Cap limpede

„Clanul ardelenilor” din binomul DNA-SRI: prostia, lenea și incompetența au deschis larg porțile închisorilor!

                 Justiție cu picioarele și cu pistolul Nu am prea multe îndoieli că […]

 

               Justiție cu picioarele și cu pistolul

Nu am prea multe îndoieli că fericiții plecați acasă pe porțile penitenciarelor în seara zilei de marți și-au făcut cruce și au sărit într-un picior  de bucurie. Unde ar mai fi pupat ei o așa liberare pe chiflele judecătorilor? Nicăieri în lume nu s-a petrecut așa ceva. Nu contează ce-au făcut, ce  tunuri au dat și ce  abuzuri au comis. S-au ales și cu o porție de libertate nemeritată și cu o speranța că poate scapă pentru totdeauna de mititica.

La cum merg lucrurile pe la noi, nici n-ar fi exclus ca din cauza prelungirii scandalului din Justiție și a luptei dintre Binom și PSD-ALDE să-i și facem pierduți prin viață. Culmea, n-ar fi vina lor! Ei au ajuns în situația de a executa o pedeapsă. Au lăsat și urme dar degeaba. Statul român și-a dat cu stîngul în dreptul. Dîndu-se prea stat de drept s-a lăsat descheiat la șlițul legalității. Nu doar că s-a făcut de rîs, nu doar că și-a arătat  slăbiciunile. A arătat Europei că mult lăudatul stat de drept nu prea era de drept. Ba dacă am avea o poliție mai de nădejde și un serviciu  secret mai profesionist, ar dovedi că o mare parte din dosarele penale din ultimii ani au fost făcute cu forța, la comandă, cîrpite și mermelite, bazate mai mult pe turnătorii și înregistrări. Procurorii de pe scaune din birouri și cu mai mici sau mai mari ciupeli de pe urma infracțiunilor celor arestați au izbutit să creeze iluzia unui val de dreptate. România face un tărăboi cumplit pe seama corupției din politică dar nu suflă o vorbă despre corupția din serviciile secrete sau din parchete și din corpul magistraților. SRI-ul și-a pus oamenii la vîrful justiției ca nu cumva superiorii lor și polticienii   din Epoca de Aur să alunece după zăbrele.

Să nu uităm că autorii acestui mecanism sunt cîțiva generali din SRI (Coldea și Dumbravă) cei care au pus în operă gîndirea unui marinar belicos și ciripitor la securitate, ajuns președinte al României. Cercul s-a lărgit cu povestea prieteniei dintre Coldea și Koveși și cu racolarea unui cerc de ardeleni semi-școliți de prin Sibiu, Mediaș, Cluj, Sălaj și Alba Iulia, flămînzi de putere, temeinici în dărîmat și nenorocit adversari. Veți spune, ce legătură au doamnele din fruntea ÎCCJ cu grupul de putere (un soi de bandă nedovedită)? Cristina Tarcea și  Livia Stanciu sunt de la Galați, nu din clanul ardelenilor promovați de serviciile secrete românești ale ultimilor 30-40 de ani. După felul în care au răspuns sarcinilor și după soluțiile  pe care le-au adoptat, ele se arată a fi ale sistemului. Adică  dintre apropiatele binomului. Circulă zvonul despre o legătură între cele două doamne din Galați și un colonel de la SRI-ul județean. Și dacă n-ar fi adevărat, felul de a gîndi și de a vorbi al celor două doamne din fruntea ÎCCJ ne arată că ele sunt și au fost mai degrabă executante decît creatoare de mecanism. Introducerea celui de-al cincilea în complet care să fie ochiul și timpanul binomului de la ÎCCJ este mult prea diabolică. Și mult peste calibrul lor!

Ce ne spune disperarea cu care Klaus Iohannis  apără protocoalele și o susține pe Livia Stanciu? Dar graba cu care s-a dus la ÎCCJ să o viziteze imediat după ce a fost instalat la Cotroceni? Președintele a zis că s-a dus să inventarieze nevoile ÎCCJ (care a rămas în același provizorat jenant). În fapt, ne îndeamnă să bănuim că au făcut primul tîrg de putere. Livia Stanciu a vegheat la închiderea dosarului lui Iohannis iar Iohannis a răsplătit-o așa cum i-a răsplătit pe toți iohanniștii de la Sibiu, contributori la îngroparea și mermelirea dosarelor sale.

Nu PSD-ul și Dragnea i-au eliberat pe penalii, infractorii sau chiar nevinovații închiși prin sentințe ale completurilor de cinci. Ei sunt în mare parte beneficiarii. Cadoul vine de la prostia binomului, de la lenea și amatorismul procurorilor din solda Laurei Codruța Koveși și a SRI-ului. Băieții și madamele se credeau nemuritori și nu și-au imaginat că  șmecheria lor va  crăpa atît de repede.

                                                                                                      Cornel NISTORESCU

Sursa: COTIDIANUL

 

Citiți și: Coteria magistraților și polițiștilor care l-au protejat pe Klaus Iohannis

 

 

 

3 Comments

  1. IQ100

    nu uitati ca de AICI a pornit Lovilutia neromana , antiromana si pro Transilvania din decembrie 1989

  2. Emilia Ionescu

    V-ar interesa sa cercetati „ispravile” unui consilier local, in fapt un „tun imobiliar”, inchiriat procurorilor, timp de 10 ani, pana la prescrierea faptei?
    Ofer probe.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*