Investigatii

Cartelul drogurilor de la Cluj

    <strong>Naşul mafiei clujene, şi posibil româneşti, rupe tăcerea. </strong>Puţini dintre dvs. ştiu că timp de patru ani, 1999-2003, clujeanul Torino Vladimir Sfâr­­­lea a condus cea mai mare reţea de droguri depistată şi anihilată în România.
{mosimage}  Închis ca urmare a unei sentinţe de­fi­nitive a judecătorilor Înaltei Cur­­ţi de Casaţie şi Justiţie din 18 iunie 2007 la Gherla, unde a fost transferat de la Jilava pe 30 august, după ce a fost condamnat în 2005 de Tri­bu­nalul Bucureşti la 18 ani de în­chisoare, el a acceptat să vor­beas­că despre cum a ajuns să coordoneze ’’Cartelul de la Cluj’’, despre reţeaua mafiotă întinsă din Afganistan şi Turcia până în Italia, la celebra Ca­mo­ra, Germania, Spania sau Olan­da. Conform anchetatorilor, va­loarea drogurilor tranzitate de Torino este de cel puţin 100 milioane de dolari, o cifră care te înfioară numai când o pro­nunţi. Arestările au avut loc în primăvara lui 2003. Capul reţelei din care ar fi făcut parte 40 de cetăţeni români şi străini, Torino, plus alte 16 persoane, dintre care în celulă cu el la Gherla se mai află Jordaky Laszlo şi Blahunca Gyula, iar în aceeaşi închisoare şi Ale­xan­­dru Vladimir Peev, au fost trimise în judecată de către procurorii Parchetului General în 8 octombrie 2003, pentru trafic de droguri de mare risc, iniţierea şi constituirea unui grup infracţional organizat. În 1999. Torino Sfârlea a racolat mai multe persoane, printre care şi şapte clujeni, cărora le-a distribuit sarcini precise, iar ulterior a coordonat şi acti­vi­tatea altor două reţele, una mol­dovenească şi alta tur­cească. Potrivit actului acu­ză­rii, membrii acestor reţele au tran­zitat prin România, spre Occident, 5.200 kilograme de heroină şi 180 de cocaină, pen­tru fiecare kilogram de droguri Torino, conform propriilor de­claraţii primind, între 1000 şi 1500 mărci, rezultând că suma minimă pe care a încasat-o a depăşit 5 milioane de mărci, din care în şapte luni a reuşit să cheltuie peste un milion, dar nu-i pare rău pentru că a dus un trai de lux. Pedeapsa iniţială a fost însă redusă pentru el la 14 ani închisoare, dar şi pentru alţi membri ai reţelei, de către Înalta Curte de Casaţie şi Jus­tiţie. Toţi condamnaţii urmează să-şi petreacă restul de pedea­p­să la penitenciarul judeţului unde domiciliază, conform le­gii. Zilele trecute gardienii de la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla (n.r.: apro­pos, oare de ce se numesc aşa penitenciarele din care mai mereu evadează deţinuţii?) au găsit un telefon mobil ultra­per­formant care, potrivit direc­to­ru­lui închisorii, Viorel Pop. îi aparţine renumitului traficant, ultimul număr apelat fiind cel al Andreei Deak, care a stat în arest trei ani pentru implicare în piaţa de droguri. Deak a sunat înapoi, dar i-a răspuns la telefon chiar directorul peni­ten­ciarului. Sfârlea a trecut telefonul prin filtrul de control, spunându-i unui angajat al peni­tenciarului că este un ra­dio, aparate cu care deţinuţii au voie în celule. Conform lui Pop, pe drumul dintre Rahova şi Gherla, mobilul a fost ascuns într-un locaş special al ba­gajului lui Torino. Telefoanele mobile sunt total interzise în in­cinta închisorii, chiar şi pen­tru lucrători, la toate intrările fiind plăcuţe reprezentând ’’te­le­fonul mobil interzis’’. Pentru fapta sa, deţinutul Sfârlea a stat 10 zile la izolare şi i s-a schimbat regimul de detenţie în cel de maximă siguranţă. Mobilul lui Sfârlea este al doilea depistat la Penitenciarul de Maximă Siguranţă Gherla într-un interval de două luni. La începutul lui august, con­du­cerea penitenciarului a anunţat că în urma unei percheziţii ge­ne­rale s-a găsit un telefon mo­bil, dar din care fusese scoasă cartela. Aparatul era ascuns în tocul uşii de la baia unei ca­mere de deţinere, unde erau în­chise 16 persoane. Torino ar trebui să stea închis până în 2017, dar va fi pus în libertate în aprilie 2010, fiindcă la acea dată ar îndeplini unele condiţii din Codul Penal privind eli­be­rarea condiţionată. Potrivit art. 60, aliniatul 2, din actualul CP, ’’condamnaţii trecuţi de vârsta de 60 de ani pot fi eliberaţi con­diţionat după executarea unei jumătăţi de pedeapsă în cazul unor pedepse mai mari de 10 ani(…)’’. Torino va îm­plini 60 de ani, anul viitor, în martie, iar 7 ani din jumătate din pedeapsa definitivă s-ar îm­plini în aprilie 2010. Sfârlea ar putea fi liber atunci, dacă legile nu se schimbă între timp.

