Semnal

CURENTUL INTERNATIONAL – JUBILEUL A 10 ANI DE APARITIE

<p>Revista CURENTUL INTERNAŢIONAL apare la Detroit, S.U.A., şi se difuzează pe tot teritoriul Statelor Unite şi Canada. D-l director Ştefan Străjeri a dorit să aniverseze, între 1-4 oct. a.c., un deceniu de apariţie neîntreruptă, în comuna natală, Pojorâta, din dulcea Bucovină - ocazie cu care a prezentat şi mesajul d-nei Gabriela Mihalache, fondatoarea revistei.

Sub „straja” d-lui Bogdan Codreanu – dinamicul primar al comunei, falnic şi înalt ca un brad din Codrii Bucovinei -, festivitatea a fost organizată deosebit de bine şi de înălţător: invitaţii, plecaţi de la Primărie, au fost escortaţi de străjerii călăreţi ai comunei, iar după ce au trecut de poarta Căminului cultural, vechi de aproape un secol, au fost întâmpinaţi cu tradiţionala pâine şi sare.
Reuniunea a prilejuit întâlnirea emoţionantă, personală şi nu doar pe Internet, a principalilor colaboratori ai revistei din ţară şi din provinciile ei limitrofe, precum d-na Nina Negru, acad. Nicolae Dabija, Vasile Şoimaru (toţi din Chişinău) şi Vasile Tărâţanu (Cernăuţi). Publicaţiile JUSTIŢIARUL au fost reprezentate de d-nii Marius-Albin Marinescu şi Vasile I. Zărnescu. S-a făcut o lansare de carte de poezie, printre autori fiind Rodica Elena Lupu, Elena Munteanu, Valerian Bedrule, Florin Maftei şi Horaţiu Stamatin.
S-a organizat un deosebit de frumos spectacol de cântec şi joc românesc, la care au participat celebra Veta Biriş, marele naist basarabean Vasile Iovu, viitorul mare folk-ist Mihai Rusu şi Ansamblurile Ciprian Porumbescu (Suceava), Străjerii Bucovinei şi Plaiurile Pojorâtei. O surpriză a fost prezenţa neaşteptată a d-nei Lia Lungu, legenda vie a românilor din America de Nord. Aniversarea a fost filmată de cameramanul George Oscar Păduraru, iar interviurile luate de d-na Stela Nacu, de la TVR Internaţional.
Semnificaţia acestui jubileu a fost relevată sintetic, dar profund şi dătător de speranţe, de d-l academician Nicolae Dabija: „Prin colaboratorii săi din toate provinciile României, Curentul Internaţional a refăcut România Mare sub aspect spiritual, iar prin faptul că este citit pe Internet în întreaga lume, a devenit simbolul curentului în continuă creştere al solidarizării lor”.

MASCARADA MAGISTRATURII MACULATE




Greva mascată a magistraţilor a fost validată, aprobată – şi, pe cale de consecinţă, deducem că a fost chiar iniţiată – de însuşi Consiliul Superior al Magistraturii, care este forul conducător al Magistraturii. De aceea, suntem îndreptăţiţi să vorbim nu doar de magistraţi – fie ei mulţi sau puţini care „protestează” -, ci de instituţia ca atare, Magistratura cu M mare, care a comis o grevă autentică, sub paravanul pervers al cuvîntului mai inocent, „protest”!

„Protestul” magistraţilor a stîrnit vehemente reacţii pro şi contra.

Cele pro sunt vădit neîntemeiate. De ce? Pentru că sunt puţine şi pentru că aparţin, îndeobşte, celor care fac parte din clanul magistraţilor. Dar, în primul rînd, pentru că însăşi manifestarea acestei acţiuni a fost îmbălsămată sub titlul benign de „protest”, ceea ce dezvăluie întregul tertip avocăţesc specific acestei categorii profesionale. Magistraţii nu au voie să facă grevă, aşa că s-au ascuns, inutil, sub pulpana cuvîntului „protest”, care cuvînt nu are nici măcar funcţia frunzei de viţă de pe statui: nu acoperă fariseismul, ipocrizia deşănţată a magistraţilor. O dovadă suplimentară a acestei mascarade de „protest” este şi faptul că deşi, în 28 septembrie, fusese declarat încheiat, pînă azi, 2 octombrie, existau judecătorii – cum este, de exemplu, Judecătoria Sectorului 3 Bucureşti – care încă nu îşi reluaseră activitatea!

