Remember

Cum a fost transformat Ponta în Mickey Mouse de propaganda iohannistă

    Klaus Iohannis și-a format nucleul propriului aparat de propagandă, în timpul campaniei electorale din anul 2000, mizând pe jurnaliști coruptibili. […]

 

 

Klaus Iohannis și-a format nucleul propriului aparat de propagandă, în timpul campaniei electorale din anul 2000, mizând pe jurnaliști coruptibili. Unul dintre aceștia a fost Marius Constantin, adus la Sibiu din Brașov de către trustul „Monitorul” și plasat ca redactor-șef la publicația locală „Monitorul de Sibiu”. Pentru sprijinul acordat în campania electorală de ziarul condus de Marius Constantin, acesta a fost recompensat cu o sinecură, devenind purtătorul de cuvânt al proaspătului primar Klaus Werner Iohannis. Mai târziu, în anul 2007, s-a confirmat apetența fostului jurnalist pentru corupție și bani câștigați necinstit atunci când a introdus în sloganele capitalei culturale europene numele unui supermarket  german, proaspăt instalat în oraș, motiv pentru care a fost exclus din sfera puterii locale, după scandalul declanșat de sponsorii oficiali ai evenimentului.

Un alt propagandist de început a fost Octavian Hoandră, individul acela plat și plictisitor de la postul de televiziune Realitatea. Provenit de pe meleaguri sibiene, mai de la țară, instructor de pioneri, cenaclist și sifon la băieții cu ochi albaștri pe vremea lui Ceaușescu, în anul 2000 acesta era la Cluj în gașca de șantajiști de la „Ziua de Ardeal”. Inițial l-a șantajat pe Klaus Iohannis cu un articol împotriva acestuia gata tipărit, în plină campanie electorală (mai, 2000), dar ediția respectivă nu a mai fost difuzată la Sibiu după ce candidatul la primărie a plătit prompt taxa de protecție solicitată.

Ca să cumpere presa locală, primarul nou instalat, Klaus Iohannis, a transportat la Târgul Internațional de la Hanovra în vara anului 2000, pe banii bugetului local, un autocar ticsit cu ziariști din presa locală și zonală, inclusiv pe Hoandră de la Cluj și corespondenta acestuia de la Sibiu, Iulia Nagy, acum prezentatoare la România TV. Pe lângă ziariști, au mai fost invitați  –  și nu au declinat invitația!  – procurori și judecători locali. Mită în toată regula și pe față! Autocarul a fost oferit de firma „Atlassib” a baronului local Ilie Carabulea, devenit după aceea partener de afaceri pe bani publici al klausului și aflat acum mai mult prin arest, decât acasă, pentru acte de corupție.

Această escapadă pe bani publici în Germania a pus bazele aparatului de propagandă iohannistă de la Sibiu. Acești propagandiști au preluat porecla atribuită lui Iohannis într-un articol al nostru intitulat „Klaus, Klaus Mighty Mouse” din 31 mai 2013 și au transferat-o contracandidatului Victor Ponta în campania electorală din anul următor! Astfel, au vrut să evite ca însuși Klaus, al cărui nume rima cu „mouse”, să ajungă botezat cu caraghioasele porecle Mickey Mouse sau Mighty Mouse în perioada campaniei electorale.

Reproducem articolul din 31 mai 2013 fiindcă merită citit și mai departe de titlu! O să găsiți în text informații interesante, inclusiv unele privitoare la aparatul de propagandă iohannistă și relațiile lui Klaus Werner Iohannis cu Germania.

 

                                                     Klaus, Klaus Mighty Mouse

 

Mickey Mouse şi Mighty Mouse , două personaje din desenele animate care ne-au încântat copilăria. Este  o deosebire între cele două personaje de desene animate chiar dacă ambele reprezintă un şoricel năstruşnic. În timp ce Mickey Mouse este şoricelul jovial pus veşnic pe farse, Mighty Mouse este acelaşi Mickey Mouse, însă metamorfozat întrun un soi de superman al şoarecilor, un salvator în caz de urgenţă. Aşa şi cu Klaus Iohannis,  care din bufonul de campanie electorală din 2009 plimbat pe la toate televiziunile pe post de accesoriu necuvântător în sprijinul preşedintelui de o noapte – cel cu „Mihaela, dragostea mea” –  s-a transformat în salvatorul naţiunii prin cooptarea sa în PNL.  Deci, Klaus – mouse, mouse – Mighty Mouse şi Klaus Mighty Mouse!

