Puncte de vedere

De ce electoratul nationalist nu voteaza cu Partidul România Mare?

<strong>Stimate domnule coleg Gheorghe Funar,</strong><br />Am citit cu mult interes textele dumneavoastră pe care le-ați pus să circule pe Internet, texte prin care faceți o pătrunzătoare descriere și analiză a jafului din bogățiile României la care s-au dedat felurite entități străine, bine slugărite de clasa noastră politică, de partidele care s-au succedat la guvernare, a căror complicitate criminală nu mai poate fi tolerată. Prin textele respective încercați să mai atingeți o țintă: să-i convingeți pe cititorii dumneavoastră că Partidul România Mare nu are nicio vină în producerea acestui dezastrul național... În această privință însă, avem păreri diferite, stimate domnule coleg, și mă întreb: Poate cineva să susțină că PRM a făcut numai ce trebuia să facă? O asemenea mulțumire de sine, mereu prezentă în discursul PRM-ului, al liderilor săi, mai are oare vreo justificare când Țara a ajuns pe marginea prăpastiei și mai ales când partidul care pretinde a fi naționalist, iată, nu reușește să atragă voturile și adeziunea electoratului naționalist?!

Fac precizarea cea mai importantă pentru discuția la care vă invit: în România electoratul naționalist numără mult peste 50% din alegători. Iar în ultimii ani, orientarea naționalistă, inclusiv în rândurile tineretului, este în creștere, proces care are loc și în celelalte țări europene, îndeosebi în fostele țări comuniste. Din fericire pentru celelalte țări, acest electorat naționalist se poate exprima prin partide autentic naționaliste. La noi însă nu există un partid care să atragă voturile electoratului naționalist. De ce?
Așadar: de ce lipsește vocea naționaliștilor români din Parlament și din clădirea guvernului, nu mai zic de Cotroceni?! Și reiau întrebarea la care consider că liderii PRM au obligația să caute răspunsul corect și să iasă cu el în fața electoratului: de ce electoratul naționalist nu se regăsește în PRM? De de ce acest electorat refuză să participe la alegeri, având sentimentul că nu are cu cine vota, având convingerea că Partidul România Mare nu este partidul naționalist de care Țara are acum atâta nevoie?
Pun această întrebare pentru toată lumea, dar aștept un răspuns în primul rând din partea liderilor PRM.
De ce ar fi obligați liderii PRM să răspundă la întrebarea mea? Dintr-un motiv foarte simplu: în lipsa unor explicații și justificări ale liderilor PRM, circulă în opinia publică, a alegătorilor, alte explicații, destul de variate, dar nici măcar una favorabilă liderilor PRM. Din păcate, toate aceste explicații au rațiunea lor și motivații peste care nu se poate trece ușor. Nu pot să-mi închipui că vă sunt necunoscute aceste „ipoteze”, prin care concetățenii noștri încearcă să explice atât (1) prestația deseori contradictorie și șocantă a PRM, cât și (2) faptul că ei, alegătorii naționaliști, nu se recunosc în PRM, în politica PRM și în liderii PRM! Am să fac oficiul prietenesc de a vă aduce la cunoștință ce vorbe circulă „în târg” pe seama dumneavoastră, a liderilor PRM, a PRM-ului. Precizez: este vorba de părerile „lumii”, care circulă, pe care vi le prezint înainte de a vă spune ceea ce cred eu și  gândesc.
Aprecierea cea mai vehiculată este aceea că PRM este un partid care mimează orientarea naționalistă și produce astfel confuzie în electoratul naționalist. PRM și-a pus firma de partid naționalist ca să nu lase alt partid, autentic naționalist, să apară și să ocupe pe eșichierul politic poziția prin care electoratul naționalist are dreptul să fie reprezentat.
Alții vin cu completarea: PRM, cu sau fără voia liderilor, compromite de fapt ideea națională. Prin comportamentul lor deseori scandalos, penibil, jenant, unii lideri PRM produc, în mintea multor concetățeni, impresia că așa sunt naționaliștii prin natura lor: gălăgioși, lipsiți de rigoare în ideile afirmate, lozincarzi, vulgari, mojici, fără onoare și fără rușine, ahtiați după funcții, indivizi care cred ei că fluturând câteva sloganuri patriotarde pot să mascheze nulitatea lor sufletească și intelectuală… Evident, adaugă „răspândacii” acestei variante, liderii sau liderul PRM se bucură de sprijinul secret al unor structuri anti-românești interesate ca naționaliștii români să rămână în afara jocului politic. E vorba de acele structuri care trag sforile nevăzute ale vieții noastre politice. Se citează în acest sens sprijinul primit la apariția revistei România Mare din partea lui Petre Roman, groparul bunăstării românești…
Altă ipoteză pune în centrul ei persoana președintelui PRM, ale cărui binecunoscute carențe de caracter și temperament ar explica eșecul partidului. Fiind un partid care se identifică total cu persoana președintelui partidului, evoluția tot mai dezamăgitoare a acestuia, atât ca om politic, cât și ca persoană, a tras în jos întregul partid. Având și probleme de sănătate, președintele PRM se cramponează de fotoliul președinte într-un mod care ar putea fi caracterizat drept tiranic, despotic, dacă nu ar fi de un ridicul trist, jalnic… În acest context este pomenită și slugărnicia jenantă în care s-au complăcut mulți lideri ai PRM, care s-au succedat în preajma președintelui PRM, nici unul dintre acești yesmani nerezistând prea multă vreme în preajma liderului „maxim”. Cel mai longeviv dintre ei, de curând și-a dat demisia…
