Puncte de vedere

Dacă vrei să înțelegi politica, este o nebunie

                                        […]

 

                                                             „Nu cerceta aceste legi,
                                                              Că eşti nebun când le-nţelegi!”

Aceste două versuri sînt din ultima strofă a poeziei „Moartea lui Fulger”, una dintre capodoperele lui George Coșbuc. Versuri permanent actuale, cum sînt multe dintre versurile lui Coșbuc, sau ale lui Eminescu, sau dintre personajele lui Caragiale.

Trăim timpuri absolut bezmetice, se întîmplă lucruri pe care nu le înțelegem. Unora, celor mai mulți, ne le pasă de așa ceva. Unii însă, puțini, caută explicații. Dar cum să găsești explicații cînd nu știi ce este adevăr și minciună din ceea ce afli? În acest caz, silogismele se transformă în sofisme.

Sunt într-adevăr unii care știu multe lucruri pe care noi nu le știm, și care le fac publice. Dar cum putem să ne dăm seama dacă sunt de bună credință, sau sunt maeștrii ai diversiunii? Trăim o sumedenie de dileme.

Ca orice om care nu are de făcut altceva decît să aștepte pensia, trebuie să îmi umplu timpul cu ceva. Și atunci, îmi pun întrebări (zeci? sute?). Încerc să mă feresc de capcane, și atunci îmi dau răspunsurile așa cum le văd eu. Iată cîteva întrebări.

                                               De ce a fost ales Iohannis?

Există varianta că a fost ales întrucît așa au vrut alții, care l-au promovat pe rețelele de socializare. Nu știu dacă este adevărat, dar eu mă gîndesc și la alte posibile explicații:

  • Ponta începuse deja trădarea țării, făcînd pîrtie ca prim-ministru pe drumul spre Ierusalim (acesta a fost motivul pentru care la turul doi m-am mobilizat să îl votez pe Iohannis, despre care atunci nu știam nimic);
  • Între cele două tururi, în emisiunile electorale, Ponta afișa o siguranță peste măsură, o aroganță, o infatuare, o lipsă de bun simț fără egal, toate revoltătoare;
  • Cei care s-au îngrămădit la vot în străinătate, sunt în proporție covîrșitoare izgoniți din țară de PSD – și atunci, s-au dus să voteze împotriva lui Ponta.

Pînă în ultima mea clipă, voi spune că pierderea alegerilor de către Ponta este un lucru bun care ni s-a întîmplat. Ia gîndiți-vă cum ar fi arătat România cu Ponta președinte, cu Dragnea prim-ministru, cu o majoritate parlamentară zdrobitoare a PSD?  Ar fi fost liniște în țară, și jaful ar fi continuat în liniște! Serviciile s-ar fi pus și ele, ca de obicei, în slujba noului srăpîn.

Așa, măcar avem legi strîmbe retrimise parlamentului, avem sesizări ale Curții Constituționale, aflăm și noi lucruri pe care altfel nu le-am fi aflat.

Este însă un lucru interesant. Ultimii trei candidați perdanți ai PSD la prezidențiale, s-au făcut anterior cu toții preș în fața Ierusalimului. Primul a fost Mircea Geoană, care în 1997, după ce nemernicul de Emil Constantinescu și-a asumat în numele poporului român un pretins holocaust săvîrșit de noi împotriva evreilor, a fost primul care i-a ținut isonul. Apoi, Adrian Năstase, care a declarat același lucru, a emis OUG nr. 31/2002 (devenită lege prin aprobare tacită – tot invenția lui Năstase! – sub Băsescu și Tăriceanu), a introdus în școli studiul holocaustului, etc. În sfîrșit, Victor Ponta, continuînd linia predecesorului, a supralicitat cu ședințele comune de guvern  româno-israeliene. Cu toate acestea, toți cei trei au pierdut alegerile prezidențiale! Probabil că „maurul și-a făcut datoria, maurul poate să plece”! Acum, se pare că toți cei trei au renunțat la zborul lor favorit, spre Ierusalim.

