Centenarul unui stat în captivitate

 

1. Visul luminos al marelui voievod Mihai Viteazul

Ne apropiem de 1 decembrie 2018, dată la care sărbătorim un secol de la Marea Unire, moment astral al istoriei noastre naţionale.

Ne-a fost dat să ne naştem şi să vieţuim aici, pe crestele şi la poalele Carpaţilor şi pe câmpiile mănoase scăldate de apele Dunării, Nistrului şi Tisei.

Tot mai multe descoperiri atestă faptul că suntem unul dintre cele mai vechi şi stabile popoare ale lumii, cu un rol important în făurirea civilizaţiei pământeşti.

Ne-a fost dat ca bogăţia pământului nostru şi aceea creată de braţele şi minţile noastre să ispitească imperiile prădătoare din jurul nostru, care ne-au destrămat ţara şi ne-au jefuit roadele muncii nostre timp de milenii.

Pe noi nu ne-a ispitit, niciodată, bogăţia altor popoare.

A fost nevoie de trei secole pentru ca visul luminos al marelui voievod Mihai Viteazul să poată fi transformat în realitatea statului naţional şi unitar al românilor, creat în anul 1918, prin jertfa eroică a Armatei Române în tranşeele Primului Război Mondial şi prin deciziile şi acţiunile demne şi responsabile ale unei clase politice luminate de flacăra patriotismului, în împrejurările favorabile create de destrămarea imperiilor care ne-au întârziat dezvoltarea atâta amar de vreme.

2. România Mare, împinsă în dezastru de către transnaţionali.

Din păcate, clasa politică românească nu a sesizat pericolul reprezentat de mafia financiară transnaţională care, după Marea Unire, a reuşit să pună stăpânirte pe ţară, să acapareze aproape tot capitalul naţional, să corupă şi să captureze statul român pe care l-a folosit ca instrument de jefuire a resurselor naturale ale ţării şi a avuţiei create prin munca poporului.

Mafia financiară transnaională şi-a subordonat şi monarhia străină pe care a instalat-o la conducerea statului român prin trădarea politicienilor care l-au detronat mişeleşte pe Domnitorul Alexandru Ioan Cuza.

Cea mai mare parte a avuţiei create în România interbelică a fost transferată în afara ţării, sau transformată în bunuri de consum de lux pentru proprietarii capitalului, 80% alogeni, românii fiind plătiţi cu salarii şi pensii de mizerie, nerămânând aproape nimic pentru investiţii, pentru servicii publice, pentru educaţie, pentru sănătate, pentru înzestrarea Armatei, pentru securitatea naţională etc.

Aşa se face că, la două decenii de la Marea Unire, România a fost împinsă în plin dezastru, economic, politic, social şi naţional.

Prinsă în încleştarea dintre imperiul nazist şi cel bolşevic, cu o economie anemică şi cu o armată subînzestrată, Ţara s-a văzut, din nou, sfârtecată şi împinsă în al Doilea Război Mondial, din care a iesit îngenunchiată şi a fost supusă, apoi, de către ocupantul sovietic, experimentului comunist.

3. Crearea statului totalitar comunist condus de transnaţionali.

Pentru România, experimentul comunist trebuie împărţit în două perioade.

În prima perioadă, între 1944 şi 1958, sub ocupaţie sovietică, a fost creat statul totalitar, au fost instalaţi la conducerea acestuia transnaţionalii aduşi de tancurile sovietice, a fost instaurată proprietatea COMUNĂ asupra capitalului, a fost jefuită ţara, prin plata despăgubirilor de război şi prin sovromuri, a fost distrusă elita naţională, care putea conduce poporul în lupta de eliberare naţională şi socială.

4. Conflictul dintre statul totalitar comunist şi masa sa de sclavi salariaţi.

În a doua perioadă, între 1959 şi 1989, după retragerea trupelor sovietice, transnaţionalii din conducerea statului au fost înlocuiţi, treptat, de comunişti autohtoni, dar s-au relocat în presă, pe care au folosit-o pentru crearea cultului personalităţii conducătorului statului şi pentru dezinformarea şi manipularea acestuia, prcum şi în activitatea de comerţ exterior, pe care au folosit-o pentru jefuirea ţării, prin foarfecele preţurilor de import şi export.