Pentru că nu mai aveau voci autorizate şi cu prestigiu care să-i apere, magistraţii au apelat la timbrul nou şi lacrimogen al proaspetei preşedinte – ca numire în funcţie, nu altfel! – a Asociaţiei Magistraţilor din România (A.M.R.), d-na Mona Pivniceru.

Lamentatio pro domo

Şi cine comite „protestul”? Magistratura, cotată în toate sondajele de opinie ca cea mai coruptă instituţie a Românei. Elocvent este şi avertismentul dat recent de Olanda, prin acuza adusă Justiţiei din România. Doamna judecătoare Mona Pivniceru, care a înlocuit-o pe Viorica Costiniu la conducerea A.M.R., ar face bine să-şi amintească de alţi componenţi ai Consiliul Superior al Magistraturii, care nu aveau ce căuta acolo: procurorii Alexandru Ţuculeanu şi Ilie Picioruş şi judecătoarea Maria Huza, preşedinta Tribunalului Bucureşti; adică mastodonţi ai corupţiei – aşa cum am demonstrat în studiul de caz Armaghedonul magistraţilor! Şi doamna Pivniceru se vaită, ipocrit, că sunt discreditaţi şi discriminaţi, că preşedintele ţării, unii din mass media şi o parte a opiniei publice atentează la prestigiul şi imaginea magistraţilor. Numai că actuala şefă a A.M.R. i-a preluat nu doar şefia deţinută de Viorica Costiniu, ci şi fariseismul acesteia, căci iată ce declara ea: „Pe cînd conducea oficial A.M.R., Viorica Costiniu a înaintat C.S.M. două propuneri de modificare a Legii privind statutul magistratului. Una se referea la eliminarea prevederii potrivit căreia constituie abatere disciplinara exercitarea funcţiei cu rea-credinţă sau gravă neglijenţă, cealaltă la înlăturarea răspunderii patrimoniale a magistraţilor în cazul săvîrşirii de erori judiciare sau pentru sentinţe invalidate de C.E.D.O.” (vezi Cristian Mihai Chiş, Prostituate in roba). Aşadar, Viorica Costiniu se văicărea şi ea de denigrarea şi discriminarea la care sunt supuşi magistraţii – pronunţînd la Realitatea TV faimoasa frază „Magistraţii sunt obligaţi să se prostitueze juridic” -, dar avea grijă să se preocupe de scutirea magistraţilor de răspunderea materială la care îi obliga legea, pentru sentinţele date greşit!

Doar magistraţii, ţiganii şi maghiarii se mai vaită în ţara asta de discriminare şi denigrare: magistraţii au devenit, în cvasitotalitatea lor, corupţi; ţiganii ne-au compromis grav pe plan internaţional prin aproprierea şi impunerea abuzivă a făcăturii „rom/rrom”; maghiarii vor secesiune teritorială ca să facă stat în stat, ca în enclava Nagorno-Karabah. Şi, atunci, să nu-i discriminezi, adică să nu stai cu ochii pe ei, ca să vezi ce potlogării fac?! Dar, curios, ex-judecătoarea Maria Huza şi ex-premierul Theodor Stolojan – prietenul ei politic, cotat ca fiind şi „cel mai deştept băiat” -, pătrunşi de adierea modernă a multiculturalităţii, i-au botezat copiii ţiganului penalist Bercea Mondialu’, care, constant, a scăpat de puşcărie prin grija deosebită a magistraţilor şi politicienilor corupţi (cf. * „Maria Huza a văzut puţa lui Judecatoru’ şi ploconu’ lu’ tat-su”, în Academia Caţavencu, 14 dec. 2005)! Cînd îi veţi băga la puşcărie măcar pe actuala avocată Maria Huza şi pe finul ei, Bercea Mondialu’, atunci să cereţi salarii mari şi respect din partea opiniei publice, d-nă preşedintă Mona Pivniceru! Şi, apropo de salarii şi de răspunderea materială a magistraţilor: i s-a reţinut vreunui magistrat din salariul său partea ce-i revenea ca obligaţie din sumele cu care a fost amendat statul român de C.E.D.O. pentru sentinţele date greşit de magistraţi?! Daţi-ne măcar un singur caz!