Nu mă pricep la IT, dar îmi pare firească posibilitatea deturnării voturilor prin program de calculator. Și atunci, printre multele propuneri pe care le-aș avea, ar fi și aceea de a ne întoarce la numărarea voturilor pe abac.

                                                 De ce a fost ales Trump?

Cînd am aflat că Donald Trump a avut prima intenție de a candida la președenția SUA în 1988, dar a amînat pînă în 2016, m-am gîndit că a vrut să obțină întîi de toate sprijinul serviciilor secrete americane, să nu pățească buba pe care a pățit-o Kennedy.

Evident că în mod direct nu mă interesa cine va fi ales să conducă SUA, dar acesta urma să conducă și lumea – iar de nevasta saxofonistului (care are pe conștiință – dacă are așa ceva! – și uciderea lui Ghadaffi), eram deja sătul. Era sprijită (cel puțin aparent) de cei 3 % dintre evreii americani (puțini, dar foarte influenți), de mass-media evreiască din SUA, de curvele de la Hollywood (nu vă dați seama cît de importante sunt mesajele lor adresate unui popor imbecilizat!), era sprijinită de miliardarul evreu George Soros, cu toată încrengatura lui de fundații, asociații, etc.

Și, spre bucuria mea, Trump a ajuns președinte. Cine l-a ajutat? Hackerii ruși sau serviciile rusești (aceștia sunt vinovații de serviciu – cei mai bătrîni își amintesc faptul că Lee Harvey Oswald, prezumptivul asasin al lui Kennedy, a fost bănuit întrucît dezertînd de la „Unchiul Sam”, a petrecut cîțiva ani în URSS; dar a fost ucis înainte să se dezvinovățească)?  Cambridge Analytica? Sau Israelul?

După ce Trump a căștigat alegerile, fapte din trecutul său dar și din viitorul imediat, m-au făcut să cred că de fapt el nu întîrziase candidatura timp de 28 de ani pentru a obține sprijinul serviciilor secrete (cu care de altfel a intrat imediat în conflict), ci al Israelului! Așa îmi explic faptul că anterior și-a maritat fiica (Ivanka) cu un evreu influent, că aceasta s-a convertit la iudaism, așa îmi explic graba cu care ulterior a mutat ambasada la Ierusalim, poziția față de Iran, o serie de declarații aparent nesăbuite.

De ce să îl fi ajutat Israelul? Pun asta pe seama conflictului între George Soros (miliardar evreu american) și Benny Steinmetz (miliardar evreu israelian). Soros i-a dat multe lovituri lui Steinmetz, lovituri financiare (și una, cum cred eu, are legătură cu Roșia Montana), dar și deschiderea unui dosar penal. Cămașa este mai aproape decît haina, așa încît Israelul a preferat să își apere cetățeanul, sprijinind candidatul opus candidatei lui Soros. Așa văd eu lucrurile.

Nu pot să îmi dau seama ce este în mintea lui Trump. Aparent, parcă face numai prostii, numai nebunii. Dar nu este nici prost și nici nebun (după cum nu este nici Băsescu). Parcă ar vrea să rupă fragilul echilibru mondial, parcă ar vrea să se desprindă de aliații tradițional (militar, politic, economic), parcă ar vrea să scindeze societatea americană pînă la momentul în care unele state vor cere secesiunea. Probabil că doar Dumnezeu știe ce vrea (și eventual cîțiva apropiați ai săi, adică ai lui Trump, nu ai lui Dumnezeu).

                    Este în prezent Soros un pericol pentru România?

Citesc de un timp articole și comentarii conform cărora George Soros este în spatele tuturor mișcărilor de protest din România (unele, justificate). Așa să fie oare?

