Puncte de vedere

Confesiunile unui geolog hăituit de Securitate

    Cu Sasu Ion (Neluțu) am copilărit în același cartier din zona industrială Independența, el locuind pe str. Reforma […]

 

 

Cu Sasu Ion (Neluțu) am copilărit în același cartier din zona industrială Independența, el locuind pe str. Reforma Agrară actuala L.Rebreanu, iar eu pe str. Pielarilor.  Grădinița am făcut-o împreună la Ursuline, iar mai târziu el urmând liceul Ghe. Lazăr, iar eu Octavian Goga. Părinții lui  erau muncitori și se trăgeau din localitatea Cut, de lângă orașul Sebeș, județul Alba . Ei s-au mutat ulterior într-un bloc de pe str. Ceferiștilor din Sibiu. Mama lui  locuiește acum în orașul Sebeș. În anii copilăriei am fost un grup de câțiva prieteni din care făceau parte. pe lângă noi, Horațiu Puiu, vecin de stradă cu Neluțu, acum domiciliat în orașul Alba Iulia și Rădiciu Adrian, decedat, fost inginer de Transporturi Căi Ferate la Sibiu.

Neluțu Sasu a urmat facultatea de litere din Cluj Napoca, unde s-a făcut remarcat prin poeziile pe care le compunea dar și pentru aversiunea pe care o avea împotriva comunismului, pe care și-o manifesta de multe ori în public. După terminarea facultății, prin 1981 sau 1982, a fost  trimis în Franța la un simpozion de specialitate, așa cum fusese trimis înainte și Emil Hurezeanu la recomandarea printre alții și a tovarășei profesoare de engleză de la liceul Octavian Goga, Șerbănescu Magda, soție de activist comunist. La revenirea în țară, Neluțu devenise și mai de necontrolat, îi combătea  pe comuniști  în public fără să se gândească la consecințe.

Cu el m-am reântâlnit după terminarea facultății, eu luându-mi repartiția la IPEG Hunedoara, brigada Abrud iar el ca profesor în satul Rahău, lângă Cut, jud. Alba, de multe ori amândoi făcând naveta împreună cu aceeași cursă auto Sibiu – Alba Iulia. Pentru că se zvonea că s-a întors din Franța  cu o stație de emisie receptive, l-am întrebat dacă este adevărat, dar a negat acest lucru, spunându-mi că era imposibil pentru că la vamă  te controlează și corporal. Pentru că era prea  „vorbăreț” am încercat să-l evit pentru a nu-mi agrava situația, fiind eu însumi în vizorul Securității de atunci.

Eu l-am văzut ultima oară  la începutul primăverii 1983, când, făcând autostopul către Abrud, am ajuns la intersecția cu localitatea Câlnic. Acolo m-a lăsat mașina de ocazie și am traversat drumul la chioșcul alimentar de acolo ca să-mi cumpăr ceva alimente: brânză, salam, conserve, pentru că în Abrud „făceam foame”, alimentele fiind aproape inexistente. În timp ce stăteam la coadă, a venit cursa auto către Câlnic iar pe locul din dreapta  șoferului (era un model de autobuz care avea un scaun în dreapta șoferului) era Neluțu Sasu care s-a făcut că nu mă vede.

La Abrud  eram supravegheat în primul rând de Lorinț Șuluțiu Alexa, adjunct șef de brigade, geolog și secretar de partid pe brigadă și de locotenetul major D. Ion, unul din securiștii brigăzii. Deși nu am povestit nimănui despre faptul că îl cunoșteam pe Neluțu Sasu începând din primăvara anului 1983 ambii au început să mă întrebe despre el, ce știam de activitatea lui, în ce relații eram și dacă aveam întâlniri programate cu el în afară de cele întâmplătoare de pe traseul spre Abrud, confirmându-mi astfel faptul că eram suprevegheați, așa cum am observat uneori în mașină. S-a ajuns până acolo, încât locotenentul major D. mă căuta noaptea acasă, în apartamentul în care locuiam, mă aștepta în șantier în locuri de trecere isolate, uneori fiind însoțit de câte un miner sau sondor, pentru intimidare sau mă obliga să mergem la restaurant sau în rezerva unui magazin tip „Gospodina” din zona blocurilor, unde serveam masa în timp ce  mă chestiona  despre orientarea mea  politică și uneori despre Neluțu Sasu. Bineînțeles că la  început  am refuzat, ajungând chiar la ușoare agresiuni verbale și fizice, deranjându-l și faptul că mă apăram chiar răspunzându-i la lovituri atunci când era băut, devenind și agresiv fizic.