Portretul şefului celui mai important cartel de droguri din istoria recentă a României.

{mosimage}   Pentru Torino Sfârlea, 59 ani, nu a fost pentru prima dată când ajungea după zăbrele, că­ci  şi-a petrecut 22 de ani prin puşcării şi are trei evadări la activ. S-a născut în martie 1948 la Cluj, într-o familie modestă de muncitori. Cu toate acestea, a absolvit Liceul teoretic ’’Mi­hai Eminescu’’ din localitate. A fost student la medicină până în anul IV, când a fost implicat împreună cu mai mulţi colegi într-un viol. Deşi a stat doar ’’de şase’’, a fost condamnat. De atunci a devenit un fidel al penitenciarelor. De la 19 la 36 de ani a trăit, aşa cum spune, în ’’zdrenţele’’ statului. N-a mu­n­cit nimic. La 25 de ani a fost în­chis pentru că furase nişte icoane de o mănăstire, o co­mandă de la un italian. L-au prins şi i-au dat 8 ani pentru tâlhărie. Foştii condamnaţi şi-l aduc aminte ca pe un personaj retras. Nu vorbea zile întregi şi devenea violent doar atunci când era provocat. Citea lite­ra­tură rusă, filozofie şi făcea sport. În ciuda vârstei, Torino se ţine bine. Toate cele trei eva­dări le-a realizat înainte de ’89. Una chiar de la Jilava. O dată a fost recuperat de echi­pele speciale din vama ro­mâ­no-ungară, altădată de auto­ri­tăţile maghiare, la o sută de kilometri de Budapesta. Şi-a racolat oamenii de încredere din puşcăriile pe unde s-a pe­rin­dat. Are ’’colaboratori’’ în zona Bihor, Cluj, Bucureşti, în Italia şi Ungaria. În 1992 pe când se afla în libertate, l-a cu­noscut pe Alexandru Vladimir Peev, cetăţean german care avea ceva afaceri la Cluj. A devenit întreţinutul acestuia. Nu­mai că în 1995 Torino a recidivat şi a fost închis din nou la Penitenciarul Jilava. Aici l-a cunoscut pe lugojeanul Ionel Pusztay, care i-a propus să lucreze cu el. I s-a oferit oportunitatea de a fi cărăuş de droguri. În primăvara lui 1998 a ieşit din închisoare şi a făcut rost de un autoturism Volks­wa­gen Golf de la un prieten de-al său din Bucureşti, Andrei La­zăr.  Câteva luni a făcut mai mul­te transporturi de droguri din România în Olanda, la Am­ster­dam sau Rotterdam. Stu­pe­fiantele proveneau din Orientul Mijlociu şi erau primite de Pusztay. În Olanda heroina era preluată de către un grup de cetăţeni kurzi, iar descărcarea avea loc întotdeauna în afara oraşului.  A avut bani cât nu pot cheltui mulţi în vieţi în­tregi. În 1999, Pusztay a ’’că­zut’’ în Germania, iar şefii lui din Turcia i-au cerut să se ocupe de preluarea, depo­zi­tarea şi apoi încărcarea dro­gurilor în maşinile ce urmau să le scoată din România. Aşa a or­ganizat în garajul unui prie­ten, Florin Ocolişan, un ade­vărat depozit în care erau păs­trate drogurile. După arestarea lugojeanului, Torino a întrerupt orice legătură cu reţeaua aces­tu­ia şi s-a mutat la Budapesta, unde a intrat în contact cu De­mir Abdul Razak, cu care a iniţiat o nouă reţea, fiind spri­ji­nit de doi traficanţi din Bu­da­pesta. Ulterior, i-a atras în ac­tivitatea sa şi pe alţi clujeni: Laszlo Jordaky, Peev, Bla­hun­ka, Thomas Streit-unul dintre cei mai buni cărăuşi, aşa cum ne-au spus anchetatorii, Kor­me­ndy Bela Istvan, fiecare având sarcini precise. Primul, potrivit procurorilor, a devenit mâna lui dreaptă şi se ocupa de gestionarea drogurilor de la intrarea în România până la trecerea lor peste frontieră în Ungaria. De ascunderea dro­gu­rilor şi ţinerea legăturii cu alte reţele europene, pentru asi­gu­ra­rea desfacerii, se ocupa Peev împreună cu Laszlo. Blahunka era responsabil cu ambalarea şi transportul. În toată activitatea de identificare a oamenilor dem­ni de încredere, oamenii lui Torino Sfârlea au intrat în le­gătură cu alte patru reţele din Ba­sarabia, ai căror capi sunt cău­taţi încă şi care au fost con­damnaţi în lipsă. Transporturile pentru Italia erau preluate de către cetăţeni albanezi, racolaţi de mafia napolitană Camorra. În Olanda, marfa era predată unor cetăţeni kurzi. Recu­pe­ra­rea banilor era făcută de Kor­mendy care aducea banii la Bu­dapesta, unde îi preda lui De­mir. Mai mulţi cărăuşi din re­ţea­ua condusă de Sfârlea au fost prinşi cu droguri în timpul unor transporturi spre Occi­dent. În 2001, autorităţile ita­lie­ne l-au depistat pe Fabrizio Tincatti, care transporta 70 kilograme de heroină într-un autoturism Renault Espace. În 5 iulie 2002, a fost depistată în vama Borş numita Andrea Deak care transporta 40 kilo­gra­me de heroină disimulată într-un autoturism Volkswagen Cabrio. Ea a făcut din cei 15 ani închisoare la care a fost condamnată, doar trei, nu se ştie cum şi aceştia la Peni­ten­ciarul din Cluj-Na­poca. Toto­da­tă, la 19 septembrie 2002, în aceeaşi vamă a fost descoperit Dorin Ioan Ficuţ, care trans­porta, în autoturismul Volks­wa­gen Vento, înmatriculat în judeţul Cluj, 50 kilograme de heroină. De asemenea, în 21 februarie 2001 cetăţeanul ro­mân Lucian Luduşan a fost de­pistat pe teritoriul Austriei transportând 70 kilograme de heroină, ascunsă într-un Peu­geot 406, an în care a fost de­pistat de autorităţile italiene Fa­brizio Tincati. La un tran­sport efectuat în 1998 în Olan­da, la care a participat şi An­drei Lazăr, a intervenit un in­ci­dent neprevăzut. După des­căr­carea drogurilor, pe drumul de întoarcere, în Germania, poliţia a oprit maşina lui Sfârlea, sta­bi­lind că era furată. Pentru a scăpa, Torino a decis să de a foc maşinii în care se aflau 20.000 lire sterline primite în Olanda. Erau bancnote de una, două lire sterline, bani luaţi de la consumatori, de pe stradă, care miroseau a heroină. Aşa poliţiştii n-au avut probe şi nu l-au putut aresta. Este soţul clujencei Camelia Uifălean, patroana unei prospere firme de construcţii. Cel supranumit ’’Naşul’’ a cunoscut mărirea în toată splendoarea ei. Apoi a urmat decăderea.

