Observator

Cum a ajuns România la un pas de război

  Fără nicio consultare și aproape fără niciun motiv, suntem ca și în război cu Iranul, o veche putere care […]

 

Fără nicio consultare și aproape fără niciun motiv, suntem ca și în război cu Iranul, o veche putere care a supraviețuit istoric chiar și învingătorilor săi, ca Alexandru Macedon. E simplu: dacă americanii sunt considerați în război cu Iranul, la fel și noi, pentru că spre deosebire de vest-europeni, foarte rezervați sau pe față critici ai politicii lui Donald Trump de asasinare a unui general iranian aflat temporar în Irak, noi ne-am repezit să ne solidarizăm fără rezerve. Dacă mai era nevoie, pentru că trebuie amintit că am fost primii din Europa care și-au instalat o bază americană de rachete operațională contra unui atac din Iran, asta pe vremea când Iranul ar fi atacat pe oricine, doar pe noi nu, și astfel ne-am pus pe harta de agresiune singuri și nesiliți de nimeni.

Desigur, această politică promovată la fel de entuziast de Traian Băsescu ca și de succesorii săi era menită să cîștige bunăvoința americană ca să ne apere NATO contra rușilor. Aceștia însă nu aveau niciun gînd să ne atace, fiind de peste patruzeci de ani retrași din România. Baza lor de rachete de unde pe timpul comunismului plănuiau să atace Europa este azi un monument istoric pe care l-am filmat, ruginind sub buruieni într-un sat moldovenesc, vizitat doar de cîini vagabonzi și echipa mea de filmare (vedeți aici), iar baza de submarine de lîngă Sevastopol a fost muzeu ucrainean cît Crimeea a aparținut Ucrainei (vedeți aici). Dacă azi Crimeea nu mai e a Ucrainei și alte submarine sau rachete sunt din nou proiectate spre Europa, e și din cauza rachetelor plantate de noi la Deveselu, să nu ne înșelăm și să nu îi înșelăm pe români, au jucat un rol major. Ceea ce era menit să ne apere de o amenințare prost percepută a creat o amenințare reală și din cauza mutării lui Trump, acest personaj din House of Cards (unde, probabil inspirat de o situație anterioară, președintele Underwood ordonă uciderea unui terorist cînd se pune problema suspendării lui…), și iată-ne în linia întîi. Noi, ultimii prieteni ai Iranului, de unde Ceaușescu se întorsese în ajunul Revoluției, suntem astfel, treizeci de ani după și doar prin alegerile liderilor noștri, vizați direct de amenințarea sa. Iranienii au anunțat că vor retalia ”asimetric”, vor lovi unde găsesc un front mai vulnerabil, nici într-un caz doar în americani sau pe fronturile apropiate din Orientul Mijlociu.

Găsesc că această politică externă a fost lipsită de viziune și păguboasă, iar continuarea ei e iresponsabilă, chiar de sunt singura care o spune. Politicienii noștri nu ar fi putut-o promova dacă nu erau atît de amatori și pe fond nepatriotici – iar publicul, votanții adică, atît de absenți încît să ajungă să poată avea mîine atentate în România fără să priceapă că voturile în alb date în mod ignorant la alegerile prezidențiale au dus direct aici.

Da, știu, mă abat iarăși de la linia populistă dragă azi tuturor canaliilor, că poporul are totdeauna dreptate. Mai ales cînd nu are idee despre ce e vorba, că nu îi spune nimeni. Nu, poporul nu are dreptate cînd pierde pacea construită cu trudă de alte generații din pură neglijență și indiferență.

