Investigatii

Dan Cristian Ionescu: Amintirile unui procuror (II)

                           ALTE AMINTIRI, DE DATA ASTA PROFESIONALE (II) […]

 

                         ALTE AMINTIRI, DE DATA ASTA PROFESIONALE (II)

În primul episod, ați făcut (într-un fel) cunoștință cu I. B. și cu „Ghindaru” (G. N.). Acum este cazul să faceți cunoștință și cu „Jose” (V. I.), alt membru al grupării conduse de I. B.

Este același an, 1980, dar venise luna august, luna mea tradițională de plecat la mare. Chiar înainte să plec, aflu că Jose”, de care nu reușeam să dau în București, s-ar fi angajat recepționer la un hotel din sudul litoralului.

Într-o zi înnorată, care nu era de plajă, iau trenul, cobor la Neptun și merg la sediul postului de miliție. Aici, liniște și plictiseală. Era un singur milițian care cred că dacă nu veneam eu, s-ar fi sinucis terorizat de singurătate. Intru, dau binețe (ca un om civilizat), arăt legitimația și spun de ce am venit. Milițianul se înviorează, află foarte repede la ce hotel lucra Jose”, dă telefon și îl convoacă la sediul „organului”. În scurt timp „Jose” era în fața mea.

Încep discuțiile cu el. Milițianul ascultă blazat, dar cu timpul devine interesat. Se ridică de pe scaun și ia de pe un raft o carte pe care o răsfoiește. La un moment dat se ridică din nou, vine la mine și îmi arată pagina pe care o căutase – acolo, trona fotografia lui „Jose” cu o scurtă biografie. Era o carte editată de Ministerul de interne cu elementele parazitare predispuse la săvărșirea de fapte penale. Mersi, asta știam și eu, fiindcă de aceea venisem. Știam chiar mai mult decît știa miliția. Ar fi trebuit să știe și cei de la Neptun, aveau cartea, aveau omul în parohia lor, dar degeaba.

Acum probabil că vă așteptați la dezvăluiri importante făcute de Jose”. Vă dezamăgesc, am vorbit cu el circa două ore, dar nu mi-a rămas în minte nimic din ce a spus, ceea ce înseamnă că nu mi-a spus nimic important. De asemenea, vor fi dezamăgiți și cei care poate se gîndesc că seara s-a încheiat cu o masă dată de miliția Neptun la barul Internațional” din Olimp al lui Păunescu – nici vorbă de așa ceva.

I-am mulțumit gazdei mele pentru ajutor și mi-am luat rămas bun. Ceva mă face să cred că după cîteva ore, Jose” a devenit informatorul lui.

                                                                  * * *

În august 1983, întrucît deja eram trecut de 30 de ani am considerat că este penibil să mă mai cazez în tabăra de studenți de la Costinești, îmi schimbasem reședința de vară în satul Schitu. Și mă simțeam foarte bine la gazdă, cu WC turcesc, cu duș la care apa era incălzită de soare în butoaiele instalate deasupra, fără TV. Aveam acces la frigiderul și aragazul gazdelor („tataie” și „mamaie”, olteni pripășiți după razboi în Dobrogea), ne găteam ce vroiam, toate legumele de care aveam nevoie le cumpăram din grădina lor (unii nu le cumpărau ci pur și simplu le furau noaptea). Eram tineri, fericiți și liberi (TFL?) Dar din cind în cînd mă mai duceam și prin tabără, să-mi reîntîlnesc foștii prieteni. Unul dintre aceștia era „tovarașul Vasile” (neoficial, Nicu Vasile). Îl cunoscusem în 1975, cînd era director (sau director adjunct?) al taberei. Un om excepțional. Ne-am împrietenit dar din păcate după 1987 cînd am fost demolat, am pierdut legătura cu el (am pierdut atunci legătura cu mulți prieteni).

În acea vară din 1983 era din nou director (sau director adjunct?) la Costinești. Stînd noi la taclale, aflu că șef de unitate la restaurantul „Dacia” (sau poate deja își schimbase numele în „Vraja Mării”? – după cum vedeți și memoria mea îmi mai joacă feste) a ajuns Vasile Gheorghe, mult mai cunoscut de popor sub numele de Gigi Kent. Cînd Nicușor venea în Costinești la ultimul etaj al hotelului „Forum”, rezervat pentru el, Gigi îi trimitea icre negre și salam de Sibiu, whisky și șampanie franțuzească – cred că dacă Nicușor venea singur îi trimitea și fete din echipa artistică a restaurantului, dar nu pot să jur asta, este doar un zvon. I-am spus lui Nicu cum l-am cunoscut eu pe Gigi iar Nicu, pus ca de obicei pe șotii, m-a întrebat dacă nu vreau să-i facem o vizită. Am fost de acord, ne-am dus la „Dacia” (sau deja „Vraja Mării”), ne-am instalat la o masă pe terasă, iar cineva l-a anunțat pe Gigi că a venit „tovarasul Vasile”. Gigi a apărut imediat, vesel, rubicond, fericit, a dat mîna cu Nicu și apoi cu mine. A făcut semn unui ospătar să vină cu o frapieră cu gheață, vin și apă minerala, a luat loc pe scaun și uitîndu-se la mine, mi-a spus că i se pare că ne cunoaștem. I-am spus că da, ne-am cunoscut pe str. Filimon Sîrbu. În acel moment, peste Gigi au coborît norii negri, fericirea, jovialitate lui au dispărut. Și-a pus coatele pe masă și și-a lăsat capul între palme. M-am uitat la Nicu, a înțeles, ne-am ridicat și am plecat.