În această a doua perioadă, în ciuda ineficienţei economiei comuniste şi a jafului practicat de transnaţionali prin activitatea de comerţ exterior, statul român a reuşit să acumuleze un important stoc de capital, cu care s-a asigurat o creştere economică accelerată, care a permis ridicarea nivelului de educaţie şi calificare profesională a populaţiei, un grad înalt de ocupare a forţei de muncă, îmbunătăţirea serviciilor publice, întărirea capacităţii de apărare a ţării, reducerea substanţială a decalajelor faţă de ţările avansate ale Europei şi ale lumii.

Tot acest capital, în valoare de peste 500 miliarde de euro, în preţurile actuale, se afla, FORMAL, conform Constituţiei, în proprietatea COMUNĂ, a poporului român, ÎN REALITATE, drepturile de proprietate erau exercitate de statul totalitar, capturat şi controlat de mafia nomenclaturii partidului unic.

Deposedarea cetăţenilor de dreptul de a deţine capital în proprietate privată a reprezentat punctul nevralgic al economiei comuniste. Pierderea acestui drept determină şi pierderea sau restrângerea tuturor celorlalte drepturi şi libertăţi cetăţeneşti, inclusiv a suveranităţii, a dreptului poporului de a adopta legi, norme de convieţuire socială, a libertăţii de iniţiativă economică, frânarea inovaţiei şi a progresului tehnic, transformarea majorităţii populaţiei în sclavi salariaţi.

Conflictul dintre statul totalitar comunist şi masa sa de sclavi salariaţi va exploda, mai devreme sau mai târziu.

Ca şi conflictul dintre oligarhia financiară privată şi masa sa de sclavi salariaţi.

5. Înlocuirea statelor totalitare comuniste cu state „democratice” controlate de transnaţionali.

La sfârşitul deceniului 9 al secolului trecut, mafia financiară transnaţională, văzând că pierde controlul asupra statelor comuniste totalitare, a luat hotărârea de le înlocui cu state „democratice”, pe care să le poată controla şi folosi pentru a acapara şi exploata capitalul acumulat de popoarele acestor state.

Aşa s-a ajuns la propulsarea lui Mihail Gorbaciov la conducerea partidului şi statului sovietic, la întâlnirea de la Malta, la „revoluţiile”, respectiv, loviturile de stat, mai mult sau mai puţin paşnice, din fostele state comuniste din Europa.

6. Lovitura de stat din decembrie 1989.

În decembrie 1989, serviciile secrete străine, la ordinul şi cu banii mafiei financiare transnaţionale, profitând de revolta poporului român împotriva regimului comunist totalitar şi de trădarea conducerii serviciilor secrete ale ţării, au pus la cale şi executat lovitura de stat, prin care au instalat la conducerea ţării grupul de trădători condus de Ion Iliescu, Silviu Brucan, Petre Roman, Nicolae Militaru şi Alexandru Bârlădeanu.

Grupul de trădători va fi extins rapid, el cuprinzând, în final, aproape întreaga nomenclatură a partidului comunist şi cea mai mare parte a ofiţerilor de securitate. Transnaţionalii îi vor corupe cu funcţii de preşedinţi de ţară, de senatori, deputaţi, miniştri, prefecţi, primari, consilieri, cu hălci din avuţia naţională şi din bugetul public. Îi vor lăsa să fure, dar, controlând serviciile secrete şi justiţia,  îi vor fotografia, înregistra, le vor face dosare, astfel încât să-i poată şantaja şi determina să adopte legile şi hotărârile judecătoreşti care să le permită lor, transnaţionalilor, să fure cea mai mare parte a avuţiei naţionale şi să o exploateze, apoi, cu profituri exorbitante.

A fost pusă la cale aşa-zisa TRANZIŢIE de la comunism la capitalism, prin PRIVATIZAREA capitalului acumulat în proprietatea COMUNĂ, dar nu orice fel de privatizare, ci una prin care acest capital să ajungă în proprietatea PRIVATĂ a membrilor mafiei financiare transnaţionale.

Am atras atenţia încă din anul 1990, asupra consecinţelor pe care la va avea asupra României privatizarea pusă la cale de către cei instalaţi la conducerea ţării prin lovitura de stat din decembrie 1989.

