Puncte de vedere

Cred că se apropie momentul să-mi iau ramas bun (II)

  Primind ultimul meu articol, dl. Marinescu m-a sunat și mi-a  spus că l-a emoționat, dar întrucît acest articol ar […]

 

Primind ultimul meu articol, dl. Marinescu m-a sunat și mi-a  spus că l-a emoționat, dar întrucît acest articol ar recunoaște vulnerabilitate (nu mai știu dacă acestea erau cuvintele, dar asta era ideea), m-a întrebat dacă insist să fie publicat. I-am răspuns că da, și că voi explica de ce.

Ne place sau nu ne place, vrem sau nu vrem, adevărul este că sîntem oameni, deci sîntem vulnerabili, unii mai mult, alții mai puțin.. La ora aceasta eu am ajuns (pentru prima dată) vulnerabil,  nemaiavînd libertatea de mișcare și posibilitatea de a-mi rezolva singur problemele.

Sînt conștient că într-o bună zi viața noastră se va termina, doar tinerii tîmpiți (cum am fost și eu odinioară) crdeau că tinerețea este eternă. Dar trebuie să ne obișnuim că ideea asta nu este adevărată, ci într-o zi, mai devreme sau mai mai tîrziu, ne ducem cu toții. Fie patrioți, fie nu.

A înțeles cineva din acel prim articol că eu am renunțat la luptă? Dacă a  înțeles așa ceva, a înțeles greșit – așa cum am scris de multe ori, eu voi lupta pînă în ultimul moment al vieții. Însă chiar și ”armatolii“ aromâni se duc. Este rău că se întîmplă, dar este un rău care nu poate fi împiedicat. Unele dintre cele mai dragi versuri ale mele sînt din Coșbuc:

Din zei de-am fi scoborâtori,
C-o moarte tot suntem datori!
Totuna e dac-ai murit
Flăcău ori moş îngârbovit;
Dar nu-i totuna leu să mori
Ori câine-nlănţuit.

            Eu nu am fost niciodată cîine-nlănțuit, și nici nu mai am cînd să  devin. Așa cum pot acum, continui să lupt, măcar pentru a deschide ochii unora care nu văd sau nu vor să vadă adevărul. Cît voi mai putea.

Dacă cineva crede că mă plîng, că mă lamentez, greșește. Din jertfa Mîntuiorului am învățat acel „Eli, Eli, Lama Sabactani” (în Evanghelia după Marcu apare în forma „Eloi” – nu mă întrebați de unde această diferență, bunul meu prieten Dan Slușanschi, probabil cel mai mare indoeuropenist din țară, consultantul meu în probleme de greacă veche, ebraică și aramaică, s-a grăbit să părăsească pe neașteptate această lume ticăloasă acum vreo 10 ani). Eu nu mă îndoiesc, orice mi s-ar întîmpla nu mă dezic de Dumnezeu. De ani de zile îmi port crucea, și voi continua să o port. Lașii, să nu încerce – creștinii adevărați (cîți or fi)  să-mi urmeze calea.

Am scris prima parte a articolului (care am constatat căa fost citit de mulți) pentru ca cititorii să învețe două lucruri.

Primul, pe care l-am învățat de mult, este acela că oricît de bolnav ai fi, există cineva mai bolnav decît tine, că oricît te chinui, există cineva mai chinuit decît tine, că oricîte probleme ai, este cineva care are mai multe probleme decît tine.

Al doilea, pe care l-am constatat acum pe propria piele, este acela că doar în momente grele îți dai seama cine îți sînt prietenii adevărați. Cînd am fost demolat aproape peste noapte în 1987, au sărit să mă ajute, în toate felurile, cred că peste 20 de prieteni,. Dar erau alte timpuri, exista solidaritatea datorită căreia pe atunci românii depășeau necazurile și greutățile. M-am bucurat să văd că și acum mai am mulți prieteni (unii chiar dintre cei care m-au ajutat și în 1987!), dar m-am întristat să văd că pentru unii prietenia este doar la bine, nu și la rău. Omul, cît trăiește, învață!