Pe drum, de formă, mi-am cerut scuze că din cauza mea, ratase un șpriț gratis. Ce scuze! Nicu era gata să facă tumbe! Nu credea să trăiască pe viu momentul în care cel care se credea regele sau împăratul, zeul sau Dumnezeul Costineștiului poate să fie dărîmat în cîteva secunde, cu cîteva vorbe rostite molcolm (fiindcă uneori eu mai vorbesc și molcolm). Ne-am dus la camera lui Nicu și el a scos din frigider o sticlă de vin brumată.

Și acum, să vă explic. Pe fosta str. Filimon Sîrbu, care pornea din fostul bd. Ana Ipătescu (o fi fost și asta comunistă, de i-au schimbat numele?) se intra în curtea Circumscripției 1 miliție pe care o păstorisem pînă în martie 1981 și unde l-am ajutat pe Gigi Kent să fie găzduit gratis pentru o noapte.

Am scris (și nu mai repet) cum inițiativele mele i-au supărat pe mulți, au tulburat multe ape, au tulburat somnul multora. Astfel că în martie 1981, cînd s-a înființat Sectorul Agricol Ilfov, am fost primul pe listă pentru a fi trimis la Săftica. Mi s-au luat toate dosarele pe care le aveam în lucru la sector (unde eram încadrat și lucram programul normal de muncă) dar și cele de la Capitală (unde aveam delegație și unde lucram în a doua parte a zilei) – aveam două servicii cu o singură leafă (cea mică de la sector). Iar pentru aceste două servicii, așa cum am pomenit, Lia Olguța Vasilescu mi-a dat o pensie de 262 de lei lunar.

Nu mai țin minte contextul în care la Circumscripția 1 miliție s-a deschis un dosar pe numele lui Gigi Kent (la acel moment șeful de unitate la restaurantul „Mondial” din Tîrgoviște), așa că nu știu ce atrăgea competența miliției din București.

Rețin faptul că în fiecare week-end Gigi închiria pentru el și prietenii lui (erau cu toții patru) o vilă pe Valea Prahovei, încărcau portbagajele cu delicatese culinare și alcoolice, încărcau banchetele din spate cu prostituate și plecau să se relaxeze. Îmi aduc aminte declarațiile fetelor – puteau foarte bine să fie scenarii pentru filmele XXX. Toate cheltuielile erau suportate de Gigi și, în fiecare săptămînă, acestea (închiriatul vilei, mîncarea, băutura, Kentul, fetele – mi se pare că fiecare primea cîte 1.000 de lei, benzina, etc.) depășeau de cel puțin două ori venitul lunar al lui Gigi.

Tinerii pe care îi crescusem cu simțul muncii palpitante în sînge, m-au rugat ca în ziua în care îl citează pe Gigi, să vin de la Săftica și să asist la interogarea lui. Din păcate, nu mai conduceam eu ancheta – dacă aș fi condus-o eu, în momentul în care Gigi pleca de la Tîrgoviște spre București, din București ar fi plecat spre Tîrgoviște o echipă de la economic care să îi verifice gestiunea. Dar asta nu s-a făcut, sau cel puțin nu s-a făcut la timp. La sfîrșitul interogatoriului, le-am spus băieților să-i dea ordonanță de reținere iar a doua zi să îl ducă la procuratură pentru mandat. Din nou, din păcate, nu mai eram eu să îmi asum răspunderea – colegul meu care preluase circumscripția, nu a avut curaj să îi dea mandat.

L-am revăzut pe Gigi Kent la sfîrșitul anilor ’80, poate chiar în 1989, la TV. Era perioada crizei de carne astfel încît lotul al cărui cap era el și care făcea afaceri cu carne a constituit obiectul unui proces judecat într-o casă de cultură sau un club muncitoresc, cu o asistență formată de sute de oameni ai muncii și care a beneficiat de o imensă popularizare la TV și în presă. Nu mai știu ce pedeapsa a primit (s-ar putea, inițial, pedeapsa cu moartea, apoi comutată), dar foarte consistentă, exemplară.

Iarăși nu știu cînd și cum a fost pus în libertate, dar după revoluție mulți trădători sau mafioți s-au declarat dizidenți și victime ale represiunii politice.

                                                                                                          Dan Cristian IONESCU

PS: Iată ceea ce consider eu a fi cel mai complet articol despre Gigi Kent, dar care nici acesta nu este complet:

https://yeacky.wordpress.com/2009/11/17/miliardarul-de-carton-gigi-kent-un-mare-mafiot-al-anilor-90/

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*