Puncte de vedere

CONFLICTE PARALELE

    Sintagma „statul paralel“ m-a făcut să observ că, prin publicarea cărții HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani […]

 

wiesel

 

Sintagma „statul paralel“ m-a făcut să observ că, prin publicarea cărții HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, vol. 1, 2015, inamicii țării m-au băgat în două conflicte paralele, dar  cu același scop urmărit de către respectivii alogeni: să fiu băgat la gherlă! Astfel, impostorul Alexandru Florian și escrocul vamal cu dosare penale mușamalizate Maximilian Marco Katz mi-au făcut plîngeri penale la Parchet și sunt urmărit de parchet și, implicit, de secțiile de poliție de pe lîngă Parchetele respective, adică Secția 6 Poliție și Secția 10 Poliție. Firește, sunt urmărit și de Mossad, de S.R.I. și de alte Servicii Secrete: unele ca să mă „luxeze“, iar altele ca să mă protejeze.

holocaust

Dar, văzînd că e „lung drumul către pușcărie“ și nu ajung acolo mai repede decît sperau jidanii în cauză, aceștia s-au gîndit să urgenteze lucrurile și au apelat – la sugestia, se pare, a „oportunistului periculos“ Mihail Neamțu, după cum l-a caracterizat cu claritate Clarise Dinu – la „judecata“ promptă a Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării (C.N.C.D.), deși acesta nu este organism judecătoresc. Am relevat, pe larg, aceste agresiuni într-un articol anterior; pentru ultima variantă a lui, vedeți linkurile de aici[1].       Astfel, a apărut conflictul paralel cu alogenii desfășurat pe scena C.N.C.D. Pentru o minimă transparență, redau în continuare NOTELE SCRISE depuse de mine, pîrîtul, la C.N.C.D.

La primul termen, am depus textul de mai jos.

Dosar nr. 644/2017                                                                                Termen I: 16 ianuarie 2018

Nr. petiție: 6508/11.12.2017                                                                    Nr. 188/16 Ian. 2016

 

NOTE SCRISE

adresate Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

 

Referitor la citația privind petiția suscitată, trimisă de către C.N.C.D. cu nr. 6635/14 dec. 2017, Colegiul Director al C.N.C.D. relevă „excepția de necompetența materială a  Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării“. Această necompetență materială derivă, în primul rînd, din faptul că cei doi pîrîcioși, Aurel Vainer, președintele Federației Comunităților Evreiești din România – Cultul Mozaic (F.C.E.R.-CM), și Liviu Beriș, președintele Asociației Evreilor din România Victime ale Holocaustului (A.E.R.V.H.), nu înțeleg sensul noțiunii „discriminare“, care nu se aplică lucrării noastre HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“ – acesta este titlul exact –, apărută la Editura Tempus DacoRomânia Comterra, în 2015. Cercetarea nu constituie „incalcarea legii 217/2015“ – cum scriu ei fără diacritice și comițînd, astfel, un atentat la spiritul și grafia limbii române, prin care își dovedesc disprețul profund pentru limba română (fiindcă ei vorbesc și scriu în limba idiș) – generalizând în mod tendențios, deoarece cartea nu se subsumează art. 6 al Legii 217/2015, ci alin. 3, art. 4 al O.U.G. 31/2002, respectiv al Legii 217/2015.

În al doilea rînd, împotriva apariției cărții HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“ a depus, în 09.04.2016, o plîngere penală la Parchetul General de pe lîngă Înalta Curte de Casație și Justiție escrocul vamal cu dosare penale mușamalizate Maximilian Marco Katz (cf. anexa nr. 1), care, și el, are nesimțirea să scrie fără diacritice; plîngerea lui se află în curs de cercetare la Parchetul de pe lîngă Judecătoria Sectorului 3 și la Secția 10 de Poliție (cf. anexa nr. 2).

Totodată,  Aurel Vainer și Liviu Beriș se dovedesc atît de tîmpiți încît nu sunt în stare că copieze corect fragmentele citate: „…prin toată mass-media…“ (cf. prima pagină, rîndul 4 de jos al reclamației lor), deși în carte scrie „… prin toate mass media…“; la fel, scriu „…nemtii erau mandrii…“ (cf. pag. 2, rîndul 2 de sus). Mai mult, Aurel Vainer și Liviu Beriș se dovedesc absolut ticăloși, deoarece în toate fragmentele citate trunchiază textul ca să le iasă lor pasiența. În anexele nr. 3-5 am marcat cu roșu frazele citate și trunchiate, în contextul paginii respective din carte.

Toate alegațiile lui Aurel Vainer și Liviu Beriș sunt baliverne ca să își mascheze escrocheria cu propaganda holocaustică. Cercetarea noastră are caracter științific, obiectiv și în ea se folosesc documente și citate din ambele tabere: pro și contra holocaust. Faptul că jidanii se folosesc de criminala propagandă holocaustică pentru extorcarea de bani o atestă și Justiția S.U.A. Astfel, ziarul New York Times, din 9 nov. 2010, a publicat articolul lui Mosi Secret, „U.S. Says Holocaust Fund Was Defrauded“, știre reluată de către Vivianne Foley în 13 nov. 2010, la CNN, precum și de către Shlomo Shamir, în 09 Nov 2010, în Haaretz[2] Pe https://www.haaretz.com/jewish/fbi-arrests-17-for-defrauding-u-s-holocaust-fund-1.323840 (cf. anexele nr. 6-8)! Dar ei trec sub tăcere aceste știri demascatoare!