Indiscutabil,  imediat după evenimentele din 1989, cu ajutorul lui Silviu Brucan dar și al autorităților oficiale ale statului, George Soros a înființat o rețea întreagă de ONG-uri care au atras tineri inteligenți, competenți, dornici să parvină cu orice preț (inclusiv prețul trădării de țară). Școliți aici sau în străinătate (în special Ungaria și SUA), aceștia au fost sprijiniți, infiltrați, promovați la nivel de vîrf în structurile statului român. Dar mai reprezintă astăzi Soros un pericol pentru statul român? Nu cred.

Voi începe cu o notă de subsol scrisă acum mulți ani (nu mai știu cînd, întrucît cartea mea are multe ediții, și, în mod firesc,  multe completări):

„În prezent, în cadrul Gabriel Ressources (care deține 80,69 % din acțiunile Roșia Montana Gold Corporation) acționarii principali sînt 1) Paulson&Co (16 %), firmă aparținînd evreului american John Alfred Paulson (ns. 1955, locul 76 în topul miliardarilor planetei pentru anul 2009 cu o avere de 6 mlrd. $); conform presei, este și cel mai important acționar și al companiei Delphi care deține fabricile de componente auto de la Ineu, Moldova Nouă, Sînnicolau Mare și Miroslava; 2) Electrum Strategic Holdings (16 %), firmă făcînd parte din The Electrum Group LLC al cărei președinte și CIO este evreul american Thomas Kaplan (care mai este președintele grupului de firme Tigris); 3) BSG Capital Markets (16 %), firmă care alături de BSG Investments, BSG Ressource și altele face parte din Beny Steinmetz Resource Group, grup cu sediul în Elveția aparținînd israelianului Beny Steinmetz (în anul 2008 locul 5 în topul celor mai bogați oameni de afaceri din Israel cu o avere de 3,6 mlrd.$); Steinmetz mai deține Steinmetz Diamond Group cu sediul tot în Elveția (care are licența pentru exploatarea diamantelor în Botswana, Congo, Sierra Leone și Zambia), Scorpio (dezvoltator imobiliar în Rusia, Kazahstan și Europa de Est), STI Ventures NV, Tucows, mai este CEO al firmei Simfer SA, coproprietar al firmei Koidu Holdings iar conform presei românești, prin firma Seven Hills desfășoară proiectul rezidențial bucureștean West Park din cartierul Militari; 4) Newmont Canada (13 %), subsidiară a Newmont Mining Co, companie în care îl regăsim pe evreul american George Soros care a fost aminitit și în alte rînduri; 5) Baupost Group (13 %), companie înființată în anul 1982 de evreul american Seth Klarman.”

La scurt timp după aceasta, am citit că Soros i-a vîndut acțiunile sale lui Steinmetz. Și iarăși la scurt timp, între cei doi a pornit un război pe viață și pe moarte.

În toată România au început marșuri, mitinguri proteste înpotriva exploatării de către „canadieni” a resurselor de la Roșia Montana (la unul dintre acestea am participat și eu – a fost ultima acțiune la care am avut putere să mai mă duc). S-a susținut că aceste acțiuni au fost organizate de Soros. În cazul acesta, pot să spun că Soros (nu contează din ce motive) ne-a ajutat să ne păstrăm Roșia Montana. (Am făcut și eu o donație prin transfer bancar către asociația „Alburnus Maior”, inițiatoarea protestelor – nu o sumă mare, dar oricum mai mult decît o pensie a mea lunară – i-am rugat prin mail să îmi confirme primirea sumei, dar nu au făcut-o).

În prezent, Soros are 88 de ani. În SUA este ostracizat, Israelul îl privește cu dușmănie, Ungaria – la fel (antisemitismul lui Viktor Orban se referă doar la Soros – în rest, el este un foarte bun prieten al Israelului). Încetul cu încetul, influența lui în Europa, în special răsăriteană, se pierde. În România, nu mai are nici vreun ministru, nici vreun șef de servicii secrete. În aceste condiții, eu cred că Soros a devenit o amintire.

Și atunci mă întreb: nu cumva lozinca actuală  „Soros este în toate relele” este o diversiune, o fumigenă care să ascundă adevărații vinovați?

