Istorie

Comentariu la articolul „Dezvăluiri șocante despre păpușarii evenimentelor din decembrie 1989…”

  Comentariu la articolul „Dezvăluiri șocante despre păpușarii evenimentelor din decembrie 1989: De la Dimitri Fonareff la agentura sovietică din […]

 

Comentariu la articolul „Dezvăluiri șocante despre păpușarii evenimentelor din decembrie 1989: De la Dimitri Fonareff la agentura sovietică din Armată şi ofiţerul Emil Străinu

 

Pe fond, precizările privitoare la moartea lui Trosca sunt corecte. Adaug niște nuanțe care lipsesc din text. Trosca nu a respectat ordinele pe care le-a primit de la generalul Vlad și de la comandantul său direct, col. Ardeleanu (Moise Bulă), care în 21 și 22 decembrie erau în sediul CC al PCR, iar Trosca în sediul USLA. El nu a rămas în unitate, cum a primit ordin și pe 21 decembrie și-a luat luptătorii și a executat ordinele ministrului Apărării, Vasile Milea, care fusese numit Comandant Unic al tuturor forțelor MApN și MI participante la restabilirea și menținerea ordinii publice în România. Trosca a participat direct la reprimarea revoltei la baricada de la Intercontinental-Sala Dales, cu toate că generalul Vlad, care trăda și acționa convergent cu serviciile străine, în primul rând cu cele sovietice, s-a deplasat personal la baricadă și a dat ordine explicite ca să nu se acționeze pentru restabilirea ordinii publice. Trosca a văzut trădarea lui Vlad și a complicilor acestuia și a acționat în conformitate cu legislația în vigoare și cu ordinele lui Milea, împotriva ordinelor comandanților săi direcți. De asemenea, un subordonat de al lui Trosca de la Arad, l-a apărat și adăpostit într-un hotel pe generalul Nuță, secretar de stat în MI și inspector general al Miliției Române, susținător al legislației în vigoare, principalul pericol pentru puciști (după ce Milea fusese asasinat), care acționa pentru restabilirea ordinii publice la Timișoara și în București. Când Trosca a fost chemat de col. Ardeleanu la sediul MApN pentru a fi ucis, înainte de a pleca, a simțit că acea chemare imperativă este suspectă și le-a spus subordonaților săi: „Dacă nu mă mai întorc, omorâți-l pe Ardeleanu!” Pe drumul către MApN Trosca ținea legătura cu Ardeleanu și cu unitatea prin stație. La dispeceratul stației se afla o fată, subofițer, care au auzit toate convorbirile lui Trosca și, după tragedie, le-a spus colegilor și șefilor ei tot ce a auzit. Când s-a deschis focul asupra ABI-urilor USLA, Trosca i-a spus lui Ardeleanu: „M-ai vândut, nemernicule!” Fata de la stație a fost asasinată după evenimente. Ardeleanu a fost și el asasinat, conform rugăminții lui Trosca, rugăminte devenită testament pentru subordonați…

 Deci, lucrurile sunt mai nuanțate, nu sunt așa de tranșante. La vârf, Securitatea lucra pentru reușita loviturii de stat, alături de sovietici. Nu a existat adversitate între sovietici și Vlad. Da, Vlad a fost arestat, în prezența lui Tiajelnikov etc. Dar această arestare avea și rolul de masca adevăruri și era una de fațadă. Vlad nu a fost tratat ca un inamic, ci ca un aliat al grupării sovietice. A fost ținut în arestul de pe Calea Rahovei, care i-a fost în subordine, toată lumea îl saluta cu „Să trăiți!”, a fost operat de colecist în cele mai bune condiții, a mâncat numai din pachet, de acasă, a fost scos și dus la spitale, a fost scos pentru diverse întâlniri, familia l-a vizitat fără nici un fel de dificultăți, a fost consultat în proiectele de reformarea Securității și transformarea ei într-un buchet de servicii, a primit cadouri de la directorul Măgureanu etc. În după-amiaza de 22 decembrie, Iulian Vlad avea puterea totală în țară: îl arestase pe Ceaușescu, și-a arestat șeful direct (ministrul Postelnicu), ordonase arestarea adjunctului lui Postelnicu (gen. Nuță, care avea să fie asasinat) și controla toată Securitatea, Miliția, frontierele, paza tuturor instituțiilor de stat etc. Această uriașă putere deranja. Noii conducători, Iliescu & Co, vroiau ei această putere și, pe de altă parte, nu aveau încredere în Vlad. Cum l-a trădat pe Ceaușescu, Vlad îi putea trăda și pe ei. Apoi, Vlad a fost toată viața un duplicitar, poza în naționalist-ceaușist și juca foarte ascuns cu sovieticii, din 1956, când a fost la studii la KGB. Punându-l la adăpost/reținându-l/întemnițându-l, timp de patru ani, Iliescu&Co l-au protejat de opinia publică, au dat impresia greșită opiniei publice că ei sunt împotriva Securității, că Securitatea a fost distrusă și nu mai joacă nici un rol în societate și poporul poate să-i creadă niște „democrați adevărați” etc. etc.