Am propus şi soluţia prin care puteau fi contracarate aceste consecinţe, în articolul „Restructurarea economiei româneşti”, publicat în ziarul ADEVĂRUL din 13-14 februarie 1990, soluţie cunoscută, apoi, sub denumirea de VARIANTA COJOCARU şi în cartea PRIVATIZAREA: DE CE? CUM? PENTRU CINE?, publicată în septembrie 1990. Ambele documente pot fi citite pe www.variantacojocaru.ro

7. Crima numită privatizare.

Guvernanţii României au respins Varianta Cojocaru şi au aplicat varianta impusă de transnaţionali, care a cuprins, în esenţă, următoarele:

1. Adoptarea Legii 15/1990, prin care capitalul acumulat în aşa-numita proprietate socialistă de stat, a întregului popor, a fost trecut în proprietatea PRIVATĂ a statului. Au promis că 30% din valoarea acestui capital va trece în proprietatea privată a cetăţenilor, dar au organizat procesul cunoscut sub denumirea de „cuponiadă” astfel încât la cetăţeni a ajuns nu 30%, ci sub 3%, restul, de peste 97%, ajungând în proprietatea privată a statului.
2. Declanşarea de către Banca Naţională a României a unei hiperinflaţii, de peste 250% pe an, prin aruncarea în circulaţie a unei uriaşe cantităţi de bani de hârtie, în condiţiile reducerii drastice a producţiei, a PIB-ului ţării.

Prin coruperea liderilor sindicali, guvernanţii au reuşit să indexeze subunitar salariile şi pensiile, astfel încât, în mai puţin de un deceniu, puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor a scăzut la jumătate, ceea ce a determinat o reducere drastică a cererii de bunuri şi servicii. Mii de întreprinderi, tocmai trecute în proprietatea privată a statului, nu au mai avut cui să-şi vândă produsele, au intrat în „blocaj financiar”, în incapacitate de plată, în faliment.

Firmele de consultanţă, aduse din afara ţării şi plătite cu onorarii uriaşe de către guvernanţi, au „stabilit” că valoarea întreprinderilor împinse în faliment de către BNR şi Guvern este zero, sau aproape zero, şi pot fi vândute/cumpărate pe doi/trei dolari.

Guvernul a uitat să indexeze şi valoarea capitalului fix din economie astfel că fondul de amotizare nu a mai reuşit să reprezinte decât o mică parte din valoarea uzurii.

1. Mii de întreprinderi „privatizate”, adică vândute pe nimic, străinilor, guvernanţilor şi camarilei acestora, au fost demolate şi vândute ca fier vechi, contra zeci de miliarde de dolari, respectiv, de euro, care au fost, în cea mai mare parte, transferate în străinătate.
2. Aproape tot capitalul acumulat de poporul român până la sfârşitul anului 1989 a fost distrus iar cel rămas în funcţiune plus cel creat prin investiţiile realizate în ultimii 28 de ani nu mai reprezintă decât mai puţin de jumătate din valoarea celui distrus.
3. Distrugerea capitalului naţional a atras, implacabil, şi distrugerea a peste 4 milioane de locuri de muncă, ai căror ocupanţi au trebuit să părăsească ţara, în căutarea unei surse de existenţă, cu toate consecinţele care au decurs de aici, în ce priveşte sănătatea vieţii de familie, îngrijirea copiilor, a vârstnicilor, natalitatea, vitalitatea naţională.
4. Romania, transformată în colonie a transnaţionalilor.

În ultimii 28 de ani, în România, a fost construită o economie oligarhică, una în care aproape tot capitalul este concentrat în proprietatea privată a câtorva mii de corporaţii transnaţionale şi a slugilor puse de acestea să guverneze ţara, marea majoritate a cetăţenilor neavând capital în proprietate.

Corporaţiile transnaţionale au ajuns să controleze aproape 90% din capitalul utilizat în economia ţării, în ciuda faptului că investiţiile din capital străin nu reprezintă decât 1% din totalul investiţiilor făcute în România în ultimii 28 de ani.

Ţara a fost transformată într-o colonie a acestor corporaţii transnaţionale.

Economia oligarhică este ineficientă, produce puţină valoare adăugată, deoarece oligarhii monopolizează piaţa, controlează preţurile, împiedică libera iniţiativă şi concuranţa, limitează investiţiile, pentru a genera şomaj, prin care să controleze preţul forţei de muncă, folosesc o mare parte din profituri pentru coruperea şi controlul autorităţilor statului, pentru dezinformarea şi manipularea voinţei politice a cetăţenilor.