Declaraţii şocante
’’Eu eram doar cărăuş de droguri. Heroina ajungea în Ro­mânia de pe filiera Af­ga­nistan-Turcia. În ţară marfa o preluam eu şi oamenii mei, iar de aici o transportam cu ma­şi­nile în vest, în ţări ca Ger­ma­nia, Italia, Spania, Olanda. As­cundeam pachetele cu droguri în portbagaj, pe care-l coboram de la locul iniţial, în aripile ma­şinii, sub scaune sau în roata de rezervă. Aveam locuri special făcute pentru a nu fi depistate la vamă. Înveleam calupurile cu droguri în folii de aluminiu sau staniol pe care, mai apoi, le ştergeam cu alcool. Făceam asta pentru ca drogurile să nu fie depistate la frontieră de câi­nii antidrog ai poliţiştilor. Lu­cram cu mănuşi chirurgicale pen­tru a evita orice contact cu dro­gurile. La început, prin 1998-1999, eram singur, şi duceam la fiecare transport 30-40 kilograme de heroină, în ca­lupuri. Însă cu timpul, când cererea din vest devenise tot mai mare, duceam la câte un transport 80-100 kilograme de heroină. Din cauza cererii mari, nu mai făceam faţă sin­gur, astfel încât am fost nevoit să recrutez oameni. Oameni cinstiţi, fără cazier, care să nu bată la ochi la vamă şi care să poată intra fără probleme în ţările din spaţiul Schengen. La destinaţie primeam banii: între 1000-1500 de mărci germane pentru fiecare kilogram de heroină. Făceam 40-50.000 mărci germane într-o lună, ba chiar şi 100.000. Aveam bani de nu mai ştiam de ei. Ştiam că mă vor prinde. De un an şi jumătate aşteptam să mă aresteze. Era unul Liviu Şipoş (n.r: despre care am aflat că e un fost ofiţer clujean din struc­tura antidrog, care între timp s-a pensionat), care avea boală pe mine şi voia să mă aresteze. Eram filat şi ştiam, că, mai devreme sau mai târziu, voi ’’pica’’. Când m-au arestat la Cluj aveam deja pregătite două bagaje cu haine şi alte lucruri pentru puşcărie. Oricum, nu mai rezistam psihic (…)”.{mosimage}
    Pe 7 aprilie, într-un au­to­tren, proprietate a clujeanului Leontin Pop, care venea din Tur­cia, poliţiştii au găsit 174 de kilograme de heroină as­cun­se sub un transport de deter­gen­ţi. Era cel mai mare trans­port de heroină descoperit din is­toria recentă a României. Atun­ci au fost arestaţi Florin Manea, Dănuţ Căpăţână şi Iu­lian Petrea, ulterior fiind reţi­nut şi Pop, dar ei făceau parte din membrii reţelei moldo­ve­ne, al cărui şef era Valeriu Bah­nari. În acest dosar au fost tri­mişi în judecată şi oamenii mei., printre care Ioan Tău, fost poliţist din Cluj, care avea sar­cină de la mine să ascundă drogurile în maşini. Bahnari, Demir, Yalcinkaya Burhan şi Regis Taburet Eduard au dis­părut şi n-au putut fi arestaţi în mo­mentul începerii anchetei. Ulterior, prin 2005, Demir a fost prins la Budapesta, arestat în baza mandatului emis de autorităţile române şi trimis în ţară. Alte 20 de persoane au fost trimise în judecată în stare de libertate. (…)Era în 27 apri­lie 2003. Fusesem la Tarniţa şi mă pregăteam să vin la Cluj. Trebuia să iau legătura cu cola­bo­ratorii mei, însă trebuie să vin la Cluj, fiindcă la Tarniţa intrasem în apă cu cele şase telefoane pe care le aveam şi nu le mai puteam folosi. Poli­ţiş­tii se aflau deja în dispo­zi­tive. M-au lăsat să intru în casă şi m-au aşteptat până am ieşit. M-am dus la un telefon public să sun. Atunci au tăbărât pe mine, nu ştiu câţi erau, vreo 10-15. Erau şi de la Cluj, dar cei mai mulţi erau poliţişti şi procurori de la Bucureşti. (…) Ştiam că telefoanele ar putea fi urmărite şi ne feream să vor­bim. Eu, de exemplu, cum­pă­ram tot timpul cartele prepay, iar când mai aveam un dolar sau doi credit, le aruncam şi luam altele. (…) N-am con­su­mat droguri decât de vreo două-trei ori, cocaină, dar nu mi-a plăcut şi am renunţat. Am dormit mult şi m-am simţit ameţit. Am stat patru ani la Budapesta şi m-am simţit foarte bine. Trăiam cum voiam eu, în lux. Aveam o mare me­teahnă: cumpărăturile. Mer­gea­m toată ziua prin magazine şi cumpăram orice: haine, par­fumuri scumpe, blănuri, nu mă uitam la bani, aveam de unde. De exemplu, am avut nevoie de un Range Rover care costa 130.000 de mărci, am scos banii şi l-am luat. N-am fost ameninţat niciodată cu moar­tea, deşi am lucrat cu PKK-Partidul Kurzilor, cu albanezi şi Camorra. Am fost tot timpul corect şi nu m-am băgat în ’’marfă’’. Familie am din frag­mente, aşa cum s-a putut. Cu prima soţie am doi copii, acum toţi sunt în Florida, SUA. Cu a doua am un băiat, care acum e în clasa a X-a, la Cluj. E un copil foarte bun şi la şcoală a pătimit din cauza mea. L-am sfătuit ca niciodată să nu facă ce am făcut eu. După ce voi fi pus în libertate, în nici un caz nu voi mai fi cărăuş de droguri. Am o vârstă şi, psihic, nu mai pot să fiu hăituit tot timpul, să mă uit după poliţişti. Însă nu voi rămâne la Cluj. Mă voi duce la Budapesta. Acolo am mulţi prieteni, iar oraşul e minunat. Nu-i în interesul nimănui să oprească traficul de droguri. Sunt 10-15 milioane de consumatori care au nevoie de droguri. Am căzut noi, vin alţii. Cad şi ei, vin alţii. Şi tot aşa. Traficul de droguri şi tra­fi­canţii nu vor dispărea nici­odată.’’ (Din declaraţiile făcute colegilor de la ’’Clujeanul’’)

