Cadran international

Crizele de identitate ale Europei ar avea nevoie de psihiatru, nu de o clasă politică incapabilă

  Teoria crizei de identitate îi aparține lui Viktor Orban, el fiind cel care a afirmat că asistăm la o […]

 

Teoria crizei de identitate îi aparține lui Viktor Orban, el fiind cel care a afirmat că asistăm la o finală criză de identitate a Europei! În același timp, liderul FIDESZ credea că această criză de identitate ar avea valențe pozitive, tocmai pentru că ar reprezenta o etapă tîrzie a întregii crize a identității liberale a Europei. Se împlinesc, însă, patru ani de la acel moment și principalul obstacol în găsirea identității continuă să fie tot obstacolul așa-zis liberal. Sau „progresist”. Sau marxist. Sau de-a dreptul comunist, ca să nu ne tot încurcăm în definiții.

Spunea Orban, întreaga problemă a migrației economice este un indicator al neputinței liberale. Teza lui Orban contravine flagrant ideii enunțate de Guy Verhofstadt: „Lumea de mîine este o lume a imperiilor. Nu-ți poți apăra interesele și modul de viață decît în interioriorul Imperiului European”.

Verhostadt, Barna, Cioloș, cei 3 cavaleri ai Apocalipsei / Foto: Facebook – Verhofstadt.

Numai că, „modul de viață” la care se referă Verhofstadt este orice, mai puțin vreun mod de viață „european”, exceptînd poate viziunile lui Frans Timmermans care lăuda prezența bimilenară a Islamului în Europa. Pentru politrucii marxiști Verhofstadt și Timmermans, probabil că eroii europeni sînt personaje precum Kara Mustafa, în timp ce Orban îi apreciază mai curînd pe cei asemănători lui Jan III Sobieski. Și nici n-ar avea cum să fie altfel, căci Ungaria, la 1526, a făcut cunoștință cu „multiculturalitatea” promovată de islamistul Suleiman Magnificul, iar Țările de Jos nu aveau habar ce înseamnă asta, le durea fix în căciulă!

Criza identitară a ajuns atît de profundă în Europa încît a nu susține paradigma migrației necontrolate, a multiculturalității și globalismului, a homosexualității și a schimbărilor climatice, a ajuns să însemne „ne-auropenism”. A avea interese divergente față de Bruxelles este o adevărată crimă ce te exclude, chipurile, din „Europa”. Federația Rusă, Belarus, Ucraina, Moldova, Serbia, Albania, Macedonia de Nord, Turcia fiind propriu-zis considerate în afara „Europei”. Întreaga zonă a Europei Centrale reprezintă un spațiu aflat în discuție din perspectiva „europenității” sale, unde inițial apartenența era dată de valorile, credințele și tradițiile comune, de istoria și rădăcinile comune, de cultura comună, de relațiile economice comune etc. dar unde asistăm în prezent la o divizare a conceptului în funcție de ideologia politică așa-zisă a „elitelor” progresiste vs. țările „retrograde”, iliberale, unde bîntuie „bigotismul” și iubirea „toxică” a propriei națiuni!

Jean-Claude Juncker

Cît de artificial este „europenismul” actual, se observă însă cu mare ușurință! Întreaga gașcă a lui Juncker, a cancelarului german Angela Merkel, premierului Pedro Sanchez al Spaniei, președintelui jupiterian al Franței și Gretei Thunberg („next generation leader”) vorbește același limbaj! Confundabil, interșanjabil. Ce nimereală, nu-iașa?

Toți cei enumerați sînt socialiști, dacă nu chiar comuniști, adăpați de la ideologia popo-marxistă de astăzi, diferența fiind că doar Greta are tulburările mentale constatate și de medici. Asperger și Obssesive-Compulsive Disorder (OCD). Și, desigur, un alt fleac: banii vin din aceeași direcție.

Acel bătrînel inofensiv și acea fetiță inofensivă.