Totodată, greva Magistraturii a avut consecinţe nebănuite, pe care Mona Pivniceru, în pofida celor două doctorate ale sale, le-a escamotat. „Interesele comerciale sunt grav afectate de protestul magistraţilor”, spunea, la Realitatea FM, Gheorghe Piperea, avocat specializat în insolvenţă. El preciza că „nu se pot estima cu exactitate pierderile, însă doar la procesele de insolvenţă – care în acest moment sunt complet blocate – la nivelul întregii ţări pierderile sunt de aproximativ 10 miliarde de euro, iar la nivelul Bucureştiului de 1,5 miliarde de euro. Dacă protestul mai durează două săptămâni economia poate intra în faliment”, mai spunea avocatul. Dar, fireşte, acest „protest nevinovat” şi neautorizat – mai exact, ilegal – a mai provocat şi alte prejudicii: unele comensurabile în bani, altele nu. Cînd unii lideri sindicali organizaseră proteste spontane, neautorizate, autorităţile – printre care magistraţii! – au sărit pe ei, să li se impute pagubele. De ce să nu li se impute şi magistraţilor măcar pierderile băneşti provocate de greva lor?!  Dar nu, lor nu li se reţine din leafă niciodată, nimic, fiindcă ei sunt o elită aparte: dacă sunt inamovibili şi infailibili (zic ei!), atunci sunt şi intangibili! Iar dacă România intră în faliment inclusiv din cauza lor, nu-i nimic, luăm bani cu împrumut de la F.M.I., iar generaţiile următoare îi vor restitui!

Lipsa de rol activ a Magistraturii

Mai mult. Ex-judecătoarea Maria Huza, ex-preşedinta Tribunalului Bucureşti, a avut impertinenţa să dea Ministerul Justiţiei în judecată ca să îi plătească din urmă – din 2000 încoace – sporul de salariu pentru corupţie, deşi ea reprezintă simbolul patologiei politico-juridice. Ea a fost iertată pentru corupţia ei personală de către Consiliul Superior al Magistraturii, prezidat de Dan Lupaşcu, acelaşi Lupaşcu care, deşi Huza fusese învinuită oficial, el a favorizat-o pe Huza pentru a nu fi dată afară – motiv pentru care, culmea, a fost acuzat chiar de către A.M.R.! – şi care, acum, la recenta şedinţă de pomină a C.S.M., îl apostrofa pe preşedintele Traian Băsescu că „nu ştie să conducă şedinţa”!

Iar lacrimogena Mona Pivniceru vrea prestigiu şi să i se „repereze onoarea” de magistrat denigrat de presă şi de preşedintele României. Prestigiul se dobândeşte prin competenţă profesională şi rectitudine morală – ceea ce la magistraţi nu se găseşte nici măcar cît negru sub unghie. Şi dacă cinste nu e, nici prestigiu nu e!

Abordând problema luptei anticorupţie, la bilanţul D.N.A. din 6 februarie 2007, preşedintele Traian Băsescu «a amintit de contractele de energie, care nu s-au desecretizat, şi de constatarea sa că nici un corp de control nu le-a luat vreodată la verificat, întrucît „oameni din actuala Putere refuză să vadă aceste lucruri”. După ce a trasat, sugestiv, indicaţiile de acţiune pe care le-a considerat potrivite, Băsescu a încheiat prin a cere anchetatorilor DNA „să nu obosiţi în lupta anticorupţie”, şi a conchis că „actuala Putere se află în situaţia de a rata şansa de a da românilor un stat modern” în privinţa luptei anti-corupţie» (cf. Răzvan Savaliuc, „Şo pe energie!”, în Ziua, nr. 3849, 7 februarie 2007). Asta, apropo de „băieţii deştepţi” – cum sunt alintaţi astfel de presă, deşi, de fapt, trebuie să li se zică «infractorii cu „gulere albe”», deoarece fac escrocherii cu energia electrică ieftină, produsă de hidrocentrale, pe care o cumpără ieftin de la stat şi o revînd scump… tot statului!