În paralel, Lorinț mă amenința că mă vor închide dacă nu le spun tot, aceste interogatorii avînd loc chiar și în biroul geologic al brigăzii  uneori întrebându-mă și ce intenții aveam cu „prietena” mea de atunci, Narcisa S., acum căsătorită în Cluj Napoca. Relația cu Narcisa fiindu-mi impusă de „partid”, respectiv de „tovarășul” Budac, secretar de partid al județului Botoșani și prieten de familie cu mama Narcisei, fiind susținută și de profesorii  universitari comuniști E. Viorel și Turculeț Ilie, ultimul cunoștință a familiei S., cel care a  „înlesnit” admiterea la facultate a Narcisei și a surorii ei, Gabriela  și promovarea examenelor cu ușurință, ele nefiind atrase de această meserie lucru dovedit mai târziu când au intrat în producție. Amuzant este și faptul că deși nu îi plăcea să citească ea însăși recunoscând acest lucru – nu știu dacă  pe perioada facultății a citit 10 cărți de literatură – prin intermediul  soțului a  ajuns să facă parte din conducerea unei asociații literar-culturale din Cluj Napoca! Tot ei, în anii 96-97, au fost cercetați penal pentru sustragerea de fonduri din contul unei organizații, cazul fiind mediatizat în presa de atunci.

De două ori când „serveam” masa la un restaurant după cum mi-au spus D. și Lorinț  eram „ascultat” de la o masă vecină de unul din frații lui Ceaușescu care atunci era șeful Securității din Alba Iulia, iar aici era deghizat în pădurar și era însoțit de 1-2 tineri „pădurari”  pentru protecție și care îi spunea lui D. ce întrebări să-mi pună. Uneori am descoperit în actele geologice pe care le întocmeam periodic și care erau în număr destul de mare și coli de hârtie scrise sau „în alb” pe care încercau să mă determine să le semnez, acest lucru petrecându-se în prezența lor, iar atunci când le descopeream mi le smulgeau din mână ca să nu le pot citi. Asemenea încercări  s-au  repetat și la Voineasa și Pitești în prezența unor securiști și colaboratori ca Trancă Ion, geolog secretar de partid pe întreprindere și Duminică C-tin, șef serviciu personal.

De presiunile pe care le făceau asupra mea știau atunci Nicoară Aurel, șeful brigăzii care s-a aliat cu mine și datorită faptului că venise ordinul să falsificăm documentațiile cu concentrațiile aurifere de la Roșia Montană, fiind și el împotriva acestui lucru, prietenul meu de acolo, inginer minier Nicu Danciu care a avut curajul să-i avertizeze că este un abuz și va apela la relațiile pe care le are, doamna Corpade Ileana, șefa personalului din bigadă, care încerca să îi calmeze pe cei doi îndrumându-i către dialog și rezolvarea problemelor pe cale amiabilă și domnul inginer Țandrău atunci proaspăt numit inginer șef la IPEG  Hunedoara, devenind ulterior director general al societății, după 1989. De încetat au încetat de abia în toamna anului 1983, când nu au mai pomenit de Neluțu Sasu iar eu m-am decis să mă transfer, fiind prea periculos să mai rămân acolo.

În seara de 14 spre 15 iunie 1984, în timp ce mă aflam la Deva pentru transfer am fost arestat de la Hotelul Deva, unde mă cazasem, de către locotenentul major în Securitate, T. Gheorghe, transportat cu un ARO  tip dubă la sediul lor, unde împreună cu un maior și neținând cont că am doar un singur riniche m-au interogat  în stilul lor caracteristic, cu lovituri, întrebându-mă printre altele și de  Neluțu Sasu.

