Opinii

De-a rîsu’- plânsu’!

  O parte din țară rîde, altă parte plînge și pune de revoluție. Dragnea a fost din nou condamnat, de […]

 

O parte din țară rîde, altă parte plînge și pune de revoluție. Dragnea a fost din nou condamnat, de data aceasta cu executare!

Unii se bucură fiindcă, spun ei, s-a făcut în sfîrșit dreptate.

Alții deplîng falimentul justiției române, care a ajuns să condamne la ordin, fără probe, în dosare politizate, în care inculpații jură că sînt nevinovați.

Îi voi dezamăgi pe primii spunîndu-le că dreptate se face doar atunci cînd o hotărîre devine executorie și este executată.

Pe de-altă parte, și susținătorii lui Dragnea au în felul lor dreptate, acesta a primit o pedeapsă neobisnuit de severă pentru un fel de găinărie.

De fapt, fără să cunosc cele două dosare în care a fost condamnat Dragnea (dosarul referendumului și acesta), îmi pare că Dragnea a fost condamnat pentru niște mărunțișuri (cum a fost condamnat și Adrian Năstase) și nu pentru adevăratele infracțiuni, de corupție, care le-au adus averi enorme.

Prin ianuarie-februarie anul trecut, pe vremea protestelor concomitente din Piața Victoriei și de la Palatul Cotroceni, am scris un articol nepublicat de nimeni (“Cum spunea și rabinul de Buhuși!”) în care, legat de Liviu Dragnea, era și următorul paragraf: “…Pe mine însă, altceva mă nedumerește – și anume cum familia social-democrată Liviu-Nicolae și Bombonica Dragnea au strîns o avere invidiată chiar și de liberali. Căutați declarația de avere a lui Liviu Dragnea din anul 2015, înainte de divorț. Citiți enorma contribuție a Bombonicăi la această frumoasă avere în calitate de acționar majoritar la hotelul Turris dar citiți și în “Turnu cu știri” cum în anul 2012 hotelul Turris a avut o cifră de afaceri de 2,8 mil. lei și datorii de peste 38 mil. lei. Citiți și cum Parchetul ICCJ a închis dosarul de evaziune cînd Dragnea a ajuns ministrul administrației și internelor. Poate că apar ziariști de bună credință și cu curaj din Teleorman care să ne explice „cadourile” primite de Bombonica de la Turris, la ce referă suma de peste 100.000 lei primită de la stat de Bombonica reprezentînd impozit plătit în plus, la ce valoare se ridică palatul ridicat de Dragnea și dacă veniturile celor doi foști soți pot justifica aceste cheltuieli…”

Informațiile au fost prealuate din ziarul teleormănean „Turnul cu știri” (care a avut și are în continuare în fosta familie Dragnea un client fidel și permanent):

(http://www.turnucustiri.ro/stiri-locale/7440-mare-afacerista-hotel-turris-sa-societatea-controlata-de-bombonica-dragnea-a-raportat-o-cifra-de-afaceri-de-2-8-milioane-lei-si-datorii-totale-de-peste-38-milioane-lei

Nimeni (dintre oficiali) nu este interesat cum a dobîndit această familie o avere impresionantă și în egală măsură inexplicabilă. Haideți întîi să vedeți averea familiei Dragnea înainte de divorț.

http://www.cdep.ro/pls/parlam/structura2015.mp?idm=111&cam=2&leg=2012&idl=1&pag=5&prn=0&par=21606

O altă acuzație (cu prejudicii enorme aduse statului) este cea din dosarul Teldrum

http://www.turnucustiri.ro/stiri-locale/10741-dna-al-treilea-dosar-pe-numele-lui-dragnea

Mai avem dosarul legat de insula și lacul Belina precum și brațul Pavel (dacă nu cumva aceste ultime dosare, Teldrum și Belina au fost conexate).

O altă acuzație (de data aceasta a presei) este legată de blocarea anchetei privind eliberarea frauduloasă a 15.000 de diploma universitare de către două universități neacreditate din județul Teleorman:

https://romanialibera.ro/special/investigatii/politicieni-sus-pusi-si-politisti–suspectati-ca-au-protejat–fabrici–de-diplome-universitare-false-161678

Dragnea este cercetat și într-un dosar transatlantic:

https://www.riseproject.ro/liviu-dragnea-anchetat-in-brazilia-pentru-portocale/

Fostul său cumnat, Florinel Marinaș, declară că Liviu Dragnea are o avere de peste jumătate de milliard de euro.

Ieri, un prieten m-a sunat și a pus telefonul lîngă televizor astfel încît am putut asculta declarația de presă a condamnatului (nu toți condamnații au această posibilitate!). Am reținut două aspecte.

Toți cei pe care i-a convocat, în unanimitate și în frunte cu premiera Vasilica (teleormăneancă și ea) au refuzat cu indignare ideea demisiei sale, au făcut scut în jurul său, și-au manifestat încrederea, adeiunea și sprijinul nețărmurit, etc., etc. etc. Sînt mulți lideri PSD care îl critică în mod aspru pe Dragnea, dar probabil că aceștia nu au fost invitați.

Ce s-a întîmplat ieri la PSD pare a fi o reeditare a sindromului C.P.Ex., cînd membrii acestuia (dar parcă nu în unanimitate) l-au implorat pe Ceaușescu să nu demisioneze. Aceia însă aveau dreptate întrucît Ceaușescu, cu toată incultura sa, avea o inteligență nativă ieșită din comun. În C.P.Ex erau destui tîmpiți, dar și intelectuali de marcă (Ștefan Andrei, Ioan Totu, Dumitru Popescu, Manea Mănescu, Silviu Curticeanu, Ion Ursu), dar aceștia nu aveau exercițiul puterii, nu aveau puterea, vlaga necesară pentru a conduce țara. Se vede în mod clar că în actualul PSD nu este nimeni apt să preia conducerea paartidului, Dragnea este cel mai bun!

Al doilea aspect pe care l-am reținut, este faptul că dacă PSD are un alt președinte, nu se mai poate realiza programul PSD, un program de distrugere a României. Așa, cu acest mare corupt în frunte, se distruge și țara, și PSD-ul.

                                                                                                                        Dan Cristian IONESCU

P.S. Ar mai fi fost multe de spus, dar din păcate contractul meu de internet pe stick  îmi oferă o rație zilnică de doar 170 Mb. Ziarele on-line au luat prostul obicei de a insera în cuprinsul articolelor mici filmulețe pe post de reclamă – cînd ajung cu cursorul pe acestea, se declanșează automat contoarul ca și cum le-aș fi urmărit. Acum, pentru trei ore de citit ziare, am consumat rația pe o zi. Este un alt tribut plătit pentru acțiunile mele, în urma cărora am rămas fără cablu TV, fără internet nelimitat și fără telefon fix. În plus, din încăpățînare, eu renunț să citesc ziarele care îmi condiționează accesul de acceptarea condițiilor lor. Cine vrea însă, poate să mai afle multe despre Dragnea.

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.