest paradox se explică astfel:
DNA a dezinformat, iar Inspecţia Judiciară nu a făcut nici o cercetare.
Despre aceste probleme, cu memoriul nr. 5454/14.06.2013, am informat-o pe dna Laura Codruţa Kovesi, proaspăt numită în fruntea DNA. Trecuseră aproape 11 ani de la depunerea denunţului. Am crezut că ceva se va mişca.
Totodată, subsemnatul insista pe lîngă procurorul de caz, dna Mihaela Moraru-Iorga, în cadrul audienţelor pe care mi le-a acordat, să aplice Legea 78/2000, cu art. 23 (1). Erau vizate desigur persoanele menţionate la art. 1 (1), lit. c) din lege. Neavînd nici o justificare pentru a eluda aceste texte de lege, a declarat:
„Nu-l voi cerceta pe dl. Victor Ponta [n.s.: căruia îi vine ca mănuşă art. 23 (1)] pentru că vă daţi seama cum ne va ataca pe toate canalele?”
Din această declaraţie se poate trage următoarea concluzie: dna Mihaela Moraru-Iorga nu a avut nici un sprijin moral în cadrul DNA.

Am revenit la DNA cu memoriul nr. 4520/12.03.2015 prin care i-am adus la cunoştinţă dnei Codruţa Kovesi acest caz uluitor. Neexistînd nici un efect al acestei dezvăluiri, m-am adresat C.S.M. cu petiţia nr. 12802/28.05.2015, transferată conform legii la Inspecţia Judiciară. Ei bine, această petiţie a fost clasată. Motivul, aşa cum am aflat telefonic, a fost că nu am venit cu nici o noutate faţă de precedentele memorii depuse la C.S.M. – I.J. Este o minciună! În această petiţie clasată, problema principală este refuzul procurorului de caz al dosarului nr. 54/P/2001, dna Mihaela Moraru-Iorga, de a-l cerceta pe dl. Victor Ponta.
Menţionez că petiţia nr. 12802 conţine un text de 5 pagini şi 60 de file cu documente.

Era normal să protestez din nou împotriva acestui abuz la fel de ilegal ca precedentele. De aceea, m-am adresat iarăşi Inspecţiei Judiciare, via C.S.M., cu petiţia 1/8175/04.2016, pentru a denunţa că clasarea precedentei petiţii cu nr. 1/12802, precum şi a celei cu nr. 1/20494 din august 2013 sînt nişte abuzuri în cascadă şi în formă continuă. De aceea, pe prima pagină a petiţiei 8175 din 2016 m-am referit la unele critici referitoare la Rezoluţia din 2013 care clasase petiţia nr. 1/20494/ august 2013, pentru a demonstra continuitatea clasărilor ilegale.

Petiţia nr. 1/8175/2016, începe aşa: „Prin prezenta PETIŢIE solicit anularea clasării memoriului depus la C.S.M. în 28.05.2015 cu nr. 1/12802”. Şi iată motivarea acestei clasări (citiţi şi o să vă cruciţi): „Avînd în vedere dispoziţiile (…) se constată tardivitatea plîngerii prealabile formulată împotriva rezoluţiei de clasare nr. 3747/2013, adică a petiţiei nr. 1/20494/2013!”

Băi oamenilor! Sînteţi sănătoşi la cap?
Sînt aşa de revoltat de aceste „soluţionări, la mişto” – d-aia am pus întrebarea de mai sus (DEX: băi – interjecţie)Era a doua oară cînd dezvăluiam că dna Moraru refuză în mod ilegal să-l cerceteze pe Victor Ponta pe un temei penibil: ce-o să zică presa?!, iar Justiţia nu s-a sesizat (oare?)

Totodată am dezvăluit altă declaraţie a dnei Moraru şi anume că ex-procurorul şef al DNA, dl. Daniel Morar, a vrut să-i ia dosarul nr. 54/P/2005. Dînsa s-a apărat, avertizînd conducerea DNA că „îl ştiţi pe dl. Bulumac cît de vehement este”, iar măsura a fost anulată.

Trebuie să arăt că clasarea cu nr. 2861 din 13.06.2016 este semnată chiar de inspectorul şef, dl. Jud. Lucian Netejoru! Iar ca să analizăm şi din punct de vedere al procedurii, Domnia Sa nu a respectat Legea nr. 233/2002, după cum urmează:

– nu l-a interesat legalitatea soluţiei, aşa cum obligă art. 4;
– şeful instituţiei trebuie să dispună măsuri de cercetare şi analiză detaliată a tuturor aspectelor sesizate (art. 5);
– semnarea răspunsului se face de către şeful instituţiei, dar şi de şeful compartimentului care a soluţionat sesizările (art. 13).

Aflîndu-mă din nou în faţa unei nedreptăţi semnată de data aceasta de dl. Netejoru, m-am adresat iarăşi I.J. în 28.06.2016 (la această instituţie nu se dă număr de înregistrare!) În stilul caracteristic dobîndit, şi această sesizare a fost arhivată, şi tot de la dl. Netejoru, care şi de data aceasta nu a respectat Legea nr. 233/2012. Din nou au eludat principalele dezvăluiri:

– vechimea dosarului nr. 54/P/2005 de aproape 14 ani;
– refuzul procurorului de caz de a cerceta şefii CCPM;
– nesocotirea art. 23 (1) din Legea nr. 78/2000.