Potret-robot a lui Fabrizio Tincati

    O altă arestare, la care am făcut deja o primă referire, a fost în 2003, când autorităţile italiene l-au depistat pe Fa­brizio Tincati, care transporta 70 kilograme de heroină în valoare de 24 milioane de euro, ambalată în pachete de cafea, într-un autoturism Renault Es­pa­ce. Era prima captură dintr-un şir terminat cu arestarea Na­şului Torino, cel care domina afa­cerile cu ’’moartea albă’’. Surse confidenţiale ne-au in­for­mat că cei doi erau mai mult decât apropiaţi. Fabrizio, 42 de ani, cunoscut sub porecla ’’Se­ga­fredo’’, s-a stabilit în mu­ni­ci­piul al cărui edil este Emil Boc, unde poza în om de afa­ceri, locuind cu chirie pe bu­le­vardul Titulescu, îndele­t­ni­cin­du-se cu distribuirea în Ro­mâ­nia a mai multor mărci de ca­fe­le, dar şi cu distribuirea, în Ita­lia, în pachete de cafea, a di­fe­ri­telor tipuri de stupefiante. A fost asociat cu soţia sa, Ana Maria Rad în firma sa, Island Ca­ledonia. A mai avut doi aso­ciaţi în firma Inter Leasing, anume Remus Albu şi Ovidiu Poruţiu, ambii fiind membri în conducerea Camerei de Co­merţ, Industrie şi Agricultură Cluj. {mosimage}
    Tincati a apelat la Poruţiu care avea relaţii importante în domeniul bancar pentru că afa­ce­rea avea nevoie de o finan­ţa­re. Până la urmă proiectul so­cietăţii de leasing nu s-a con­cre­tizat. Poruţiu este membru fondator al Băncii Româneşti şi a avut la un moment dat pro­bleme financiare cu una din fir­mele sale. Albu, acţionar la două firme, Asio SRL-so­cie­tate cu capital majoritar cehesc şi Remimpex-ce se ocupă cu con­­sultanţă în achiziţii inter­na­ţionale, a fost vice la CCIA şi era în relaţii strânse cu Poruţiu, membru aici al CA-ului. Cea de-a doua societate a avut parteneri de afaceri din Italia lui Tincati şi a participat la unul din programele de dez­vol­tare locale gestionate de gu­ver­nul american. Ovidiu Poruţiu a fost acţionar în alte câteva so­cie­tăţi, în asociere cu firma Om­niconstrucţii, unde func­ţio­nau foşti lucrători ai serviciului de spionaj extern. Ovidiu a ac­ti­vat ca ofiţer SIE în celebra fir­mă Arcom, infiltrată şi con­tro­lată pe vremea comu­nis­mu­lui de securişti în scopuri de spionaj, astăzi gruparea fiind în pa­trimoniul lui Gigi Becali. Foş­tii arcomişti au cumpărat fabrica de mobilă din Izvorul Crişului şi au înfiinţat firma Famic, cu sediul în Vâlcea, adi­că exact unde Tincati şi-a vândut firma de cafele Island Caledonia, başca surprinde fap­tul că partenerii de la Om­ni­construcţii, care asigurau ex­por­tul pe relaţia Germania, au renunţat în mod ciudat la cele 50 la sută din acţiuni în fa­voa­rea lui Poruţiu şi a lui Tiberiu Takacsik. Poruţiu a intrat în com­binaţii financiare după câ­te am aflat şi cu cetăţeanul ira­nian Bamdad Gholam Hossein, care a împrumutat societatea Fa­mic cu importante sume de bani. În final, iranianul a