O altă chestiune care poate fi înțeleasă greșit din acest articol este relația Vlad-Niculicioiu. I-am cunoscut bine, pe amândoi. Pe scurt: Niculicioiu nu l-a agreat pe Vlad deloc. Niculicioiu nu a fost nici propus și nici numit de Vlad în funcție. Relația lor a fost una rece și înainte de 22 decembrie și după 22 decembrie. Niculicioiu comanda o unitate autonomă (0110-Contraspionaj pe spațiul țărilor socialiste). În ultimii doi ani (87-89) informările lui Niculicioiu au fost blocate de Vlad și demontate. Adică, nu ajungeau la Ceaușescu, iar dacă el încerca să deconspire vreun agent sovietic din România, prin alte informații, venite din alte direcții, Vlad paraliza demersul. În ultimii doi ani de zile, Niculicioiu nu a mai avut cui raporta problemele foarte grele. La Ceaușescu nu avea voie să meargă direct. Era obligat să raporteze lui Vlad și anumite lucruri lui Postelnicu, la care ajungeau dacă i le dădea șeful lui de cabinet (Mihai Uță, care s-a dovedit și el omul lui Vlad și al sovieticilor). De altfel, Larry L. Watts, în monumentala lui lucrare Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul ascuns al blocului sovietic împotriva României, a demonstrat că Securitatea a fost adăpostul principal al spionajului sovietic în România.

Apoi, din text s-ar putea desprinde că Securitatea/Iulian Vlad și Armata/Militaru+Stănculescu ar fi fost mari dușmani. Aceste două grupări au fost aliate în realizarea loviturii de stat. Vlad l-a apărat pe Militaru și grupul său (dintre multele dovezi, îl citez pe gen. Ștefan Kostyal: „Vlad a fost al nostru!”). Vlad l-a trimis în secret pe Stănculescu la Balaton (unde a intrat în contact cu coordonatorii intervenției împotriva României), fără să știe Ceaușescu, care interzisese concediile militarilor în străinătate. Securiștii l-au băgat pe Militaru în sediul Televiziunii. Vlad și col. Rațiu (șeful Direcției a I-a) au dat ordin securiștilor care păzeau televiziunea să-i lase pe conspiratori să intre și să preia comunicarea cu populația. Deci Securitatea a dat televiziunea lui Brucan și Iliescu. Brucan era un pensionar, iar Iliescu un director de editură tehnică. Ca să clarificăm. În fine, sunt multe argumente deja clarificate în cadrul cercetării. Le găsiți și în cărțile mele și în alte lucrări. Desigur, Vlad s-a supărat pe Militaru și pe Stănculescu pentru că i s-a luat puterea și „jucăriile” cu care controla România, dar asta a fost post-factum. În pregătirea și în cadrul evenimentelor, Securitatea și Armata au fost de aceeași parte a baricadei, doar că după evenimente s-a creat impresia falsă inversă, respectiv că au fost pe poziții adverse. Desigur că, pentru a preîntâmpina reacții potrivnice trădării lui Vlad, noua putere a luat și măsuri de intimidare a aparatului de securitate, dar să nu-i credeți cumva pe ofițerii aparatului niște victime, că nu au fost, dimpotrivă. Victimele sunt doar excepții, iar aceia au fost ofițeri care nu au făcut parte din complot și au avut „vina” de a fi acționat conform regulamentelor și nu împotriva prevederilor acestora.

Din text reiese că sovieticii ar fi vrut să-i omoare pe Vlad și Niculicioiu și n-au putut, pentru că Niculicioiu s-a ascuns, reieșind că în chestia asta ar fi fost implicat „de bine” și Vlad. Mă despart total de această idee, care nu este conformă cu raporturile de atunci din interior, nici cu modul în care au acționat cei doi generali și nici cu posibilitățile sovieticilor de a asasina persoanele de pe „lista neagră”. Eu am publicat o lungă listă de persoane asasinate după 22 decembrie 1989. Dacă Vlad ar fi fost un inamic al sovieticilor, cum au fost Milea, Nuță, Mihalea, Trosca, Totu, Giosan și alții, ar fi fost și el asasinat, fără dificultate. Îl chema Militaru sau Iliescu undeva și acolo îl curățau. După 22 decembrie, sovieticii au avut în România zeci de mii de luptători proprii, care au rămas în țară până în octombrie 1990. Armata și serviciile secrete erau conduse de agenți sovietici dovediți (Militaru, Logofătu, Doicaru, Marin Pancea, Ștefan Dinu, Mihai Caraman etc). Deci, sovieticii au făcut în România ce au vrut ei. În România au acționat foarte mulți trădători de țară. În 1964, când ultimii consilieri sovietici au părăsit România, Gheorghiu-Dej, Ceaușescu, Maurer și Bodnăraș i-au condus la Gara de Nord. Un general sovietic le-a spus: „Nu vă bucurați că plecăm, tovarășe Dej! Am lăsat în România atâtea cozi de topor, cât nu sunt topoare pentru ele.” 

Vlad le-a fost aliat și de aceea nu a pățit nimic, iar mai târziu a fost lăsat să se îmbogățească, iar fiul său este angajat al Corpului de Control al Prim-ministrului României. Vlad a fost până la moarte președinte de onoare al Asociației Cadrelor Militare în Rezervă și în Retragere din SRI. Cine își închipuie că dacă s-ar fi opus agresiunii sovietice(+alte servicii) împotriva României, ar fi mai fost lăsat în viață? Au fost omorâți doar cei care n-au trădat.

În rest, sunt foarte bune articolele de istorie despre evenimentele importante pe care opinia publică le cunoaște distorsionat. Felicitări autorului.

                                                                                                                         Prof. univ. dr. Corvin LUPU

 

PS: Celor interesați de subiect, le recomand cărțile mele „Trădarea Securității în decembrie 1989”, Editura Elion, București, 2015, care se găsește în lanțul de librării „Diverta”, inclusiv cu vânzare prin poștă și cartea „Prăbușirea mitului Securității. Adevăruri ascunse despre generalul Iulian Vlad și instituția Securității regimului comunist din România”, coautor Cristian Troncotă, Editura Elion, București, 2018, care se găsește deocamdată la Librăria „Mihai Eminescu” din București (se distribuie de asemenea prin poștă) și la Librăria „Șt. Oct. Iosif” din Brașov.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*