Am relatat mai sus că această petiţie a fost clasată, deoarece au trecut 15 luni fără a primi răspuns. Însă în septembrie 2016 mai adresasem Inspecţiei un protest care, bineînţeles, a rămas necercetat.

                                                                                    ***

Am obţinut cu mare greutate informații despre funcţiile dlui Robert Cazanciuc în Guvernul Ponta – apelînd la Justiţie pe baza Legii nr. 544/2001 –, informații din care rezultă că a fost director general al CCPM în perioada 01.10.2001-09.07.2003, exact în perioada cînd s-a semnat contractul odios care a adus ţării o pagubă de 300 mil. USD (DNA a stabilit că această pagubă ar fi de numai 70 mil. USD!). Aşa stînd lucrurile, am cerut DNA în petiţia depusă la Poştă în data de 28.08.2015, să-l cerceteze pe acesta conform art. 23 (1) din Legea 78/2000.

Au trecut doi ani fără ca DNA să aibă o poziţie oficială.
Această tăcere, la fel de neexplicat, m-a determinat să cer DNA, cu plîngerea (nu ştiu cum s-o mai numesc) nr. 19032/10.10.2016, în mod expres şi într-un termen rezonabil, să răspundă solicitărilor subsemnatului făcute de-a lungul anilor, aşa cum este obligată de art. 81, alin. 1), lit. d) din Codul de Procedură Penală.
Din păcate am înregistrat un nou eşec.

Am continuat conflictul cu DNA, protestînd cu o nouă petiţie: nr. 12390 din 09.08.2017. De data aceasta am primit răspunsul cu nr. 1317/ VIII/ 2 / 2017 din 24.08.2017, singurul de-a lungul celor aproape 14 ani! Dar este o mare nemulţumire: pare a fi conceput de un robot – nimic în legătură cu faptele reale pe care le-am semnalat în aceşti ani. Şi ca să fie şi mai clar, nici DNA nu a respectat Legea nr. 233/2002: hîrtia este semnată de o persoană anonimă din cadrul Biroului Relaţii Publice.

                                                                                      ***

În urma declaraţiilor dlui Toader Tudorel, ministrul Justiţiei, că va ordona un audit extern la DNA, i-am adresat memoriul nr. 47797 însoţit de 106 file constînd în documente care fundamentează toate dezvăluirile subsemnatului în legătură cu incredibila istorie a dosarului ALRO. Aceste dezvăluiri, ocolite de I.J., ar fi trebuit să ajungă la auditor pentru a-i uşura controlul. Dar n-au vrut nişte necalificaţi din ministerului dlui Toader Tudorel! Aşa că au clasat memoriul. Chiar dacă dl. Toader Tudorel s-a comportat ca la Radio Erevan – auditul nu mai este extern, ci intern!, producînd o mare bulibăşeală, memoriul trebuia să ajungă la auditorul intern.

Această neghiobie comisă de nişte habarnişti bugetofagi a făcut subiectul unui alt memoriu: nr. 63798/21.07.2017. Da, aţi ghicit! Şi acest memoriu a fost clasat. Într-o ţară nebananieră cum pretindem că este ţara noastră, lanţul acela de incompetenţi ar fi trebuit desfiinţat.

Ultima acţiune pe care am întreprins-o a fost să-l informez despre incompetenţa din Ministerul Justiţiei pe dl. Mihai Tudose. Prim-Ministrul Guvernului României, adresîndu-i petiţia nr. 1339 din 21.09.2017.

Fac un apel la cei care au frînat justiţia în cazul ALRO, citîndu-l pe Steve Forbes, editorul şef al celebrei reviste care îi poartă numele: „Înţelegeţi cu toată puterea voastră de neînţelegere!”

Revenind la DNA, este de menţionat că am fost citat să mă prezint ca martor în ziua de 18.09.2017, în dosarul penal nr. 413/P/2014. Din cîte am înţeles – nu prea multe – din anul 2014 s-a instrumentat acest dosar în cazul ALRO.

Închei cu două fraze:

  1. Derularea anchetelor de către DNA s-a făcut discreţionar, ca unele să se petreacă cu o promptitudine care seamănă mai degrabă cu o precipitare, către un scop anume, îndelung aşteptat.
  2. Ceea ce am dezvăluit, am criticat – uneori cam dur – am făcut-o ca unul care nu vrea să lovească în Justiţia română. Le-am spus ca unul care şi-ar dori să n-o mai vadă aplicîndu-şi singură lovituri, oferind pe tavă argumente celor care, dintr-un motiv sau altul, o duşmănesc.

Am dreptul nescăzut să aflu Adevărul.
Dacă am folosit cuvinte dure e pe măsura înjosirii la care am fost supus de instituţiile statului. Termin, spunînd că sînt îndreptăţit să consider că am spus lucrurilor pe nume, cu orice risc!

Am zis!
                                                                                                                                   Florian Bulumac
                                                                                                                                    octombrie 2017”

Sursa: cristoiublog.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*