reuşit, fără acordul celorlalţi acţio­na­ri, să deţină 98 la sută din ac­ţiu­nile Famic. Prin intermediul lui, Poruţiu a făcut cunoştinţă cu un cetăţean turc de origine kurdă şi a încercat preluarea, printr-o firmă pe care şi-au creat-o, SC Fabchevi SRL, a fa­bricii de cherestea de la Valea Ierii. Să ne aducem aminte că tot de cherestea s-a ocu­pat şi Torino, amicul lui Tincati, prin SC Katorini SRL. Şi o primă concluzie: cheia afa­cerilor de succes se în­cre­din­ţează întotdeauna prie­te­ni­lor, iar cercul vicios abia acum se închide cât de cât.

Unde dai şi unde crapă!

    Mirela Peev, născută Matei, a fost căsătorită cu de acum bine­cunoscutul Alexandru Vla­di­mir Peev, ’’cărăuşul’’ din car­telul analizat, între martie 1988 şi iulie 1996. Între 1995 şi 1998, el a ispăşit prima pe­deap­să pentru trafic de sub­stan­ţe interzise, iar divorţul a survenit în timpul arestului. Mirela a fost vânzătoare la ma­gazinul Central din Cluj preţ de un deceniu, apoi angajată a la­boratorului Criminalistică din cadrul Procuraturii, fapt care ar fi ajutat-o să-şi formeze un cerc de cunoscuţi în lumea justiţiei. Doar în 1999, când avea 41 de ani, a absolvit Fa­cul­tatea de Stomatologie a UMF Cluj, dar nu a profesat ca stomatolog. În prezent este ma­na­gerul firmei ’’Beauty Queen Company’’, care nu a declarat profit. Mirela are cetăţenie ger­mană, având un domiciliu în orăşelul german Thalmassing, este mamă a doi copii, un fiu de 21 de ani, student la Ti­mi­şoara, al cărui tată este în SUA, şi o fiică de 15 ani, elevă la Cluj, al cărei tată este celebrul ’’cărăuş’’. Prin 2004, ea şi Oc­tavian Birău, director ad­minis­trativ de la Universitatea de Medicină şi Farmacie au fost acuzaţi că fac avere pe baza unor contracte de împrumut le­gale, profitând însă de relaţiile lor în lumea justiţiei şi de nai­vi­tatea unor clujeni. De men­ţio­nat că un rol important în căderea Cartelului de la Cluj l-a avut Mirela şi informaţiile despre fostul ei soţ pe care ea le-a pus la dispoziţia an­che­tatorilor. Se pare că au fost ’’cămătari de lux’’, aşa cum îi acuză mai mulţi clujeni puşi în situaţia de a ceda bunuri de preţ în urma executării unor contracte de împrumut. A fost adus în faţa opiniei publice cazul Rozsnyai-Costea şi cel al doctorului Constantin Hulpe, medic clujean care locuieşte în Germania. Mirela are 49 de ani. Înainte de a fi arestat, Ale­xandru Vladimir Peev i-a lăsat fostei soţii un ’’testament’’ care cuprindea structura fiecărei reţele de narco-trafic în care a activat, cu numele con­du­că­to­rilor şi ale unor membri. În fapt, după arestarea lui Peev, a fost chemată la Parchetul Ge­ne­ral, unde a prezentat do­cu­mentul. Conform unor surse ano­nime, Mirela Peev îl cu­noaş­te bine şi pe Torino Sfâr­lea, partenerul fostului ei soţ şi chiar a derulat afaceri îm­pre­u­nă cu acesta prin firma Abello S.A.S. din Italia.

