Editorial

Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, doi dictatori avizi de putere

Motto 1: ,,Multe poate face alianţa prostului cu mincinosul.” (Nicolae Iorga) Motto 2: ,,Un liberal este cineva care se simte […]

Motto 1: ,,Multe poate face alianţa prostului cu mincinosul.” (Nicolae Iorga)

Motto 2: ,,Un liberal este cineva care se simte îndatorat faţă de aproapele său, care datorie este de acord să o platească din banii tai.” (Gordon Liddy)

 

Puţină lume ştie adevăratul motiv pentru care Crin Antonescu l-a scos din nou pe Klaus Iohannis din jobenul său personal, după prima tentativă de impunere a sibianului ca premier în toamna anului 2009. În luna august a anului trecut, Klaus Iohannis a avut o întâlnire cu Victor Ponta la Bucureşti, după care amândoi se tot contraziceau reciproc în declaraţiile din presă, „neamţul” afirmând că premierul i-ar fi propus un post de ministru, în timp ce Ponta nega acest fapt. Întâlnirea dintre cei doi a avut loc în data de 6 august 2012. La vremea respectivă Băsescu era suspendat şi nu se ştia încă decizia Curţii Constituţionale. Traian Băsescu a revenit în funcţia de preşedinte al României abia pe data de 27 august 2012, zi în care a fost publicată în Monitorul Oficial decizia din 21 august a Curţii Constituţionale privind invalidarea Referendumului pentru demiterea preşedintelui. În acest context, al unor posibile alegeri prezidenţiale, a avut loc întâlnirea Victor Ponta – Klaus Iohannis de la începutul lunii august a anului trecut. Primarul sibian s-a întâlnit cu premierul ca să-l anunţe de decizia sa de a candida ca „independent” pentru alegerile prezidenţiale şi să solicite sprijinul electoral al PSD-ului, partidul respectiv urmând să-l susţină pe aliatul Crin Antonescu mai cu jumătate de gură, un soi de non-combat electoral, adică, mai pe şleau: trădare, coane Iancule! În caz de reuşită în alegeri, Iohannis se obliga să-l păstreze pe Ponta prim-ministru. „Independenţa” lui Klaus Iohannis , atât de clamată de către cei care încercau să-l impună în funcţia de prim-ministru la sfârşitul anului 2009, era o mare minciună, deoarece Klaus Werner Iohannis, pe numele său întreg, era preşedintele Forumului Democrat al Germanilor din România (FDGR), o organizaţie etnică, similară cu UDMR-ul. În concluzie: declaraţia „Iohannis este independent” era aidoma cu afirmaţia că şi preşedintele UDMR-ului, Kelemen Hunor este independent politic! O aberaţie pe care nu a sesizat-o nimeni la vremea respectivă, dar dădea bine la imaginea de „tehnocrat”, neimplicat politic, a domnului primar de la Sibiu, imagine falsificată şi umflată ca o gogoaşă înfuriată de mass-media care susţinea trio-ul „amoros” şi cosmopolit: Geoană – Iohannis – Antonescu.

