Dosar Justitiarul

C.N.S.A.S.: NOUA POLIŢIE POLITICĂ

În seara de 6 octombrie a.c., pe TVR 1 s-a difuzat o emisiune despre Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), şi, printre altele, s-a amintit că nu a lipsit, în două dăţi, ca această organizaţie să fie desfiinţată. Din păcate, nu s-a întîmplat aşa, astfel că va trebui să mai suportăm, o vreme, consecinţele acţiunii malefice a respectivului Consiliu, care, pe lîngă alte tare, nu este „Naţional", ci profund antinaţional! ">
<p style="text-align: left;">În seara de 6 octombrie a.c., pe TVR 1 s-a difuzat o emisiune despre Consiliul Naţional pentru Studierea Arhivelor Securităţii (C.N.S.A.S.), şi, printre altele, s-a amintit că nu a lipsit, în două dăţi, ca această organizaţie să fie desfiinţată. Din păcate, nu s-a întîmplat aşa, astfel că va trebui să mai suportăm, o vreme, consecinţele acţiunii malefice a respectivului Consiliu, care, pe lîngă alte tare, nu este „Naţional", ci profund antinaţional!

C.N.S.A.S. a fost instituit cu scopul punerii în practică a sceleratei Legi nr. 187/1999 privind accesul la propriul dosar şi deconspirarea Securităţii ca poliţie politică. Iată ce stipulează art. 5, alin. (1) al acestei legi: „Prin politie politica se înţelege (sic) toate acele structuri ale securităţii (sic), create pentru instaurarea şi menţinerea puterii totalitar-comuniste, precum şi pentru suprimarea sau îngrădirea drepturilor şi libertăţilor fundamentale ale omului„.

 

Serviciile Secrete sunt

sistemul imunitar al Naţiunii

 

În articolul „Satanizarea Securităţii – atentat la Siguranţa naţională„, am relevat, printre altele, că, «din toate timpurile, până acum şi în viitor, Serviciile Secrete constituie „Poliţia” Politică a oricărui stat şi că, mai mult, ele sunt sistemul imunitar al naţiunii, constituind condiţia sine qua non a existenţei şi supravieţuirii sale». Apoi, făcusem cîteva precizări importante pentru înţelegerea problemei. «Acţiunea de deconspirare a ofiţerilor Securităţii şi a informatorilor este profund antidemocratică şi anticonstituţională, fiindcă blamul este aruncat asupra unei întregi categorii profesionale – cadrele Serviciilor Secrete – şi a colaboratorilor acesteia, fără de care activitatea de informaţii nu poate fi realizată. Dacă este ceva greşit în activitatea Serviciilor Secrete, în nici un caz nu trebuie condamnate ele, ca întreagă categorie profesională şi socială, ci trebuie puse la index, identificate şi condamnate, individual, numai persoanele care au comis abuzuri şi încălcări ale legii, dar numai în cazul în care victimele respectivelor acte represive intentează un proces penal sau moral şi, eventual, în cazul când Parchetul ori altă instituţie se sesizează din oficiu. Dar NU ca în situaţia de faţă, când unul ca Ticu Răzbunătoru’ vrea să-i afle pe cei care l-au „turnat” pe el la Securitate, cum a relevat, recent, ex-preşedintele Emil Constantinescu.

De aceea, în realitate, trebuie condamnată însăşi Legea nr. 187/1999 şi, în aceeaşi măsură, trebuie condamnaţi şi autorii ei, parlamentarii care au votat-o, susţinătorii ei şi cei care fac agitaţie antinaţională folosindu-se de ea, acum. Acelaşi tratament trebuie aplicat în cazul proiectului legii „lustraţiei”, venit la trei luştri de la Retrovoluţia din decembrie 1989. Ca o mică satisfacţie pentru cei care gândesc logic este faptul că primele victime ale acestei aberaţii politice au fost tocmai unii dintre promotorii proiectului legii „lustraţiei”: Mona Muscă-Ipocrita şi câteva „haimanale ale aşa-zisei societăţi civile”, cum s-a exprimat Mihai Pelin! (…) Viclenia păpuşarilor care i-au manevrat pe „idioţii utili” care au elaborat, care au votat şi care susţin, tendenţios, Legea nr. 187/1999 rezidă în faptul că au substituit sensul sintagmei poliţie politică prin conţinutul noţiunii poliţie partinică! În plus, formula poliţie politică este inadecvată Serviciilor Secrete, fiindcă acestea nu reprezintă o poliţie, nici în sensul propriu, nici în cel figurat: rolul Poliţiei este de a surprinde flagrantul şi/sau de a constata, post factum, ilegalitatea comisă şi, apoi, de a face ancheta penală pentru a aplica pedeapsa de rigoare.

Rolul Serviciilor Secrete este exact invers: de a semnala intenţia şi de a preveni să se producă ameninţarea respectivă la adresa securităţii naţionale! Căci, dacă s-a produs, deja, e vai-şi-amar! Nici o anchetă de Poliţie nu mai repară lucrurile! Amintiţi-vă de WTC, 11 septembrie 2001! Iar activităţile de informare-prevenire se fac cu alte mijloace tehnice secrete de comunicare (Communications Intelligence – COMINT) şi cu alte cadre, specializate (Human Intelligence – HUMINT) decât cele folosite, preponderent, de Poliţie. Dar, chiar dacă, prin extensie şi extrapolare ilicită, acceptăm sintagma „poliţie politică” pentru Serviciile Secrete, reamintesc faptul că, în orice regim şi sistem politic, din toate timpurile, ele sunt „poliţie” politică. Dar, mai corect spus, Serviciile Secrete sunt un vector politic, deoarece aceasta este menirea lor: să ofere decidentului politic – adică regelui, preşedintelui ţării, premierului, miniştrilor şi celorlalţi îndreptăţiţi de lege să primească – informaţiile necesare luării deciziei politice în cunoştinţă de cauză.

Acest lucru nu-l înţeleg „guguştiucii şi fătucele noastre” – pentru că n-au atâta minte – , precum nici „idioţii utili” care proiectează, redactează, votează şi validează legile – pentru că sunt manevraţi. Evident, dintre aceştia din urmă nu toţi sunt tâmpiţi, ci, unii, sunt inteligenţi şi vicleni, căci au tocmai rolul de a promova legi care să submineze societatea românească, ascunzându-se sub paravanul nătărăilor pe care-i manevrează şi cu ajutorul cărora dau – prin vot – legitimitatea legilor malefice, cum este Legea nr. 187/1999, dată în vremea pernicioasei Convenţii Democrate, legea de funcţionare a C.N.S.A.S. sau, mai grav, Constituţia din 2003, dată în vremea criminalilor din P.S.D., care au distrus România mai mult decât cele două războaie mondiale» (cf. SANTINELA nr. 9, 27 sept. 2006, pag, 12-13).