Pedepse date după rang
    Membrii celui mai important cartel de droguri din istoria re­centă a României au fost con­dam­naţi de Tribunalul Bucu­reşti printr-o sentinţă pro­nun­ţată în luna octombrie 2005, dar pentru că are 93 de pagini, ea a fost comunicată în forma finală la mijlocul lui ianuarie 2006. Însumat, pedepsele celor 14 membri ai cartelului fac 180 ani de închisoare. Cartelul reu­nea trei reţele de traficanţi, una românească, alta în Republica Moldova şi una în Turcia. An­cheta pentru anihilarea reţelei a fost coordonată de agenţia anti­drog a SUA, celebra Drug Enforcement Administration-DEA, care a colaborat cu ofi­ţe­ri de poliţie din Ungaria, Aus­tria, Germania, Italia, Olanda, Anglia, Turcia şi România. Pedepsele au fost date după rang:
    1.Demir Abdulrazak – unul din lideri – 21 ani de închi­soa­re.
    2.Sfârlea Torino Vladimir – capo di tutti capi – 18 ani de închisoare.
    3.Tău Ioan – fost poliţist clujean – 16 ani de închisoare.
    4.Pop Leontin – filiera Republica Moldova – 16 ani de închisoare.
    5.Radu Furtună – filiera Republica Moldova – 16 ani de închisoare.
    6.Jordaky Laszlo – cel care prelua drogurile şi racola cărăuşii – 15 ani şi patru luni de închisoare.
    7.Manea Florin – filiera Republica Moldova – 16 ani de închisoare.
    8.Peev Alexandru Vladimir – cărăuş – 11 ani închisoare.
    9.Blahunka Gyula – cărăuş – 10 ani de închisoare.
    10.Petrea Iulian – filiera Republica Moldova – 10 ani de închisoare.
    11.Streit Thomas Roberto – cărăuş – 8 ani de închisoare.
    12.Kormendy Bela Istvan – cărăuş, ulterior contabil – 8 ani de închisoare.
    13.Lazăr Andrei – cărăuş – 8 ani de închisoare.
    14.Căpătână Dănuţ – filiera Republica Moldova – 6 ani de închisoare.
   
    Trei presupuşi membri ai reţelei moldovene, Eugeniu Gă­lescu, Gheorghe Gonţa şi Igor Iachimov, au fost achitaţi. Firele anchetei însă duc la Bu­cureşti, unde personaje po­ten­tate îşi aşteaptă mazilirea, unele fiind din lumea fot­ba­lu­lui, altele din justiţie, altele din politică.

’’Ruta balcanică’’
 