Revenind la intenţia de a candida a lui Klaus Iohannis, în cazul în care Traian Băsescu pierdea definitiv fotoliul de preşedinte, iată că a aflat şi Crin Antonescu despre subiectul real al întâlnirii Ponta – Iohannis din data de 6 august 2012. Varianta prescurtată şi romanţată cu ministeriatul a fost pentru presă şi prostime! Crin Antonescu a optat pentru soluţia de a-l atrage pe Iohannis în PNL, ca numărul doi în partid, considerând că astfel elimină concurenţa pentru alegerile prezidenţialele din 2014. La prima vedere pare o mutare inteligentă, dar doar la prima vedere, fiind ştiut că de cele mai multe ori aparenţele înșeală! Cum de a acceptat Klaus Iohannis oferta, deşi avea şanse mari să-şi vadă realiza visul de a ajunge preşedintele României prin promovarea sa insistentă în mass-media ca „politician independent, neamţ serios, gospodar, corect” şi restul minciunilor prin care i-a fost confecţionată imaginea trucată? Mai ales că se miza foarte mult pe lehamitea alegătorilor faţă de politicienii români şi pe admiraţia total deplasată faţă de Germania, ţară care ne-a tratat întotdeauna ca pe o simplă colonie bună doar de muls! Dacă marea păcăleală şi impostura dusă la extrem a ţinut la Sibiu, de ce nu ar merge toate acestea şi la nivel naţional? Calculul era simplu şi şansele de reuşită erau mari, având în vedere naivitatea românilor, care de obicei îşi aleg conducătorii din rândul propriilor călăi. Ce importanţă mai avea că „cinstitul” sas nu-i decât un traficant ordinar de copii, posibil chiar complice la crime împotriva umanităţii, din moment ce despre copiii vânduţi de către soţii Iohannis nu se mai ştie absolut nimic şi se presupune că au sfârşit ca piese de schimb în bănci de organe? Sau mai conta că fost implicat în retrocedările frauduloase de la Sibiu, prin care şi-a tras şi pentru sine niscai case? Deci, ce l-a determinat pe Klaus Werner Iohannis să renunţe la funcţia pe care şi-o doreşte cu atâta ardoare, aceea de preşedinte al României, mai ales că şi Germania, ale cărei interese le reprezintă, avea tot interesul să-l vadă cocoţat acolo sus? De ce a acceptat să devină „doar” numărul doi în PNL, după ce fusese ani de-a rândul numărul unu în FDGR? Probabil că a fost şantajat cu dosarele sale penale, mai ales că atunci când s-a produs racolarea sa în PNL, acest partid conducea Ministerul Justiţiei prin Mona Pivniceru. De câteva aspecte nu a ţinut cont Crin Antonescu, când a decis „înscăunarea” lui Klaus Iohannis pe poziţia numărul doi în PNL : de ambiţiile personale ale primarului sibian şi despotismul său în politica locală, precum şi de narcisismul acestuia , combinat cu goana continuă după imagine, de fapt trăsături comune ale celor doi. Noi considerăm că prin acest „mariaj” forţat, Crin Antonescu nu a făcut altceva decât să-şi taie singur craca de sub picioare!

Autocraţia nu este monopol doar pentru Crin Antonescu, vechiul său prieten, Klaus Iohannis, având acelaşi stil de a conduce. Astfel, persoane care au îndrăznit să-l contrazică sau să-l critice au fost urgent îndepărtate sau marginalizate, chiar dacă aparţineau tot etniei germane. Enumerăm câteva victime ale regimului dictatorial impus de primarul sibian, pe vremea când era şi preşedinte la nivel naţional al FDGR-ului: Hermann Fabini (fost senator PNL, radiat de pe lista de consilieri locali la cererea expresă a lui Iohannis), Eberhard Wolfgang Wittstock (fost deputat şi ex-preşedinte FDGR), Daniel Thellmann (fost primar la Mediaşului, decedat pretimpuriu), Kurt Klemens( fost consilier local al Sibiului), Johann Krech (fost primar în Cisnădie) sau Hans Klein (fost preşedinte FDGR la municipiului Sibiu şi fost consilier local). Toţi aceştia au fost îndepărtaţi de către satrapul Klaus Iohannis fiindcă l-au criticat sau i-au ştirbit imaginea de conducător absolut şi imaculat. La fel a făcut şi Crin Antonescu cu persoanele incomode din PNL!

Alegerile din FDGR sunt identice cu cele din PNL, la ambele formaţiuni liderii candidând de unii singuri şi fiind aleşi cu o unanimitate care l-ar face invidios şi pe Nicolae Ceauşescu! Astfel, la alegerile din 17 aprilie 2010 Iohannis a fost reales în funcţia de preşedinte al FDGR, 27 dintre cei 28 de delegaţi cu drept de vot exprimându-şi opţiunea în favoarea sa, primarul sibian fiind de fapt singurul candidat. Parcă am mai văzut undeva situaţia aceasta, nu? Unde? Păi, unde altundeva decât la alegerile de anul acesta din PNL. Bravo tovarăşi, tot înainte, spre culmile înalte ale democraţiei!