Reclamația lui Aurel Vainer și Liviu Beriș constituie hărțuire psihologică și are caracter terorist.

Ca atare, trebuie respinsă de plano, iar Aurel Vainer și Liviu Beriș trebuie amendați.

Colonel (rtg.)  dr. Gheorghe Stroe, pentru S.C. Tempus S.r.l., str. … București

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu, str. …, București.

 

La al doilea termen, am depus textul următor:

Dosar nr. 644/2017                                                                                Termen I: 16 ianuarie 2018

Nr. petiție: 6508/11.12.2017                                                                    Termen II: 27 februarie 2018

Nr. 1078/27 febr. 2018

 

NOTE SCRISE COMPLEMENTARE

adresate Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

 

În completarea NOTELOR SCRISE depuse la termenul anterior, cu nr. 188/16 ianuarie 2018, prezint NOTELE SCRISE actuale.

Așa cum am scris în textul anterior și am relevat și verbal în timpul audienței anterioare, plîngerea cu nr. 6508/11.12.2017, formulată de deputatul Aurel Vainer, președintele F.C.E.R.-CM, și Liviu Beriș, președintele A.E.R.V.H., are caracter șicanator și terorist, fiind confecționată doar ca să arate membrilor organizațiilor pe care le reprezintă că fac și ei ceva pentru „reperarea onoarei“ lor.

Dovada principală este, așa cum am menționat în apărarea mea, că au depus la dosar xerocopia lucrării HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ, ediția a I-a, din 2014, de 354 pagini, format in folio, dar, în expunerea sa, avocata celor doi indivizi indicați mai sus s-a referit la lansarea din 08 aprilie 2016, la Librăria „Mihai Eminescu“, a cărții HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, ediția a II-a, din 2015, de 808 pagini, format in octavo. Așa cum am explicat onoratului Colegiu Director, această a doua ediție reprezintă dezvoltarea primei jumătăți a cărții din 2014 – aflată în xerocopie la dosar –, urmînd ca partea a doua a ei să fie dezvoltată în volumul al doilea.

A doua dovadă este că reclamanții folosesc același clișeu propagandistic cu „calcarea in picioare a memoriei celor ucisi in Holocaust“ (sic)! Același palavre le-a folosit și escrocul Maximilian Marco Katz, în plîngerea penală trimisă Procuraturii Generale în 09.04.2016: cartea „neagă existenta si moartea a 6 milioane de oameni dintre care 1.5 milioane de copii, victime ale Holocaustului si batjocoreste atat familiile cat si pe supravietuitori“ (sic) – vedeți pagina 2, în anexa 2, a NOTELOR SCRISE anterioare. Cînd președintele izraelian Shimon Peres a mulțumit României că a salvat 400.000 de jidani, escrocul Efraim Zuroff – succesorul mai marelui escroc Simon Wiesenthal, mitoman de dimensiuni patologice, după cum l-a caracterizat jidanul onest Eli M. Rosenbaum, în cartea sa BETRAYL[3]) –, l-a acuzat pe Shimon Peres că a omis să sublinieze că „România ar fi fost pentru moartea a 280.000 de evrei si 11.000 de romi in timpul celui de-al Doilea Razboi Mondial“: „Omisiunea de a condamna crimele oribile ale regimului Antonescu impotriva poporului evreu va avea probabil consecinte dure, mai ales in Romania si in alte parti din Europa de Est, unde exista o tendinta crescanda in societatile post-comuniste de a nega sau de a minimiza rolul important jucat de colaboratorii nazisti locali in anihilarea evreilor, a spus Zuroff“[4].

Fariseul Efraim Zuroff uită să precizeze că cifrele menționate de el sunt luate din falsul Raport din 2004 al ex-comunistului Vladimir Tismăneanu, năpîrlit în „democrat anticomunist“, după cum și farsorii Aurel Vainer și Liviu Borîș trec sub tăcere faptul că Hannah Arendt – marea lor „filozoafă“ – afirmă cu nonșalanță (…): „Astfel, numărul total al victimelor Soluției Finale este o simplă presupunere – între patru și șase milioane – și nu a fost niciodată confirmat, la fel și numărul total al victimelor din fiecare dintre țările implicate“[5].