justitiarul1-620x350

Să stabilim nişte parametri reali pentru imaginea trucată de o presă slugarnică. Iohannis nu-i neamţ, ci sas, n-a construit mai nimic, ci a renovat, şi n-a atras fonduri, ci a tocat bani publici. Sibiul era acolo, nu  l-a descoperit si nu l-a zidit ctitorul Iohannis . Pe aceleaşi coordonate reale, trebuie adăugat că primarul sibian a fost implicat, împreună cu soţia sa în trafic internaţional de copii şi individul a adunat şapte case, din care una (situată pe strada G-ral Magheru din Sibiu) a pierdut-o în instanţă, fiind obţinută prin fals în acte (Nota redacției: Repetăm, articolul este din 31 mai 2013 și Iohannis încă nu pierduse în instanță și imobilul de pe str. N. Bălcescu, nr. 29!). Nu-i aşa cum scrie presa că deţine  trei case şi trei apartamente, ci are cinci case (pe străzile:  Măgura – 2 case; N. Băl­­ces­cu; Someşului ; Bâlea)  şi un singur apartament (pe strada Pedagogilor)!  Pentru una dintre aceste case (cea de pe strada N. Bălcescu) se judecă la Curtea de Apel Braşov, aceasta fiind obţinută prin aceleaşi acte false cu care a fost furată şi cealaltă pierdută in instanţă. (http://portal.just.ro/64/SitePages/Dosar.aspx?id_dosar=6200000000028412&id_inst=64 )

Pe cine reprezintă Klaus Iohannis în România şi ale cui interese le apără? Este simplu de observat, dacă facem un bilanţ al decoraţiilor primite din partea altor sate.  Klaus Iohannis a fost decorat de toate ţările care au constituit puterile Axei în al Doilea Război Mondial! Astfel Klaus Werner Iohannis a fost distins cu Crucea Federală de Merit de către Republica Federală Germană (2006); Ordinul Naţional al Italiei – Steaua Solidarităţii Italiene, în grad de Comandor (2008), Ordinul de Merit al Marelui Ducat de Luxemburg, în grad de Ofiţer (2009) – în 1942, Luxemburgul a fost oficial anexat de Al treilea Reich; Ordinul de Merit „Marea Cruce de Argint”  al Statului Austriac (2009) –  Anschluss-ul: Germania a anunțat anexarea Austriei pe 12 martie 1938, transformând țara în provincia „Ostmark”;  Ordinul de ofiţer al Coroanei Belgiene (2009) –  în 1940, Belgia a fost ocupată de către trupele Germaniei naziste. Iar pentru ca Axa beligeranţilor din al Doilea Război Mondial să fie completă, în octombrie 2009, când Klaus Iohannis a fost propus de către Crin Antonescu în funcţia de premier al României, primarul Sibiului tocmai se afla într-o vizită oficială în Japonia. Simple coincidenţe? De Germania a mai fost decorat şi în septembrie 2010, când Klaus Iohannis, a primit la Berlin, placheta de onoare din partea Uniunii Asociaţiilor Etnicilor Germani Expatriaţi, cea mai înaltă distincţie pe care o acordă această asociaţie. Însă cea mai valoroasă decoraţie a primit-o de la Otto Schily, fostul mi­nistru de Interne al Germaniei, în ziua de 11.12.2007. Acesta l-a decorat pe primarul Sibiului, Klaus Werner Ioha­nnis şi pe suc­cesorul său la Ministerul de Interne, Wolfgang Schau­ble, din partea Societăţii Ger­mane! Decoraţia, cea mai înaltă distincţie din Germania și care se acordă doar cetățenilor germani, a fost înmânată pentru merite deosebite aduse Germaniei!!! Şi noi care credeam, ca nişte naivi, că Iohannis slujeşte România. Cum să slujească României, din moment ce primarul Sibiului nu a participat în nici un an la manifestările desfăşurate de ziua naţională în oraşul pe care-l conduce?