 

C.N.S.A.S. = instrumentul

poliţiei politice „democrate”

 

Evident, dintre aceşti tîmpiţi (la propriu şi nu la figurat!) fac parte şi cei care au conceput, redactat, modificat şi corectat – nu numai juridic, ci inclusiv gramatical – Legea nr. 187/1999, pentru că, vedeţi mai sus, deşi legea a fost modificată şi corectată de atîtea ori, totuşi, în textul art. 5, alin. (1), citat mai sus cu italice, se menţine acea iniţială greşeală elementară, dezacordul dintre subiect şi predicat: „Prin politie politica se înţelege (sic) toate acele structuri ale securităţii…”! După un deceniu de la promulgarea legii, ticăloşii care ne conduc n-au fost în stare să corecteze măcar gramatical textul ei.

Cît priveşte corectarea aspectelor conceptuale şi juridice, în nici un caz nu se dorea făcută: fiindcă nu le era în intenţie asta, de vreme ce promulgaseră Legea 187/1999, care este, prin excelenţă, demolatoarea Securităţii Naţionale. Pentru că ticăloşii care ne conduc au nevoie de o nouă poliţie politică, dar mascată, demagogic, prin chiar instituţia prin care se pretinde că se veghează la respectarea democraţiei: odiosul C.N.S.A.S., pe care d-l avocat-deputat Sergiu Andon era gata-gata să-l desfiinţeze! Aplicarea epatantă a acestui procedeu s-a făcut în cazul Patriarhului Teoctist, care trebuia înlăturat, iar un alt exemplu l-am dat mai sus, despre Mona Muscă. Referitor la cazul ei am explicat, deja, situaţia în articolul «Cine a „excomunicat-o” pe deputata Mona Muscă?!», articol conceput ca replică la articolul d-lui Ion Coja în care se arăta a fi un mare fan al d-nei Mona Muscă şi în care eu îi puneam, printre alte, următoarele întrebări: „11) Ca atare, d-l prof. Coja ar trebui să se întrebe, mai degrabă, nu de ce nu mai este băgată în seamă, ci, dimpotrivă, cine a băgat-o în seamă de a băgat-o în cloaca politică destinată purjării la canalul dejecţiilor Istoriei?! Căci, iată, şi Bălăceanu-Stolnici a fost pus la index ca informator al odioasei Securităţi, dar nu s-a făcut deloc tapaj – cum a procedat în cazul lui Mircea Ionescu-Quintus cel care l-a săpat ca să-i ia locul, Viorel Stoica-Bancrută-Frauduloasă, sau în cazul lui Dan Amedeo Lăzărescu ş.a., sau, acum, al „distinsei doamne” Muscă! (…) 12) Apoi, întrebarea următoare se impune de la sine: cine manevrează dosarele arhivei S.R.I. astfel încât să facă pe vidanjorul politic?! Evident, tot un general-hârţogar (adică arhivar) şi, la fel de evident, nu gratis, căci meseriile murdare trebuie plătite ca la Salubritate, dar cu spor mai mare de periclitate: cu vile, cu solde de merit, cu grade de general, apoi cu alte stele de general etc. 13) În sfârşit, din acest expozeu rezultă o întrebare directă pentru d-l prof. Coja: puteţi, prin relaţiile dvs. – care, iată, vă dau informaţii pertinente, ca despre madam Muscă, sau ca despre Bogdan Olteanu (despre care aţi scris, recent, în SANTINELA nr. 17/2007, pag. 11, că aţi fost prevenit că va fi împins, în mod ocult, să ajungă preşedintele României!) -, puteţi, deci, să aflaţi care este acel general-hîrţogar care „i-a tras-o” dânsei, „distinsei doamne Muscă”?! Şi culmea este că, deşi, iniţial, acest individ s-a eschivat să facă armata, dându-se bolnav, totuşi, după „Revoluţie” a parvenit la gradul de general-hîrţogar! Aşa se face Istoria! Dacă i-aţi afla numele, poate aţi ajuta-o să găsească mai repede „poarta” de ieşire din cavoul politic!» (cf. SANTINELA, nr. 19, august 2007, pag. 10-11).

Nu ştiu dacă d-l prof. Coja a aflat numele respectivului general, dar, în mod cert, se va strădui să-l afle, căci, de vreme ce şi-a propus să candideze la preşedinţia României, nu este exclus să-i apară şi dumnealui un dosar pe care ticăloşii din C.N.S.A.S. să-l dea la iveală şi cu care să demonstreze în instanţă că ar fi fost colaborator al Securităţii. Căci criminala Lege nr. 187/1999 este atît de laxă în ambiguităţi, iar judecătorii sunt atît de „infailibili” şi de inamovibili, încît aproape oricine poate să cadă sub securea C.N.S.A.S., dacă numele său apare în vreun document real sau fabricat de C.N.S.A.S. sau de către cei care gestionează Arhiva S.R.I. Pentru că C.N.S.A.S. a fost conceput să aibă rolul de actuală poliţie politică, cu ajutorul căruia să fie scoşi din viaţa politică cei indezirabili.

 

Încrengătura inextricabilă

dintre DNA, SRI şi CNSAS

 