După cît se pare, acțiunea netrebnicilor Aurel Vainer și Liviu Beriș este urmarea sugestiei pe care a făcut-o un alt impostor, Mihail George Neamțu, în emisiunea X-Press din 5 martie 2017 a altui mizerabil, Sabin Orcan – fost Borcan – denunțat de Petruț Ștefănescu ca „locotenent-colonel acoperit al generalului de marmeladă Marian Hăpău, șeful Direcției de Informații Militare a M.Ap.N.[6]

În acea emisiune, Mihail Neamțu-Farsoru’ afirmase că, după părerea lui, cazul meu – de a fi publicat HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ – ține de Consiliul Național pentru Combaterea Discriminării, mai ales că, sugerase el, și așa acest Consiliu nu prea are de lucru. Dar, în 6 ianuarie 2018, după ce C.N.C.D. îl amendase pe prof. univ. dr. Leon Dănăilă, Mihail Neamțu-Mizerabilu’ vitupera contra C.N.C.D.: „Dacă un golan îți dă o palmă pe stradă, poți cere în instanță o despăgubire de 200 lei. Ieri, CNCD (o instituție neconstituțională) i-a dat respectatului medic neurochirurg Leon Dănăilă o amendă de 2.000 lei. Motivul? Delict de opinie majoritară. Mai mult decât o pedeapsă, e vorba despre un avertisment transmis tuturor celor care îndrăznesc să conteste premisele neomarxismului cultural. Zece palme preventive date unui octogenar! CNCD a făcut abuz și sper ca profesorul Dănăilă să conteste decizia în instanță. Libertatea de expresie în România? Da, însă numai cu voie de la stăpânire“[7].

Mai mult, mai extins și mai viguros, Mihail Neamțu-Ticălosu se exprimă halucinant de precis și de exact contra C.N.C.D., în postarea din 7 ianuarie 2018, pe Youtube, unde, „după un scurt detur teologic“ – cum se exprimă el oțios –, apelează la un citat din Ronald Reagan și face o mini-disertație politologică și, de la minutul 2.45, spune tranșant că și alții au fost amendați „…în baza unei legi absurde, pentru că vine C.N.C.D.-ul, această instituție hibridă, care nu este nici instanță judecătorească, nici un organ pur administrativ, această instituție hibridă, repet, această poliție a gîndirii instituționalizate de către Adrian Năstase, prin Constituția din 2003, această poliție a gîndirii condusă de niște birocrați care n-au făcut nimic la viața lor, oameni care n-au nici o valoare intelectuală, oameni care nu s-au distins prin absolut nici un soi de prestație în spațiul academic sau în spațiul cultural, acești oameni care sunt puși de partide acolo vin și dau amenzi. Practic, dvs. îi plătiți, noi toți îi plătim pe acești jandarmi care pun botnița pe gura noastră, îi plătim pur și simplu ca ei, atunci cînd se trezesc să își imagineze o nouă cazuistică și să spună „îl vom pedepsi astăzi pe Leon Dănăilă, mîine pe îl vom pedepsi pe Mihail Neamțu, poimîine pe mai știu eu cine. Acest fenomen al cenzurii este un fenomen foarte interesant, fiindcă este corelativ celuilalt fenomen, despre care ați auzit, fenomenul acesta de blocare a unor știri de către marile companii de social media, cum ar fi Twitter sau Facebook sau Instagram, aceste companii care au și acordul cu anumite state…“[8].

Fariseismul lui Mihail Neamțu este de aceeași factură cu al lui Aurel Vainer și Liviu Beriș, mai ales că ei pledează contra mea, fiindcă am publicat cartea în discuție.

Dar, întrucît sunt niște ticăloși ahtiați după „arginții lui Mamona“, motivați de extorcarea de fonduri pentru „victimele și supraviețuitorii Holocaustului“, omit un fapt istoric incontestabil, esențial, care atestă inexistența „holocaustului“ clamat de jidani, cel puțin în România: anume, că, între 1945-1953, cît jidanca Ana Pauker (ex-Hannah Rabinsohn) a fost „pe cai mari“, aceasta nu a pretins, nu a revendicat nici o despăgubire pentru vreun jidan holocaustat! Și, ulterior, nu a vorbit nimeni de un holocaust comis de români contra jidanilor, și nici mai tîrziu, pînă în 1989!

Din informațiile mele, jidanca Ghizela Vass, bunica vice-guvernatoruui Bogdan Olteanu, a primit indemnizație de holocaust – deși nu a fost în nici un lagăr –, iar acum o primește un „urmaș al supraviețuitoarei holocaustate, Ghizela Vass“, Bogdan Olteanu.

Onorat Consiliu Director,

Vă rog să-i obligați pe Aurel Vainer și pe Liviu Beriș să publice o broșură-documentar cu toți jidanii care primesc „despăgubiri de holocaust“: cu prenume, nume, domiciliul actual, localitatea în care au fost în lagăr, documentele aduse pentru dovedirea detenției etc. Pentru că, așa cum am documentat în anexele la NOTELE SCRISE anterioare, în S.U.A. s-au comis mari escrocherii cu adjudecarea calității de „supraviețuitor al holocaustului“ și chiar ziaristul izraelian Shlomo Shamir a scris despre aceste malversațiuni[9].

Ca atare, întrucît reclamația lui Aurel Vainer și Liviu Beriș constituie hărțuire psihologică și are caracter terorist, trebuie respinsă de plano, iar Aurel Vainer și Liviu Beriș trebuie amendați pentru calomnierea mea și pentru încălcarea art. 29 din Constituția României privind libertatea cuvîntului.

Colonel (rtg.) Vasile I. Zărnescu, str. …, București.