Ce au făcut magistraţii – recte procurorii, căci şi ei sunt magistraţi – pentru a dezvălui corupţia, la indicaţia imperioasă şi mobilizatoare a şefului statului?! Nimic pozitiv. Dimpotrivă, ei au intrat şi mai mult în simbioză cu alţi „băieţi deştepţi”, numiţi, totuşi, „rechinii imobiliari”, demascaţi, spre cinstea presei, într-o mulţime de articole – spre ocara magistraţilor, care au dovedit o totală „lipsă de rol activ”. Căutaţi, pe motorul Google expresia „rechinii imobiliari” şi veţi găsi nenumărate materiale de lectură, dar şi de revoltă. Toate cazurile – tranşate în instanţele de judecată! – numite, generic, „cumpărarea de drepturi litigioase” nu sunt decât escrocherii patente, ca şi revînzarea energiei electrice. S-au sesizat, din oficiu, Parchetele, la vreunul din cazurile acestea? Niciodată. A dat vreun judecător o sentinţă în defavoarea unui „rechin imobiliar?” În nici un caz. De ce? Fiindcă nu i-ar mai fi ieşit banii murdari care „i se cuveneau” din acea escrocherie, la care şi-a adus contribuţia, din plin, cvintetul rapace şi reprehensibil format din: 1) „rechinii” în speţă, 2) funcţionari ai primăriilor şi cei de la cadastru, 3) avocaţi, 4) procurori, 5) judecători.

Corupţii şi-au tras salarii mari anti-corupţie

În pledoaria-i plîngăcioasă, preşedinta A.M.R. perora oţios despre independenţa justiţiei şi despre separaţia puterilor în stat. De la Montesquieau încoace numai despre asta se vorbeşte. Dar, în ciuda celor două doctorate ale sale, d-na judecător a uitat să mai precizeze că respectivele principii invocate – independenţa şi separaţia – sunt concepute şi gîndite exclusiv pentru a se asigura echilibrul Puterilor în stat şi controlul lor reciproc, pentru ca nici una dintre ele să nu devină preponderentă Or, din praxis-ul juridic postdecembrist, Magistratura a dovedit că a vrut şi a reuşit să devină stat în stat. Apoi, din păcate, în loc să se analizeze competenţa şi probitatea fiecărui individ în parte, magistraţilor li s-a acordat, de-a valma, la grămadă, inamovibilitatea şi, ca urmare, şi-au luat-o-n cap! Pe de o parte, magistraţii au revendicat creşterea permanentă a salariilor pentru a nu fi corupţi – ceea ce revine la a spune că au recunoscut, implicit, că sunt pe deplin coruptibili! -, iar, pe de altă parte, după ce au obţinut, anual, creşteri salariale exorbitante, şi-au mărit şi mai mult salariile pe cale judecătorească inventînd tot felul de sporuri – dintre care sporul pentru corupţie este cel mai hilar şi mai autoacuzator, deoarece corupţia a cuprins, totuşi, ca o metastază, întreaga societate tocmai din cauza lor. În consecinţă, Puterea Justiţiei a devenit incontrolabilă de către celelalte două Puteri – Legislativul şi Executivul – tocmai pentru ca Justiţia a devenit Ju$tiţi€! Adică Injustiţie. Adică Legea a fost înlocuită de Fărădelege, Dreptatea de Nedreptate, Binele de Rău. Or, Sine Iustitia, nulla libertas – „Fără dreptate, nu există libertate„! Ca atare, nu ne trebuie o asemenea independenţă a Justiţiei, manevrată de magistraţi corupţi.

Mai este Presa a patra Putere în Stat?!