{mosimage}  Într-un container descărcat în terminalul Constanţa Sud miercuri, 8 iunie 2005, vameşii descoperă peste 100 kilograme de cocaină, ambalată în 98 de pachete şi ascunsă în saci cu făină de peşte. Primele cer­ce­tări scot la iveală faptul că marfa fusese descărcată în 19 mai de pe nava ’’Maersk Ahram’’, containerul în cauză fiind destinat firmei clujene Ro­vimi SRL, condusă de Mi­hail Dalacu, originar din Timi­şoara, stabilit în Olanda în 1975 şi timp de 20 de ani consilier în cadrul Primăriei Rotterdam, firmă ce are sediul în comuna Floreşti. În calitatea oficială avută în trecut, prin 1992, actualul locuitor al sa­tului sibian Săcel, l-a cunoscut pe Bernard van der Korput, cu care a colaborat de mai multe ori după ce s-a apucat de afa­ceri în România. În 1996, Da­lacu a pus la Cluj bazele unei fabrici de făinuri concentrate din peşte pentru hrana ani­ma­le­lor, SC Rovimi, unde deţine 95% din acţiuni, celelalte pro­cente aparţinând firmei din Ba­ia Mare, Provimi SRL, care-i aparţine tot lui, dar n-ar nici un fel de activitate. În acelaşi timp, este şi administrator la Pis­cicola Săcel.  Până în 2003 cumpăra făina de peşte din Olanda, dar ea era fabricată în America de Sud. Aşa că s-a hotărât să cumpere direct de acolo, pentru că era mai ieftin. Korput s-a hotărât să-l pună în legătură cu cineva, iniţial în Ecuador. Până la urmă a căzut la înţelegere cu o firmă ex­por­tatoare din Panama. De aici, în­să, lucrurile încep să se co­m­plice. Dalacu s-a înţeles verbal cu van der Korput ca marfa şi transportul să fie achitate de olandez, urmând ca cele 50 de tone de făină de peşte din pri­mul transport să ajungă la fir­ma din Floreşti. Olandezul ar fi primit apoi 50 % din profitul obţinut prin vânzarea făinii, bani cu care vroia să-şi deschidă o firmă la Cluj, la care să fie asociat cu Dalacu. Acesta din urmă a fost anunţat că la finele lunii martie va ple­ca din portul panamez Man­za­nillo spre România un vapor cu două containere în care urmau să fie încărcate 34 to de făină de peşte, având ca destinaţie firma din Floreşti. După o săptămână, avea să le urmeze o navă cu un alt container. Pri­mul transport a ajuns la Con­stan­ţa pe 19 mai, la bordul navei egiptene Maersk Ahram. Deşi drogurile au fost des­co­pe­rite în 8 iunie, Dalacu susţine că a aflat acest lucru abia a doua zi de la televizor, el fiind pe meleagurile sibiene. Imediat şi-a sunat avocata, doamna Gi­dro Stanca, s-o întrebe cum să pro­cedeze. La orele serii, a doua zi, lua drumul Clujului, împreună cu prietena sa, Ga­briela Seiche, pentru a se în­tâl­ni cu şeful Centrului Zonal de Crimă Organizată şi Antidrog, co­misarul şef Toma Rus. Ime­diat pleacă spre Bucureşti cu un autoturism, fiind însoţiţi de poliţişti. La ora când Dalacu dădea primele declaraţii pro­curorilor bucureşteni, Korput se afla în ţară. Anchetatorii i-au spus lui Dalacu să-i transmită să meargă la fabrica din Flo­reşti, unde era aşteptat însă de poliţişti care l-au arestat. El nu suspecta nimic, pentru că nu aflase despre scandal, plus că nu citea presa pentru că nu ştia româneşte. Pe toate actele fi­gura firma lui Dalacu unde trebuia să ajungă transportul de făină de peşte în care era as­cun­să cocaina. Între timp, ro­mâ­nul află că partenerul său este cercetat şi în Belgia pentru un transport de 1000 kilograme de marijuana din Nigeria. Sâm­bătă, 11 iunie 2005, van der Korput recunoaşte implicarea sa în transportul venit din Panama şi Dalacu este pus în libertate. Transportul în care se aflau cele 106,8 kilograme de cocaină sosise în portul Con­stanţa Sud-Agigea în 19 mai şi a fost descărcat în 8 iunie, vasul egiptean plecând din Ame­rica de Sud şi înainte de a ajunge în România trecuse prin Italia. Containerul era încărcat cu saci de făină de peşte, dar sub ultimii erau ascunse 98 calupuri de cocaină. Ofiţerii de la CZCCOA Constanţa au de­clarat sub scutul ano­ni­matului reporterului nostru că vameşii de la Agigea le-au stricat in­ves­tigaţiile, grăbindu-se să desigileze containerul sosit în port, din această cauză ade­vă­ra­ţii traficanţi rămânând astfel în libertate. Nu la mult timp, nu mai puţin de 17 persoane, care fac parte din cea mai mare organizaţie internaţională ani­hi­lată vreodată în România, cunoscută sub numele de ’’Ruta balcanică’’, reţea în care mai sunt implicate alte 9 per­soane, date dispărute şi pe ur­mele cărora s-au emis man­date de arestare în lipsă,  judecate în cel mai important dosar de tra­fic de droguri din România, au fost puse în libertate. După mai bine de doi ani de la arestarea lor, instanţa a considerat că nu reprezintă pericol public. Ares­tă­rile traficanţilor avu­se­seră loc în urmă cu doi ani, odată cu cap­turarea, la vama Negru-Vodă, a unui transport de 170 kilograme de heroină. Cer­ce­tările ulterioare au stabilit că re­ţeaua era una extrem de bine organizată şi din ea făceau parte, pe lângă cei arestaţi de autorităţile române, 17 italieni, trei turci şi câte un austriac, ungur şi spaniol. Filiera-aici e surpriza surprizelor!-a fost construită de clujeanul Vla­di­mir Torino Sfârlea, care la în­ce­put a fost doar un curier care transporta stupefiante pe ruta Bucureşti-Timişoara, după care a fost racolat de gruparea din Lugoj a lui Ionel Pusztai, arestat ulterior în Germania. La operaţiune, alături de struc­tu­rile române, au participat Di­rec­­ţia Naţională Anti-Mafia din Italia, Drug Enforcement Administration SUA, Poliţia turcă. În total, au fost con­fis­cate 5200 kilograme de heroină şi 200 kilograme de cocaină.