 

În sfîrșit, ultimele NOTE SCRISE:

 

Dosar nr. 644/2017                                                                                Termen I: 16 ianuarie 2018

Nr. petiție: 6508/11.12.2017                                                                    Termen II: 27 februarie 2018

Termen III: pînă în 9 apr. 2018

Nr. 1962/5 apr. 2018

 

CONCLUZII SCRISE COMPLEMENTARE

adresate Colegiului Director al Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării

 

În completarea NOTELOR SCRISE depuse la primul termen, cu nr. 188/16 ianuarie 2018, și a NOTELOR SCRISE depuse la termenul anterior, cu nr. 1078/27 februarie 2018, prezint actualele CONCLUZII SCRISE COMPLEMENTARE, referitoare la NOTELE SCRISE depuse de F.C.E.R.-C.M., cu nr. 1077/27 febr. 2018, referitoare la „prejudiciul moral suferit de petenta prin publicarea și lansarea cărții HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. EXTORCAREA DE BANI DE HOLOCAUST“.

Pentru a evita redundanța texului, vom cita cît mai puțin din cele două seturi de NOTE SCRISE ale noastre – pe care le aveți deja – și ne vom axa mai mult pe singurele NOTE SCRISE ale F.E.C.R.-C.M., cu nr. 1077/27 febr. 2018, pentru că la primul termen, din 16 ianuarie 2018, nu a depus nimic.

  1. Reamintim cele declarate verbal la primul termen, anume că denumirea „FEDERAȚIA COMUNITĂȚILOR EVREIEȘTI DIN ROMÂNIA-CULTUL MOZAIC“ este falsă prin apendicele „-CULTUL MOZAIC“, deoarece „cultul mozaic“ a dispărut odată cu Moise, fiind înlocuit cu cultul „iudaic“ de către leviți, iar prin interpretările fastidioase ale rabinilor, Iudaismul a devenit Talmudism, practicat și acum. De aceea, ulterior, în istoria religioasă, triburile respective – ale lui IUDA și BENJAMIN – s-au numit „iudei“; tribul lui LEVI s-a răspîndit printre ele două pe post de activiști religioși, de „învățători ai Legii“ (lui Moise, care constituie Legea a I-a) – pe care ei, leviții, au mistificat-o în Iudaism (Legea a II-a, constituind Tora, bazată pe Pentateuh), ulterior în Talmudism (Legea a III-a, bazată pe interpretările rabinilor, iar rabinul constituie judecătorul suprem în comunitatea sa de jidani). În NOUL TESTAMENT, acești „învățători“ sunt denumiți „învățători fățarnici“.

Latinescul iudaeo/i a devenit în limba germană Juden, și, printr-o ușoară deformare fonetică, în românește a format denumirea de jidani, iar în limbile central și est-europene, de jidovi. Aceasta este terminologia corectă, istorică, științifică, jidani, iar ea nu are nimic jignitor, cum pretind liderii jidanilor. Cuvîntul a căpătat nuanța peiorativă din cauza ocupațiilor ancestrale ale jidanilor, practicate pînă azi: cămătăria și specula de mărfuri – ambele fiind, moral și juridic, escrocherii. Noțiunea de „evreu/ebreu“ este falsă, născocită de către liderii iudei: nu a existat un popor „evreu“ și o limbă „ebraică“. Așa-zisa „limbă ebraică“ a fost un dialect foarte apropiat al limbii aramaice, care era lingua franca în străvechea Anticitate – cam așa cum este acum limba engleză.

Ca atare, în toată lumea jidanii nu sunt numiți „mozaici“, ci iudei – în forma fonetică adoptată de popoarele respective: jews, juifs, giudei, Juden, jidani, jidovi etc.

Am explicat, în detaliu și documentat, inclusiv aceste aspecte în cartea HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, vol. 1, 2015, depusă la registratura C.N.C.D. ca anexă la NOTELE SCRISE înregistrate cu nr. 1078/27 febr. 2018.

  1. În NOTELE scrise depuse cu nr. 1077/27 febr. 2018, F.C.E.R.-C.M. o dă din vals în tangou: nu se mai referă la art. 6 din O.U.G. nr. 31/2002 și, respectiv, Legea nr. 217/2015, și invocă „dispozițiile cap. V – Dreptul la demnitatea personală – art. 15 din O.G. nr. 137/21.05.2000 republicată privind prevenirea și sancționarea tuturor formelor de discriminare“ (cf. pag. 1 din NOTE).

Or, F.C.E.R.-C.M. s-a auto-discriminat singură prin însăși instituirea acestei asociații. Mai mult! Jidanii actuali se auto-discriminează în mod extrem și rasist fiindcă se consideră descendenții iudeilor din Antichitate – deși, sub aspect genetic, nu sunt! –, care au pretins, în textele lor falsificate de leviți, că ar fi „poporul ales“ de către Iehova! Sintagma „poporul ales“ – la singular și cu articolul hotărît, „poporul“ – atestă că jidanii pretind și azi că ei sunt „singurul popor ales“, iar ceilalți – goyimii – ar fi de categoria a doua, a treia etc., adică popoare menite să slujească jidanilor, de vreme ce ei ar fi „poporul ales“!