Cît timp Soros și caracatița pe care o formase în România reprezentau un pericol real pentru țară, nimeni nu pomenea nimic. Acum, toți îl pomenesc ca fiind geniul răului.

                                      Or fi patrioți toți patrioții declarați?

Stau cîteodată noaptea și ascult pe youtube cîntece patriotice (în special cele ardelenești, care sunt și cele mai adevărate). Dar mai citesc și comentariile postate.  Mai toți, sub pseudonime, își declară dragostea de țară, atașamentul și devotamentul față de interesele României, după care, într-un mod grobian, incalificabil de vulgar, încep să îi înjure pe „bozgori”, pe „jidani” și pe țigani. De astfel de patrioți nu avem nevoie. Aceștia, cu o minte limitată, nu sunt în stare decît să înjure și se consideră patrioți. De acțiuni patriotice, nu vor fi capabili niciodată.

Citesc și comentarii la articole. În mod similar, patriotismul anonim se manifestă prin înjurături la adresa „jidanilor”. În urmă cu cca. doi ani și jumătate, am publicat pe site-ul d-lui Coja următorul text:

https://ioncoja.ro/evreu-sau-jidan-2/

Desigur, nu a avut nici un efect. Sînt unii care cred că dacă spun sau scriu „jidan”, sunt mai patrioți, dar sunt alții care scriu ostentativ și intenționat „jidan”, pentru ca la Washington să fie contabilizate tot mai multe atitudini antisemite ale poporului român, care nu este un popor antisemit. Aceștia fac parte, așa cum am scris în textul menționat mai sus, din Coloana a V-a.

Desigur, dl. Vasile Zărnescu nu face parte dintre aceștia. Este un român patriot și de bună credință. Dar dintr-un teribilism pe care, cu toate explicațiile domniei sale nu îl înțeleg, adună puncte negre care la Washington se contabilizează în contul României. Să nu se supere pe mine, cum nici eu nu m-am supărat pe el cînd m-a acuzat de lașitate fiindcă nu scriu „jidan”. Ne cunoaștem și ar trebui să știe că nu am fost laș niciodată. Una este să scrii despre crimele, nelegiurile, minciunile evreilor, certe și dovedite, și alta este să folosești, în mod inutil, termeni peiorativi, insultători.

Deci, exceptîndu-l pe dl. Zărnescu, oare cît de patrioți sunt cei care tot scriu despre „jidani”? Mi-e teamă că cei mai mulți fac parte din Coloana a V-a.

Iată cîteva din întrebările mele și răspunsurile pe care mi le-am dat. Or fi bune, or fi greșite, asta nu am cum să știu.

                                                                                                                             Dan Cristian IONESCU

6 Comments

  1. Dacă ajungem să ne fofilăm prin autocenzură ca să nu facem puncte negre la Washington înseamnă că ducem o luptă defensivă de frica stăpânilor pentru care noi avem o valoare pur strategică în propriul lor joc. În lupta defensivă tot facem câte un pas înapoi până ajungem cu spatele la zid.

    Denumirea de evreu va deveni controversată așa că vom folosi denumirea de cosmopolit sau finanțator internațional, denumiri mai potrivite pentru studiourile de televiziune, nicidecum pentru internet unde încă mai exista libertate de exprimare, așa cum e ea.

    Domnul colonel argumentează științific de ce termenul corect este jidan și nu evreu, noi fiind singura țară din zonă care folosește evreu, demonstrând servilism teribil.

    Există totuși o diferență între comentarii la video-uri pe YouTube de tip “muie la bozgori” sau “moarte jidanilor și ciorilor”, unele fiind generate de revoltă, altele fiind provocări poate scrise de postacii serviciilor, și articole bine documentate despre influența jidanilor, minciunile lor și tendința de subminare a țărilor gazdă.

    Mai există strategia de răspândire a ideilor într-o formă controversată pentru ca oamenii să fie predispuși să accepte acele idei atunci când sunt prezenate într-o formă mai puțin controversată.

