Cultura

Cultura studențească bucureșteană acum 45 de ani

  Dacă tot îmi este greu să scriu texte noi, măcar să postez texte vechi, fie deja publice, fie nu. […]

 

Dacă tot îmi este greu să scriu texte noi, măcar să postez texte vechi, fie deja publice, fie nu.

Am fost comunist – dar nu bolșevic (pe tineri, Volodea Tismăneanu se pare că a reușit să îi bage în beznă și să le inducă în minte confuzia), am fost activist studențesc (neplătit). Aceasta a fost marea șansă a culturii studențești bucureștene, pe care am condus-o (neoficial) între 1973-1975. Nu îmi arog merite false, dar am beneficiat de trei conjuncturi favorabile de care pe atunci nu eram conștient:

– eram însărcinat cu cenzura, dar nimeni nu îmi explicase ce înseamnă asta; astfel, toți marii folkiști ai României au trecut prin biroul meu să îi audiez, și nu am găsit nimic în neregulă în textele lor; de asemenea, am vizionat toate brigăzile artistice de agitație, extrem de critice cel puțin la adresa conducerii institului sau a ministerului – în timpul meu nu a existat cenzură;

– nu mi-a spus nimeni că în cluburile studențești nu este voie să se vîndă băuturi alcoolice;

– oricum, eu nu riscam nimic – nu aveam nici o funcție/atribuție oficială pe care să o pierd.

Pentru cultura studențească bucureșteană acei ani au fost „epoca lui Pericle”.

Rîndurile de mai jos i-au fost scrise d-lui Ion Coja, legat de amintirile domniei sale legate de Mac Popescu.

„Vad ca avem multe cunostinte comune. Spun cunostinte, fiindca ar fi exagerat sa pretind ca Mac Popescu mi-a fost prieten, Dar noi doi am avut un rol foarte important in ceea ce a devenit clubul A (clubul Arhitecturii). Mac a fost tatal, mama, moasa, nasul, etc. al clubului – a fost creatia lui. Apoi, Dumnezeu a vrut ca acest club sa dea peste mine. Eram un simplu activist extrabugetar al comisiei culturale de la Centrul Universitar Bucuresti, dar un concurs de imprejurari a facut sa tin si locul vicepresedintelui cu probleme culturale (Andrei Popescu, plecat in Elvetia pentru doctorat), si al sefei de comisie (Anca Rapeanu, Dumnezeu sa o odihneasca).

Veneau de sus indicatii ca zilele de 1 mai si 23 august sa fie sarbatorite in cluburile studentesti. Cei de la clubul A erau rebelii care refuzau sa se conformeze. Mi s-a spus ca nu se poate discuta cu ei. Le-am dat un telefon si le-am spus ca vreau sa vorbesc cu ei. In ziua si la ora convenite, in biroul meu („Grigore Preoteasa”, et. 1, cam. 12) intra un grup de pletosi, barbosi si pusi pe artag care m-au intrebat ce vreau de la ei. Le-am spus: in cele doua zile de mai sus, programul sa cuprinda si ceva tematic. Tot pusi pe artag, m-au intrebat daca le cer ceva, ce le ofer in schimb? I-am intrebat ce vor? Pentru prima data, au devenit nesiguri – nu erau pregatiti de asa ceva, asa ca a ramas sa se gindeasca si sa revina cu lista de necesitati. Cind mi-au adus lista, retin doar valoarea totala: 30.000 lei; nu mai retin cit pentru aparatura, pentru instalatii, pentru mobilier, pentru prime.

Si am inceput sa urc Golgota. Pentru inceput, sa il conving pe Ion Sasu, presedintele CUASCB – am reusit sa il conving. Apoi, venea piatra de moara: sa il conving pe „nea Sebi” (contabilul sef, Sebastian Zielberman, un evreu foarte de treaba, dar foarte strins la punga, motiv pentru care i se spunea „Zielbernam”, intrucit atunci cind ii cerea bani, raspundea „n-am, nu stiu, nu dau” – si totusi, l-am convins si mi-a dat banii (o suma mare pe atunci!). I-am chemat din nou, si le-am dat cererea aprobata – nu le venea sa creada!