Despre moartea lui Neluțu Sasu și felul cum a murit am aflat de abia în toamna anului 1984, când am văzut familia Sasu în haine de doliu pe stradă și părinții mei mi-au spus că Neluțu a fost găsit mort în triajul gării Simeria, decapitat cu capul așezat alături  și dezbrăcat, poza lui fiind expusă în gările din zonă. Mai târziu am aflat că „identificarea” lui a făcut-o și Deac Alexandru, tehnician proiectant care lucra la Independența II  și era într-o delegație prin zonă.

De Neluțu Sasu mi-au mai amintit în decursul timpului geologul Trancă Ion, secretarul de partid pe IPEG Argeș, care la câteva zile după angajare m-a avertizat „să fii atent, să nu ajungi cu capul între picioare ca amicul tău, Sasu” și vă rog să mă mă credeți că au încercat de mai multe ori să le cad în cursă ca „să dispar de pe firmament” așa cum le plăcea lor să se exprime, dar nu să fiu arestat și condamnat ci să mă lichideze, eu devenind pentru ei o persoană incomodă.Tot în perioada cât am activat la IPEG Argeș, obiectivul Conțu Mare, am mai fost  avertizat de acest  lucru și de maiorul Sabău Ion, securistul supevegheator al Uzinei Electrice din Sibiu, care, fiindcă ne aflam pe Valea Sadului ne preluase și pe noi  încercând de mai multe ori să mă aresteze fără motive întemeiate  lăudându-se că la Păltiniș îl are pe „filosof” (C-tin Noica) iar la Conțu pe „geolog” (eu) și că ne rezolvă el. După evenimentele din decembrie 1989 maiorul Sabău a fost condamnat la 19 ani de închisoare pentru că s-a constatat că a tras în demonstranți, dar nu a executat nici un an  la fel ca toți ceilalți inculpați. Despre acest lucru s-a scris în presa locală de atunci, „Radical 22” și „Tribuna”.

După transferul meu la IEELIF Sibiu, în 1988, am fost luat în primire de geologul semi-orb Laufceac Ștefan, nepotul colonelului în securitate Zilceag Otto din Sibiu, care încercând diverse metode, de la folosirea unui ton agresiv, până la obligația de a consuma o mâncare sau băutură, mă întreba diverse lucruri despre cazul Ion Sasu ca să vadă ce-mi aduc aminte și dacă acuz pe cineva, referindu-se la securistul D. din Abrud. În perioada respectivă l-am surprins pe el sau pe unul din sondorii credincioși lui că încercau să îmi toarne în ceea ce consumam împreună diverse substanțe, să  mă înțepe cu ace de seringă sigur contaminate cu diverse boli contagioase atunci la modă fiind hepatitele și TBC-ul și îmi „implantau” în cusăturile hainelor capsule (pastile) de mărimea bateriilor de ceas ce conțineau substanțe slab radioactive  folosite în general în geofizică la măsurătorile radiometrice dar  și în metalurgie pentru ridicarea temperaturilor din cuptoare.

Tot el, Laufceac Ștefan, înainte de decembrie ’89 mi-a transmis din partea colonelului  Zilceag că „eu îmi voi primi dosarul printre ultimii sau deloc pentru că știu prea multe despre anumite acțiuni executate de ei și am și cunoștințe de anumite zăcăminte speciale din țară  iar eu am fost înregistrat în altă parte ca să nu  îi pot acuza pe ei”. Menționez că profesorul P., împreună cu profesorul C. Constantin, au fost nevoiți să se întoarcă rapid din Africa de Nord în 1978 după fuga generalului Pacepa, unul din șefii Securității de atunci și tot atunci m-au interogat din nou și au încercat să mă aresteze suspectându-mă de faptul că aveam cunoștiință de acest lucru. Anchetarea mea s-a făcut atunci de unul din securiștii facultății și colegii de an P. Constantin și  B. Paul.