Economia oligarhică este inechitabilă deoarece oligarhii, controlând preţurile, inclusiv preţul forţei de muncă, îşi însuşesc cea mai mare parte a valorii nou create de forţa de muncă prin utilizarea capitalului, lăsând proprietarilor forţei de muncă o parte infimă din această valoare nou creată, sub formă de salarii şi pensii.

9. Cât a scos din România Imperiul Transnaţional în ultimii 28 de ani.

În anul 2017, în România, din valoarea totală a PIB-ului, de 188 miliarde de euro, oligarhii şi-au însuşit, sub formă de profituri, 60%, adică 113 miliarde de euro, în timp ce toţi salariaţii, pensionarii, micii întreprinzători, împreună cu statul român, trebuie să trăiască cu restul de 40%, adică 70 miliarde de euro.

În Elveţia, proprietarii de capital se mulţumesc cu mai puţin de 40%, restul revenind muncii.

În anul 2017, din cele 113 miliarde de euro profituri, au fost impozitate numai 20 miliarde de euro, adică 18%, restul, de 93 de miliarde nu au fost declarate şi nici impozitate, ele fiind furate, ca şi în toţi anii anteriori.

În perioada 1990-2018, România a realizat un PIB în valoare de 3.700 miliarde de euro, exprimată în preţurile anului 2017. Din aceste miliarde, profiturile încasate de cei care au devenit proprietarii capitalului românesc prin megahoţiile numite privatizări şi retrocedări s-au ridicat la peste 2.200 de miliarde de euro, din care au fost impozitate 400 de miliarde, restul, de 1.800 miliarde de euro, au fost furate.

În ultimii 28 de ani, Imperiul Transnaţional a scos din România o avuţie de 140 ori mai mare decât a scos Imperiul Otoman în 460 de ani.

Pentru a înţege dimensiunile acestui furt, precizez că ne-ar fi ajuns numai 80 miliarde de euro ca să construim toate cele 8.000 kilometri de autostradă, pentru a dispune de un sistem de autostrăzi de aceiaşi calitate şi aceiaşi densitate ca cel din Germania.

Astăzi, în anul Centenarului, am fi avut nu una ci cinci autostrăzi care să traverseze Carpaţii Meridionali şi să lege Capitala României de oraşele Transilvaniei, ale Banatului, ale Crişanei şi ale Maramureşului. Am fi avut şi trei autoastrăzi care să traverseze Carpaţii Orientali şi să lege oraşele Moldovei de oraşele Transilvaniei, ale Banatului, ale Crişanei şi ale Maramureşului.

Dacă cele 1.800 miliarde de euro, în loc să fie furate şi transferate în afara ţării de către transnaţionali şi slugile puse de ei la conducerea statului român, ar fi fost investite în România, astăzi, în anul Centenarului, PIB-ul României nu ar fi fost de numai 195 miliarde de euro, respectiv, de 9.000 de euro pe cap de locuitor, ci de 1.800 miliarde de euro, adică 60.000 de euro pe cap de locuitor (în condiţiile în care populaţia ţării nu ar fi scăzut de la 23,2 milioane la 19,0 milioane, ci ar fi crescut la 31,0 milioane,  cu o creştere  medie anuală de 1%, cât a fost în cei 30 de ani anteriori), ceea ce ar fi plasat România pe unul din primele locuri în Europa, acolo unde, de fapt, ar merita să fie dacă avem în vedere resursele naturale ale ţării, forţa de muncă şi capitalul de care dispunea la sfârşitul anului 1989.

La un PIB de 60.000 de euro pe cap de locuitor, salariul mediu al românilor nu ar fi fost de 500 de euro pe lună, cât este acum, ci de 4.000 de euro.

La astfel de salarii, niciun român nu au fi părăsit ţara, în căutarea unui loc de muncă.

La astfel de salarii, românii din Basarabia şi Bucovina de Nord ar fi făcut, de mult,  referendumuri prin care teritoriile locuite de ei ar fi revenit la trupul Ţării.

10. Suntem ţara cu cel mai sărac buget din Europa.

În anul 2017, valoarea totală a veniturilor bugetului public naţional al României a reprezentat 29,9% din valoarea PIB-ului ţării.

Suntem ţara cu cel mai sărac buget din Europa.

Media UE, în anul 2017, a fost de 44,8%, în multe ţări ponderea veniturilor bugetare depăşind 50% din PIB, astfel, statul belgian preia la bugetul public 51,3%, cel danez, 53,0%, cel finlandez, 53,3%, cel francez 53,8%, cel norvegian, 55%.