Puţină istorie, în loc de happy-end
    Potrivit unor surse con­fi­den­ţiale din cadrul poliţiei clujene, în oraş funcţionează şi la aceas­­tă oră cel puţin trei reţele de traficanţi de droguri, făcând bani din ceea ce se numeşte ’’moartea albă’’. Cea mai ve­che este cea italiană, formată ca urmare a afluxului mare de ce­tăţeni italieni stabiliţi în mu­nicipiul de pe Dealul Fe­lea­cu­lui, după ceea ce numim re­vo­luţie. ’’Reţeaua italiană’’ co­mer­cializează în special he­roi­nă şi cocaină. A doua ca im­por­tan­ţă este condusă de basara­be­ni, distribuitori de ’’ierburi’’, ha­şiş, marijuana, iar cealaltă, mai timidă, este la discreţia arabilor. Rolul românilor în cadrul reţelelor de stupefiante este, de obicei, acela de ’’că­răuşi’’. În termeni specifici, Jor­daky, despre care am făcut vorbire mai înainte, era ’’a doua mână’’. Adică el dădea mai departe marfa către vân­ză­torii direcţi. Relaţia lui cu To­rino datează din perioada anilor 1992-1993. În 1995, To­rino a fost închis aproape o lu­nă la Penitenciarul Gherla. El a fost condamnat la un an şi ju­mătate de puşcărie pentru im­plicare într-o reţea de furturi de maşini. Maşinile furate pro­ve­neau din Italia. În mare parte, Torino şi-a executat pedeapsa în arestul Poliţiei Cluj, pe con­siderentul că procesul său evo­lua anevoie. De fapt, avocaţii lui Torino au ştiu să pre­lun­gească procesul şi să obţină o sentinţă cel puţin lejeră. Pe parcursul detenţiei la Gherla, Torino se afla sub supra­ve­ghere strictă, ştiindu-se că este un personaj cu influenţă printre condamnaţi. Tot la Gherla, a primit în dese rânduri vizita lui Jordaky, lucru menţionat şi în foaia sa de observaţie de la pe­nitenciar. Jordaky este cu­nos­cut în lumea interlopă clujeană ca distribuitor de droguri şi că­mătar. Serviciile lui se adresau în special ’’interlopilor’’, dar se îndeletnicea şi cu escrocarea persoanelor credule, pe care le uşura de casele sau bunurile depuse drept garanţie, în urma unor împrumuturi făcute prin intermediul său. Jordaky organiza şi efectua transporturile de stupefiante şi femei spre Occident, via Suedia. Ultimul său domiciliu a fost un apartament în zona Gării Cluj, de unde a fost ridicat ofiţerii CZCCOA. Paşaportul său este plin de vize intrare-ieşire spre toate ţările UE. Era un obişnuit al clubului Crema, fiind în relaţii strânse cu Adrian Griga, patronul localului, fiul lui Ioan Griga, judecător la Curtea Supremă de Justiţiei. Unii cârcotaşi de profesie locali mi-au povestit că acesta era un petrecăreţ bătrân şi nebun, care în plină lună decembrie a ieşit în faţă la Diesel în chiloţi şi cu sabia în mână. Un alt personaj al lumii interlope era numitul Gore, plecat după unii să îmbrăţişeze o carieră de boxer în SUA, ale cărui consumaţii le plătea Griga, pe care zvonerii îl dau mort, împuşcat în cap într-un hotel din Italia, la mijloc fiind o reglare de conturi între ’’şmecherii veniţi din Cluj’’ şi mafioţii băştinaşi. Revenind la Torino acesta avea trei ’’afaceri la vedere’’, toate societăţi înfiinţate relativ recent, între anii 2001 şi 2002, pentru a acoperi afacerile cu droguri, fiind folosite pentru a spăla banii obţinuţi din comerţul cu ’’prafuri’’. Primele două firme, Uifălean Invest SRL, un fond de investiţii care nu are depus bilanţul contabil către Ministerul Finanţelor pe anul 2002, şi Uifălean Construct, cu datorii de peste 3 miliarde şi jumătate şi o pierdere de 253 milioane lei, îi au ca acţionari şi administratori pe soţii cu pricina. Cealaltă firmă, SC Katorini SRL, are ca domeniu de activitate comerţul cu material lemnos, adică de cherestea, unicul administrator al societăţii, care nici ea nu are depus bilanţul contabil aferent anului 2002, fiind constănţeanul Radu Viorel Crăciunescu, probabil omul care se ocupă de exportul lemnului prin portul Constanţa spre alte meleaguri. Familia Torino-Uifălean deţine un luxos apartament în cartierul Mărăşti, unul pe strada Alvernei, o vilă cu ponton şi bărci cu motor la Tarniţa, unde a fost arestat, precum şi o vilă în Ungaria. Surse confidenţiale au avansat chiar ideea că Torino deţine mult mai multe apartamente, cumpărate pentru a-şi spăla bani negri. Camelia Uifălean, lăsată mai tot timpul singură de soţul plecat înainte de a fi arestat cu afaceri în Italia, se plimbă într-un BMW 745 iA, evaluat la circa 100 mii de dolari, una dintre cele mai scumpe maşini, după cum ne-am convins, din Cluj.  
Pompiliu COMŞA

            

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*