                                                                 *

În dimineața de 3 mai cînd m-am trezit, am constatat că nu mă pot da jos din pat. Am sunat un prieten (altul decît cei de care am scris în prima parte!) care avea cheia de la intrare. A venit, a intrat, m-a ajutat să cobor din pat, m-a cărat la toaletă. Apoi, ghidat de mine, mi-a adus la pat o serie de lucruri de care aveam nevoie să le am aproape. Din cauza dezordinei care este la mine în casă, inclusiv pe masa din sufragerie, nu găsea o cutie cu brînză topită. M-a coborît din nou din pat, m-a cărat în sufragerie, timp în care mi-am forțat mușschii picioarelor. Am găsit cutia, m-am întors în pat. Am mai discutat niște probleme organizatorice, după care a plecat. Eram mulțumit de rezultatele vizitei.

Apoi l-am sunat pe omul meu de bază, cel cu aprovizionarea (Ionel), i-am povestit noua mea pățanie și l-am rugat să-mi aducă ceva de mîncare. M-a întrebat ce. Nu era să mănînc în pat ciorbă și mîncare cu sos, așa că i-am spus să-mi aducă pateuri (și mi-a adus cu carne și cu ciuperci, dar și un cartuș de țigări).

Mă gîndeam cu groază că nu mai pot să ajung la interfon. Am vorbit la telefon cu președintele de bloc, iar prin acesta cu un vecin a cărui soție este mai tot timpul acasă. A fost de acord ca cine vine la mine, să sune la interfonul lui ca să le deschidă. Încă o problemă rezolvată.

Pe seară am făcut un mare efort, am coborît singur din pat și cu bastonul m-am dus din nou la baie. A fost o victorie care m-a reconfortat, dar au început dureri mari la mușchii ambelor picioare, de sus și pînă jos.

Alt telefon, alt prieten, un kinetoterapeut din provincie cu care în ultimul timp m-am tot conversat din motive ușor de înțeles. I-am spus noutățile amintind și de aventurile mele turistice. Mi-a spus că după părerea lui, durerile de mușchi sînt de la eforturile făcute de picioarele mele dezobișnuite cu mersul. Într-adevăr, reobișnuit cu cîteva deplasări scurte prin casă, tîrșîindu-mi pașii și sprijinit în baston, durerile musculare au trecut, au rămas cele de genunchi.

La ora actuală, în dormitorul meu, situația se prezintă cam așa. După prăbușirea din 4 aprilie, ca să nu am surprize și să mă prăbușesc cu leptopul care să se facă praf pe gresie, mi-am adus un scaun pus între pat și șifonier. Cînd mă culc, mut leptopul pe scaun, cînd mă trezesc îl aduc înapoi. În pat, spre lada studioului, este nebunie mare. Hîrtiile după care am scris la Enel (chiar a doua zi după ultima prăbușire), actele legate de moștenirea mea (am multe modificări de făcut la testament, în primul rînd să revoc dispoziția legată de înființarea fundației de care nu vrea să se ocupe nimeni – suma de bani lăsată acesteia poate folosi în alte scopuri patriotice), Rebusuri (să îmi mențin mintea în acțiune), liste cu probleme de rezolvat, notițe și alte hîrtii, cartușul de țigări, cutia de brînză topită, o punguță cu cașcaval felia sigilat o pungă cu lenjerie și batiste curate (din fericire, tocmai le spălasem), portofelul cu bani să plătesc cumpărăturile fără să mă deplasez și multe alte mărunțișuri.

Am făcut sîmbătă o evaluare, și au rezultat în acel moment următoarele:

– cum ajung singur la baie? și m-a ajutat Dumnezeu să ajung;

– cum ajung eu în sufragerie la masă? (între timp, situația s-a îmbunătățit și aseară am mîncat în sufragerie chiftele marinate cu pilaf și castraveți murați – ciudată combinație! – aduse de Ionel de la Buzău);

– nu pot să mă mai spăl, nu pot să mai spăl rufe, nu mai pot să  spăl farfurii, vase și tacîmuri – aici încă nu am găsit soluția;