Suntem ţara cu cel mai sărac buget naţional din Europa deoarece transnaţionalii împreună cu cozile de topor puse de ei la conducerea statului ne fură peste 60% din veniturile pe care le creem prin munca noastră.

Din această cauză nu sunt bani pentru educaţie, pentru sănătate, pentru apărare, pentru ordine publică, pentru gospodărirea localităţilor, pentru investiţii, pentru salarii şi pensii.

Din această cauză nu sunt bani pentru autostrăzi, pentru căi ferate de mare viteză, pentru exploatarea resursele naturale ale ţării, pe care, prin legi criminale, parlamentarii trădători de ţară le pun la dispoziţia transnaţionalilor, cum au făcut, recent, cu zăcămintele de gaze din Marea Neagră.

11. Suntem ţara cu cea mai înaltă rată a sărăciei din Uniunea Europeană.

De mulţi ani, România este ţara cu cea mai înaltă rată a sărăciei din Uniunea Europeană.

La polul opus, ţara cu cea mai mică rată a sărăciei este Cehia, o ţară care a fost şi ea supusă experimentului comunist. Nici Franţa, nici Germania, nici Danemaeca, nici Suedia nu ocupă această poziţie de invidiat, ci Cehia.

Extraordinara poziţie deţinută de Cehia în acest clasament al bunăstării şi extraordinara  distanţă între România şi Cehia îşi au explicaţia în faptul că, în anul 1992, Cehia a adoptat o lege a privatizării aproape identică cu aceea publicată cu doi ani mai devreme în România, cunoscută sub denumirea de Varianta Cojocaru.

Prin legea respectuvă, parlamentarii cehi, patrioţi, competenţi şi responsabili, au împroprietărit cetăţenii statului lor cu tot capitalul privatizabil al ţării, peste 70% din capitalul acumulat în timpul regimului comunist.

Tot acest capital a ajuns şi a rămas în proprietatea cehilor, nu a transnaţionalilor, a rămas în funcţiune, nimic nu a fost demolat şi vândut ca fier vechi, s-a creat, astfel, o sănătoasă şi activă clasă de mijloc, care cuprinde majoritatea populaţiei ţării, rămânând un procent mic de familii cu venituri mici.

O clasă de mijloc care cuprinde majoritatea cetăţenilor ţăii reprezintă nu numai o puternică forţă economică dar ea constituie şi temelia democraţiei, a exercitării suveranităţii de către cei mulţi, de către popor.

Nu a existat, nu există şi nu va exista, nicioată, democraţie politică fără democraţie economică, fără democratizarea proprietăţii asupra capitalului.

Salariile şi pensile cehilor sunt duble faţă de cele ale românilor, în condiţiile în care resursele naturale ale românilor, raportate la numărul de locuitori, sunt de zeci de ori mai mari decât ale cehilor.

Statul ceh se bucură de respectul străinilor şi al propriilor cetăţeni.

Statul român, devenit marionetă a transnaţionalilor, este dispreţuit şi de străini şi de  proprii săi cetăţeni.

12. Ce ne-a adus aderarea la UE.

Politicienii români postdecembrişti au “negociat” aderarea României la UE astfel încât au oferit pe tavă transnaţionalilor toată avuţia ţării, inclusiv teritoriul naţional.

Deşi prevederile tratatelor constitutive ale UE permiteau obţinerea de derogări referitoare la dreptul străinilor de a cumpăra şi deţine în proprietate capitalul creat de români şi terenurile agricole şi silvice ale acestora, prevederi de care s-au folosit alte state de-a-lungul timpului, pentru a-şi apăra interesele naţionale, politicienii români nu au făcut nimic pentru a împiedica înstrăinarea capitalului şi teritoriului naţional.

Dimpotrivă, cu mult timp înainte de semnarea tratatului de aderare, politicienii români au modificat Constituţia, au adoptat legi şi măsuri care au permis străinilor să acapareze capitalul şi pământul ţării.

Politicienii români au desfiinţat cooperativele agricole de producţie, au distrus aproape tot capitalul acestora, constituit din construcţii agrozootehnice, utilaje agricole, animale de producţie, în valoare de zeci de miliarde de euro, în banii actuali, au împărţit suprafaţa agricolă a ţării în milioane de mici proprietăţi, au distrus capitalul naţional, au distrus milioane de locuri de muncă, au înjumătăţit salariile şi pensiile, au adus la sapă de lemn marea majoritate a cetăţenilor ţării, inclusiv pe micii proprietari de terenuri agricole şi silvice, i-au forţat, prin sărăcire, să părăsească ţara, în căutarea unui loc de muncă, i-au adus în situaţia de a-şi vinde micile suprafeţe de terenuri agricole şi silvice, la preţuri de zeci de ori mai mici decât cele practicate în ţările dezvoltate ale UE.

