Atitudini

Cu oiştea-n gard

  Atacul speculativ asupra leului este unul dintre episoadele extrem de ciudate ale perioadei postdecembriste. O să vă readuc aminte […]

 

Atacul speculativ asupra leului este unul dintre episoadele extrem de ciudate ale perioadei postdecembriste. O să vă readuc aminte contextul de-atunci şi-apoi vom detalia puţin pentru a înţelege fenomenul.

Anul de graţie 2008. Băncile internaţionale erau varză, circuitele financiare se scurtcircuitaseră, iar climatul de neîncredere se instalase pretutindeni. În martie 2008 se produsese colapsul Bear Sterns. Pe 15 septembrie ştirea că Lehman Brothers a picat a venit ca un fulger. Se intra în cea mai crâncenă perioadă a crizei financiare. Pentru a face faţă tsunami-ului, Băncile Centrale ale lumii au lucrat perfect sincronizat, peticind cu mare greutate un sistem financiar falit în esenţa sa.

Pe piaţa locală cotaţia EUR atinsese minimul anului în data de 7 august (3.47 RON). La momentul falimentului Lehman, cursul sare la peste 3.6 RON. Contextul era unul de neîncredere generalizată, care a condus la retrageri masive din zonele emergente. În 6 octombrie se înregistrează maximul cotaţiei, 1 EUR ajungând la 3.94 RON. Presiunea asupra monedei e una puternică, astfel încât BNR-ul contracarează normal prin intervenţii menite a reduce volatilitatea. Analiştii, pe fondul deficitului de cont curent al României, dau ca sigură o cotaţie de 4.2 RON/EUR.

Treburile încep să se agite şi, în 15 octombrie, intră în piaţă ordine masive de cumpărare de EUR. Nu era nimic extraordinar şi nici ceva de vreo noutate absolută: se iniţiază ordine în lipsă, presiunea masivă duce la creşterea cursului şi la decontare (adică două zile mai târziu) închizi poziţia şi păstrezi diferenţa. BNR a contracarat pe două planuri: pe de o parte a vândut EUR(vreo câteva sute de milioane) , iar pe celălalt plan a declanşat o foame de lei în piaţă. Astfel, la decontare, speculatorii n-au avut lei pentru a-şi plăti datoriile. Lipsa de lei a declanşat o cerere masivă care, neputând fi acoperită, a condus la o creştere a dobânzilor medii pe interbancar la 70% (de fapt s-a cotat şi la peste 80%!). Însă, chiar şi la acest preţ tentant, băncile autohtone n-au fost în stare să crediteze. Astfel, multe poziţii nu s-au închis, iar avântul speculatorilor s-a lăsat cu pierderi destul de mari întrucât au trebuit să plătească penalităţi. De-aceea cursul s-a şi dus cinci zile mai târziu sub 3.6 RON.

Încă am dubii serioase în ceea ce priveşte „atacul speculativ”. S-a făcut multă vâlvă atunci, dar ceea ce trebuie înţeles este că, într-adevăr, trendul era cel indicat de analiştii de la Barclays. Dovada apare în evoluţia ulterioară a cursului. După minimul din 22 octombrie 2008 (3.5909), cursul a continuat să crească în mod constant, iar după 1 ianuarie 2009 sparge pragul psihologic de 4 RON/EUR. De altfel, în 9 ianuarie, previziunea celor de la Barclays se îndeplineşte, cotaţia ajungând la peste 4.2 RON/EUR. Şi n-a mai scăzut sub acest preţ.

Efectele „luptei” BNR cu „speculatorii” au fost însă multiple. Dobânzile au crescut masiv, la un moment-dat existând spaima că vor exploda din nou ca în anii 90. În plus, tot atunci a fost şi „momentul” Banca Transilvania. Pentru cei care nu ştiu, sunt definitorii dezvăluirile lui Lucian Isar, care spunea anul trecut că: „Manole Constantin Mugurel Isarescu a salvat in toamna anului 2008, incalcand normele legale in vigoare la momentul respectiv, Banca Transilvania printr-un ajutor de sute de milioane de euro, dat de la statul roman, de la BNR”(Lucian Isar, Ziarul Financiar, 25.10.2018).