Îndobitocirea tinerilor începe la faza de grădiniță și traversează școala elementară, gimnaziul, liceul, universitatea, nelăsînd vreo șansă normalității. Da, și în România se întîmplă deja! Tinerilor de azi li se predă de către învățămîntul public „european” că există peste 100 de genuri, adică nu discutăm doar despre bărbați și femei, ci poți să îți alegi orice aberație sexuală și să te declari un gen distinct. Ca de exemplu pangender, poligender, aerosexual, neutrois, orice vrei! În cazul tinerilor cu autism (cu o ocurență prea mare în utima perioadă ca aceasta să aibă rădăcini naturale în societate, cum este cazul Greta Thunberg), spălarea creierului se suprapune afecțiunii mentale, astfel încît ieșirea din complicata intersecție dintre autoidentificare ca gen și a optării libere pentru anumite valori (de exemplu creștine) devine o chestiune imposibilă.

Cu un drum, ideologia popo-marxistă obstrucționează orice șansă de a-ți stabili o identitate comună cu cei din jurul tău, fabricînd astfel un solvent eficient al identității europene ca atare. Nu-i vorbă, nu doar „școala românească produce tîmpiți”, există o foarte bună tradiție europeană în materie! Cu cît cei ieșiți din școală sînt mai analfabeți, cu atît vor deveni mai felxibili față de propaganda cu care vor fi întoxicați.

Din perspectiva Europei Centrale, probabil că această criză poate părea, încă, „liberală”, însă relativ la Europa Occidentală, este doar o continuare a veșnicelor ei crize. Criza identității creștine a însîngerat continentul, producînd Schisma – 1054, Inchiziția – 1478 , Reforma – 1517, Noaptea Sfîntului Bartolomeu – 1572,  aducînd dictaturi, măturînd orînduiri, generînd războaie, pentru ca în final totul să se oprească la acceptarea identității creștine, negată din nou de nazism și de comunism, iar acum, în cele din urmă, de marxismul care revine pe cai mari.

Familia a reprezentat, alături de „stare”, de „breaslă”, de apartenența la o comunitate locală sau alta, tot o formă de identificare. Nici acest lucru nu a convenit vreodată marxiștilor.

Să ne întoarcem o clipă la anii Republicii Sovietice Ungare, unde Georg Lukacs a fost Comisar pentru educație! Lukacs, de altfel bun prieten cu Antonio Gramsci, este și unul din părinții fondatori ai „omului nou”. Gramsci și Lukacs credeau că înainte ca orice revoluție să izbîndească, deci și cea bolșevică, deci și cea progresistă – de astăzi, este nevoie de „dispariția oricărui suflet creștin” – pe de o parte, de dispariția culturii existente în societate – pe de altă parte. Cultură, în sensul de totalitate a valorilor și totalitate a instituțiilor care generează acele valori.

„Terorismul cultural” promovat de Georg Lukacs, ca exponent al guvernului Bela Kun, asta a și însemnat! O re-educare în școlile ungurești a tinerilor, în sensul oferirii celebrelor libertăți sexuale în schimbul libertății ca atare, nu-i așa – „iubire liberă”, ca și astăzi, fără discriminări, denunțare a monogamiei, a „vechilor” tipuri de relații sexuale (de Ev Mediu – cum li se spune azi), denunțarea credinței creștine, a religiei (opiumul maselor) care îi împiedică pe oameni de a se bucura de fructele sexului și depravării. Mai adăugăm niște „emancipare a femeilor” și avem prima rețetă a politicilor mondialiste din 1919! Doar că le lipsea denumirea de „progresism” sau de „corectitudine politică”. Nimic nou! Lukacs este unul din fondatorii Școlii de la Frankfurt pe modelul Institutului Marx-Engels de la Moscova. Iar ceea ce se întîmplă astăzi nu iese din tiparele marxismului de acum un secol, sîntem tot la anihilarea credinței creștine și tot la anihilarea structurilor sociale! Diferența rezidă numai în abordarea ușor diferită.

Structural și funcțional, bărbații și femeile sînt ființe diferite. Restul de 100 de genuri de care nu a auzit nimeni și pe care nu le-a văzut nimeni nu țin de această parte a discuției. Chestiunea negării diferențelor bărbat/femeie a ajuns să se producă în ciuda oricăror dovezi științifice! Pînă de curînd, cercetători ca Alan Pease mai puteau exista în spațiul public. Nu și cînd afirmă că bărbații și femeile utilizează mecanisme diferite de gîndire sau de percepție. Aceeași poveste cu Jordan Peterson, care neagă binefacerile „corectitudinii politice”, feminismului, environmentalismului etc. De ce? Deoarece în prezent globaliștii se luptă cu abolirea societății patriarhale și înlocuirea acesteia cu un matriarhat nivelator.