Nu înţelegem de ce românii privesc la acest Klaus Iohannis ca la un tip superior, om corect, că – vezi Doamne! – aşa sunt nemţii. Aiurea, doar mitul a rămas din legenda aceasta! Astfel, prin nominalizarea noului prim-vicepreşedinte al PNL-ului a apărut originala bigamie de partid, lansată de „neamţul corect” Klaus Iohannis: să fii şef într-un partid şi membru în altul! Iată, aici, câteva mostre de „corectitudine germană” de tip balcanic. După ce a devenit prim-vicepreşedinte al PNL-ului, Iohannis şi-a dat demisia din funcţia de preşedinte al FDGR-ului, deşi nu credem că l-ar fi deranjat să păstreze ambele funcţii, rămânând simplu membru. În schimb, ca să fie „echidistant” până la capăt, l-a pus pe propriul fin de cununie, Jurgen Porr, preşedinte în locul său. Un alt fin de-al lui Iohannis, Andreas Huber, are contract de salubritate cu Primăria Sibiu. La fel, Klaus Iohannis l-a propus, în februarie anul acesta, prin recomandare scris către Federaţia Română de Tenis, pe Marius Vecerdea, alt fin de-al său, să ocupe funcţia de vicepreşedinte, acesta având marele merit că joacă tenis în timpul liber cu naşul. Cei de acolo, oameni cu scaun la cap, i-au dat flit si au pus oameni care chiar au avut tangenţă cu tenisul de câmp la nivel înalt, foşti sportivi de performanţă. Concluzia? Relaţii de cumetrie ca la românii de care saşii vor să se detaşeze şi să pară mai corecţi decât ei. Aceeaşi Mărie cu alta pălărie, una săsească! Pangermanismul exagerat al unora dintre români, adică tot ce-i de origine germană este musai să fie şi de calitate, ne duce cu gândul la adevărul incontestabil că şi Adolf Hitler a fost tot german, chiar dacă originea era austriacă. Aşa că… sa nu generalizăm, „fiecare pădure având uscaturile ei”.

Desemnat chiar de către Crin Antonescu ca propriul său succesor în PNL, înseamnă că Iohannis este gata să preia conducerea partidului atunci când actualul preşedinte ar dispărea de la cârma partidului prin alegerea sa ca preşedinte al României în anul 2014. Dar „dispariţiile” pot să fie cauzate şi de alte fenomene… În locul lui Crin Antonescu, nouă ne-ar da frisoane două dispariţii premature ale unor persoane care au avut contacte directe cu Klaus Iohannis, decesele acestora producându-se după ce au căzut din graţiile tartorului sibian. Este vorba despre Helge Fleischer şi Daniel Thellmann. Primul a fost subsecretar de stat în Departamentul pentru Relaţii Interetnice şi o perioadă a fost consilier local FDGR al Sibiului. Acesta s-a stins din viaţă la doar 33 de ani, răpus de o boala incurabilă, după mai mult timp petrecut in Germania. Conform unor informaţii, ale căror sursă nu o putem dezvălui, Fleischer fusese racolat ca agent DIE şi se pare că germanii aflaseră. Al doilea, Daniel Thellmann, fost primar al Mediaşului a fost exclus de preşedintele Iohannis din FDGR fiindcă a trecut la PDL – câtă ipocrizie, deoarece însuşi Iohannis a făcut acuma aceeaşi manevră, doar partidul fiind altul! – şi s-a stins din viaţă la doar 49 de ani, la scurt timp după mazilirea sa din organizaţia etnică. Klaus Iohannis a dat dovadă de ranchiună şi lipsă de caracter, refuzând să participe la înmormântarea fostului său coleg. În ce-l priveşte pe Thellmann, după o ultima vizita in Germania s-a declanşat un cancer rapid si necruţător, la fel ca si in cazul lui Helge Fleischer. Ambele dispariţii sunt mai mult decât suspecte, deoarece cei decedaţi au fost oameni tineri şi fără probleme majore de sănătate până la bolile care i-au mistuit într-un mod galopant. Două cazuri asemănătoare din România, pe marginea cărora presa a făcut mai multe speculaţii, au fost decesele cunoscuţilor Antonie Iorgovan şi Dan Iosif.