Sionismul (care constituie Legea a IV-a) este doctrina politico-militară a Talmudismului și, după cum se știe, pînă acum vreo două decenii, a fost condamnat de O.N.U. ca fiind „doctrină rasistă, extremistă“ și, deci, eminamente teroristă. Între timp, această condamnare a fost anulată, dar statul Israel, bazat pe sionism, a rămas același stat eminamente rasist și terorist, care îi masacrează pe băștinașii palestinieni.

Așadar, liderii jidanilor din România – Aurel Vainer, Liviu Beriș, Radu Ioanid, Alexandru Florian, Michael Shafir, Lya Benjamin ș.a. – nu au nici un motiv să se simtă „discriminați și jigniți“ în România de vreme ce ei înșiși se consideră reprezentanții „poporului ales“, adică reprezintă forma extremă a rasismului, extremismului, terorismului, intoleranței, a discriminării și jignirii celorlalți – a românilor în primul rînd!

  1. În acest sens, o dovadă în plus este chiar textul Notelor scrise depuse de F.C.E.R. Acest text constituie o insultă adusă limbii române, autorului cărții incriminate tendențios și chiar membrilor Consiliului Național pentru Combaterea Discriminării, pe care-i ia de proști.

Prin aceasta, ei își încalcă „demnitatea“ pe care o pretind să le fie respectată. Îndeosebi capitolul III al Notelor este o mostră a falsificărilor, minciunilor și acuzelor neîntemeiate tipice liderilor jidanilor, de la leviți încoace. F.C.E.R. folosește expresii absolut neîntemeiat, ca să-și dea importanță și, prin aceasta, jignesc profund românii: „Federația in calitate de reprezentanta la nivel national a Cultului Mozaic, a minoritatii nationale a evreilor din Romania actioneaza…“

Sintagmele „la nivel national a…“ și „a minoritatii nationale a evreilor…“ sunt false și tendențioase. Nu există o „minoritate națională a evreilor din România“, ci doar o „minoritate etnică și religioasă“ a jidanilor. Naționalitatea jidanilor este „izraeliană“ și există doar în Israel; pentru cei din diasporă se folosește terminologia riguroasă de jews, juifs, jidani, Juden, giudei etc.

3.1. În primul rînd, cum am mai spus, faptul că ei nu scriu cu diacritice și, în acest mod, insultă în mod grav limba română și pe noi, ca români. Apoi, o  minimă decență și demnitate ar fi fost să-și corecteze textul, mai ales că este semnat de o consilieră, Beatrice Haler. Astfel, scriu: a) „… crearea unei atmosfere de intimidare, ostile, unilitoare (sic), ofensatoare indreptata impotriva unei personae (sic), unui grup de personae (sic), unei…“; b) „…cateva din faptele pe care le conisderam (sic!) atingeri aduse demnitatii evreiesti…“; „…nereale si aduc atingere memoriei inaintasilor nostril (sic), activitatii…“

Un individ/individă care scrie așa nu are demnitate și, ca atare, nu ai ce respecta, de vreme ce te jignește în modul de a scrie. Am atras atenția și în NOTELE SCRISE inițiale, pe care le-au primit în timpul ședinței, și, întrucît nu au ținut cont de sugestiile făcute, înseamnă că o fac deliberat, ceea ce este grav. Iar dacă o fac din prostie, fiindcă nu știu limba română – după atîta timp de stat în România – însemnă că nu ne respectă țara și nu au decît să plece în Israel, să le dea Hamas-ul cu bombe în cap.

3.2. La litera „d)” textul abundă în aberații, falsuri și scorneli. O minciună pusă ca premisă este textul: „Deoarece cartea a fost retrasa de la vanzare, la dosarul cauzei au fost depuse extrase dintr-o altă lucrare editata in anul 2014, dar obiectul sesizarii este cel sus-aratat si vom depune la termen un exemplar xeroxat din lucrare“. Și aici mint cu nerușinare. Anunțul lansării cărții HOLOCAUSUTL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust“, vol. 1, 2015, a fost pus pe Internet cu vreo zece zile înainte, iar cartea a fost pusă în vînzare deja din 5 aprilie 2016, fiind expusă și în vitrină (vedeți anexa 1). Participanții jidani la lansare o puteau cumpăra din Librăria „Mihai Eminescu” inclusiv în ziua lansării!

3.2.1. Este lăudat escrocul internațional Elie Wiesel, pentru că a fost „laureat al PREMIULUI NOBEL pentru PACE“, dar trec sub tăcere faptul că a fost denunțat de „mare mincinos“ de către Paul Rassinier, Robert Faurisson – dintre goyimi – și de către Norman Finkelstein și Isaac Asimov – dintre jidanii cinstiți. Încă din 1986, de cînd a aflat că a fost decorat cu Premiul Nobel pentru Pace, un alt jidan cinstit, Miklos Grüner, l-a urmărit și l-a dat în judecată la un tribunal din Budapesta pentru fals în acte publice și substituire de persoană, arătînd că Elie Wiesel a luat identitatea altui deținut, care murise, între timp. Despre aceasta a scris și Jurnalul Național.