Nu-i patriot, dar este plin de sine însuşi. Klaus Iohannis este foarte arogant şi are acea atitudine de superioritate pe care o afişa „rasa ariană” pe vremea când Adolf Hitler agita sceptrul războiului deasupra Europei. Se pare că această superioritate afişată ostentativ nu este altceva decât o mască pentru a ascunde lipsa de competenţă şi carenţele în cultura generală. Vrea să pară opusul propriei sale persoane. Pe lângă îngâmfarea afişată, noul prim-vicepreşedinte PNL  vrea să pară şi un om corect. Corect ca în cazul retrocedărilor ilegale către diverşi escroci? La fel de corect ca şi atunci când a revendicat şi a obţinut pentru familia lui două imobile pe bază de documente false? Tot aşa de corect ca în cazul celor două lucrări, Aeroportul Internaţional şi reabilitarea Pieţei Gării, ambele obiective realizate cu constructori germani şi soldate cu eşecuri? Pista aeroportului a luat-o la vale, spre Germania, cu tot cu sistemul de balizaj, iar piatra cubică adusă din China în Piaţa Gării a ieşit din caldarâm după doi ani, exact cât a fost şi garanţia dată de „serioasa” firmă germană. Datorită „corectitudinii” primarului sas, avem la Sibiu pe cel mai bogat bugetar din România, Ilie Grădinar, poreclit Ilie Gigacalorie, fostul director de la „Energie Termică” SA firmă subordonată Primărie Sibiu, care a fost desfiinţată.  Acesta a fost un manager atât de bun încât a falimentat firma pe care o păstorea, dar a avut grijă să câştige prin firmele sale private, firme-căpuşă pentru societatea de stat pe care o conducea! Averea lui Ilie Grădinar, intrat în topul Forbes în anul 2011, era estimată la 7-8 milioane de euro, ocupând la nivel național locul 485. În Sibiu nu se oficiază cununii civile sâmbăta. De ce? Pentru că aşa a vrut primarul în anul 2010! Dar pentru cununia fiului lui Grădinar a oficiat chiar Klaus Iohannis într-o sâmbătă. (Nota actualizată a redacției: Fiul lui Ilie Gigacalorie, Mihai Grădinar, a fost numit de Klaus Iohannis ambasador în Danemarcahttp://www.hotnews.ro/stiri-esential-20921888-klaus-iohannis-propus-ambasador-bun-prieten-familie-fiul-lui-ilie-gradinar-fost-director-unei-companii-din-subordinea-primariei-sibiu-milionar-euro.htm) Mai mult, primarul a găsit şi scuze pentru îmbogăţirea nejustificată a subalternului bugetar (http://www.turnulsfatului.ro/11146/gradinar–miliardar-in-viziunea-lui-johannis:-aberatii.html )

Crin Antonescu l-a luat pe lângă el ca să elimine eventuala concurenţă pentru funcţia de preşedinte al României, dar şi „ca să dreagă busuiocul” în relaţiile cu Angela Merkel, pe care o făcea în toate felurile anul trecut fiindcă aceasta îi ţinea parte lui Băsescu, când cu suspendarea eşuată.  (http://www.justitiarul.ro/crin-antonescu-si-klaus-iohannis-doi-dictatori-avizi-de-putere/ )

Cu acelaşi discurs tern şi nesigur, cu răspunsuri „de fugă” la doua capete şi fără concluzii categorice, domnul Klaus Iohannis nu are şanse sa se vadă premier şi cu atât mai puţin preşedinte al ţării. Prin presa scrisa mai arată cum arată interviurile cu Iohannis, dar în emisiunile televizate în direct este un dezastru remarcat de toata lumea cu capul pe umeri. Idei puţine şi exprimate foarte greoi, bolovănos de-a dreptul. Dacă gargara sa submediocra a prins la sibieni, unde a contat foarte mult si faptul că-i sas, nu se va întâmpla la fel si cu restul romanilor. Iată ce spunea un comentator pe un site naţional: „Iohannis ăsta este un Bulă de altă naţionalitate al politicii româneşti şi funcţionează cu noul motoraş liberal, care-i asigură autonomie 45 de minute, după care trebuie tras din nou cu cheia. L-am urmărit din curiozitate la mai multe emisiuni televizate, crezând că e ceva de capul lui, din moment ce-l curtează Antonescu de patru ani. Individul este total şters, repetă aceleaşi platitudini care se vede că-s învăţate pe de rost. Are nişte şabloane pe care le spune ca un patefon stricat şi dacă moderatorul face greşeala să-i pună o întrebare, Iohannis se pierde, îşi roteşte ochii în cap cu disperare şi dă nişte răspunsuri monosilabice, lipsite de substanţă, ezitante şi întotdeauna netranşante. Conştient de faptul că este incult şi stăpâneşte un vocabular redus, neamţul balcanizat Klaus Iohannis vorbește rar, ca să dea impresia că este un om cumpătat, înţelept, dar de fapt el nu este capabil să lege două fraze între ele.  Însă unii, mai nătăfleţi, îl văd foarte diplomat… Aşa este, Klaus Iohannis gândeşte de două ori înainte să nu spună nimic.”