– am de făcut multe drumuri, să îmi iau pensia de la bancă (nenorociții ăștia vor profit căt mai mare dar cheltuieli cît mai mici, așa că cele două bănci care erau lîngă mine și unde îmi țineam banii s-au mutat la periferie unde și-a dus mutul iapa în sedii mai mici și mai ieftine) dar încă nu am reușit să aflu dacă în baza unei procuri cineva care nu apare drept clauză de împuternicire poate să îmi retragă pensia de cont, să ajung la cimitir să aprind o lumînare la mormîntul părinților mei și să plătesc taxa de concesiune (nu am găsit nici aici soluția fiindcă mai este o problemă, ¼ din locul de veci este al defunctului meu tată și am făcut prostia să nu mă ocup la timp de succesiune), am scăpat ieri de grija întreținerii la garsonieră pe care a plătit-o Ionel (și care mi-a adus și factura Enel pentru apartament pe care cu încăpățînare continuă de 5 luni să mi-o trimită unde nu mai stau de 16 ani – azi mi-au dat un prim răspuns la cererea mea: “Stimate client, Iti multumim pentru mesajul pe care ni l-ai trimis si pe care l-am inregistrat cu numarul 265343927/07.05.2019. In functie de complexitatea solicitarii, timpul de raspuns poate varia intre 5 si 30 zile. În situația în care rezolvarea acesteia necesită mai multe informații sau documente, vom reveni pentru a vi le solicita. Echipa Enel”) și de grija întreținerii la apartament pentru care i-am dat în seara aceasta președintelui banii să îi ducă la administrator, mai am plată factura la Enel, factura la Orange pentru internet și de reîncărcat la Vodafone cartela la mobil, dar are cine să se ocupe de asta. Cam acesta este punctajul pe care l-am pus pe hîrtie.

Este o mare problemă, notarul. Acum doi ani am fost refuzat mai mult sau mai puțin elegant de trei notari din București la autentificarea noului testament (unul dintre ei, un tînăr, cred că lucra cu o bandă mafiotă care urmărea jefuirea/păcălirea bătrînilor singuri) și a trebuit să mă duc în provincie la un notar prieten și fost coleg de facultate. Se pare însă că Dumnezeu mă ajută din nou, dar nu spun acum nimic.

Merită să vă povestesc despre întînirea mea cu tînărul notar imbecil, despre cum Dumnezeu a vrut într-un mod incredibil să aflu că verișoara mea cea mai dragă pe care vroiam să o las principala moștenitoare a mea, de fapt mă lucra pe la spate în interesul celor care mă alungaseră din Vaideeni, despre “recunoștința moștenitorilor” și altele, dar nu acum.

                                                                 *

Acum vreau să scriu altceva. Dl. Marinescu mi-a trimis o serie de comentarii făcute pe facebook de cititori ai articolului meu. Le mulțumesc tuturor celor care m-au încurajat și s-au rugat pentru mine. Dar poate din cauza emotivității au tras unele concluzii greșite:

– eu locuiesc singur, dar după cum se poate constata, am mulți prieteni care mă ajută – din păcate, nu am femeia potrivită care să stea cu mine – nu spun că nu am găsit-o în tinerețe, spun că nu o am acum lîngă mine;

– mi s-au recomandat mai multe unguente (cred) pentru genunchi, dar problema mea nu este ortopedică ci neurologică (de ce în peste o lună de zile nu am reușit să ajung decît la un singur medic specialist, este o altă discuție);

– eu nu renunț nici la luptă și nici la încrederea în Dumnezeu;

– o comentatoare a înțeles absolut greșit altceva – pe bună dreptate, spunea că biata creștină de care scriam nu era să facă muncă patriotică în casa mea; ea nu s-a gîndit însă nici un moment să facă curățenie în casa mea (cînd a făcut, am plătit-o, iar dacă s-ar fi mutat la mine să preia problemele gospodăriei, ar fi primit mult mai mult decît credea), se oferea doar ca după ce primește garsoniera, o renovează, își instalează cablu TV și aragaz, să îmi aducă mîncare gătită. Mulțumesc, dar are cine să îmi aducă.

                                                                                                                Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*