Dar chiar şi fără speculaţii morbide, putem spune că domnul Crin Antonescu nu se simte prea bine cu Klaus Iohannis în coasta lui. Conform unui sondaj INSCOP, publicat în ziarul „Adevărul” din 10 aprilie 2013, cu titlul sugestiv: „Klaus Iohannis îi suflă în ceafă lui Crin Antonescu”, aflăm că în topul încrederii populaţiei în politicieni Crin Antonescu se află pe locul patru, cu 32% încredere multă şi foarte multă, fiind urmat de Klaus Iohannis cu 31%. Cam rapidă această ascensiunea, aşa că pentru noi pierde din credibilitate un astfel de sondaj! De fapt, niciodată nu am crezut în sondajele acestea de opinie, care nu au alt rol decât manipularea electoratul şi a intenţiei de vot a acestuia.

Cu ce se ocupă domnul Klaus Iohannis prin PNL? Deocamdată cu apariţii televizate… pentru vizibilitate în ochii electoratului. Un lucru este însă în neregulă. Nu considerăm că este corect salariul pe care-l primeşte Klaus Iohannis la Sibiu, ca primar, deşi el este mai mult pe la televiziunile din Bucureşti sau la şedinţe de partid tot acolo! Mai mult de atâta, până şi şoferul personal este plătit tot de către sibieni, acesta figurând pe statele de plată ale Primăriei Sibiu. Să mai spunem ceva şi de combustibilul maşinii, care mai mult ca sigur se decontează tot la primărie, avem voie? Ca să nu fie prea plictisitoare viaţa în capitală, Herr Klaus mai face şi ceva trafic de influenţă. Datorită intervenţiei sale pe lângă ministrul Culturii a fost păstrat în funcţie directorul muzeului Brukenthal, Sabin Luca, un jalnic linguşitor de-al primarului. Luca făcuse imprudenţa să critice într-o conferinţă de presă – s-a molipsit şi acesta de la stăpân! – lipsa fondurilor, deşi – culmea! – ministerul suplimentase cu câteva zile mai înainte fondurile respective, suma alocată fiind chiar mai mare decât cea solicitată. Deci, o culme a mârlăniei, care l-a îndreptăţit pe ministrul Daniel Barbu să ceară demisia directoraşului.

Tot fiind pe la televiziuni aproape zilnic, Klaus Iohannis zgândăreşte PSD-ul prin declaraţii, chiar dacă acestea se contrazic de la o zi la alta. Prim-vicepreşedintele Klaus Iohannis susţinea că liberalii „nu văd cu ochi buni” pactul de coabitare Ponta – Băsescu sau critica intenţia ministrului pesedist Niţă de a crea un birou Romgaz la Bucureşti. Probabil că bârfele cu tentă agresivă sunt sarcini pe linie de partid, primite de la Antonescu, acesta realizând că pe măsură ce trece timpul cu PNL la guvernare se erodează nu doar partidul, ci şi imaginea sa, scăzând astfel şansele sale de a accede la președinția României în anul 2014. Astfel, PNL caută pretexte ca să rupă coaliţia USL şi să treacă în opoziţie, ori Klaus Iohannis este cel mai potrivit pentru astfel de atacuri, deoarece el nu făcea parte din PNL atunci când acesta a s-a aliat cu PSD-ul, formând alianţa USL, aşa că nu poate să fie acuzat de încălcarea unui tratat la care nu a fost părtaş! Klaus Iohannis a firmat că el s-a simţit liberal de când s-a născut… Noi credem că, mai degrabă, de când vindea el nou-născuţi unor canadieni dubioşi, imediat după căderea lui Ceauşescu. Ce liberali, atât el, cât şi Crin Antonescu? Halal liberali ,,autentici”, Crin Antonescu şi Klaus Iohannis, doi bugetivori care toată viaţa lor au lucrat la stat, fără să fie capabili să-şi încropească propriile afaceri! Sau, la Klaus Iohannis se pun ca „afaceri liberale” şi apartenenţa la cele două organizaţiile criminale: una de traficanţi internaţionali de persoane şi alta a mafiei imobiliare sibiene?

                                                                                                                           JUSTIŢIARUL

3 Comments

  1. GIM

    După „cuvinte goale şi minciuni sfruntate”…urmează „a treia cale”
    http://comunicatpentruromani.blogspot.ro/2013/05/dupa-cuvinte-goale-si-minciuni_16.html

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*