Pentru documentare și dovedirea de mincinoși ai liderilor F.C.E.R.-C.M., vedeți aici[10]. Cît despre alți autori care îl ridiculizează pe Elie Wiesel, vedeți aici[11] și în anexa 2.

3.2.3. Simon Wiesenthal este lăudat și el, „in calitate de detinut in fostele lagare naziste“, dar eu îi încalc „demnitatea“ fiindcă l-aș fi caracterizat ca fiind „terorist si escroc sperjur“. Dar liderii jidani mincinoși trec sub tăcere faptul că eu l-am citat pe un jidan cinstit, Eli M. Rosenbaum, care, în cartea sa BETRAYAL, îl descrie pe Simon Wiesenthal ca un „mitoman“ și un „caz patologic“[12].

Wiesenthal l-a acuzat pe Kurt Waldheim că ar fi fost „nazist“, iar acesta l-a denunțat pe Wiesenthal că a fost „agent nazist“. S-au amenințat reciproc cu procese penale de calomnie, dar, apoi, „au pus batista pe țambal“[13]. M-am referit la cartea lui Eli M. Rosenbaum și în NOTELE SCRISE depuse cu nr. 1078/27 februarie 2018.

Eu nu am zis despre Wiesenthal că ar fi „sperjur“, acest adjectiv fiind atribuit escrocului sperjur Elie Wiesel și, îndeosebi, lui Radu Ioanid. Într-adevăr, o altă aiureală de la litera „d)”, care dovedește arbitrariul și falsificarea tipice lor, este acest text: « Expresii jignitoare folosește autorul lucrarii si pentru EFRAIM ZUROFT ( escroc sperjur ramas nepedepsit), RADU IOANID „vameșul cu procese penale musamalizate, MARKO KATZ si alti lideri sau membrii (sic) ai comunitatii evreiesti…». În cartea mea din 2014, adjectivul „sperjur“ este atribuit lui Elie Wiesel, la pag. 185, iar sintagma „escroc sperjur rămas nepedepsit“ este atribuită, în ambele ediții, din 2014 și 2015, lui Radu Ioanid – și am arătat de ce: a mințit că nu ar fi fost despăgubit la emigrare și și-ar fi vrut apartamentul înapoi, ca să facă „un muzeu al holocaustului“, dar el fusese despăgubit; sintagma „vameșul cu procese penale mușamalizate“ este atribuită lui Maximilian Marco Katz – și nu MARKO KATZ, cum, greșit, i se grafiază numele, deși numele lui real este Marcu Moise Katz, așa cum reiese din dosarul cu procesul lui contra F.C.E.R.!

3.2.4. Liderii F.C.E.R. nu îi știu numele corect al torționarului Efraim Zuroff: „Expresii jignitoare folosește autorul lucrarii si pentru EFRAIM ZUROFT“ (sic). Păi cine-l jignește mai mult: eu, că îi descriu activitatea de descreierat și torționar (urmaș al impostorului Simon Wiesenthal) – vinovat de incitare la denunț calomnios provocator de moartea celor denunțați neîntemeiat de o nemernică, Mariana Martin, sau „liderii“ jidanilor sau semnatara Beatrice Haler, care nu-i grafiază numele corect al distinsului torționar Efraim Zuroff?!!

3.2.5. Falsă este și expunerea de la litera „e)“, referitoare la „…justificarea masurilor dure antievreiesti luate de regimul antonescian ()… Nici un cuvant despre excluderea evreilor din viata economica, sociala, culturala… etc“. Dar trec sub tăcere, mișelește, fapte deja notorii: că Radu Gyr a înființat teatrul Barașeum, culmea, chiar în vremea „guvernării legionare“, că s-a înființat un „colegiu“ pentru studenții jidani, dar care era echivalent cu o universitate. Astfel, Nicolae Cajal, care absolvise acel colegiu, a pretins să fie înscris la Facultatea de medicină direct în anul al V-lea. La început a fost refuzat, dar, apoi, după destituirea rectorului din cauza acestui refuz antijidănesc, a fost înscris (cf. Ion Coja, Marele manipulator)!

3.2.6. Hazos – dar la fel de fals – este textul de la litera „i)“: «Citand un text tradus din Martin Luther King – autorul sustine ca sunt prezentate „ insusirile josnice specifice jidanilor“ (pag. 182)». Martin Luther King nu figurează în nici una dintre edițiile cărții! Despre el voi scrie în volumul al II-lea. Așadar, „liderii“ F.C.E.R.-C.M. au încurcat borcanele, mai ales că Aurel Vainer a fost, înainte de 1989, contabil șef la Întreprinderea de Valorificat Sticle și Borcane. Firește, dacă ar fi să comentez toate mizeriile NOTELOR SCRISE de F.C.E.R.-C.M., textul s-ar lungi prea mult.

Dar mai citez o propoziție la fel de mincinoasă, cu care se încheie: „… s-a început urmarirea penala asa cum am facut dovada in sedinta din 16.02.2018“. Eu nu cunosc o astfel de dovadă depusă de împuternicita Beatrice Haler și solicit să-mi fie înmînată. Oricum, nu s-a început nici o urmărire penală: s-a făcut doar plîngerea penală de către escrocul M.K. Katz, pe tema cărții.