  2. George Manolescu

    Observ că adevărul începe să deranjeze până și în mediile naționaliste din țară. Sper că este vorba despre “jumătatea de măsură” specifică vremurilor noastre, și nu o atitudine de delațiune sau o încercare de reeducare a mediilor naționaliste. Unde naiba se vorbește despre “evrei”? Nici măcar jidanii nu-și spun “evrei” în afara granițelor românești, nici măcar în Israel. Peste tot numai: jews, juden, juifs etc. Faptul că unii nu înțeleg să respecte terminologiile dominante din România, nu-i face naționaliști de mâna a doua, în schimb, atunci când anumiți intelectuali și naționaliști se pun siguri în panteon, utilizând narativa care convine dușmanului (… în măsura în care mai putem recunoaște un dușman, dacă mai avem acest drept, domnilor profesori?!), eu cred că poziționarea lor este șubredă și fără viitor pentru că, joacă după regulile stabilite de stăpâni. Sunt în dezacord cu ce spune dl. Ion Coja și consider că singura poziție 100% oneste din țară la ora actuală (mă refer la cei cu vizibilitate în mediul online) și în acord cu drama la care suntem supuși, aparține domnului Vasile I. Zărnescu! Ceilalți, deocamdată, fac figurație… mai așteptăm!

  3. Vasile Zărnescu

    Le mulțumesc apărătorilor mei de aici, d-nii Sterie Ciumetti și George Manolescu, pentru replica dată autorului, care, iată, admite și el că aș avea ceva dreptate, dar cu rezerve: că „aș fi teribilist”! Am mai avut plemici cu d-l Dan Cristian Ionescu atît personale, cît și publice, aici pe Justițiarul. De altfel, prima postare a mea, aici, contra lui – înainte să-l cunosc personal și să-i fi citit materialele anterioare – era atît de dură încît d-l Marius-Albin Marinescu a șters-o după cîteva zile, ca să nu creeze, probabil, o ruptură între cei cîțiva naționaliști care mai mișcăm.
    După primul articol al d-lui D.-C. Ionescu pe tema jidanilor, am promis să-i dau replica într-un material compact, după ce va termina serialul. NU l-am făcut fiindcă era mai urgentă redactarea petiției – votați-o aici https://www.petitieonline.com/petiie_contra_legii_propuse_de_silviu_vexler -, în care am anticipat ceea ce s-a întîmplat deja: Parlamentul trădător a admis legea lui Vaxler, cel puțin Senatul a votat-o în unamimitate!
    Așadar, voi redacta și o replică extinsă la serialul pe teme iudaice al d-lui D.-C. Ionescu, dar, menționez de pe acum că face o confuzie între a fi teribilist și a fi teribil. Cît despre includerea mea în Raportul pe 2016 al Departamentui de Stat este din vina jidanilor conduși de impostorul Alexandru Florian – care este jidan, nu „evreu”, cum îi place d-lui D.-C. Ionescu să-l numească! Denumirea de jidan nu este „jignitoare, peiorativă” – cum ne acuză jidanii pe noi că o folosim, cum nici numele de țigan nu este -, ci este falsă: nu a existat nici un descendent iudeu de la care să provină această denominație!
    Știți de ce au fost denumiți iudeii iudei? Fiindcă descindeau din Iuda; leviții s-au numit leviți fiindcă descindeau din Levi. ș.a.m.d. Cuvîntul „evreu” este o născocire livrescă, a propagandiștilor jidani.
    Poporul român nu a vorbit niciodată de „evrei”, ci de jidani. Abia în Socialism, introdus de jidanii veniți pe tancurile sovietice, prin lege, prin literatura și presa cenzurate de jidani s-a impus în limbaj cuvîntul evreu. Și chiar și acum, la sate acești ticăloși sunt denumiți tot așa: jidani!