Într-adevăr, directorul Arhivei S.R.I., colonelul Florin Pintilie, fusese avertizat de către regretatul Mihai Pelin: „Florin Pintilie ar trebui să ştie că tot ce face, zăpăcind în neştire conţinutul unor dosare deja arhivate, frizează Codul Penal”. Deşi, anterior, avusese, în structura S.R.I., altă subordonare, prin diverse manevre de „restructuare” a S.R.I., colonelul Florin Pintilie a ajuns în directa subordonare a şefului Secretariatului General al S.R.I., generalul-maior Marius Sorin Brăteanu – motiv pentru care acesta din urmă „a fost suspectat, potrivit presei, că a traficat dosare ale Securităţii”. Prin această poziţie, g-ralul-mr. M. S. Brăteanu, fiind direct subordonat directorului S.R.I., devenise unul dintre cei mai influenţi şi mai malefici indivizi din umbră ai S.R.I.-ului; şi, reţineţi: directorii S.R.I. se schimbau la fiecare înlocuire a garniturii de la Putere, dar g-ralul-mr. M. S. Brăteanu era inamovibil! Deoarece prin mîna lui treceau toate informaţiile de interes, toate ordinele de linie etc., prin biroul lui treceau toţi cei veniţi în vizită la directorul S.R.I., devenise un „om greu”, cu multe relaţii – cu rezerva morală că încă nu ajunsese om, ci rămăsese o abjecţie! Căci acest Brăteanu nu fusese decît un obs-cur secretar de partid în S.R.I. şi profesor de limba franceză la Şcoala din Grădiştea etc. Şi, se ştie, aceşti secretari de partid erau, prin excelenţă, nişte lichele de cea mai joasă speţă – calitate abjectă pe care M. S. Brăteanu şi-a menţinut-o şi după ce a ajuns general-hîrţogar, ştiind să se fofileze cînd era căutat de instanţele de judecată la o adresă falsă, la care nu putea fi găsit, ca în cazul procesului cu Constantin Ţăpuş, care voia „să-l tragă-n ţeapă”. Dar, fireşte, nu pentru acest talent al său de a mistifica lucrurile Parchetul Militar care-l ancheta l-a absolvit de vină prin faimosul N.U.P., ci pentru că ştia multe despre mulţi! Or, în această situaţie, ipoteza zig-zagurilor „greilor” în funcţie de „comanda politică” este nu doar plauzibilă, ci absolut sigură, mai ales că g-ralul-mr. M. S. Brăteanu, printre alţii, a fost „incriminat de Comisia parlamentară de control asupra activităţii S.R.I.” pentru renumitul „scandal Coldea”, al cărui vădit caracter politic nu a mai putut fi escamotat, iar Comisia de control a activităţii S.R.I. se pregătea chiar să-l demită pe prim-adjunctul Coldea – dar a renunţat din motive obscure! Dar, fără îndoială, din aceleaşi motive pentru care, în procesul generalului S.R.I. Ovidiu Soare şi al celorlalţi inculpaţi cu el, procurorii D.N.A. i-au făcut „eliberaţi ca să nu vorbească„! G-ralul-mr. (r.) Ovidiu Soare a fost promovat ca şef al Inspectoratului pentru Apărarea Constituţiei şi Securitate Economică, din cadrul S.R.I., după ce fusese numit, în 1995, comandantul Diviziunii pentru Apărarea Constituţiei – deci, pe funcţie de general-maior încă de pe cînd era doar maior: adică fusese aburcat pe acest post sărindu-se peste trei mari grade militare, ceea ce este ilegal! Dar era în clică (fusese în garda personală a lui Nicolae Ceauşescu, pe care-l trădase!) şi a fost avansat şi promovat cu repeziciune „pentru că merita”. Or, din această postură de şef – timp de 15 ani! – al Diviziunii pentru Apărarea Constituţiei, apoi, de şef al Inspectoratului respectiv şi, simultan, de adjunct al directorului S.R.I., el devenise, practic, cel mai puternic general din S.R.I. şi avea controlul aproape a tot ce mişcă în ţară, pe primele locuri în aria de supraveghere fiind Magistratura! Şi, cum aici corupţia este endemică, este evident că avea la mînă „nume grele din Parchet”, ca pe „fostul prim-adjunct al procurorului general Marcel Sâmpetru şi pe fostul şef DIICOT George Muscalu”, incriminaţi în „dosarul Soare”. Iar consecinţa s-a văzut: procurorii D.N.A. l-au iertat şi i-au confiscat doar cîteva zeci de mii de euro; apoi, cu „mica” agoniseală rămasă şi-a cumpărat o mare firmă, fireşte, prin interpuşi. Totuşi, deşi dispunea de un serviciu de informaţii puternic, el a fost arestat cînd era în activitate: adică a fost luat cam ca din oală, ceea ce este un semn bun: e posibil să scăpăm de corupţi!

Dar, să revin la celălalt „om greu” al S.R.I. Printr-un concurs de împrejurări (nefericit pentru noi, dar foarte favorabil lui), M. S. Brăteanu – care, cu mult înainte de 1989 se numise Brătianu, dar îşi schimbase numele tot din motive de fofilare politică! – ajunsese, totuşi, Cancelarul-şef al directorului S.R.I. El este generalul-hîrţogar la care făceam aluzie în articolul publicat acum doi ani, din care am citat mai sus! Este de natura evidenţei că prin intermediul lui se manevrau dosarele care trebuiau scoase pe piaţă, pentru a fi luxaţi – nu „lustraţi” – cei ce „mişcau în front”, aşa cum a păţit, subit, madame Mona Muscă, devenită, din punct de vedere politic, indezirabilă! Vă mai amintiţi de cazul ei: mare lider politic al P.N.L., mare lider parlamentar, pe primele locuri în sondaje, gata-gata să ajungă candidată la preşedinţia României etc. Totuşi, a deranjat pe „cineva”! Nu ştim pe cine. Mister! Dar se ştie soluţia scoaterii din scena politică: apelul prompt şi infailibil la C.N.S.A.S., aşa că, din marea speranţă politică a României, a fost, cvasi-instantaneu, lichidată politic şi moral!

 

O victimă a C.N.S.A.S.:

Marius Albin Marinescu

 

Un alt caz, mai mic prin imaginea publică, dar identic sub aspectul represiunii politice comise de C.N.S.A.S. şi care demonstrează, încă o dată, în mod categoric rolul de poliţie politică al C.N.S.A.S., este cazul d-lui Marius Albin Marinescu, directorul publicaţiilor Justiţiarul şi – deşi nu este o cinste, dimpotrivă! -, tizul generalului-maior Marius Sorin Brăteanu, şef-cancelarul S.R.I., care era unul dintre cei mai reprehensibili generali ai S.R.I.

PREZENTAREA CAZULUI. Conform dosarului 1847/2/2009, C.N.S.A.S., prin adresa nr. RCG966/25 februarie 2009, a depus la Curtea de Apel Bucureşti-Secţia contencios administrativ şi fiscal, Acţiunea în constatare, „rugînd-o ca, prin hotărîrea pe care o veţi pronunţa, ca urmare a motivelor mai jos prezentate, să constataţi existenţa calităţii de colaborator al Securităţii în ceea ce îl priveşte pe d-l MARINESCU Marius-Albin, născut la (…) etc.