Numiți-mi dvs. o altă țară în lume în care, la alegerile prezidențiale, candidatul cîștigător umple lumea cu afișele lui cu președintele american Donald Trump, aflat deja în proces de suspendare. Trebuie să mizezi pe faptul că ai în față votanți complet stupizi și imorali, pentru care dreptul forței e unicul argument care contează, ca să pui în vitrină o astfel de poză ca să te faci ales, în loc să o ascunzi în debara. Și asta cînd candidezi sub flamura statului de drept iar ambasadorii americani, în loc să se ascundă în clădire de rușine că au un președinte care atacă în justiție agenția de integritate (Office of Ethics) ca să își apere conflictele de interese, dau sfaturi de integritate la națiuni mai mici ca a noastră (evident, nu se aplică aceleași standarde…).

Credeți că Donald Trump l-a sunat pe prietenul lui din afișe, Klaus Iohannis, să îl informeze că pune România la risc prin decizia sa? Sau nu s-a ostenit, știind că, în slugărnicia lor, liderii românii se vor grăbi să îl aprobe, asta în timp ce germanii, englezii și francezii s-au delimitat?

Nici măcar nu a remarcat vreun oficial american viteza cu care am sărit în linia de foc. Mike Pompeo a lăudat țările entuziaste din Orientul Mijlociu (Arabia Saudită, mult mai „bună” ca Iranul deși taie capetele oamenilor în ambasade și sponsorizează nu știu cîte mișcări teroriste) și Israelul, în criză politică majoră, și a criticat pe „Brits, French and Germans”, adică aliații din NATO pentru lipsa lor de entuziasm. Măcar pe vremea precedentei gafe americane, al doilea război din Golf, Rumsfeld ne-a lăudat (nu că asta ar compensa eroarea istorică majoră în care i-am însoțit). Azi, cînd arătăm că nu am învățat nimic din acea aventură catastrofală, nici nu mai remarcă nimeni consecvența noastră în eroare. Suntem prezumați ca aliniați fără judecată proprie, cum și suntem. Nu e nevoie să ne zică nimeni „mulțumesc” sau să ne citeze pe ordinea de zi, oricum suntem singurii din NATO care finanțează apărarea la maxim cînd nu au elicoptere de stins incendii sau spitale aseptice. Loiali americanilor? Oare asta e loialitate, să nu tragi de mînecă un frate mai mare cînd face aceeași prostie și vă pune la risc pe amîndoi sau măcar să nu spui că de data asta măcar nu mai mergi și tu cu el?

Cine ar fi putut face altfel? Klaus Iohannis a făcut mare caz de poziția noastră cu europenii și nu cu Trump pe vremea crizei cu ambasada din Ierusalim, dar numai pentru că era o ocazie să se lupte cu Dragnea, probabil. Altfel, ar fi rămas consecvent cu poziția europeană și la criza de azi. Dar parcă are el vreo poziție în chestiuni externe, l-a auzit cineva vreodată spunînd după cinci ani de președinție trei fraze despre amenințările externe? Nu există în zona de politică externă niciun om cu viziune și personalitate rămas în sfera publică, ca atare Meleșcanu și Lazăr Comânescu, doi foști diplomați comuniști, au părut niște titani pe lîngă civilii oferiți pe post de miniștri sau consilieri de politică externă de către PNL, PDL sau PSD. Spune multe despre nulitatea partidelor noastre tăcerea lor asurzitoare în orice subiect major de politică externă, deși cînd e vreun post extern disponibil fac coadă la el și au acoperiți de la SIE cît încape. M-aș mira însă ca printre oamenii inteligenți de la SIE sau din MAE să nu fie unii la fel de conștienți, deci la fel de îngroziți ca și mine, numai că ei gîndesc numai în privat.

Unde nu e dezbatere și gîndire critică se pot face erori majore și țara să fie angajată pe un curs fără întoarcere, fără ca vreodată să o mai poată întoarce cineva. Lideri de-ai noștri, complet aliniați cu incompetenții americani din specia cea mai agresivă sau lideri complet incompetenți, ne-au adus azi la mare risc. Evident, sper, ca noi toți, că vom scăpa neatinși, dar speranța nu poate ține loc de viziune în interes național.

                                                                                                         Alina MUNGIU-PIPPIDI

Sursa: romaniacurata.ro

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*