Am devenit fratele lor. Am luat clubul sub aripa mea (imi petrecean acolo tot timpul liber) si, pe raspunderea mea:
– acest club era singurul deschis vineri si simbata pina la ora 5 dimineata;
– acest club era singurul in care la bar se vindea bere si vodca;
– in acest club s-au lansat multi folkisti (mi-aduc aminte de Zoia Alecu);
– acest club era singurul in care duminica dupa-amiaza rulau filme scoase din circuit, pe 16 mm., aduse de Mac Popescu de la arhiva nationala de filme de la Jilava; imi aduc aminte de o zi in care Mac ne-a anuntat ca in prima duminica ar vrea sa aduca „Portocala mecanica” a lui Stanley Kubrick – nu stia daca va reusi, asa ca ne-a spus ca daca duminica este in fata clubului un afis ca la ora x PM ruleaza film, este filmul dorit, iar daca scrie ca la ora x pm ruleaza film, pm inseamna … altceva, si va va fi un alt film! Pina la urma, a fost PM si a venit atita lume, incit ca sa il pot urmari ca lumea, a trebuit sa urc pe o masa.

Pe 1 mai si 23 august se spuneau citeva poezii patriotice, si toata lumea era multumita. Clubul A a fost o perioada memorabil de placuta in tineretea mea. Imi amintesc si acum de Andrei Bucu, rusnacul barbos si blond care se ocupa zilnic de club, de baietii de la bar, Cornel Toader si Geo, uriasul cu trup de urs dar cu suflet de copil, fratii Suteu…

Citeodata, in timpul saptaminii, dupa inchiderea clubului, mergeam sa continuam la mine. Inca aveam vila, iar la subsol exista ceea ce colegii de liceu si de facultate numeau „beciul”, un spatiu amenajat pentru chefuri hippie, in care insa era si o incapere in care pastram lemnele pentru incalzit sobele. Intr-o noapte, trecind prin aceasta incapere, i-am vazut pe Andrei si pe Cornel care vroiau sa se faca frati de cruce – cu toporul!”

                                                                                                                    Dan Cristian IONESCU

2 Comments

  1. Adrian

    Mustăciosul din fotografie este Ovidiu Lipan țăndărică cu cămașa neagră cu ceva buline pe vremea când încă nu era la Phoenix, pe ceilalti nu-i știu

  2. Jitaru Gheorghiță

    Economistii dumneavoastra sa incerce sa faca INVENTARUL ROMANIEI pentru a vedea cat a mai ramas din SUVERANITATEA Romaniei NEVANDUTA.Pentru a afla de unde trebuie sa plecam la treaba deoarece terenurile arabile nu ne mai apartin iar Insula Mare a Brailei satura caii si camilele seicilor arabi.Domnil Ministru al Agriculturii cu blandete ne-a indreptat pasii sa crestem oi si capre ocupatie traditionala deoarece au mai ramas COCLAURILE la deal si la munte pentre a hrani populatia – in caz de razboi.INDUSTRIE autohtona nu mai avem.Importam din Turcia pana si curse de soareci,o tinichea cu arc.COMERTUL nu ne mai apartine deoarece este practicat de MARILE INTERESE care aduc marfa fabricata in tarile lor sau de aiurea pe care le vand prin lanturile de supermagazine adevarate ASPIRATOARE DE NUMERAR in lei pe care-i schmba-n dolari sau euro pe care-i trimit in tara lor sau banci d-aiurea.Practic Romanii au ramas IN CURUL GOL.TICALOSIA STATISTICA romaneasca este ca includem realizarile productiei agricole si industriale care apartin PROPRIETARILOR EXTERNI le impartim la numarul de locuitori din tara si asa apare PROGRESUL.Badea Gheorghe si Tata Floarea gospodari care au hranit orasenii de sute de ani cu cate doua papornite de leustea,ceapa verde sau ridichii ASTAZI nu au acces la piete deoarece primariile in intelepciunea lor S-AU DESCOTOROSIT de obligatia administratiei si le-au vandut.Noii proprietari au inchiriat tarabele semestrial sau anual unor firme sau samsari,
    Interesant este ca avem legislatie europeana prin care milioane de tarani astazi trebuie sa intocmeasca documentatie stufoasa trimestrial si anual pentru ca sa vanda marfa realizata pe cateva brazde din gospodarie.Astfel a fost indepartata concurenta autohtona lasand CALE LIBERA importatorilor de legume si fructe nu totdeauna sanatoase de multe ori toxice,conform controalelor oficiale.AVETI CURAJ SI DETERMINARE SA FACETI LUMINA ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*