Motivele acţiunii sunt următoarele:

În fapt, domnul MARINESCU Marius-Albin este candidat la funcţia de Primar al municipiului Sibiu. Conform prevederilor art. 3 lit. g) coroborat cu art. 5 alin. 1 teza II din O.U.G. nr. 24/2008 (…), C.N.S.A.S. verifică din oficiu, sub aspectul stabilirii calităţii de lucrător a Securităţii, persoanele care au candidat în demnităţile sau funcţiile prevăzute la art. 3 lit. b)-h)”… etc. (s.n. – V.I.Z.). Şi, pe trei pagini, continuă polologhia cu articolele de lege care le convin, şi enumeră probele în cauză (cf. facsimilele 1-2). Acţiunea C.N.S.A.S. este semnată de preşedintele Consiliului, conf. univ. dr. Ladislau-Antoniu CSENDES, şi de directorul Direcţiei Juridice, Francesco-Alexandru POPESCU (cf. facsimil 2).

 

Neconcordanţa timpilor de referinţă

 

Chiar din aceste fraze se distinge că este victima represiunii politice.

D-l M. A. Marinescu este preşedintele organizaţiei din Sibiu a P.N.Ţ.C.D. Totodată, l-a avut în „colimator”, permanent, în revistele JUSTIŢIARUL, pe primarul Klaus Werner Iohannis, pe care, evident, l-a concurat la alegerile din iunie 2008. Dintre ceilalţi candidaţi concurenţi, d-l M. A. Marinescu a avut cele mai multe voturi, după K. W. Iohhanis! Or, vedeţi măgăria făcută de C.N.S.A.S, relevată de cele două sublinieri făcute de mine mai sus: la data depunerii „Acţiunii în constatare„, alegerile se terminaseră de opt luni! Dar d-l Csendes scrie şi semnează, abia la 25 februarie 2009: „MARINESCU Marius-Albin este candidat la funcţia de Primar”! Dar nu poate pretinde că, scriind astfel, el folosea „prezentul istoric”, fiindcă prostia ar fi prea mare. Or, d-l Marinescu fusese candidat! Asta-i prima şmecherie. După şase rînduri, însă, se situează intră în realitate, în prezentul efectiv şi se referă la trecut: „persoanele care au candidat în demnităţile sau funcţiile…” etc. Asta-i a doua şmecherie, prin care C.N.S.A.S. vrea să justifice motivul pentru care a introdus acţiunea în instanţă. Dar îşi dă, iarăşi, cu stîngul în dreptul, pentru că acţiunea trebuie respinsă pe motiv de tardivitate. Adică, în termeni juridici, instanţa de judecată trebuie să admită „excepţia lipsei calităţii procesuale pasive şi excepţia lipsei de interes” şi să respingă ca neîntemeiată acţiunea C.N.S.A.S.!

Într-adevăr, dacă alegerile se încheiaseră de opt luni, ce rost mai avea acţiunea? Nici una, în afară de o acţiune de retorsiune a primarului K. W. Iohhanis. Pentru că nu putem admite, în nici un caz, că preşedintele C.N.S.A.S. ar fi un tîmpit; şi nici nu avem interes, fiindcă, altfel i-am acorda circumstanţe atenuante. Nu este tîmpit, căci el este „conf. univ.” Deci, predă la o universitate şi, chiar dacă în ultimele două decenii s-a produs o inflaţie de universităţi şi de cadre universitare, trebuie să-l credităm ca fiind competent. E drept că mai semnează şi cu titlul de „dr.”, iar aici trebuie să dezlegăm un mister. O fi doctor, oare, ginecolog?! A mai fost unul, ministru la Agronomie, din care cauză Agronomia a avortat, iar acum este pe cale să devină sterilă! Eu nu cred că e doctor ginecolog, nici stomatolog (prin anii ’50 era un stomatolog profesor la Facultatea de filozofie, care-l preda pe Kant!) şi nici filolog – altfel ar fi observat neconcordanţa timpilor din fraza cu care începe expunerea de motive a Acţiunii în constatare! În ce eşti „doctor” d-le Csendes? Eu presupun că eşti doctor în istorie, ca să-ţi justifice, cît de cît, ocuparea postului de preşedinte al C.N.S.A.S. Sau eşti doctor în informaţii?!

Dar, ca şi în Filologie, şi în domeniul Istoriei problema timpului este esenţială: una este să vorbeşti despre bătălia de la Mohaci, din 1526, cînd statul maghiar a fost desfiinţat, şi alta despre Tratatul de la Trianon, din 1920, cînd Ungaria şi-a dobîndit graniţele normale, actuale. Mai putem admite că textul Acţiunii a fost elaborat – sau măcar verificat – de către directorul Direcţiei Juridice, Francesco-Alexandru Popescu, iar d-l conf. univ. dr. Ladislau-Antoniu CSENDES l-a semnat ca… primarul. Dar asta nu mai este o scuză, ci o acuză!

În acest sens pledează Nota de constatare nr. S/DI/I/680/22.05.2008, în care, printre altele, scrie: „Avînd în vedere 1) art. 3 lit. g) din O.U.G. 24/2008 şi calitatea d-lui MARINESCU MARIUS-ALBIN de candidat la funcţia de Primar al Municipiului Sibiu; 2. Adresa de verificare nr. S/5301/01.02.2007 transmisă de C.N.S.A.S. Serviciului Român de Informaţii, Serviciului de Informaţii Externe …” etc. (cf. facsimil 4).

Mai mult. În acelaşi sens pledează şi adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008 a C.N.S.A.S. către d-l M. A. Marinescu, semnată de conf. univ. dr. Virgiliu-Leon ŢĂRĂU, ca răspuns la cererea d-lui Marinescu nr. P 4027/08.09.2006, prin care solicita accesul la propriul dosar de securitate, şi în care i se răspundea că în evidenţele S.I.E. şi S.I.A. „nu s-a identificat nici un dosar întocmit pe numele dvs.”; iar S.R.I. le-a comunicat că „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul evenimentelor din decembrie 1989″ (cf. facsimil 3).

Repet, adresa asta – concluzivă – i-o trimisese d-lui Marinescu în 11 iunie 2008, cu puţin înaintea datei alegerilor locale. Dar, conform judecăţii de atunci a celor care analizaseră dosarul d-lui Marinescu, aceste constatări, judicioase, în fond, au fost motivul pentru care C.N.S.A.S. nu a putut să-l împiedice să candideze pe d-l M. A. Marinescu! Pentru ca acum, după opt luni, să facă, retroactiv, o acţiune în care să-l găsească musai, colaborator al Securităţii! Deja trebuie să mă corectez: nu este doar o măgărie ceea ce comite C.N.S.A.S., ci este o ilegalitate.