În anul 2004, după ce am aflat adresa doamnei Sasu Silvia din Sebeș, o vizitez la domiciliu, găsind o femeie  obosită, bolnavă și speriată, fiind șicanată tot timpul de autorități pentru că nu renunțase la luptă și căuta să i se facă dreptate. I-am cerut să-mi arate actele ce le avea și mi-a spus că a făcut greșeala să le predea pe toate  Poliției Române din București fără să-și facă copii și regretă acest lucru . Totodată mi-a mărturisit că este derutată pentru că la putere se aflau tot cei care îi răpiseră băiatul. Reușise cu greu să transfere osemintele soțului și ale lui Neluțu din Sibiu în Sebeș. Fiind vecină cu cimitirul orașului i s-a permis să-și construiască un cavou lângă gard, la care avea acces direct din curtea ei. Tot atunci mi-a arătat o revistă de la începutul anilor ’90 în care era un articol în care se scria de soarta celorlalți colegi care au avut curajul să critice  regimul comunist, unii dintre ei fiind lichidați în Occident după anul 1990 prin accidente auto simulate, agresiuni  fizice, cu sau fără arme, etc… Am întrebat-o și pe ea de aparatul de emisie-recepție și mi-a spus că nu s-a găsit nimica suspect în casa din Rahău, unde stătea în fiul ei în gazdă, pentru că atunci ar fi avut și ei percheziții acasă ori lucrul acesta nu s-a întâmplat. Din păcate, fiind supravegheată, diverși indivizi încercau să intre în curte forțat, când mă aflam acolo, trebuind să plec pentru a evita scandalul și  nu am reușit să copiez numele celorlalți colegi pomeniți în articolul respectiv.

În anul 2002, în timp ce mă aflam înternat pentru analize la Spitalul public din Sibiu, la un doctor care s-a dovedit că are cel puțin contacte  de colaborare cu SRI și care a fost acuzat mai târziu public de malpraxis, decedându-i un bolnav, un pacient din salon  m-a luat prin surprindere spunându-mi că este o cunoștiință a colonelului D. de la Câmpeni și că familia Sasu s-a mutat mai aproape de ei! De altfel și tratamentul urmat a fost în mod intenționat executat  defectuos așa cum spun protocoalele lor, doctorul  respectiv avertizându-mă că a urmat sfaturile primite de la SRI  punându-mi viața în pericol .  Menționez că  în anii ’80 și el a fost trimis la un simpozion în occident în locul doctorului A., care deși făcea unele servicii Securității de atunci sperând   să obțină viza  de emigrare în Germania tot nu prezenta încredere pentru că băiatul mai mic reușise să ajungă în Occident, unde a și a rămas, dar s-a reîntors rapid în decembrie 1989  la declanșarea  așa-zisei revoluții  ca să nu fie deconspirat  și arestat acolo.

Înainte de a încheia, aș dori să mai fac câteva precizări pentru a înțelege mai bine evenimentele descrise. Pastilele radioactive  de care am pomenit erau „implantate” în haine, în general, ca să fie cât mai aproape de corp, știut fiind faptul că radiațiile provoacă leucemii de diverse tipuri, dar și ciroze pancreatice și hepatice.

În decursul timpului, dar și în perioada recentă, s-a încercat, prin metode mecanice sau medicale, să-mi fie provoacate leucemii  și blocaje renale ca să ajung la dializă. E relativ ușor, prin contaminare cu substanțe injectabile sau prin intermediul unui instrumentar nesterilizat în timpul efectuării unor analize în spitale sau policlinici. Este cunoscut faptul că în conducerea unor secții medicale periculoase sau speciale, așa cum sunt cele de boli infecțioase, oncologice și  psihiatrice, sunt numite persoane agreate de serviciile secrete. Ca să izolezi un individ indezirabil, îl contaminezi cu un virus infecțios și pentru al discredita îi întocmești un dosar la psihiatrie. Astfel persoana respectivă  își pierde credibilitatea în fața semenilor, ajungând mai ușor la discreția călăilor.