Toate antagonismele rasiale şi sexuale au fost incluse în discuție pe filiera Theodor Adorno-Herbert Marcuse (tot Școala de la Frankfurt) și au drept scop reasamblarea unei „clase” care să fie capabile să lupte. Cu motivații artificial construite, de laborator, dar pe cine interesează?

Noua „clasă” nu este una socială, gen „proletariatul”, ci un frumos amalgam de prostovani, de obsedați sexual, homalăi, activiști de mediu, sonați, oameni de culoare, migranți africani etc. pe care nu îi mai leagă nici religia comună, nici apartenența la vreo breaslă, deci odată declanșată ura lor împotriva societății în care trăiesc, prin presa aservită – în special, prin social media, poate duce cu ușurință la crime greu de imaginat în numele acelui „viitor mai bun” pentru supraviețuitori – după cum ne anunță Henry Kissinger. Același Kissinger care are mîinile extrem de pătate de sînge prin Pakistan, Bangladeș, Cipru, Chile, Argentina Rhodezia, Timorul de est etc. ca să nu discutăm de China sau Vietnam. Azi, face parte din Partidul Davos – cum îi spune Steve Bannon. Iar visul acestora nu este doar să domine lumea, ci să scutească planeta de cîteva miliarde de persoane, pentru ca restul să aibă un trai mai bun.

Budapesta, sept.2019, Congresul Federației Intelectualilor Creștini Foto: Viktor Orban / Facebook.

Unde anume vede Viktor Orban finalul crizei liberalismului (marxismului), e tare greu de înțeles! În timp ce la Westminster Abbey (Catedrala Regală britanică) se citește Coranul, în timp ce Notre Dame arde la Paris, zeci de biserici sînt profanate zilnic, altele transformate în cîrciumi, preoții și credincioșii creștini uciși și umiliți, iar papa Francisc pledează pentru jihad, ultimele licăriri ale creștinismului se văd doar în Polonia sau Ungaria. Sau mai nou, pe străzile Parisului, de cînd „vestele galbene” au decis reîntoarcerea spre creștinism, purtînd crucea către Montmartre, spre Sacré-Cœur sau poate în fragmentul de Italie care a rămas credincioasă lui Matteo Salvini. Sau poate în ce a mai rămas din Grecia sau tocmai în Rusia.

Orban introduce însă acum în discuție noțiunea de „libertate creștină” – la Congresul Federației Intelectualilor Creștini de la Budapesta. Primul ministru a spus că Europa Centrală demonstrează astfel că mai deține vitalitatea culturală și civilizația derivată din creștinism, capabilă să se îndrepte împotriva democrațiilor liberale care „și-au pierdut misiunea”. „Europa Centrală a reușit să respingă atacurile liberalilor care amenință libertatea creștină și căuta să renunțe la cultura creștină a Europei”, spune Viktor Orban, adăugînd că „migrația este o amenințare externă la adresa libertății creștine”.

Subliniind diferențele dintre libertatea liberală și libertatea creștină, premierul Orbán a declarat că susținătorii democrațiilor liberale consideră că în final acestea ar trebui să se contopească  în spiritul internaționalismului liberal și că Uniunea Europeană ar trebui să devină pilonul european al unui Guvern mondial, cooperînd cu „Statele Unite ale Americii – Clinton-Soros”. În schimb, „libertatea creștină ne învață că națiunile sînt libere și nu ar trebui să fie subordonate legilor unui guvern global, întrucît imperiile oprimă națiunile și, prin urmare, sunt periculoase și nedorite”.

Secolul al XIX-lea a adus din plin o criză a identităților naționale, criză ce a traversat cu succes întregul secol al XX-lea și pare să dea din nou în clocot. Identitatea națională a fost deja pusă la încercare (alături de identitatea creștină) pe tot parcursul perioadei comuniste și continuă să fie contestată și în prezent de neo-marxiști. A înghesui națiunile europene într-un așa-zis „imperiu” are însă costuri.