Elocvent pentru contracararea criminalei propagande holocau$tic€ este faptul că Polonia s-a săturat să mai fie batjocorită de apologeții holocau$tiști și a dat o lege de condamnare la închisoare a respectivilor mercenari[14]. Apoi, liderii F.C.E.R.-C.M. trec sub tăcere escrocheriile comise de unii jidani pentru a-și adjudeca „despăgubirile de holocaust“, escrocherii denunțate de justiția din S.U.A.!

Presupun că ideea de a apela la C.N.C.D. le-a fost sugerată lui Aurel Vainer și Liviu Beriș de către o iudă din România: „oportunistul periculos“ Mihail G. Neamțu, care apelase, în emisiunea X-PRESS din 5 martie 2017, a ticălosului jidănit Sabin Orcan, la C.N.C.D. pentru rezolvarea cazului meu, insinuînd că și-așa nu prea are de lucru C.N.C.D. pe aceste spețe. După care, același impostor Mihail G. Neamțu a înjurat copios C.N.C.D. pentru că l-a amendat pe nonagenarul neurochirurg Leon Dănăilă fiindcă acesta zisese ceva „jignitor“ la adresa poponarilor. Pentru demascarea argumentată, amănunțită și riguroasă a apologeților holocaustiști și,  îndeosebi, pentru a vedea cum înjură C.N.C.D.-ul Mihail Neamțu, vă rog să accesați linkurile de aici[15].

Cei care defăimează poporul român sunt tocmai liderii jidanilor, ca Alexandru Florian, Aurel Vainer, Liviu Beriș, Radu Ioanid ș.a., care au impus criminala Lege nr. 217/2015 – lege împotriva căreia s-a ridicat o pleiadă de intelectuali români[16].

În consecință iterez propunerile din NOTELE SCRISE depuse anterior:

  1. a) să obligați F.C.E.R. să publice lista celor care primesc „despăgubiri de holocaust“;
  2. b) să respingeți reclamația neîntemeiată comisă de Aurel Vainer și Liviu Beriș și să-i amendați pentru calomnie, hărțuire și terorism psihologic.

Vasile I. Zărnescu, str. …, București.

 

Evident, nu mai este necesar să dau și facsimile cu textele confecționate de F.C.E.R.-C.M., fiindcă, ați remarcat, sunt aiuristice și ar fi incomodat lectura. Oricum, să-l confunzi pe marele reformator religios Martin Luther cu Martin Luther King – un fariseu, un curvar și un impostor manevrat de jidanii neomarxiști din S.U.A. – este, vorba celor de la Antena 3, „noaptea minții“! Și să mai și pretindă că au demnitate, pentru care ar trebui respectați! Vă dați seama cît de ignoranți, cît de proști și cît de superficiali pot să fie „liderii naționali“ ai jidanilor din România, dacă îl substituie pe un alb ca Martin Luther cu un negru ca Martin Luther King?! Dar așa au făcut jidanii în toată istoria lor milenară obscură: au jucat „alba-neagra“ și i-au escrocat pe aproape toți goyimii. De altfel, psihologul Kevin Macdonald relevă că cei care au dus jocul „alba-neagra“ în S.U.A. au fost imigranții jidani așkenazi și că aceștia i-au uimit pe americani prin faptul că nu respectau contractele, înțelegerile – îi înșelau pe toți[17]!

Ca atare, și reacția goyimilor a fost, peste tot și tot timpul, justificată și sanogenă: i-au persecutat, i-au alungat și, ori de cîte ori i-au prins „cu ocaua mică“, la nevoie, i-au lichidat (recte pogromizat, „holocaustat“)! De altfel, așa i-a și blestemat Dumnezeu: să fie împrăștiați în lume și să fie persecutați de toate neamurile!

Dar, dacă C.N.C.D. nu v-a respinge ca nefondată acțiunea acestor teroriști și denigratori ai României, cînd voi ataca în instanță decizia dată în cauză, voi introduce și asemenea facsimile.

Sunt convins, însă, că membrii Consiliului Director vor avea decența și discernămîntul să le respingă pretenția lor idioată, mai ales că, în alte cazuri, C.N.C.D. a „zbîrcit-o“ cam „gravisim“ – ca să-l cităm și să-i facem, astfel, o favoare lui Mihail Neamțu-te-ologu’.

Oricum, această acțiune de ecarisaj mediatic trebuie accentuată și continuată, fiindcă, ați văzut, alogenii nu știu de morală și de rușine, iar dintre aceștia jidanii sunt, pe primul loc, la mare distanță de ceilalți.

5 Aprilie 2018, Sfânta și Marea Joi.

                                                                                                              Colonel (rtg.) Vasile I. ZĂRNESCU

Anexele 1 și 2

[1] Cf. http://www.trezirealarealitate.ro/2018/01/vasile-zarnescu-suporteri-antiromani-ai-holocaustului-2/ și https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/53603-iudele-autohtone-propaga-holocaustul.html.