Acapararea de către străini a capitalului şi pământului României nu s-a făcut prin acte de vânzare/cumpărare, aşa cum susţine presa ticăloşită, ci prin dol, prin înşelăciune, prin viclenie, printr-o uriaşă manoperă frauduloasă, pusă la cale de transnaţionali, cu complicitatea politicienilor români trădători de ţară.

Toate aceste acte sunt lovite de nulitate.

Concret, cifric, rezultatul aderării României la UE este acela că primim fonduri europene în valoare de 3 miliarde de euro PE AN, în timp ce transnaţionalii scot din ţară  profituri nedeclarate şi neimpozitate în valoare de 100 de miliarde de euro, tot PE AN.

13. Ce ne-a adus aderarea la NATO.

Politicienii români postdecembrişti au „negociat” aderarea României la NATO astfel încât au decimat Armata Română, au distrus industria naţională de apărare, au transformat România într-un stat agresor ai cărui militari poartă războaie în afara ţării pentru interese care nu sunt ale poporului român  şi ne-au transformat ţara într-o posibilă  ţintă a loviturilor nucleare.

Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989, Armata Română dispunea de 400.000 de militari activi şi de 6 milioane de rezervişti, de 3.000 de tancuri şi 1.000 de avioane de luptă, fiind pe locul 8 în Europa şi pe locul 17 în lume. Acum, Armata Română mai are 70.000 de militari activi şi 80.000 de rezervişti, 800 de tancuri şi 100 avioane de luptă, ocupând locul 57 în lume.

Înainte de lovitura de stat din decembrie 1989, România dispunea de o puternică industrie de apărare, capabilă să producă aproape toată gama de arme şi muniţii de care avea nevoie şi să fie şi al zecelea exportator de arme şi muniţii din lume. Aproape toată această industrie a fost distrusă, România ajungând să-şi doteze ce a mai rămas din armata sa cu nave, tancuri şi avioane de mâna a doua, la preţuri exorbitante, umflând şi pe această cale conturile transnaţionalilor cu zeci de miliarde de euro.

De la o armată populară, singura capabilă să mobilizeze întreaga populaţie aptă de luptă în caz de nevoie şi singura capabilă să descurajeze agresiunile militare în lumea modernă, am ajuns la o armată de mercenari, incapabilă să apere ţara, oricât de “profesionişti” ar fi aceşti militari care luptă pentru bani, nu pentru patrie, armată care poate, însă, fi folosită de politicieni drept carne de tun în războaiele purtate de transnaţionali pentru deposedarea popoarelor lumii de resurse naturale, de capitaluri şi de venituri.

Politicienii români postdecembrişti au „negociat” aderarea României la NATO astfel încât ţara a ajuns să fie împânzită de baza militare şi trupe străine, care, ni se spune, sunt aici pentru a ne apăra de posibile agresiuni din partea Federaţiei Ruse.

Federaţia Rusă nu ne-a ameninţat, niciodată, înainte de venirea acestor baze şi trupe străine, ci numai după ce ele  au venit, ne-a spus, de mai multe ori, că prezenţa lor, aici, în România, este o ameninţare pentru Federaţia Rusă şi că pot deveni ţinte ale unor lovituri nucleare lansate de armata Federaţiei.

Aşa am ajuns şi sub ocupaţie şi sub teroare.

Este exact ceea ce le trebuie transnaţionalilor pentru a ne ţine statul în captivitate, pentru a ne fura capitalul, pământul şi veniturile pe care le creem prin munca noastră

Din această menghină nu putem scăpa decât făcând ce au făcut islandezii, care s-au UNIT, au alungat cozile de topor de la conducerea statului naţional, au alungat mafia financiară transnaţională din ţară şi au adoptat o Constituţie care menţine poporul UNIT şi care împiedică atât accesul cozilor de topor la conducerea statului naţional cât şi capturarea capitalului naţional de către transnaţionali.

                                                                           Constantin COJOCARU

                                                                               7 noiembrie 2018