Cât este de nepotrivit președintele PRM pentru funcția pe care o ocupă de aproape 20 de ani se vede și din faptul că nu a avut nicio preocupare pentru a pregăti grupul de tineri politicieni naționaliști cărora să le lase în grijă partidul și dintre care să se aleagă succesorul său și locotenenții acestuia. Președintele PRM mereu amintește de Eugen Barbu, cum că îi datorează în mare parte cariera politică și profesională. Crescut și promovat de Eugen Barbu, Vadim Tudor nu poate arăta spre niciun tînăr pe care l-a ajutat și promovat, după exemplul mentorului său! Și doar au fost în preajma sa destui tineri de valoare, atrași de mesajul naționalist al PRM, nici unul însă nu a rezistat intemperiilor comportamentale ale liderului…
Mai mult, pe liderii PRM care nu s-au retras singuri, jenați sau sătui de prestația președintelui, acesta i-a destituit singur, după criteriul valorii: cei mai buni din partid sunt cei mai periculoși pentru președinte! Nu e nevoie de ei!… Au plecat astfel din PRM, părăsind viața politică, oameni serioși, de mare valoare, al căror loc a fost ocupat de inși fără nicio șansă de a însemna ceva pentru alegătorii responsabili de votul lor.
Comportamentul președintelui PRM este de-a dreptul sinucigaș pentru cariera sa politică, dar și pentru partid. Tot mai des aud părerea că singurul lucru bun pe care președintele PRM îl mai poate face pentru electoratul român este să se retragă din viața politică! În caz contrar, există riscul ca declinul său tot mai vizibil să antreneze odată cu dezarticularea PRM-ului și falimentul mesajului politic naționalist!… Electoratul naționalist nu poate accepta așa ceva, nu poate sta cu mâinile în sîn, asistând dezgustat și placid la spectacolul răsuflat al liderului PRM… Etc. etc.
Domnule Funar, am auzit de nenumărate ori asemenea acuzații, venind deseori din partea unor persoane pe care le cunosc bine, a căror bună credință și total atașament la cauza națională, românească, este deasupra oricărei îndoieli… Aceste acuzații nu mai pot fi trecute cu vederea!
Cunosc destul de bine viața politică și prestația Partidului România Mare. Au fost momente în care eu, ca persoană sau ca reprezentant al Uniunii Vatra Românească ori ca senator, am intrat în relație, de colaborare îndeosebi, cu unul sau altul dintre liderii PRM, inclusiv cu președintele PRM. Din ce cunosc, aș putea găsi argumente temeinice pentru a confirma ipotezele de mai sus. Sau pentru a le infirma, măcar o parte dintre ele… Nu mă grăbesc să le fac publice. Sunt păreri, la urma urmelor, și nimic mai mult. Înainte de a le face publice, doresc să le confrunt cu răspunsul pe care dumneavoastră, stimate domnule Gheorghe Funar, și colegii domniei voastre, sper că îl veți da la acuzații și insinuări atât de grave. Un răspuns sincer și avizat, pentru uzul și folosul electoratului românesc. Ca de obicei, eu nu exclud posibilitatea de a mă înșela, n-ar fi prima oară!
Prefer, așadar, să aștept punctul de vedere al celor vizați, al PRM, al liderilor PRM, al președintelui, în cazul cel mai fericit și mai firesc. Este spre binele tuturor ca publicul să primească niște explicații serioase, bine argumentate, întemeiate pe adevăr, care să constituie – de ce nu?!, punctul de plecare al redresării naționalismului românesc. Ceasul reintrării naționalismului românesc pe scena politică nu mai poate fi amânat. A sosit! Nu trebuie lăsat să treacă! Singura șansă pentru PRM ca să fie acceptat să participe la această redresare iminentă a naționalismului românesc o reprezintă asumarea răspunderii lucide pentru eșecul politic din ultimii ani. Se va putea face această redresare a naționalismului românesc și fără PRM? Nimeni nu e de neînlocuit, mai ales atunci când rezultatele sunt jalnice!…
Am pomenit de „redresarea iminentă a naționalismului românesc”! Se poate face și fără PRM, așa cum se poate face și fără Vatra Românească, bunăoară. Dar sunt oameni, atât în PRM, cât și în Vatra Românească, a căror participare la redresarea naționalismului românesc se impune de la sine, ca o garanție de reușită!
Poate că au colegii din PRM motivele lor, serioase, și necunoscute mie, nouă, publicului, motive ca să persiste mai departe în ceea ce altora li se pare a fi un fals naționalism, o mascaradă. Am fi tare bucuroși să constatăm că aceste motive există, că sunt corecte, iar greșeala este a celor care, ca și mine, nu le-au înțeles.  
Aștept, așteptăm, deci, explicații. Din păcate, necazurile prin care trece Țara nu așteaptă și ele, nu acceptă nicio tergiversare. Timpul nu mai are răbdare! Nici Țara!

