Opinii

Cazul Boia. România nu e altfel, e astfel

„De ce este România altfel?” Am citit cartea profesorului Lucian Boia şi sunt încă mâhnit, nu credeam că poţi avea, […]

„De ce este România altfel?” Am citit cartea profesorului Lucian Boia şi sunt încă mâhnit, nu credeam că poţi avea, ca istoric, o asemenea percepţie despre propria ţară. Mai ales că istoria noastră şi a ţărilor surate mai mari, cu trădări repetate, crime odioase, tăieri de capete încoronate etc., seamănă uneori ca două picături de apă. M-am întrebat de mai multe ori câţi istorici ca Boia vor fi fiind prin alte ţări? Oare mai există vreunul care să fie nemulţumit, chiar dezamăgit de ţara lui, de comportamentul şi calităţile concetăţenilor lui, şi s-o spună public? Oare, acolo, nu ar fi luat acest personaj de guler, de cititori, sau de guvernanţii respectivi, şi declarat persona non grata? Într-un asemenea caz, ce s-ar întâmpla oare în Ungaria lui Viktor Orban? La noi, săpatul la propria rădăcină şi ridicarea poalelor în cap se pare că au devenit un sport naţional. Pornind de la femeile dintr-un anumit segment social, purtătoare de fuste până în pământ, ridicarea acestora s-a răspândit şi în mediul intelectual pe o scară tot mai largă, ca să nu mai vorbim de scena politică.

boia_n

Nu cumva suntem infantili unii dintre noi? Când nu ne place ceva la noi înşine, sau la semenii noştri, „pac la Războiu!”, sau scriem o carte, pur şi simplu. „E de bine, sau de rău?” „E de rău, despre România”. „Dă-o încoace, o cumpăr”.

Autorul adună bani mulţi şi glorie, iar cititorii ajung să creadă într-o gogomănie: „Suntem de nimic!” Efectul general e devastator. Cine recunoaşte? Cartea e cumpărată şi de cetăţenii româno-maghiari care se bucură, se tăvălesc de râs, şi ştim de ce. Să nu uităm că, după apariţia acestei cărţi, atacurile lor în mai multe privinţe s-au înteţit. Cartea mai este citită şi în străinătate, pe la Bruxelles, pe la Berlin, pe la Paris, pe te miri unde. „Uite ce spun românii despre ei înşişi! Noi ce să mai spunem?” – exclamă cancelariile respective. Când te duci tu, reprezentant al statului român, pe la „Centru”, ca să mai rezolvi una-alta cu mai-marii Europei, aceştia se uită la tine într-un anumit fel, şi nu te simţi bine deloc, iar şansele tale de reuşită sunt cele cunoscute. Desigur, nu numai din cauza cărţii lui Boia. La aceasta se mai adaugă greşelile politicienilor noştri, faptul că ne pârâm la Bruxelles aşa cum o fac copiii la grădiniţă etc.

Mai nou, în dorinţa lui nestăvilită de a ajunge probabil un mare scriitor, cu foarte multe volume adică, acelaşi istoric scrie încă o carte intitulată „Occidentul obosit”. Iată ce spune când detaliază: „Occidentul a cam obosit, nu mai oferă suficient vis, nu mai oferă suficientă perspectivă pentru o lume de mâine”. Aşa o fi, domnule profesor, dar în opinia dumneavoastră oboseala de care vorbiţi s-a manifestat de mai mulţi ani, chiar înainte de a adera noi la UE, când ne-am dorit din răsputeri acest lucru. A greşit atunci o naţie întreagă, având orbul găinilor şi neobservând că ia în căsătorie un partener obosit, cum îl calificaţi după numai câţiva ani? Sau greşiţi dumneavoastră? Greşesc alte ţări care vor să intre, în continuare, în UE, chiar dacă există asemenea semne de oboseală? Sau greşiţi dumneavoastră? Greu de spus, dar eticheta ,,obosit” mi se pare pripită. Dar, dacă Occidentul e obosit, România e mai odihnită? Nu cumva prin titlul cărţii dumneavoastră ne permitem să privim acest Occident cam de sus? Avem noi această posibilitate, e frumos ceea ce facem? Folosesc pluralul, deoarece dumneavoastră vorbiţi în numele nostru, fără să ne întrebaţi dacă avem aceeaşi părere. Când ţi se spune că Occidentul, la care te duci mereu în mână cu o căciulă, este obosit, dacă îl crezi pe domnul Boia, românul poate să se simtă dezorientat. „Ce fac acum, încotro să mă mai îndrept? Dacă înspre Vest nu e bine, înspre Nord e prea departe, înspre Sud e prea fierbinte nisipul, nu mai rămâne decât Estul, adică de unde am plecat. Ce fac, mă întorc acolo?” Nimeni nu poate să susţină cu argumente că domnul Boia a încercat să inducă această idee numeroşilor săi cititori. Dar, tot nimeni nu poate susţine că efectul lecturii nu a fost chiar cel pomenit mai sus. Unii ar putea susţine că efectul a fost chiar premeditat. Să răspundă ei, dacă vor fi întrebaţi.

Referindu-se la noul volum, autorul mărturiseşte că este „o carte despre viitor, în care spun în mod paradoxal că nu ştim nimic despre viitor”. Păi, dacă înţeleg bine, dacă nu ştii nimic despre viitor, nevorbind despre el, cum poate fi cartea despre…viitor? Mai spune autorul că nici despre ziua de mâine nu putem şti nimic. Poate în cazul istoricilor gen Boia, această afirmaţie este valabilă, dar în cazul politicienilor, al analiştilor economici, al futurologilor şi al altora, ideea cade de tot. Domnul profesor Lucian Boia are ceea ce se cheamă pofta de a scrie, iar după succesele din ultima perioadă, de a scrie mult. Nu mai scrie cărţi, scrie cărţulii, care se vând ca pâinea caldă. Cu precizarea că pâinea nu e românească şi coaptă pe vatră, ci e cu mulţi amelioratori, după reţetele celor care vor să se îmbogăţească rapid, chiar cu unele riscuri pentru cei care o consumă. Domnia sa s-a îndepărtat de domeniul istoriei în cărţile din urmă, vrând să demonstreze că are aptitudini multiple, care amintesc de alte profesii: analist politic, comentator, sociolog, antropolog etc. Prea multe meserii într-o singură pălărie de istoric, care ne aminteşte de teoria omului ”multilateral dezvoltat” din perioada de tristă amintire. O spun cu glas blând, smerit: nu cred că despre ţara ta poţi să scrii orice, oricând, dar mai ales oricum. Dar, nici despre alţii, să-i califici drept „obosiţi”, chiar dacă aşa ar sta lucrurile. Aşa cum, păstrând proporţiile, nu poţi să-i spui unui infirm: „Măi, şchiopule!” Mai cred că orice ţară de pe planetă e „altfel”, nu numai România. În acest caz, în opinia mea, cuvântul „altfel”, având o conotaţie oarecum negativă, a făcut o carieră nemeritată. Să aşteptăm o altă carte, scrisă poate tot de un istoric, care să poarte titlul „România este astfel…”. Adică, o carte echilibrată, şi cu bune, şi cu rele, care să nu îl bage pe român în depresie.

Vasile NANEA

Sursa: adev.ro/mo66xo

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*