Un conte francez a afirmat, acum vreo două secole, că „presa este a patra putere în stat”, iar această observaţie a făcut carieră. Acum, se repetă, insistent, acest panseu. În principiu, aşa şi este, într-un stat de drept. Numai că România nu este un stat de drept, ci este un stat de drept-curmeziş! Adică inversat. Şi asta tocmai din cauza magistraţilor, care au inversat valorile: în locul Legii, ei aplică Fărădelegea. În toate mass media se află o veritabilă arhivă publică referitoare la cazurile de corupţie. Dar în nici un caz dintre cele semnalate de presă magistraţii – adică judecătorii şi procurorii – nu s-au sesizat, nu au declanşat şi nu au finalizat soluţionarea corectă a situaţiei, fiindcă nici un semnal dat de presă nu a fost luat în consideraţie. Pe cale de consecinţă, presa a fost compromisă aproape în totalitate: scrie, vorbeşte, dar degeaba. E-adevărat, există o excepţie notabilă: ziarul Cotidianul a făcut plîngere penală contra preşedintei Tribunalului Bucureşti, Maria Huza, ca urmare a actelor de corupţie comise de aceasta, cu consecinţa cunoscută, reamintită mai sus. Dar Cotidianul nu a reuşit decît să o dea afară din Magistratură, nu şi să o bage la închisoare, cum era cazul. În privinţa celorlalte semnalări făcute de presă, nu s-a luat nici o măsură de către autorităţile abilitate ale statului! Şi A.M.R.-ista şefă, d-na Pivniceru – care are curajul să pretindă, nici mai mult, nici mai puţin, că „Legea unică de salarizare este o lovitură de stat deghizată juridic” -, se lamentează şi de faptul că presa, în genere, denigrează Magistratura.

NU! Presa nu denigrează Magistratura, ci o descrie în toată murdăria ei. De fapt, nu în toată, deoarece încă nu prea ştie cît de maculată este Magistratura. De aceea, trebuie să afle cît mai multe din secretele tenebroase care maschează corupţia din Magistratură tocmai pentru a-şi recîştiga poziţia de a patra putere în stat.

În  privinţa aşa-zisei denigrări a magistraţilor, trebuie să revin asupra problemei. Există, totuşi, afirmaţii făcute de către unii ziarişti, care par a fi denigratoare la adresa magistraţilor, dar ele nu sunt calomniatoare, ci realiste, poate doar exprimate într-un limbaj mai dur. Pe de altă parte, unii publicişti mai fac greşeala să scrie sau să spună că mulţii magistraţi, pe lîngă faptul că sunt corupţi, sunt şi „tîmpiţi, imbecili” etc. M-am mai referit la această greşeală a lor, ultima oară în articolul «Becali la „beci”», subintitulat „Scrisoare întredeschisă domnului Nicola Popa, preşedintele Î.C.J.C.”, la care, fireşte, acesta nu mi-a răspuns. Dar e cazul să revin.

Magistraţii au doar circumstanţe agravante

Într-adevăr, greşesc profund cei care afirmă despre un magistrat (judecător, judecătoare, procuror) că este „tâmpit/ă”. Dar ei greşesc nu în sens absolut, adică nu pentru că respectivul magistrat nu ar fi, realmente, tâmpit – de la natura lui maternă -, incult – de la facultatea de drept postdecembristă -, ci pentru că, atribuindu-i calificativele de „tîmpit” şi/sau de „incompetent”, îi acordă, ipso facto, circumstanţe atenuante. În sensul afirmaţiei lui Iisus Hristos: „Iartă-i, Doamne, că nu ştiu ce fac!” Nu este, însă, cazul aici: adică magistraţii nu trebuie iertaţi sub nici un motiv, căci ei ştiu ce fac! Chiar dacă, în genere, noi am fost învăţaţi să gândim în termeni precişi, riguroşi conceptual, totuşi, am învăţat la matematică şi puţină dialectică a gândirii: am învăţat şi despre raţionamentele „plauzibile”, iar la logică am învăţat despre pseudo-silogisme, numite şi sofisme. Juriştii, în plus, au ca disciplină de învăţământ şi retorica – pentru a-i învăţa arta vorbirii convingătoare, cu argumente corecte, dar şi plauzibile, arta convingerii ascultătorului că el, juristul – avocatul, judecătorul, procurorul -, are totdeauna dreptate. Iar când nu are dreptate, recurge la sofisme, pentru a-l păcăli pe fraier.