1. Prima concluzie: Acţiunea în constatare este o făcătură cu scop de represiune politică.

 

Dovezile invocate de C.N.S.A.S. contrazic demersul Acţiunii…

 

În primul rînd, trebuie să reţinem că S.R.I. informase că „dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu fusese distrus…” şi, de aceea, trebuie, în consecinţă, să ne mirăm cum de s-au aflat datele pe care C.N.S.A.S. se bazează ca „probe”, înşirate în pag. 3 a „Acţiunii în constatare” (facsimil 2). Ba să întrebăm S.R.I.-ul dacă l-a reconstituit, cumva, din cenuşa în care a fost distrus. Arhivarul super-şef şi cancelar-şef generalul-maior Marius Sorin Brăteanu ar fi fost în stare s-o facă! Dar pînă să ne răspundă S.R.I.-ul, să continuăm analiza.

Remarcaţi că, în Nota de constatare din 22.05.2008, în pagina 1, pct. E, se precizează: „Nu s-au identificat documente care conţin informaţii transmise către Securitate” (facsimil 4); în pagina a doua a Notei (facsimil 5), sunt înşirate alte cîteva dintre „probele” pe care se bazează acţiunea dolozivă a C.N.S.A.S-ului contra d-lui Marinescu. Din paragraful 2 de sus, trebuie reţinut raportul de recrutare din 21.05.1980, făcut de ofiţerul de caz din Biroul Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, conform căruia „i-am propus ca să sprijine organele de contrainformaţii militare, prin punerea la dispoziţia acestora pentru nevoile muncii a locuinţei…” În paragraful ultim, din chenar, este indicat şi raportul din 16.03.1981, de încetare a legăturii, precizîndu-se că, de fapt, încă de la sfîrşitul anului 1980, legătura nu mai era funcţională, fiindcă d-l Marinescu se căsătorise şi locuinţa lui nu mai putea fi folosită drept casă de întîlnire. Deci, efectiv, doar trei luni, în intervalul 21 mai 1980 – 26 iulie 1980 (data căsătoriei), ar fi fost posibilă utilizarea locuinţei d-lui Marinescu drept casă de întîlnire – cu precizarea că nici pînă atunci nu ar fi fost prea facil şi în siguranţă contrainformativă, deoarece locuia cu mama lui.

În finalul acestei Note, la pct. 5, se face un rezumat de către consilierul D.I. (de ce semnează doar cu iniţiale, cînd trebuie să-şi scrie numele în clar?! ), al C.N.S.A.S., în care se menţionează că „în casa de întîlnire nu s-au făcut interogări, nu s-au putut face investigaţii pe numele unor persoane urmărite, neexistînd menţiuni de acest fel în dosar”. La fel, ca răspuns la cererea de informaţii a C.N.S.A.S., în adresa nr. A/S63/ din 19.03.2007, Serviciul Istoric al Armatei (S.I.A.), de pe lîngă Statul Major General al Ministerului Apărării, precizează că „nici una dintre persoanele nominalizate în listele cu nr. (…) nu au fost identificate cu dosar de colaboratori sau de urmărire, întocmite de fostele organe de securitate, ca poliţie politică”… etc. (facsimil 6).

2. A doua concluzie, desprinsă din finalul Întîmpinării depuse de d-l M. A. Marinescu la dosar: chiar din textul Acţiunii în constatare „…rezultă că nu am cules informaţii, nu am întocmit note şi rapoarte, nu am făcut relatări verbale consemnate de lucrătorii Securităţii şi că suntem în prezenţa unei acţiuni rulate pe bandă de către C.N.S.A.S, fără verificarea datelor”.

Dar aici a greşit d-l Marinescu, fiindcă a subapreciat demersul C.N.S.A.S.: nu este vorba de o „acţiune rulată pe bandă”, ci de un demers oneros îndreptat în mod expres contra lui, pentru a-l scoate din viaţa politică, aşa cum s-a procedat cu Mircea Ionescu-Quintus, Dan Amedeo Lăzărescu, Mona Muscă ş.a.

Ca atare, trebuie să revin asupra unui aspect important, consemnat mai sus în raportul ofiţerului de caz, dar escamotat deliberat de C.N.S.A.S.: d-lui M. A. Marinescu i s-a cerut „să sprijine organele de contrainformaţii militare”. Ceea ce nu ştie d-l M. A. Marinescu, dar ştiu cu certitudine atît investigatorii C.N.S.A.S., cît şi judecătorii este faptul că, aşa cum s-a relevat frecvent în presă, Diviziunea de Contrainformaţii a S.R.I. are aceleaşi atribuţii profesionale cu aceea a fostei Securităţi şi care sunt aceleaşi cu ale oricăror Servicii Secrete din orice ţară! Conceptul de „contrainformaţii” este echivalent cu cel de „contraspionaj” – care nu se prea foloseşte fiindcă este mai puţin elegant, căci cuvîntul „spion” are o prea puternică încărcătură peiorativă. Diviziunea de Contrainformaţii se ocupă, deci, cu depistarea atît a străinilor (diplomaţi, ziarişti şi medici cu sau „fără frontiere”, oameni de afaceri, consilieri, agenţi de influenţă, turişti ş.a.) care spionează România, cît şi a cetăţenilor români racolaţi pentru spionaj de către cetăţenii străini. Iar spionajul a fost, dintotdeauna, condamnat cel mai aspru în toate ţările – de obicei, cu pedeapsa capitală! Contraspionajul militar, pe lîngă obiectivele enunţate mai sus, îi caută, prioritar, pe spionii străini sau autohtoni din domeniul militar – deci, implicit, pe propriii militari bănuiţi de spionaj – cum a fost, de ex., generalul Nicolae Militaru, reactivat ca ministru al Apărării după 1 ianuarie 1990 şi care a ordonat uciderea echipajului colonelului Gheorghe Trosca, şeful Statului Major al U.S.L.A. (care-l avusese în supraveghere contrainformativă pe g-ralul N. Militaru!). Din această cauză, ab initio, toate cazurile care ţin de Contrainformaţii nu intră sub incidenţa Legii 187/1999 şi a celor ulterioare, care incriminează Securitatea ca poliţie politică – înţeleasă în sensul corect, de poliţie partinică, aşa cum am explicat la început. Ca atare, nici cazul colaborării d-lui M. A. Marinescu – fie şi sub această specie, de gazdă a casei conspirative de întîlniri – nu poate fi inclus aici.

