Cap limpede

Ce a vrut poporul după revoluție?

  Spuneam într-un articol (Decese ciudate, decese suspecte) că voi scrie într-o bună zi cum au ajuns la Tîrgoviște cei […]

 

Spuneam într-un articol (Decese ciudate, decese suspecte) că voi scrie într-o bună zi cum au ajuns la Tîrgoviște cei doi avocați care ar fi trebuit să îi apere pe soții Ceaușescu. Nu credeam că voi ajunge să scriu atît de repede, dar o emisiune a Antenei 3 mi-a impus aceasta. O emisiune prin care era criticată ideea ca avocații să fie obligați să denunțe infracțiunile săvîrșite de clienții lor, ceea ce le răpește dreptul la muncă.

Și mi-am adus aminte de evenimente petrecute acum peste 25 de ani.

În dimineața de 24 decembrie 1989 mă aflam la sediul Asociației Juriștilor din România unde avocatul Doru Cosma (un foarte bun jurist, specializat în special în dreptul civil, dar dacă nu mă înșel, a intrat și în domeniul penal, apărîndu-l pe criminalul Ion Rîmaru) a detronat-o pe Maria Bobu (la acel moment ministru al justiției și soția lui Emil Bobu) din fruntea Asociației și s-a proclamat președinte. Nicolae Cerveni l-a întrebat cum își permite așa ceva, iar Doru Cosma a răspuns: „Așa a făcut și Iliescu!”. Majoritatea mută, convocată de el,  l-a aprobat.

A doua zi dimineața eram în sala de ședințe a Colegiului de Avocați București (care în ziua de 13 ian. 1990 a redevenit Baroul București – zi în care am devenit și eu consilier în primul consiliu liber ales al avocaților, în aripa consilierilor foști deținuți politici, dizidenți și revoluționari, opusă aripii turnătorilor; dar din păcate, după scurt timp, la constituirea Uniunii Avocaților, oamenii securității au  pus mina pe întreaga conducere). Cu ocazia acestei întîlniri, principala „revendicare” era „să nu mai fim considerați subiecți activi ai infracțiunii de luare de mită!”. Juridic vorbind, cererea era corectă întrucît infracțiunea specific avocaților este traficul de influentă și nu luarea de mită, dar cînd în stradă încă mai șuierau gloanțele, ei la asta se gîndeau! În timpul discuțiilor, în sală intră o secretară care anunță că procuratura militară cere un avocat din oficiu. Plictisit de mersul discuțiilor, Nicki Teodorescu se ridică și se oferă voluntar. La fel de plictisit, Costică Lucescu se ridică și spune că vine și el. Așa au ajuns cei doi să fie avocații familiei Ceaușescu!

De Sf. Ioan (7 ian. 1990), la Politehnică se anunțase o mare adunare a studenților bucureșteni. M-am dus și eu să îi ascult. Studenții aveau multe revendicări – să nu mai fie obligați să vină la facultate, să aibe dreptul la transport gratuit și în oraș dar și pe CFR. Vroiau multe drepturi noi, dar vroiau să nu mai aibe obligații. La un moment dat, s-a ridicat problema cine l-a împuternicit pe Marian Mierlă (student la ff) să fie reprezentantul studenților în CFSN. Marian Mierlă a urcat pe scenă și a spus că va explica cum s-a constituit CFSN – în acel moment, pe scenă s-a năpustit un cetățean brunet care i-a smuls lui Mierlă microfonul și a spus: „Sînt Cazimir Ionescu!”. Unii l-au aplaudat, alții l-au huiduit, dar nimeni nu a putut să afle ce vroia să dezvăluie Marian Mierlă. Cînd m-am întors acasă, am scris o scrisoare deschisă către Cazimir Ionescu publicată în “Studențimea Democrată”, prima publicație în care am debutat ca gazetar. Desigur, Cazimir Ionescu nu a răspuns.

În primăvara anului 1990, sătenii au început să demoleze grajdurile de la CAP-uri și să fure materialele de construcții. Undeva, în Bărăgan, un cetățean le-a spus consătenilor: „Măi, voi sînteți nebuni? Astea sînt ale noastre!” la care i s-a răspuns „Huo comunistule, te opui la privatizare!”.

Iată ce vroiau avocații, studenții și țăranii români în urma revoluției.

Acum, după mai bine de un sfert de veac, Antena 3 iscă un nou scandal legat de prerinsa interzicere a avocaților să își mai exercite profesia. Nu cunosc dacă acest proiect de lege este adevărat, nu îi cunosc conținutul, dar văd derapajele. Adică, dacă de pildă la mine ar veni un criminal și mă întreabă cît îl costă să îl apăr iar eu îi spun că 10.000 de lei, el îmi pune teancul de bani pe masă și îmi spune ”uite banii de angajament, și uite încă 100.000 de euro fără chitanță să mă înveți cum să scap”. Iar dacă eu îl învăț să găseasca un minor care pentru înca 100.000 de euro își asumă crima, eu nu răspund.

Parlamentul nostru naște imunități, dezincriminează infracțiuni, reduce limitele pedepselor, crează (la cererea UE) facilități pentru deținuți care au ajuns ca în urma intrării în penitenciar să trăiască mai bine decît sute de mii sau milioane de români care muncesc (sau, cel puțin, ar vrea să muncească, dar nu au unde). Oare revolutia a fost făcută în interesul infractorilor?

 

                                                                                                     Dan Cristian IONESCU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*