Aşadar, chiar dacă ar fi realmente tîmpiţi şi inculţi, postul de magistrat inamovibil îi califică, automat, ca super-competenţi, super-oneşti, iar dacă greşesc, atunci nu mai au nici o circumstanţă atenuantă, atunci ei trebuie pedepsiţi exemplar, acum, cu maximum de pedeapsă, iar la proxima revizuire a Constituţiei trebuie să se introducă – special pentru magistraţi – pedeapsa cu moartea sau închisoarea pe viaţă fără posibilitatea de a fi eliberaţi pentru „bună purtare”. Aceasta, în cazul cînd nu vor putea fi admise celelalte amendamente la Constituţie, pe care le propusesem în articolele anterioare, îndeosebi prezumţia de vinovăţie a magistraţilor şi scoaterea procurorilor din categoria magistraţilor.

Oricum, actuala Putere şi-a „ratat şansa de a da românilor un stat modern” – cum anticipase d-l preşedinte Traian Băsescu, iar asta, în primul rînd şi aproape exclusiv, din cauza magistraţilor, nu a presei. Dar, pe lîngă expresia măgulitoare de a fi „a patra putere în Stat”, presa a fost caracterizată şi printr-o sintagmă mai puţin academică: presa este „cîinele de pază al democraţiei”. Dar, după modul cum este ignorată, în primul rînd, de către Magistratură, dar şi de către celelalte două Puteri, Legislativul şi Executivul, „presa tinde să se transforme dintr-un cîine de pază într-un căţel de companie” – cum remarcase, ironic, d-l prof. dr. Mihai Miron, preşedintele Uniunii Ziariştilor Profesionişti din România.

Comunicare prezentată la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei CURENTUL INTERNAŢIONAL

2 octombrie 2009, Pojorâta

Bucovina, România

 

Colonel (r.) Vasile ZĂRNESCU

„LIMBA NOASTRĂ-I O COMOARĂ!“




O naţiune este  definită, în principal, prin pământul pe care îl stăpâneşte şi prin limbă, vectorul esenţial prin care se constituie Cultura sa. Pământul natal, pe care s-a născut un popor, pe care îl locuieşte şi pe care îl cultivă ca să se hrănească şi să prospere, face parte din categoria bunurilor imobile, fixe, pe care nu le poate schimba şi pe care nu le poate lua cu el în căruţă, dacă migrează. Popoarele migratoare s-au pierdut în Istorie în timpul respectivelor migraţii, graiurile lor dispărând odată cu ele.

Noi, românii, nu am venit din alte zări: am fost aici dintotdeauna. Din vremi imemoriale. De aceea, avem şi o limbă străveche, arhimilenară şi, ca atare, bine constituită şi frumoasă. Limba, însă, este un bun mobil, spiritual, „la purtător”: fiecare membru al unui popor o ia cu sine dacă alege să-şi părăsească Patria şi să se stabilească – temporar sau definitiv – în altă ţară. Dar, oriunde se manifestă, limba română face parte din Patrimoniul Naţional al Românilor şi, în consecinţă, ea trebuie cultivată şi apărată de ingerinţe străine, întrucît „Limba noastră-i o comoară!”, cum frumos şi profund spune poetul Alexei Mateevici. Este firesc, aşadar, să considerăm că toţi românii au obligaţia morală şi spirituală să se preocupe de protejarea limbii române, pentru a o feri de pervertirea ei, deoarece, cum vedem, se diversifică formele de agresiune contra limbii române.

În ceea ce mă priveşte, m-am asociat şi eu celor care militează pentru acest lucru şi am redactat câteva materiale de presă prin care am semnalat folosirea – pe cât de răspândită, pe atât de greşită – a noţiunilor „xenofobie”, „procent”, „poliţie criminală” etc. Articolele referitoare la primele două noţiuni au fost publicate şi în Curentul Internaţional, al cărui deceniu de apariţie se aniversează acum.