    Așadar, eu nu sunt „teribiist”, ci teribil. Toți cei care au scris mai mult sau mai puțin dur contra jidanilor – Radu Theodoru, Ion Coja, Cornel-Dan Nicolae, Corvin Lupu, Marius-Albin Marinescu, Gheorghe Manole ș.a. -, au fost cam ignorați de jidani și nu au fost atacați cu procese sau au fost încercări, dar le-au pierdut și nu au insistat. Chiar eu, care din 2002 am tot scris contra lor, am fost ignorat, dar pînă în 2016, cînd am tipărit cartea HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. Extorcarea de „bani de holocaust”. În completarea cărții, citiți pamfletul, publicat în serial, al cărui ultim episod e aici: https://www.incorectpolitic.com/gabriela-firea-faciliteaza-invazia-afaceristilor-jidani-mmm/; dar citiți-l de la primul episod.
    Cartea este unică pe plan mondial, fiindcă le-am dat jidanilor cu leuca în cap: le-am denunțat clar și documentat – cu facsimile din presa jidănească americană și cu texte din cărțile apologeților holocau$tiști, jidani și jidăniți! – escrocheria cu holocau$tul, în mult mai mare măsură decît o făcuse jidanul onest Norman Finkelstein! De aceea mă hăituiesc în procese: jigodia Alexandru Florian mi-a făcut a doua plîngere penală, în dec. 2017, iar acum ancheta penală s-a extins și sunt chemat la Secția 6 Poliție ca să dau cu subsemnatul pentru 5 (cinci) capete de acuzare formulate de acest impostor, Alexandru Florian! După ce, pe de altă parte, și escrocul Maximilian Marco Katz – cu dosare penale mușamalizate de Parchet, fiindcă fusese în cîrdășie cu „Al. Bittner, omul de casă al lui Adrian Năstate” -, îmi făcuse plîngerea penală din 9 aprilie 2016. D-l Ion Coja s-a lăudat, hotărît, că-l dă în judecată pe Alexandru Florian, dar n-a făcut-o. Mai așteptăm!
    Dar cartea mea are 808 pagini, iar d-l D.-C. Ionescu o citește greu și pe sărite: de aceea persistă în greșelile etalate în articolele sale, care-i subminează esența, altfel bună; și, de aceea, astfel, mă califică și pe mine ca „teribilist”! D-le D.-C. Ionescu eu sunt colonel (rtg.) al S.R.I., mîna nu-mi tremură, pot trage cu orice armă și, ca sociolog și sintezist militar, am, în plus, și proprietatea termenilor!
    Și surpriză: chiar d-l Coja a început să se dea pe brazdă: zilele trecute a publicat, de la pag. 27, toată cartea lui Nicolae Paulescu, „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul, Francmasoneia” (cf. https://ioncoja.ro/cahalul-solutia-de-avarie-si-de-supravietuire-a-evreilor/; vezi și: https://ioncoja.ro/dl-vasile-zarnescu-impotriva-unei-legi-rusinoase/)! Dar, vedeți, tot se menține, ca și d-l D.-.C. Ionescu, în mlaștina conciliatorismului: scrie „… unei legi rușinoase”, cînd ar fi trebuit să scrie ca mine: că este o lege criminală, care se adaugă, ca moțul unei fecale, fără să fie nevoie – Parlamentul comițînd aici culpa de supralegiferare -, la O.U.G. nr. 31/2002, Legea nr. 106/2007 și Legea nr. 317/2015 – toate la fel de criminale și de anticonstituționale. D-l Coja a uitat că pe semnatarii legii lui Vexler îi calificase ca „trădători”. Or, trădătorilor li s-au dat, totdeauna și peste tot, două obiecte: săpunul și ștreangul!
    Referitor la Silviu Vexler, citiți și aici: https://www.incorectpolitic.com/biciul-prigonirii-romanilor-este-in-mana-jidanilor/.
    Va urma!

