Cadran international

Chile – o tragedie care nu se va termina niciodată

  În anul 1970, în fruntea Republicii Chile ajunge preşedinte Salvador Allende. Era o perioadă romantică pentru republica sud-americană căreia […]

 

În anul 1970, în fruntea Republicii Chile ajunge preşedinte Salvador Allende. Era o perioadă romantică pentru republica sud-americană căreia i se promitea un viitor de aur de către comuniştii sosiţi democratic la putere. Măsurile care se iau şochează pe toată lumea. „La vía chilena al socialismo”, programul economic al lui Allende era unul pur comunist care viza, în paralel cu majorările salariale ale muncitorilor şi pensionarilor, un val de naţionalizări în industrie (minele de cupru), sistem bancar şi agricultură. Au loc îmbunătăţiri substanţiale ale sistemului de sănătate, iar învăţământul prinde aripi prin intermediul unui program consistent de şcolarizare. În general, regimul lui Allende a avut o publicitate externă favorabilă, beneficiind de imaginea unor personalităţi de prim rang precum poetul Pablo Neruda care a servit ca ambasador al ţării în Franţa.

Celor care încă mai trăiesc cu impresia că „Războiul Rece” într-adevăr a existat sau că fenomenul comunist a ieşit precum Afrodita, din spumele mării, le voi aminti că Allende a implementat în premieră mondială Proiectul Cybersyn – un sistem distribuit de decizie economică şi monitorizare în timp real a întreprinderilor, dezvoltat de Stafford Beer. Care Stafford Beer era membru al „Grupului Cibernetic” şi al Institutului Tavistock, adică una dintre eminenţele cenuşii care au condus întreaga lume în declinul economic, moral şi cultural din prezent. Cei care încă nu ştiu nimic despre modalitatea în care golanii de la Tavistock împreună cu cei din Şcoala de la Frankfurt au pus şaua comunismului pe întreaga civilizaţie contemporană cu sprijinul CIA şi al serviciilor secrete engleze, sunt rugaţi să parcurgă consistentul material dedicat subiectului şi publicat de mine cu ceva timp în urmă.

Însă, aşa cum era logic, paradisul comunist al lui Allende n-avea cum să meargă bine. Dacă în primul an de guvernare s-a înregistrat o creştere a industriei cu 12% şi o expansiune a PIB-ului cu 8.6%, în paralel cu o reducere substanţială a inflaţiei, în scurt timp căruţa a început să scârţâie. Presiunile inflaţioniste generate de „noua bunăstare” au reapărut, iar în 1972 moneda chiliană (escudo) s-a devalorizat cu 140% pe fondul prăbuşirii rezervelor externe ale ţării. Aşa se face că întreaga bunăstare a fost topită şi, în termeni reali, între 1971 şi 1973 economia chiliană a scăzut cu o medie anuală de 5.6%! Fantasma numită „controlul preţurilor”, dublată de inflaţia care s-a dus la cer, a cauzat dispariţia mărfurilor din comerţ şi dezvoltarea unei pieţe negre în care preţurile reflectau adevăratul dezastru economic. Într-un asemenea setup dezastruos, apariţia nemulţumirilor sociale devine naturală. Astfel, încep o serie de greve muncitoreşti, dublate (şi întreţinute) de nemulţumirea clasei micilor antreprenori care-şi vedeau afacerile ruinate.

În ciuda faptului că regimul risca să facă implozie ca efect al dezastrului economic, cei din CIA pun rapid la cale preluarea puterii prin intermediul unei lovituri militare de stat. Documentele desecretizate arată limpede că CIA a cheltuit numai cu propaganda anti-Allende peste 3 mil. $, în timp ce lovitura de stat a fost finanţată cu peste 10 milioane $, sume imense pentru acele vremuri. Aşa apare în peisaj generalul Pinochet care conduce lovitura militară de stat din 11 septembrie 1973, în urma căreia Allende e omorât ca un câine, iar lui Pablo Neruda – bolnav de cancer la prostată – tot la indicaţiile preţioase ale lui Pinochet, i se face o injecţie în stomac în urma căreia, după şase ore trece în nefiinţă. Sângerosul regim al lui Pinochet e instalat fără probleme şi fără mari proteste din partea Uniunii Sovietice, teoretic aliata şi susţinătoarea regimului comunist al lui Allende. Spun toate acestea ca să înţelegeţi cam care era şmecheria cu „duşmănia” dintre cei doi poli ai puterii mondiale.