Klaus Iohannis şi-a creat, după modelul german, o maşină de propagandă foarte bine pusă la punct,  de se învârte în mormânt de invidie până şi Joseph Goebbels, ministrul Propagandei Publice naziste. S-au găsit propagandişti din aceştia să-l compare pe şeful lor cu Arnold Schwarzenegger  care, din culturist austriac şi actor la Hollywood, a ajuns ditamai guvernatorul Californiei. Propagandiştii nu ştiu, probabil, că Schwarzenegger a cam plecat din postul de guvernator cu un deficit de 20 de miliarde al statului California şi potrivit Fiscului american, el ar avea impozite neplătite de aproape 80.000 de dolari.  Başca plodul din flori făcut cu servitoarea. Aşa-i cu nemţii ăştia corecţi!

joha-superman-1

Aceiaşi propagandişti aruncă pe forumurile internetului ideea că prin Iohannis o să ne apropiem de Germania. Ce să ne mai apropiem, că a intrat Germania în noi cu bocanci ca să ne „uşureze” de resursele naturale, să ne lichideze uzinele ca să elimine concurenţa la nivel european şi să ne folosească pe post de piaţă de desfacere şi furnizori  de forţă de muncă ieftină! Germania nu ne-a dorit niciodată binele. Nemţii sunt ranchiunoşi si nu ne iartă că i-am înfruntat în doua războaie mondiale, mai ales ca ei susțin că i-am trădat în al doilea, uitând că ei ne-au trădat primii în 1940, când au dat nordul Transilvaniei către Ungaria prin Dictatul de la Viena. Prin pactul Kohl – Gorbaciov din 1989, când şi-au trasat zonele de influenţă în Europa, după iminenta cădere a Cortinei de Fier, Germania a solicitat ca Transilvania sa revină Ungariei după ce va dispărea Ceauşescu. Germania a dezmembrat Iugoslavia şi Cehoslovacia. Aceeaşi soartă o pregăteşte, în continuare, şi României. După dispariţia comunismului în Europa doar Germania s-a unificat, în rest ţările au fost dezmembrate şi încă se vor mai dezmembra, Tante Merkel veghează. Divide et impera! Un exemplu de înţelegere defavorabilă intereselor României este acordul de la Meseberg dintre Rusia şi Germania, semnat în 2010 de Angela Merkel şi Dimitri Medvedev, care presupune o Republică Moldova federalizată şi un statut special pentru Transnistria, fără a menţiona retragerea trupelor ruse din regiunehttp://civitaspolitics.org/2011/12/03/memorandul-meseberg-ostpolitik-sau-rapallo/

Ziua News a prezentat, o analiză mai amplă referitoare la pericolul înființării Statelor Unite ale Europei  –  o formă mascată de regionalizare a statelor UE, construcție extremistă care anihilează din start suveranitatea. De asemenea, s-a precizat că acest concept de „superstat” european a fost lansat încă din 1943 de miniștrii naziști Joachim von Ribbentrop și Cecil von Renthe-Fink, care au propus crearea unei confederații europene care ar fi trebuit să aibă o singură monedă și să se bazeze pe principiul regional. Regionalizarea României, așa cum este gândită în laboratoarele de la Bruxelles, cu sprijinul Berlinului și la insistențele Budapestei, ar avea ca țintă finală fărâmițarea statului național unitar român, conform intereselor Germaniei, respectiv ale „Austro-Ungariei”, dar astfel încât interesele spațiului rus să nu fie lezate. ( http://m.ziuanews.ro/dezvaluiri-investigatii/axa-berlin-roma-si-pactul-merkel-putin-reconfigureaza-batranul-continent-cartelul-europa-86740 )

Al patrulea Reich s-a instalat şi doreşte să conducă Europa. Au câştigat continentul pe coordonate economice, prin şantaje financiare şi decizii la nivel de UE, unde au majoritatea cu ajutorul țărilor satelit (Austria, Luxemburg, Olanda, Belgia), dar lupta este la fel de nemiloasă ca şi în războiul autentic. Prima tară care a sesizat dorinţa de supremaţie germană, şi din această cauza a refuzat moneda euro, a fost Anglia. Pentru a-si atinge scopurile dominante, Germania a reactivat si Coloana a V-a, compusă din etnicii germani din alte ţări, doar că între timp parte din aceştia s-au mutat in Germania, aşa ca saşii şi şvabii din România. Aceştia postează din Germania mesaje propagandistice şi de manipulare politică sau culturală pe site-urile ţărilor de provenienţă, fiind cunoscători ai limbilor respective. Bineînţeles că parte din aceste mesaje sunt pentru susţinerea şi propăşirea lui Klaus, Klaus Mighty Mouse.

                                                                                                                          JUSTIŢIARUL

 

1 Comment

  1. Azog

    suprematie germana? fix pe drqu! Nu ar fi deloc rau, dar este departe de realitate!
    Probabil nu intelegeti ca Germania nu este un stat suveran, este condus de Israel si Sua, dragilor! bagati un search…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.