În perioada cât am activat ca geolog la IPEG Argeș am colaborat cu domnul geolog Apostoloiu Aurel, care a fost numit o perioadă și geolog șef pe brigade, eu nemaiavând dreptul să dețin o funcție de conducere datorită orientării mele politice și am participat la campaniile de prospectare a zăcămintelor din bazinul hidrografic al văilor Lotru și Sadu,  cum ar fi Cataracte, Goața Mare și Mică , Conțu Mare – Negovanu și Sădurel. Acest aspect nu le-a convenit celor din conducere, fiindu-le frică că evadez „dincolo” și le vând secretele, lucru care bineînțeles că nu s-a întâmplat, eu fiind un român care ține la țara lui și nu o trădează, adevărații trădători fiind chiar ei! Din acest motiv nu am fost înregistrat coautor la documentația geologică elaborată pentru zonele  amintite anterior, fiind „omis” în mod intenționat și în locul meu fiind înregistrate alte persoane. Domnul Apostoloiu Aurel a fost una dintre persoanele care m-au susținut moral și apărat în fața autoritățiilor când acestea au încercat să mă îndepărteze din activitatea profesională, sugerându-mi chiar să plec în Occident.

În 1987, împreună cu Bărbulescu Emil și Cristina (nepotul fostul președinte Nicolae Ceaușescu), familia Vișcoțel Lucian și Gabriela și topograf Goldan Luminița întocmim o adresă către ministrul  Geologiei de atunci, Ioan Folea,  în care menționăm ilegalitățile și abuzurile comise de camarila noului director Tomescu Emil Petru și echipa de conducere a Brigăzii geologice Voineasa, Tomescu fiind  sub protecția lui Ion  Cumpănașu, șeful Departamentului  Cultelor de atunci, care avea nepotul în funcție de conducere acolo și a colonelului de Securitate Dumitrescu din Rm. Vâlcea. Acestea sunt de altfel persoanele care au încercat în toamna anului  1984 să mă agreseze fizic, amenințându-mă cu arestarea dacă nu plec de acolo, încurcându-le lor socotelile. Acest conflict s-a petrecut în public, de față fiind și colegii mei, familia de geologi Baba Crinu  și Nora  și geologul  Șițaru Gheorghe.

  Drept consecință, fiind considerat autorul principal al reclamației în care îmi exprim nemulțumirea privind modul cum era condusă o unitate socialistă și pentru a scăpa de represalii am stat ascuns o zi  în apartamentul familiei Bărbulescu. În acea perioadă, Andrei Cornel topograf și nepot al ministrului de Externe, Andrei Ștefan, a încercat să aplaneze conflictul fiind de partea noastră  dar hotărârea directorului a rămas decisivă. Bineînțeles că ei au scăpat de acuzații, iar noi am fost transferați la Brigada Leaota din Câmpulung Muscel, având ca șef de brigadă pe domnul Holinschi și geolog-șef pe domnul Ivașcu Ovidiu.

În mare acestea sunt evenimentele prin care am trecut și mai trec din cauza acțiunilor criminale ale Securității de atunci, punându-mi viața în continuare în pericol, fiindu-le frică  că pot depune mărturie împotriva lor, deși probabil fapta lor este deja  prescrisă. Acest lucru se  întâmplă numai la noi în țară, după câte văd. Foștii securiști comportându-se ca niște ageamii, mai precis ca niște infractori proști care, după ce comit o tâlhărie, în loc să părăsească zona, se reîntorc  la locul faptei „răscolind rahatul”, cum se spune și stârnind suspiciuni prin tentativa  lor  de a scăpa și de ultimii martori rămași în viață.

Pe această cale îi avertizez că materialul documentar este pregătit  și dacă nu încetează cu aceste metode de intimidare, atunci, orice s-ar întâmpla, materialul va fi făcut public . Probabil că am rămas singura țară din UE în care membrii fostei securități mai acționează împotriva celor care cer să se facă dreptate și să fie pedepsiți  cei care au comis crime și abuzuri în perioada comunistă. Adică, protejați de anumite  persoane din aparatul administrativ, ei au voie să se atingă de sănătatea și viața unor persoane considerate incomode, călcând în picioare Constituția României

                                                                                                                          M.G.

 

 

 

 

 

                                                                                                                

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*