Am făcut această introducere mai lungă pentru ca lumea să înţeleagă ce s-a petrecut atunci. De ce? Deoarece de-atunci provine şi faima lui Cîţu de mare speculator pe curs. Lumea leagă eronat de acel incident concedierea lui Cîţu. Oficial acuzaţi pentru „atac” au fost doi oameni care au trebuit să-şi părăsească posturile: Bogdan Mihoc, trezorierul de la Unicredit şi Lucian Isar de la Bancpost. Isar spune că n-a fost dat afară pentru atacul speculativ, ci din cauză că profita de distorsiunile pieţei şi făcea bani pentru banca al cărei angajat era împrumutând băncile aflate „în suferinţă” cu dobânzi colosale: „în cazul unui singur mecanism, Bancpost lua bani de la Isărescu la 14,25% și îi plasa începând cu 125% la cei pe care încerca să îi salveze, fără ca Isărescu să facă altceva decât să amenințe”(Lucian Isar, Financial Intelligence, 29.01.2019).

Cu toate că s-a vorbit şi despre ING în episodul „atacului”. Florin Cîţu a fost concediat de ING abia în 2011, trei ani după acel aşa-zis atac. Cel care a legat concedierea de atacul speculativ a fost însuşi Cîţu care, după concediere a declarat: „nu ştiu dacă acest lucru are legătură cu episodul celebru din 2008”. Totuşi, trebuie să înţelegeţi că individul n-avea ce să speculeze. El era un simplu executant al ordinelor de vânzare/cumpărare pe care le dădeau clienţii. Dacă l-o fi acuzat de ceva Isărescu, mă gândesc că l-a acuzat că n-a ciripit la timp şi unde trebuia cine-s ăia care se află în spatele ordinelor. Sau poate că e vorba de mailul ăla despre care se vorbea că ar fi circulat printre trezorieri în legătură cu problemele unei bănci din piaţă.

Şi-ar mai fi un element care trebuie adus la lumină. În 2008, ca şi acum de altfel, era o perioadă de euforie electorală. Isărescu avea interesul să ţină cursul în frâie pentru a se alinia lui băsescu, cel care spunea că „România refuză să intre în criză”. Vârful speculativ i-a încurcat teribil pe ambii, mai ales prin momentul prost în care-a apărut. Dar s-a rezolvat cu o notă de plată teribilă.

Iată-ne acum, la 11 ani de la acel moment, într-o situaţie aproape în oglindă (şi nu mă joc cu termenii când spun asta). Momentan suntem în campanie electorală, guvernul „neo-boc” a fost impus înainte de alegeri, iar cursul e ţinut stabil cu greutate. Dezechilibrele economice externe încep să se vadă, banii se retrag din zonele emergente, iar presiunile sunt din nou foarte mari. De data aceasta Cîţu a trecut „de cealaltă parte a forţei” (naiba ştie dacă nu cumva era şi-atunci). Cursul e ţinut constant, iar Isărescu a început cu aceeaşi retorică din 2008: „economia României nu este nici în abis nici pe marginea prăpastiei, situația economică este delicată, totuși, dar controlabilă”(declaraţie de presă 07.11.2019).

Ţineţi minte ceea ce vă spun: în ciuda propagandei, treaba începe să pută. Pe fondul măsurilor economice dezastruoase care urmează să se ia şi al amatorismului echipei guvernamentale (îndoctrinată de „teoria austerităţii cu orice preţ”), după alegeri cursul va începe să crească din nou precum Făt Frumos şi va ajunge pe la 5.3 RON/EUR. Iar inflaţia se va duce şi ea în copac. Mai vreţi o previziune: eu zic că de data asta vor fi 40 de miliarde. Cum ce? Sumele pe care le vom împrumuta de la FMI.

                                                                                                                   Dan DIACONU

Sursa: Trenduri economice

 

3 Comments

  1. gigimutu

    da,

    40 de milarde, ca sa le dea la jidani, ca base in 2009. bueah!!!

  2. Vasile Zărnescu

    Dar unde-s alea 20 de miliarde de euro, împrumutate de Băsescu în 2009, că în economia României nu au intrat! Am mai întrebat și acum vreo trei ani, dar nici un guvern nu răspunde și nici un procuror nu se „sesizează din oficiu”! Probabil așteaptă să fie împușcați ca Nicolae Ceaușescu, de viitoarea revoluție!

  3. Pop Nicolae

    Oare nu se gaseste nici un cetatean care sa-i faca la parchet plangere penala acestui individ Citu Florin ?Dar #domnul# Florian Coldea ce pazea?Il proteja pe acest infractor devenit acum ministrul finantelor?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*