Din păcate, poluarea limbii române se realizează chiar prin dicţionare – cum am relevat în acele materiale -, dar, în ultima vreme, şi prin traduceri, în spirit cosmopolit-mimetic şi în genul Coanei Chiriţa, care din „furculiţă” făcea „furculision”. E cazul, de exemplu, al preluării prin traduceri „fonetice” şi mimetic-grafice – ridicole şi greşite – şi nu semantice a recentelor achiziţii de vocabular: din englezescul location au făcut, de-a dreptul, „locaţie”, în loc de „poziţie, aşezare” şi, în contextul respectiv, „loc” – deşi „locaţie” înseamnă altceva în limba română; cuvîntul classified îl preiau, ad litteram, „clasificat”, în loc să-l traducă, în mod corect, prin „secret”, deoarece în limba română „clasificat” are doar sensul nevinovat de „clasificat”; anglo-americanul responsible a devenit, tot ca „furculision”, „responsabil”, dar e folosit în propoziţii în care i se atribuie exclusiv sensul de „vinovat”: „Al Qaeda este considerată responsabilă de atentatele contra Turnurilor Gemene”… etc. La fel, e la modă să zici „determinare” în loc de „hotărâre”, „voinţă”. Au ajuns nu numai politicienii, ci şi sportivii să se exprime astfel: „Avem determinare să câştigăm la scor!” Unde ţin ei „determinarea” asta? În buzunare, în jambiere, în mingea pe care o aleargă?! Nu este mai simplu, mai frumos şi mai exact să se spună „Suntem hotărâţi să câştigăm!”?; sau: „Suntem motivaţi să învingem!”?; sau: „Am decis să luptăm pentru victorie!”? Similar, este de bon-ton să zici: „Ei au expertiză în această problemă” în loc de „Ei au experienţă„, „competenţă” etc.

De asemenea, deşi este un pleonasm, este la mare modă folosirea neologismului „reiterat”, preluat din limba franceză – evident, de către semidocţi, care vor şi ei să vorbească „pă radicale”! În aceeaşi situaţie se află şi la fel de impropriu este folosit cuvântul „impact” (de la impactus), care înseamnă „izbit, lovit, tamponat”. Singurii care-l utilizează cu sensul corect sunt – surprinzător – foştii mili-ţieni de la Serviciul Circulaţie al Poliţiei: „La impactul cu autobuzul, autoturismul s-a zdrobit…”; sau: „La locul de impact s-au găsit urme…” etc. În rest, toţi ceilalţi îl folosesc cu sensul greşit, de „efect, consecinţă”, şi spun cu preţiozitate: „…impactul asupra…”

Deoarece „Limba noastră-i limbă sfîntă, Limba vechilor Cazanii” şi întrucît voi pleda mereu pentru păstrarea purităţii limbii române, voi continua să redactez materiale în care să dezvolt analiza referitoare la termenii şi expresiile enumerate, precum şi la altele, ca să relev erorile comise de unii publicişti sau analişti – precum cunoscutul ziarist Ion Cristoiu, la care a devenit un parazit verbal formularea „Ce-s cu astea…” (sic), formulare pentru care, deşi este evident greşită, nu s-a găsit nimeni să-l corecteze! Astfel, sper să pot întări colaborarea mea cu această revistă, citită atât de românii din ţară, cât şi din afara ei – în special de românii din S.U.A. şi Canada, unde apare de un deceniu. Încă o observaţie de stil şi de logică impusă de recenta exprimare improprie a premierului Emil Boc: „Am decis să-l remaniez pe ministrul Nica…” (sic). Vai, domnule Boc! Se remaiază ciorapul; se remaniază guvernul; dar un ministru nu poate fi „remaniat”: el poate fi doar demis.

 

Vă rog să-mi îngăduiţi să profit de această ocazie festivă ca să-mi exprim, încă o dată, deplina gratitudine faţă de domnul Ştefan Străjeri, directorul şi animatorul neobosit al Curentului Internaţional, care mi-a făcut onoarea să mă asocieze prestigioşilor colaboratori ai revistei.

Alexandra ZĂRNESCU

Cuvântare prezentată la aniversarea a 10 ani de apariţie a revistei
CURENTUL  INTERNAŢIONAL

2 octombrie 2009, Pojorâta

Bucovina, România

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*