  4. Mihnea Codrescu

    Deocamdată, nu știm pentru câtă vreme, mediul online servește o cauză alternativă, adică cauza populară și naționalistă. Faptul că interesul popular și cel național au devenit pentru creierul colectiv cauze “alternative”, se datorează structurilor de dezinformare mass media care, printr-un efort susținut, orientat, precis și foarte bine corelat au reușit să modifice treptat limbajul, înțelesul și, prin urmare, felul de a gândi/interacționa cu mediul înconjurător: “traiul în coșmarul coloniei române”. Dacă niște oameni cu chemare, o mână de iubitori de țară conștienți de realități și deciși să răspândească elemente de “înțelegere”, în ceasul al doisprezecelea!, înțelegând să se contopească într-o încercare de deșteptare a conștiințelor, atunci elementul comun (liantul), ideologia vehiculată trebuie structurată pe fundația unui limbaj real, precis, onest și, mai ales, în acord cu realitatea românească! Ceva mai sus, d-l George Manolescu are perfectă dreptate: în afara granițelor românești, jidani sunt jidani și nu “evrei”. Mai mult, dacă marile organizații mondiale precum “Crif”-ul din Franța, “Conseil représentatif des institutions juives de France, sau “WJC” din S.U.A., “World Jewish Congres”, fac referire și apără interesele jidanilor (juifs, jewish) și nu a “evreilor” (hébreux, hebrew’s), care e problema în România și cum de am ajuns în contradicție cu propriul limbaj – de cine vă este frică, de jidani sau de evrei?