 

[2] Pe https://www.haaretz.com/jewish/fbi-arrests-17-for-defrauding-u-s-holocaust-fund-1.323840

[3] Cf. https://www.amazon.com/Betrayal-Eli-M-Rosenbaum/dp/B000O65XXY

[4] Cf. https://www.hotnews.ro/stiri-esential-7691004-centrul-wiesenthal-critica-shimon-peres-fiindca-multumit-romaniei-pentru-ajutorul-acordat-evreilor.htm

[5] Hannah Arendt, EICHMAN LA IERUSALIM. Ed. Humanitas, București 2005, pag. 5; cf. și aici: http://ioncoja.ro/colonelul-vasile-zarnescu-versus-procurorul-general-dimitrie-bogdan-licu-care-pe-care/; http://www.art-emis.ro/analize/3531-cazul-zarnescu-i-legea-217-2015-trambulina-inshr-ew.html.

[6] Cf. pe http://www.editiespecialapress.ro/ancheta/sabin-orcan-moderator-b1-tv-ofiter-acoperit-al-directiei-generale-de-informatii-a-armatei-acuza-nefondat-si-abuziv-ofiterii-sri-precum-si-pe-ex-directorul-maior-creeaza-diversiuni-in-direct-gade

[7] Cf. Mihail Neamțu, „Dr Leon Dănăilă, amendat pentru delict de opinie“, pe https://mihailneamtu.org/2018/01/06/dr-leon-danaila-amendat-pentru-delict-de-opinie/

[8] Cf. „Mihai Neamțu despre CNCD, scandalul Trump-Bannon și PNL“, pe https://www.youtube.com/watch?v=UDYse0k3qAw; https://www.bitchute.com/video/UDYse0k3qAw/

[9] Cf. Shlomo Shamir, în Haaretz, 09 Nov 2010, pe https://www.haaretz.com/jewish/fbi-arrests-17-for-defrauding-u-s-holocaust-fund-1.323840

[10] Cf. http://jurnalul.ro/stiri/observator/un-supravietuitor-al-holocaustului-elie-wiesel-nu-este-detinutul-a-7713-590048.html; http://www.ziaristionline.ro/2011/09/13/bomba-elie-wiesel-a-preluat-identitatea-unui-alt-detinut-de-la-auschwitz-raportul-final-al-lui-iliescu-asupra-holocaustului-ar-putea-deveni-maculatura-prin-impostura-lui-wiesel/; https://www.istoria-romanilor.com/elie-wiesel-nu-este-deinutul-a-7713/2011/09/14; http://ioncoja.ro/inainte-sa-mor-vreau-ca-toata-lumea-sa-stie-ca-elie-wiesel-este-un-impostor/; https://lecturiincitante.wordpress.com/2011/11/19/elie-wiesel-impostorul-sau-pseudo-wiesel/; http://www.cunoastelumea.ro/legea-elie-wiesel-o-lege-stramba-profund-antiromaneasca-analiza-de-dan-tanasa/; http://www.inshr-ew.ro/ro/despre-noi/despre-elie-wiesel.html

[11] Cf. http://www.expresmagazin.ro/caricatura-publicata-de-charlie-hebdo-pentru-care-jurnalistii-din-romania-ar-fi-facut-puscarie-foto/

[12] Cf. https://www.amazon.com/Betrayal-Eli-M-Rosenbaum/dp/B000O65XXY

[13] Cf. E.M. Rosenbaum, op. cit., pag. 137 și urm.

[14] Cf. https://www.activenews.ro/externe/Legea-care-ii-pedepseste-pe-cei-care-atribuie-polonezilor-crimele-nazismului-Varsovia-anuleaza-vizita-unui-ministru-israelian-care-a-sustinut-ca-polonezii-au-ucis-evrei-in-timpul-Holocaustului-149141

 

[15] Cf. https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/53603-iudele-autohtone-propaga-holocaustul.html și http://www.trezirealarealitate.ro/2018/01/vasile-zarnescu-suporteri-antiromani-ai-holocaustului-2/

[16] Cf. aici: http://www.trezirealarealitate.ro/2017/07/reactia-bumerang-a-unor-intelectuali-romani-contra-legii-nr-2172015/; http://www.art-emis.ro/analize/3531-cazul-zarnescu-i-legea-217-2015-trambulina-inshr-ew.html; http://www.cunoastelumea.ro/legea-elie-wiesel-o-lege-stramba-profund-antiromaneasca-analiza-de-dan-tanasa/; http://www.justitiarul.ro/vasile-zarnescu-lupta-cu-prigonitorii-de-la-institutul-elie-wiesel-si-cu-executantii-lor/

[17] Kevin Macdonald, Influența evreilor în lume. Editura Vicovia, Bacău, 2006, passim.

1 Comment

  1. Solon

    E trist de tot cand politicienii sau ONG-urile incearca sa reinterpreteze Constitutia si drepturile cetatenilor la cuvint si libera exprimare. Dreptul la creatie etc . Fără a se aduce argumente verificabile de rigoare . Este un atac subtil la temelia statului de drept, a Viitorului lui…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*