Ion  Coja
17 mai 2010, Bucuresti


Post scriptum
, la 1 iunie 2009. Am tot ezitat să fac publică această scrisoare. Ultimul comunicat al „liderului” PRM mă determină însă să împărtășesc întru totul poziția celor care caută soluția redresării naționalismului românesc cu o singură condiție: fără președintele PRM! Căci, într-adevăr, un individ care se adresează colegilor săi de partid și susține că „nu sînt dator să dau socoteală nimănui” nu poate fi acceptat nici în fruntea unui partid, dar nici măcar printre membrii unui partid. Iar aprecierea aceluiași individ, precum că „PRM este un partid de lider și cine n-a înțeles asta este liber să plece”, ne obligă să conchidem că dacă membrii PRM sunt de acord cu acest diagnostic, dacă și-l însușesc și se împacă cu acest statut, atunci trebuie să ne luăm orice nădejde de la participarea PRM la resurecția naționalismului românesc și să ne gândim tot mai serios la contribuția nefastă a PRM la istoria post-decembristă a României.
Cu ani în urmă am fost în mai multe rânduri invitat să vorbesc în fața activului PRM, la congrese sau conferințe naționale. Am facut-o cu multă plăcere. Dacă este cazul sunt gata și acum să vorbesc participanților de la reuniunea PRM din 5 iunie 2009.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*