Tot Viktor Orban zicea în 2015 că mai există o neconcordanță între așa-zisul liberalism și prosperitate. Cazul particular al UE pare să devină, din această perspectivă, exact cazul celui sărac, dar cu multe pretenții. Sigur că, deocamdată, UE se poate împăuna cu creșterile ei economice, dar bucuria nu va ține foarte mult. Iar asta are cauze multiple, o parte din ele nefiind economice, ci strict politice!

Orban consideră că UE se află în poziția tristă de a fi bogată, dar slabă. Ca atare, nefiind capabilă să își apere bogăția. Pe cale de consecință, riscul uriaș și imediat este acela de a rămîne fără bogățiile pe care le are, ceea ce pare extrem de logic.

Dacă migrația, deloc întîmplătoare, ci planificată și deja cît de cît legiferată, ar fi o chestiune finanțată de cei care au gîndit-o – Partidul Davos – atunci statele europene nu ar avea nici o problemă. Cum însă ideea de bază o reprezintă devalizarea statelor UE prin influxul a milioane de migranți, este evident că vistieriile se golesc mai repede decît s-ar fi așteptat orice birocrat de la Bruxelles. În situația descrisă, instrumentele la îndemînă au fost fie creșterea taxelor, fie austeritatea. Merkel a optat pentru austeritate. Dar cîtă austeritate poate duce Europa și cîte milioane de fomiști islamiști mai poate înghiți?

Tot la libertățile creștine enunțate de Orban se află și răspunsul la această întrebare. Sigur că „liberalul” sau marxistul nu mai poate de inegalitățile acestei lumi și consideră că nu el, ci statul sau Imperiul Planetar, sau cineva, ar trebui să îndrepte toate mizeriile și problemele lumii, să dea case, să plătească un venit universal pe ochi frumoși, să educe, să îngrijească bolnavi, să vadă de bătrîni, să construiască infrastructura, să dezvolte o economie sustenabilă și ecologică, în timp ce generația tefelisto – snow-flake s-ar regula în cur și s-ar văita în continuare.

Numai că, asta înseamnă a pasa răspunderea personală (de bun samaritean, gata să-și ajute semenii) direct statului, care stat ar trebui să dispună de finanțe nelimitate ca să își susțină pe de o parte propriii cetățeni – față de care are și obligația să o facă, iar pe urmă un număr nelimitat de migranți care ar avea chef să beneficieze de binefacerile oferite fără a mișca un deget. Vorbim de jumătate din populația Franței, un sfert din populația Germaniei etc.

În societatea creștină, însă, primii de care te îngrijești, spune Orban, sînt copiii tăi și părinții tăi. Pe urmă vin ceilalți, comunitatea locală și apoi întreaga ta țară. Abia apoi te gîndești la durerile pe care le are sau nu le are populația planetei. „Orice națiune are dreptul să spună că nu vrea ca țara ei să se schimbe radical, în mod artificial. Nimeni nu te poate forța să te schimbi etnic și cultural, cu atît mai puțin vreo altă țară din Uniune”, spune Orban.

Mult lăudata prosperitate europeană se clădește pe relații economice. Nu sare din zona plutocrației, nu e generată nici de birocrații noului imperiu! La întîlnirea G7 de la Biarritz, Emmanuel Macron a făcut o remarcă interesantă! „Trăim sfârșitul hegemoniei occidentale“, a spus el. Vînturarea banilor și a ideilor „liberale” de pe un țărm al Atlanticului pe celălalt se cam oprește aici! Banii nu mai sînt suficienți. Poate că acesta este ceea ce a simțit Orban cînd a prezis sfîrșitul liberalismului. Tot așa cum și Putin a prezis același lucru. Macron, cel puțin, l-a întîmpinat pe Putin chiar înaintea summitului G7 și a remarcat ulterior că „Îndepărtarea Rusiei de Europa este o greșeală strategică profundă”. În același timp, grupul Renew Europe publică asta:

Foto: Guy Verhofstadt / Facebook.