3. A treia concluzie. Cel puţin sub acest aspect, C.N.S.A.S. face, în cunoştinţă de cauză, un abuz evident de interpretare şi o ilegalitate în manevrarea documentelor, ceea ce-i conferă circumstanţe agravante.

 

CNSAS foloseşte aceleaşi date

pentru concluzii contradictorii

 

Toate documentele şi informaţiile aduse ca probă în dosarul 1847/2/2009 de C.N.S.A.S. fuseseră produse înainte de alegerile din iunie 2008, în vederea eventualei blocări a candidaturii d-lui M. A. Marinescu la funcţia de primar al Sibiului. Această blocare nu s-a produs doar fiindcă C.N.S.A.S. nu a demonstrat că ar fi fost colaborator al fostei Securităţi. Dar, pe baza exact a aceloraşi documente, produse în 2007 şi 2008, C.N.S.A.S. insistă, şi acum, la un an de la admiterea concluziei iniţiale de necolaborare, să pretindă, invers, că ar fi demonstrat, atunci, că ar fi fost „colaborator”, dar, aparent curios, introduce abia acum procesul în instanţă. Asemenea „concluzii” şi acţiuni frizează penalul.

E-adevărat că, înaintea alegerilor locale din iunie 2008, C.N.S.A.S. nu a putut, repet, să demonstreze, pe baza acestor documente şi informaţii, că d-l M. A. Marinescu fusese colaborator al Securităţii şi l-a informat, textual, prin adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008, că „nu s-a identificat nici un dosar întocmit pe numele dvs.” (cf. facsimil 3). În consecinţă, nu a putut să-i împiedice participarea la alegeri pentru a candida la funcţia de primar al Sibiului. Desigur, mi s-ar putea obiecta că, totodată, nici nu s-a pronunţat că ar fi fost colaborator, căci, conform ultimei fraze din pag. 2 a Notei de constatare nr. S/DI/I/22.05.2008, elaborată de consilierul ascuns misterios şi netransparent sub iniţialele D.I., „Direcţia Investigaţii supune atenţiei Colegiului nota de constatare privind pe Marinescu Marius-Albin…” etc. (cf. facsimil 5). Or, după ce şi-a concentrat atenţia, cu marea acuitate dată de marile salarii pe care le încasau de la bugetul consolidat al statului, C.N.S.A.S. a rămas în dubiu şi nu a zis „că-i laie sau bălaie!” Adică, cu mintea lor cu care dau verdicte categorice şi profund păgubitoare pentru cei „judecaţi”, au fost nevoiţi să aplice principiul de drept penal Semper in dubiis benigniora praeferenda sunt – „Totdeauna, în cazul dubiilor se alege partea cea mai bună”: adică, într-o situaţie dubitativă, cînd nu se poate stabili exact gradul de vinovăţie al inculpatului, judecătorul trebuie să opteze pentru decizia cea mai favorabilă acestuia, respectiv să-i dea pedeapsa cea mai mică.

Foarte frumos, am zice noi. Numai că acest umanism al ticăloşilor din C.N.S.A.S. a ţinut doar opt luni, iar, apoi, în acelaşi context juridic şi pe baza aceloraşi date conchid, pe trei pagini, că ar fi fost colaborator al Securităţii. Normal, în mod obligatoriu erau necesare documente noi care să ateste acest nou verdict, contradictoriu celui anterior, mai ales că normele juridice invocate sunt aceleaşi ca în iunie 2008: în pseudo-argumentarea lor, d-l preşedinte dr. L.-A. Csendes (o fi ginecolog, totuşi?!) şi d-l director juridic F.-A. Popescu invocă tot O.U.G. nr. 24 din 5 martie 2008, care era funcţională dinainte de alegeri, căci tot „în temeiul” ei l-au informat, prin adresa nr. P 4027/06 din 11.06.2008, că în evidenţele S.I.E. şi al S.I.A. „nu s-a identificat nici un dosar” şi că la S.R.I. „figurează cu dosarul fond reţea nr. 8375/Sibiu, distrus în timpul evenimentelor…”! Aceeaşi normă juridică, O.U.G. nr. 24/2008, e folosită în două sensuri contrarii, dar pe baza unui dosar distrus şi refăcut nu se ştie cum!!! Măi generale-hîrţogar Brăteanu, cum i-ai reconfecţionat dosarul distrus?

Dar d-l Csendes, ca un prost senin, semnează asemenea enormităţi, după cum, cu aceeaşi seninătate, vorbea şi în seara zilei de 6 oct., la televizor. Dar e prea „conf. univ.” şi prea „dr.” ca să credem că a făcut-o din prostie, fără să ştie ce semnează. Nu. Dimpotrivă, a semnat această ilegalitate fiindcă a ştiut că nu va pierde în instanţă, deoarece acestor dosare le este aranjată sentinţa de „vinovat” dinainte de a se judeca dosarul!

În sfîrşit, la dosarul cauzei, înaintea începerii şedinţei de judecată din 6 oct. a.c., s-a depus Declaraţia notarială a ofiţerului de caz al Biroului de Contrainformaţii al U.M. 0607 Sibiu, în care, printre altele, el afirmă: „Precizez că, după primirea acceptului pentru folosirea apartamentului, nu am introdus nici o persoană din reţea, deoarece acolo locuia (cu) soţia şi soacra d-lui Marinescu Marius-Albin, fapt ce ar fi dus la deconspirarea persoanelor introduse. Dacă apar nume conspirative în dosarul gazdei casei de întîlniri, acestea trebuiau trecute pentru că aşa erau prevederile ordinelor de linie. (…) Azi, 5 iunie 2009″. Deci, ofiţerul recunoaşte că nu a dus pe nimeni în locuinţă, dar a scris că ar fi adus, evident, doar ca să încarce mapa cu activităţi a Biroului şi ca să iasă şefii bine la bilanţul periodic! Căci, se ştie, în regimul totalitar, dezinformarea devenise o politică de partid şi de stat, ca să fie prezentat Socialismul în culori cît mai roz.

În instanţă, avocata C.N.S.A.S. a bălmăjit ceva cum că din dosar ar rezulta că d-l M. A. Marinescu fusese „colaborator al Securităţii şi că din cauza lui unele persoane au avut de suferit, fiindcă li s-au încălcat drepturile”! Care sunt acele persoane, cucoană, de nu le-a găsit nici S.R.I., nici S.I.E., nici S.I.A.?! Şi nici nu a apărut vreuna care să-l acuze pe d-l Marinescu de aşa ceva! Dar avocata C.N.S.A.S. pretinde că ştie că ele ar fi existat, fiindcă aşa a primit directivă să acuze, din partea tartorilor de la conducere!