  5. Vasile Zărnescu

    Proveniența termenului „evreu” în limbajul românilor constituie un mister pentru cei care au încercat să-i afle originea.
    Presupun că introducerea termenului „evreu” în limbajul și în literatura românilor s-a produs din cauza proximității cu Imperiul Țarist, de unde ne-au venit cohorte de propagandiști jidani, precum C-tin Dobrogeanu-Gherea și alții. După persecutarea jidanilor în Palestina și în zonele limitrofe, Cahalul și-a mutat sediul în alte țări, pînă s-a stabilit în Imperiul Țarist, unde viețuiau cei mai mulți jidani – fie ei și așkenazi. Dar era mai important numărul enoriașilor supuși, decît calitatea lor, fiindcă, fiind mai mulți, de la ei strîngeau o dijmă mai mare – așa cum relevă și Nicolae Paulescu, în „Spitalul, Coranul, Talmudul, Cahalul și Francmsoneria” (cf. https://www.libris.ro/spitalul-coranul-talmudul-cahalul-VIC978-973-7888-21-1–p413037.html).
    Presupunerea mea se datorază faptului că, în primăvara acestui an, am descoperit, la anticariat, o carte faimoasă, DOUĂ SECOLE ÎMPREUNĂ, a lui Alexandr Soljenițăn, tradusă acum vreo 10 ani, dar de care nu am știut. Am avut surpriza să constat că toți autorii jidani din Imperiul Țarist și cu atît mai vîrtos cei din U.R.S.S. – care fusese creată de jidani – folosesc exclusiv termenul „yevrei”. Voi analiza această problemă în volumul al doilea al cărții mele, HOLOCAUSTUL – GOGORIȚA DIABOLICĂ. În volumul 1 al cărții am arătat că în Biblia de la 1688, „a lui Șerban Cantacuzino”, se folosește cuvîntul „jidan”. Abia în edițiile ulterioare, tardive, se introduce cuvîntul „ovrei” și, mai apoi, „jidan”. Tot aici am etalat, pe larg, filiația, în limba română, a cuvîntului „jidani” din germanicul „Die Juden”, precum și termenii echivalenți din Europa Centrală și de Vest și, în genere, din Occident: Jew, juif, judio, giudei, jid, jidov etc. (cf. http://www.justitiarul.ro/cuvantul-jidani-concept-geopolitic-si-istoric/ ; vezi și https://vremuritulburi.com/2014/06/23/diferenta-dintre-evreu-si-jidan/).
    Așa cum am precizat în aceste articole, ele au fost incluse în ediția din 2014 a cărții, apoi dezvoltate în vol.1, ediția 2015.
    D-l Dan Cristian Ionescu, așa cum mi-a declarat verbal, doar mi-a „frunzărit cartea”, fiind ocupat să și le scrie pe ale sale. Foarte bine, maestre, dar să nu-mi mai reproșați, atunci, că, prin „teribilismul” meu nu fac „decît să acumulez puncte negre la Washington”! Credeți că dacă facem sluj sau stăm în patru labe, or să ne laude jidanii?! Dimpotrivă, abia ne „regulează” mai bine!
    În vol. 1 al cărții mele, relev că „S.U.A. au fost manevrate de jidani încă de pe vremea mult lăudatului W. Wilson, care, așa cum acuza Benjamin Freedman în faimosul lui discurs (cf. https://archive.org/stream/UsIllegallyEnteringIntoWw1AndDefeatingGermanyIllegally/AJewishDefectorWarnsAmerica_BenjaminFreedmanSpeaks-sweetliberty.org_djvu.txt; http://www.sweetliberty.org/issues/israel/freedman.htm; https://ioncoja.ro/benjamin-h-freedman-evreul-care-nu-minte/), era un pafarist tras de sfori de consilierii săi jidani, exemplu dat de el fiind modul cum Wilson a aprobat „Declarația Balfour”, redactată de jidanii lui, printre care faimosul, mincinosul și longevivul rabin S.S. Wise, descris de mine cu lux de amănunte. La etapa actuală, m-am referit citînd inclusiv din cartea hilarei Clinton, DECIZII DIFICILE, în care se laudă cum a ajutat ea Israelul să-și construiască „Domul de Fier”!
    Iar în pamfletul IUDELE AUTOHTONE PROPAGĂ „HOLOCAUSTUL” (cf. https://necenzuratmm.ro/dezvaluiri/53603-iudele-autohtone-propaga-holocaustul.html), am dezvăluit cum actualii guvernanți, ca parașutista Gabriela Firea și pușcăriașul Liviu Dragnea, pe urmele antecesorilor lor, Mircea Geoană, Victor Ponta ș.a. – ca să confirme, o dată mai mult, afirmația lui Shimon Perez, „Am cumpărat România…” -, vînd România Israelului angros și andetail! Și, firește, de cele mai multe ori, în secrete – așa cum afirmase corect președintele Klaus Iohannis, care, prin asta, a făcut și un lucru bun României și trebuie sprijinit!
    Deci, cuvîntul de ordine, și azi, e cel dat de Ion Creangă: „Nici un ac de la jidani!” Sau, în limbajul belicos din presa actuală, „Toate tunurile pe jidani!” Altfel, cum am demonstrat în Petiția contra lui Vexler, ne lichidează ei pe noi! Trebuie să ne mobilizăm și să-i facem să plece TOȚI din România, așa cum pleacă, acum, din Palestina transformată abuziv în Israel – deși denumirea corectă a acestuia este Jidania.

  6. Vasile Zărnescu

    Între timp, și parlamentarii din Camera Deputaților au votat legea lui Vaxler – cum l-a denumit, anterior, Justițiarul – în cvasiunanimitate – adică fiind doar un parlamentar liberal care a votat că se „abține”. conform cutumei, „votul „abținere” este cotat ca vot „contra”! Dar, și cu un vot contra, se poate spune, corect, că a fost tot unanimitae, ca la Senat. E caz unic în istoria mondială a parlamentelor cînd o lege se votează în unanimitate! Mai mult, în acest caz, s-a VOTAT PE FURIȘ, pe „repede înainte”: legea a fost votată]n baza criminmalului art. 75 din Constituție, al „aprobării tacite” și nu a fost dezbătută nici în Parlament și nici nu a fost anunțată în presă spre a fi dezbătută de popor, de presă!
    BLESTEMAT FIE-LE NUMELE ÎN VECII VECILOR TUTUROR PARLAMENTARILOR CARE AU VOTAT LEGEA CRIMINALĂ A LUI VEXLER!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.