Dilema „liberală” s-a blocat deocamdată în acceptarea unui Putin care nu prea are chef de liberalism și cu atît mai puțin de popo-marxism și ONG-uri îngrijorate – cînd Rusia încearcă să se redreseze economic, dezvoltîndu-și rețeaua de învățămînt și cercetare, spre deosebire de ceea ce se întîmplă în UE, ocrotind religia creștină, ortodoxă, spre deosebire de ceea ce se întîmplă în UE, investind banii în infrastructură, tehnologii și în oameni mai curînd decît în migranți, așa cum se întîmplă în UE sau acceptarea unui Trump care nu crede în multilateralism ci în relații bilaterale din care SUA să iasă cîștigătoare. Ca atare, orice mutare ar face UE, va trebui să aibă grijă să nu împingă Rusia nici către o alianță cu SUA, nici către o alianță cu China.

Foto: Emmanuel Macron / Facebook.

Mai mult, UE se află în trista situație de a fi apărată de un NATO pe care ea însăși s-a chinuit să o țină în stare de subfinanțare și pe care a ajuns să nu se poată baza. Eforturile lui Macron (și posibil ale Germaniei) vizează acum construirea unei armate proprii, ceea ce ar putea fi o afacere profitabilă pentru Franța, nu doar putere nucleară, dar și un comerciant de armament, dar ar încurca destul de mult relațiile intra-comunitare.

Întorcîndu-ne pentru o clipă și la Guy Verhofstadt, fostul șef ALDE, să menționăm dorința acestuia de a construi „un imperiu euro-african” și să constatăm că aceeași viziune o împărtășește și Emmanuel Macron, care speră ca din vechile colonii să mai reușească să stoarcă nu atît forță de muncă ieftină, cît mai ales resurse pentru noul imperiu.

În fine, o ultimă fațetă a crizei de identitate o reprezintă diferențele de limbaj – nu între comuniștii lui Merkel, Macron, Verhofstadt etc. și creștin-democrații de tip Orban, Salvini, Jarosław Kaczyński, ci între generația care a înlocuit comunismul în Est și noua generație care pare infestată de termeni „cool” și „sexy”, mai îngrijorată de faptul că cineva s-a uitat la o femeie acum cîteva decenii într-un mod scandalos decît că femeile din Suedia sînt violate și ucise de migranți – ca parte a normalității cotidiene. Generația de umanoizi care au devenit simple extensii ale propriilor terminale smart. Ca atare, nu Orban și nu Salvini, dar vreo minte mai răsărită va trebui să găsească un antidot la întreaga strategie de comunicare sexo-marxistă, iar GAB nu corespunde cu siguranță, nici MeWe și cu atît mai puțin ceva ce ar putea veni din zona academică.

Dublu limbaj, marca USR PLUS = Renew Europe / Foto: Guy Verhofstadt, Facebook.

E imposibil să te gîndești la Europa și să lași să curgă dejecțiile marxiste care au rolul de a falsifica orice se referă la democrație, drepturi ale omului, ecologie, economie de piață, competiție cinstită și corectă. Este imposibil ca limbajul orwellian să își mai găsească locul în zona comunicării person-to-person și peer-to-peer. Este de neconceput ca așa-zisei prese să i se mai tolereze îmbîxirea minților și subordonarea față de ideologia marxistă.

Nu, naționalismul nu reprezintă trecutul, ci pare să reprezinte chiar viitorul Europei! Nu există concluzii aici. E doar un sinoptic al crizelor de identitate pe care societatea europeană le parcurge. Așa cum spuneam în titlu, locul Europei e pe canapeaua psihiatrului. Altminteri, este greu de conceput cum Europa își taie venele ca o blondă isterică și o ceată de avortați ai establishmentului bancar și corporatist, Emmanuel Macron, Christine Lagarde, indivizi precum Giuseppe Conte din Italia, stau să se gîndească la faptul că ei ar putea schimba ceva. Nu, schimbarea va veni doar de la cetățenii europeni. De la cei conștienți de trecutul, prezentul și viitorul lor. De la cei care știu ce au în nădragi. De la cei care umblă la școală ca să învețe. De la cei care se duc dimineața la muncă. De la cei care nu își neagă rădăcinile, nu se dezic de nația lor. De la cei care votează în cunoștință de cauză. De la cei care aleg să se implice.

                                                                                                                             Ambrus BÉLA

Sursa: samizdatul.wordpress.com

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*