Înainte de începerea dezbaterii dosarului, îi scrisesem, pe o hîrtie A4, avocatului d-lui Marinescu toate explicaţiile de mai sus referitoare la atribuţiile Diviziunii de contrainformaţii (recte contraspionaj), rugîndu-l să includă în pledoaria sa aspectul esenţial că lupta contra spionilor nu poate intra, sub nici un motiv, sub incidenţa Legii nr. 187/1999 şi a celorlalte pendinte de ea. Însă el s-a referit doar la faptul că, făcînd armata la Trupele de Securitate – „la unitatea asigurată contrainformativ de către ofiţerul de caz” -, d-l Marinescu „se pricepea la arme” şi de aceea ofiţerul de contrainformaţii militare i-a cerut colaborarea!

Trebuie să concedem că nici d-l Marius Albin Marinescu nu este ca d-l Dan Voiculescu şi nici avocatul său nu este ca d-l Sergiu Andon!

Dar nici judecătorul care a prezidat instanţa nu este ca vreunul de la Curtea Constituţională! Aşa că abia aştept să văd cît de „suverană şi infailibilă” va fi judecata lui în a găsi motivele cu care să-şi „argumenteze” motivarea deciziei referitoare la abuzurile comise de C.N.S.A.S!

4. A patra concluzie. Sunt convins că preşedintele instanţei de judecată nici nu s-a uitat pe actele dosarului, fiindcă avea sentinţa „dată-n plic”, trasată dinainte. Iată de ce susţin că trebuie introdusă prezumţia de vinovăţie a magistraţilor!

 

 

Filiera presiunilor politice

 

În ultimii ani, unii consilieri ignoranţi şi nevrednici ai preşedintelui Traian Băsescu l-au determinat pe acesta, prin „sfaturile” date, să lanseze în presa făcută, în genere, de neaveniţi, sintagma „grupuri de interese”, folosită în sens peiorativ şi preluată chiar de unii aşa-zişi „analişti politici”. Expresia „grupuri de interese” nu are nimic peiorativ în ea, căci desemnează grupuri de interese constituite normal, existente în orice societate structurată, aşa cum sunt inclusiv partidele politice. În politologie, expresia corectă şi consacrată, care denotă sensul peiorativ pe care ar vrea să i-l incumbe celeilalte sintagme, este aceasta: „grupuri de presiune„. Deoarece noţiunea presiune denotă acţiunea ocultă, subversivă asupra unor lideri şi/sau autorităţi private sau ale statului în vederea realizării unor interese individualiste, egoiste ale indivizilor constituiţi în respectivele grupuri, interese care contravin flagrant intereselor generale ale societăţii. Altfel, dacă ar fi benefice sau măcar rezonabile, respectivele interese ar fi susţinute în mod public şi nu subteran. Pentru a obţine cele mai eficiente profituri, presiunea se realizează asupra factorilor politici. Pentru atingerea scopurilor lor, grupurile de presiune folosesc mijloace ilegale – căci în asta constă presiunea! -, enumerate, de ex., în dosarul penal al g-ralului-maior (r.) Ovidiu Soare: „…luare de mită, instigare neurmată de executare la infracţiunea de înşelăciune, complicitate la infracţiunea de folosire cu rea credinţă a bunurilor societăţii, într-un scop contrar intereselor acesteia, fals în înscrisuri sub semnătură privată, asociere pentru săvîrşirea de infracţiuni, omisiunea sesizării organelor judiciare privind siguranţa naţională a României, în varianta normativă, transmiterea de informaţii cu caracter secret ori confidenţial, prin orice mijloace, în afara cadrului legal”. Şi încă aici nu sunt trecute toate infracţiunile care i se imputau lui Ovidiu Soare, în care au fost implicate multe persoane importante politic şi economic, inclusiv procurori din D.N.A., D.I.I.C.O.T. etc.! Aşadar, filiera corupţiei este foarte îmbîrligată şi arborescentă.

Este notoriu faptul că d-l M. A. Marinescu duce, de mulţi ani, o campanie contra primarului „permanentizat” – spre ruşinea sibienilor! – la Primăria Sibiu, campanie determinată de nenumăratele abuzuri, jafuri şi alte ilegalităţi omise de acest Klaus Werner Iohannis. Aşa cum se vede şi de aici, K. W. Iohannis este învinuit de d-l Marinescu în mai multe dosare penale, tergiversate de D.I.I.C.O.T şi de D.N.A. în scopul prescrierii faptelor comise, conform consolidatei practici a JU$TIŢI€I din România.

În ceea ce mă priveşte, în timpul cînd apărea revista SANTINELA, am scris mai multe articole critice, în care dezvăluiam – pe urmele multor altor ziarişti – atitudinea antinaţională şi antiromânească a unor persoane publice, precum Mircea Dinescu, Constantin Şerban Dumitrescu – zis „Ticu” -, Horia Roman Patapievici, Stejărel Olaru, Marius Oprea, Dorin Dobrincu, Gabriel Andreescu, Vladimir Tismăneanu şi alţi asemenea indivizi, unii fiind membri ai P.N.L. sau cu ifose de liberali, adică adepţi ai „societăţii deschise” a lui George Soros şi membri ai G.D.S. Toţi aceştia formează un grup de presiune extrem de virulent şi de pernicios pentru România.

De ex., în articolul „Biserica Ortodoxă Română şi Securitatea Naţională„, publicat în SANTINELA (nr. 19, august 2007, pag. 4-5 şi 15), republicat în JUSTIŢIARUL şi pe site-ul AlterMedia sau în serialul „Satanizarea Securităţii – atentat la Siguranţa naţională„, menţionat la începutul articolul de faţă, dezvăluiam activitatea periculoasă al lor; pe mulţi dintre aceştia i-a încondeiat, frecvent, şi d-l M. A. Marinescu în revistele JUSTIŢIARUL. În mod evident, ni i-am făcut duşmani. Or, unii dintre ei, ca, de ex., Mircea Dinescu şi Haş.-eR. Patapievici – care sunt membri ai C.N.S.A.S. – se cunosc personal cu Klaus Werner Iohannis, „tehnocratul”, deşi, trebuie să fie supranumit „cleptocratul”.