Şi uite-aşa apare iconul naţional Pinochet care promite să readucă bunăstarea poporului grav încercat. Evident cei loviţi au fost cei care-au crezut propaganda întrucât, dacă a adus ceva, Pinochet a adus teroarea bunului plac şi crima, toate ridicate la rang de politică naţională. Politica economică a ţării e încredinţată grupului de economişti denumiţi generic „Chicago Boys”, foşti studenţi ai lui Milton Friedman şi Arnold Harberger la University of Chicago. Astfel, de la himera socialist comunistă a lui Allende, ţara trece brutal la ideologia libertariană a lui Friedman. Ştiţi cum se spune, o belea nu stă liniştită până când nu atrage alte belele de partea sa.

Sub înalta oblăduire a CIA, programul economic al chilienilor are parte de o publicitate deşănţată, ţara fiind creditată drept cea mai performantă economie sud-americană. Citind propaganda aveai impresia că în ţară curgea numai lapte şi miere, asta în timp ce bandele lui Pinochet ucideau cu sânge rece pe oricine-ar fi avut tupeul să ridice capul. Desigur, în dulcea tradiţie a devianţilor, Pinochet a înfiinţat o serie de lagăre de concentrare în care opozanţii săi deveneau victimele torturii şi a terorii. Doar cei care-aveau noroc înfundau puşcăriile unde lipsurile şi abuzurile erau la ordinea zilei. Însă acestea au fost treburi ţinute discret în umbră până în 1990, când dictatorul a fost nevoit să cedeze puterea.

Dacă te apuci să studiezi evoluţia economică a ţării, dai doar de articole exaltate şi ridicări în slăvi de parcă Chile ar fi paradisul pe pământ. Luând însă la studiu realitatea din teren, adică cifrele, se poate lesne constata că, în ciuda propagandei, treburile stau mai prost decât ne-am putea imagina. Ceea ce trebuie înţeles este că politicile neoliberale îmbrăţişate de cei din secta „Martorii lui Friedman” au condus la colapsul economic al ţării din 1982, după care a urmat dezastrul manageriat de bancheri cu ajutorul aceloraşi tehnici şi ideologii din 1983 până în prezent. Ca să înţelegeţi mai bine fenomenul, vă voi aminti că, începând cu 1983, ţara a pornit privatizări masive pentru a-şi putea plăti datoriile. Astfel au fost privatizate pensiile şi hălci întregi din serviciile sociale. Calea către libertarianismul absolut era deschisă.

Chile a devenit astfel laboratorul unor experimente economico-sociale radicale, masiv cosmetizate de către CIA şi Departamentul de Stat. În timp ce ţara trecea prin cea mai neagră teroare, goarnele propagandistice promovau masiv „calea chiliană de reconstrucţie a societăţii”. Vă reamintesc, asta se petrecea în timp ce acolo se guverna cu mitraliera şi instrumentele de tortură pe masă. Dar să lăsăm „aromele personale” în spate şi să trecem la datele seci care ne pot spune mai multe despre realitatea din spatele falsului paradis.

De la lovitura de stat contra lui Allende, producţia bunurilor de consum a scăzut cu 6% (în 1995), în condiţiile în care în 1983 căzuse cu mai bine de 13%! Cu alte cuvinte, brava economie chiliană n-a fost capabilă în mai bine de douăzeci de ani să acopere necesităţile de consum ale propriei populaţii. Şi nu doar că nu a fost capabilă, dar şi în prezent stă mai prost decât în perioada prăbuşirii economice generată de politicile fantasmagorice ale lui Allende. Producţia de cupru, la douăzeci de ani de la lovitura de stat a crescut cu 79% (în prezent a mai scăzut cu aprox 3% faţă de 1993) deoarece acesta este un produs destinat exportului, fiind exploatat „optim” de „bravii investitori internaţionali”. Ceea ce însă e de-a dreptul interesant este legat de infrastructura ţării care, la douăzeci de ani de la omorârea lui Allende, stătea cu 26% mai prost pentru ca în prezent deprecierea să ajungă la un minus de peste 30% faţă de acea nefastă perioadă! În domeniul producţiei de cereale, Chile a crescut marginal faţă de perioada lui Allende, dar, faţă de media Americii Latine stă cu cel puţin 40% mai prost! De altfel, la marea majoritate a indicatorilor reali Chile stă mai prost decât suratele ei sud-americane care n-au nici pe departe parte de atâta publicitate pozitivă. Imaginaţi-vă că în ceea ce priveşte bunurile de consum sau producţia de oţel, Chile stă mai prost decât media continentală, în timp ce la capitolul consumului de energie electrică, ţara se află într-o scădere abruptă încă din anii 80!