5. Concluzia a cincea. Aşadar, filiera dintre K. W. Iohannis şi membrii C.N.S.A.S. este stabilită direct. Iar modul tardiv şi contradictoriu prin care C.N.S.A.S. a născocit dosarul 1847/2/2009, prin care d-l M. A. Marinescu a fost judecat strîmb la Curtea de Apel Bucureşti, atestă, fără putinţă de tăgadă, urma „copitei despicate” care a iniţiat acest dosar: Klaus Werner Iohannis!

Iar acum, orbetele liberalilor, Crin Antonescu – care nu-i în stare să vadă din politică şi economie decît figura preşedintelui României, devenit calul de bătaie în discursurile sale găunoase! – îl alesese, săptămîna trecută, dintre toţi oamenii valoroşi ai ţării, tocmai pe unul dintre cei păguboşi, K. W. Iohannis, ca viitor prim-ministru a unui fantomatic guvern de tehnocraţi! Pînă aici a decăzut P.N.L.-ul prin şeful său. Probabil că cei din conducerea P.N.L. au dormit împreună cu „Crin” – şi, se ştie, e periculos să dormi cu crinii în cameră.

Domnule preşedinte Traian Băsescu, vă sugerez, pe scurt, reţeta infailibilă ca să fiţi reales: puneţi la muncă eficientă cadrele oneste din Serviciile Secrete şi din Magistratură şi băgaţi, urgent, la puşcărie cîteva duzini dintre marii corupţi care se lăfăie în dosarele tergiversate, în mod deliberat sau din neputinţă, de S.R.I., S.I.E., D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. – printre corupţi fiind şi K. W. Iohannis. În acest sens, studiaţi şi raportul pe care vi l-am trimis cu nr. 41.385/22.09.2005, referitor la unele disfuncţii majore din S.R.I., care afectează Securitatea Naţională – raport care, şi el, zace cam de multă vreme nebăgat în seamă de dvs. Dacă veţi pune în practică sugestia mea şi dacă veţi abroga Legea nr. 187/1999 şi, implicit, veţi desfiinţa inclusiv această instituţie bugetivoră şi extrem de periculoasă Naţiunii – C.N.S.A.S. -, atunci vă asigur de reuşita realegerii dvs., iar Patria vă va fi recunoscătoare!

Colonel (r.) Vasile I. Zărnescu

 

P.S. Chiar acum am aflat că a căzut Guvernul Boc. Sper că veţi reuşi, d-le preşedinte Traian Băsescu, să împiedicaţi realizarea propunerii lui Crin Antonescu-Histrionul de a-l numi premier pe „tehnocratul” Klaus Werner Iohannis, pe care, iată!, presa – în special îngîmfatul Radu Tudor – a luat-o de bună. Cereţi D.N.A. şi D.I.I.C.O.T. să finalizeze dosarele penale ale lui K. W. Iohannis. Locul ăstuia e la pîrnaie, în calitatea lui de cleptocrat. Măcar atît să faceţi!

V.I.Z.

2 Comments

  1. TILICA

    CE PREGATESTE PSD PENTRU DEMONSTRANTI????
    Fostul șef al Inspectoratului de Jandarmi Hunedoara, ajuns senator PSD dovedeste ca nu are discernamnt.
    CE N-A INTELES ACEST “minunat profesionist” INITIATOR AL LEGII DE MODIFICARE A Legeii nr. 550/2004 a JANDARMERIEI, DUPA CE S-A PENSIONAT (tocamai ca si ceferistul care nu a stiut sa raspunda dupa cea iesit la pensie de ce a fost pus zeci de ani sa bata cu ciocanul la rotile trenului) ESTE FAPTUL CA IN Franta si Italia, jandarmeria are competenta TERITORIALA DIFERITA FATA DE ALTE FORTE DE ORDINE publica CUM AR FI POLITIA. In Franta Jandarmeria actioneaza numai in anumite zone montane si rurale.
    Jandarmeria Româna, prin structurile specializate, functioneaza conform prevederilor legii sale organice (Legea nr. 550/2004, privind organizarea şi funcţionarea Jandarmeriei Române).
    In 1990 fostele „Trupe de securitate” (cu competente, superioare, asupra fostei militii) din M.I. au fost transformate printr-un simplu act normativ (Hotărârea de Guvern nr.0749 din 5 iulie 1990) in „Comandamentul Trupelor de Jandarmi”.
    Acest “departament” mentine continuu fata de Politia Romana o anumita stare de rivalitate, nascuta din dorinta „jandarmilor neresemnati dupa cele intimplate in 1989” de a redobandi (din superioritatea avuta fata de politisti in vechiul regim) cat mai multe competente materiale si teritoriale in domeniul sigurantei si ordinii publice.
    Situatia a fost intretinuta ori amplificata si de unii factori de decizie ai puterii politice si cei ai puterii rezervate, care in cele din urma au dovedit, ca de fapt, in sens, democratic sunt ostili eficientizarii sistemului de ordine publica,
    Drept urmare institutia I.G.J.R. si-a atribuit si prevazut in mod hazardant si abuziv cat mai extinse competente in domeniul sigurantei si ordinii publice.
    Cu ocazia UNEI MODIFICARI LEGISLATIVE ESTE NECESARA NU NUMAI MODIFICAREA (ANULAREA)UNOR COMPETENTE ci si reproiectarea schemei organizatorice. Este necesar sa fie excluse din functionarea I.G.J.R. conflictele de competenta (materiala si teritoriala) existente, respectiv, fata de, politia de ordine publica, cea judiciara si locala (comunitara), fata de SPP si de SRI si in acelasi timp sa fie externalizate actvitatile care sunt pretabile si aduc prin aceste operatiuni eficienta jandarmeriei.
    CINE SA MAI DEA LUMINA VIITORULUI NEAMULUI ROMANESC .ACEST GENERAL DE PAIE CARE A AJUNS LEGIUITOR FACE ROMANIA DE RASUL LUMII iar CSAT NU EXISTA DECAT PENTRU CHELTUIREA BANULUI PUBLIC.

  2. Vasile Zărnescu

    Actuala campanie contra unor procurori și politicieni corupți, îndeosebi legați de colaborarea lor cu prim-adjunctul dicrectorului S.R.I., g-ral (r.) Florian Coldea, face necesară republicarea acestui studiu, deoarece mulți dintre cititorii de azi nu știu că s-a mai încercat demiterea lui Florian Coldea și nici de acțiunilor dolozive ale altor personaje, cum este chiar președintele Klaus Werner Iohnnis!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*