Însă imaginea cea mai relevantă a performaţelor economice ale libertarienei Chile se văd din avion în momentul în care raportăm principalii indicatori la creşterea datoriei externe. În timp ce marea majoritate a indicatorilor stagnează sau scad, datoriile externe ale ţării, din 1973 şi până în prezent, au crescut de aproximativ 12 ori în termeni reali. Şi nici nu este de mirare un asemenea comportament în condiţiile în care ţara exportă materie primă la preţuri derizorii şi importă produse finite, deficitul comercial ridicându-se la aproximativ 4% din PIB!

Privind la datele brute, nici nu e de mirare că lumea a început să iasă în stradă. Ceea ce trebuie să înţelegeţi e că acolo e vorba de o manifestare a disperării. În timp ce statisticile ne prezintă date triumfaliste, precum scăderea abruptă a ratei sărăciei, datele din teren arată altceva. Degeaba te lauzi că ai doar 6.4% din populaţie trăind cu mai puţin de 5.5$/zi (definiţia oficială a sărăciei) dacă preţurile sunt atât de mari încât nu-ţi poţi permite să mergi cu metroul la muncă. De altfel, toată nebunia din Chile este un efect al politicilor demente de inspiraţie pur libertariană, în care pieţele sunt lăsat absolut libere, iar statul este privatizat cu totul. De la economia comunistă a lui Allende s-a trecut la economia pur capitalistă a celor din gruparea „Chicago Boys”. Chiar dacă, în teorie, libertatea pieţelor este una benefică, în practică ştim bine cum pot fi acestea manipulate şi cum, de la libertate economică se ajunge lesne la monopoluri mascate.

Chile ar trebui să fie un exemplu negativ pentru noi, mai ales în condiţiile în care, la cum arată lucrurile, în scurt timp, delăsarea noastră ne va aduce pe cap o dictatură a celui mai prostovan exemplar pe care clasa politică l-a dat până acum. O spun cu toată seriozitatea, nu e o figură de stil introdusă pentru a vă şoca: Plăvanul se pregăteşte de dictatură cu binecuvântarea susţinătorilor săi din statul subteran şi a stăpânilor din afară. Deja a încălcat de atâtea ori Constituţia încât relevanţa ei se apropie de zero. Şi-a transformat lacheul din armată – pe generalul Ciucă – în ministrul său personal care, la o adică, ar putea să scoată armata în stradă împotriva populaţiei. Guvernul pe care-l propune – prin intermediul servantului Orban – este unul plin până la refuz de cozile sale de topor. Mai mult, „reformele” promise sunt în direcţia nefastă a neoliberalismului barbar, impunând privatizări în masă şi „liberalizări” în favoarea marilor interese financiare ale mahărilor din spatele grupării infracționale care a cucerit statul.

Nu întâmplător v-am făcut poza situaţiei din Chile. Dacă lucrurile scapă de sub control – şi la cum se desfăşoară evenimentele e clar că ele scapă – un regim similar de teroare se va instaura şi-aici. Nu vă mai îmbătaţi cu apă rece gen „democraţie”, „valori europene” ș.a.m.d. Amintiţi-vă că Europa a cerut reînfiinţarea protocoalelor procurori SRI şi că aceeaşi Europă închide ochii la coprupţia generalizată de-aici, arătând cu degetul şi strigând isteric „corupţie” doar atunci când unii se mai trezesc şi încearcă să contracareze hoţia instituită de ceea ce numim „Sistem”.

Ca şi Chile, părem condamnaţi să ne sacrificăm iar pe eşafodul  unor experimente tragice. La cât de mare e propaganda de-aici e limpede că se pune de ceva groaznic. Nu vă mai lăsaţi păcăliţi de jigodii precum Ponta sau Tăriceanu care-şi umplu gura cu „democraţie” şi dau cu subsemnatul la serviciile Plăvanului. Ţara e aproape de împingerea iremediabilă pe un drum similar celui în care-au fost împinşi chilienii. Şi de-acolo cale de întoarcere nu mai există!

                                                                                                                     Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

 

 

 

1 Comment

  1. Sorin Fechete

    Domnule Diaconu in acest articol ati facut eroarea grava , nu vreau sa afirm ca ati manipulat intentionat , de a „confunda” liberalismul cu libertarianismul doctrine economice total diferite si „agreate” de oculta financiara mondiala. Liberalismul este conceptul economic al exploatarii fara scrupule a poporului pe cand libertarianismul se opune exploatarii si considera munca ca produsul exclusiv si liber de exploatare al omului liber. Adica pe romaneste curvele nu sunt neaparat si gospodine cu toate ca sunt de sex feminin.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*