Editorial

DE CE NU SUNT BANI DE PENSII SI SALARII?!

Fiecare cap de familie îşi face un plan de cheltuieli în funcţie de veniturile pe care le are. Dacă este chibzuit – şi românul este învăţat de istorie să se chivernisească! –, atunci pune deoparte şi „Bani albi pentru zile negre!“, cum atestă paremiologia.

">
<p align="justify">Fiecare cap de familie îşi face un plan de cheltuieli în funcţie de veniturile pe care le are. Dacă este chibzuit – şi românul este învăţat de istorie să se chivernisească! –, atunci pune deoparte şi „Bani albi pentru zile negre!“, cum atestă paremiologia. </p>

Fireşte, dacă în familie se găseşte şi câte unul „mână spartă“ sau chiar mai necinstit, care cheltuieşte, „în secret“, din banii familiei (pentru o amantă, pentru o bericică, pentru o „doză“ etc.), atunci apar „găuri negre“ în bugetul familiei. Nu vrem să aruncăm în derizoriu o temă atât de presantă şi de dezbătută în aceste zile, dar, evident, nu este ilicită extrapolarea – fie şi simplificată la maximum – de la bugetul familiei la acela al statului. Ba, încă, aici, cauzele „incidentale“, care duc la risipirea bugetului „consolidat“ al statului, sunt şi mai numeroase şi mai greu de depistat – mai ales că se foloseşte paravanul aşa-zisei „confidenţialităţi“. Cum adică, în instituţiile publice, salariile să fie confidenţiale?! Nu este un paradox? Iar în Legea nr. 477/2004, privind Codul de conduită al personalului contractual din autorităţile şi instituţiile publice, este enumerat principiul „deschiderii şi transparenţei“, în virtutea căruia „activităţile desfăşurate de angajaţii contractuali în exercitarea atribuţiilor lor sunt publice şi pot fi supuse monitorizării cetăţenilor“!

E-adevărat că se face o precizare: „… cu excepţia persoanelor alese sau numite politic“. Un asemenea exemplu îl constituie cazul lui Gergely Olosz, directorul A.N.R.E. Acesta, pe când fusese şef al Autorităţii Naţionale de Reglementare în domeniul Gazelor Naturale (A.N.R.G.N.), fusese anchetat de o comisie parlamentară pentru jaf în distribuirea gazelor autohtone ieftine, dar a fost scăpat de puşcărie printr-un troc organizat de U.D.M.R., care a aranjat să îl bage în Parlament, ca să capete, deocamdată, imunitate, după care a fost „rotit“ în funcţia de director, prin pertractările de împărţire a funcţiilor dintre U.D.M.R. şi P.N..L. – partidele aflate, încă, la guvernare. Şi, apoi, poate uită proştii, poate U.D.M.R. se perpetuează la guvernare şi Olosz rămâne cu banii în buzunar. Iar zilele trecute, pe un post de televiziune, s-a spus că „Gergely Olosz, directorul A.N.R.E., nu poate fi dat jos fără aprobarea U.D.M.R.“, care l-a pus în post, conform algoritmului prin care s-a făcut trocul. Adică U.D.M.R. a devenit, literalmente, un stat în stat.

Vom reveni asupra acestor aspecte, aşa că să ne întoarcem la tema noastră: de ce nu sunt bani pentru pensiile şi salariile amărăştenilor?! Deoarece, pentru privilegiaţii clasei politice şi ai clientelei acesteia, evident, sunt bani, şi încă cu prisosinţă. Un exemplu este tot numitul Gergely Olosz, care, deşi este deputat şi primeşte indemnizaţia de deputat, primeşte şi salariul gras de director al A.N.R.E. – ceea ce constituie conflict de interese. Dar el, sub ştiindu-se sub umbrela protectoare al U.D.M.R. – căci nici nu se uscase bine cerneala după ce fusese validat, în 8 oct. a.c., ca deputat –, s-a lăudat că nu vrea să renunţe la nici unul dintre salarii, deşi acest fapt constituie deturnare de fonduri, adică faptă penală! Văzând, însă, că s-a îngroşat gluma, şi-a dat demisia, fiindcă se pare că a fost sfătuit, în acest sens, de tartorii din U.D.M.R. – pentru a nu se scoate la iveală ilegalităţile comise anterior.

Una dintre principalele cauze a lipsei de bani o constituie minciuna guvernanţilor, care pretind că un angajat ţine în spate circa doi pensionari. Asta este o minciună sfruntată, pentru că se ştie că, în Socialism, actualilor pensionari li s-au reţinut bani pentru pensie, inclusiv pentru pensia suplimentară. Dar, guvernanţi de atunci, în autosuficienţa lor, au considerat că Socialismul este invincibil şi au investit aceşti bani în obiective industriale şi culturale. Desigur, în principiu, nu era ceva nociv, întrucât se ştia că fondurile de pensii consumate în investiţii vor fi refăcute, ulterior, prin munca altor salariaţi ş.a.m.d., reluându-se ciclul economico-financiar. De exemplu, actualul sediu al Bibliotecii Naţionale, în ruină de circa 20 de ani, a fost construit din banii de pensii; la fel şi fosta clădire numită a Casei Radio, care acum este distrusă de o firmă din Israel, ca să facă acolo o faţadă-imitaţie a Templului Coral. Aici sunt banii noştri de pensii şi de salarii. De asemenea, sunt în obiectivele industriale, a căror distrugere a fost iniţiată de guvernul lui Petre Roman-Theodor Stolojan şi continuată de succesorii lor. Dar toate aceste obiective culturale sau industriale nu şi-au recuperat banii investiţi, deoarece au fost distruse de politica lui Petre Roman, cu „grămada de fiare vechi“, politică menţinută şi acum. În lipsa producţiei, lipsesc şi banii din bugetul statului.

Mai mult, imediat după 1990, aceşti premieri diletanţi, Petre Roman şi Theodor Stolojan, au făcut şi alte cheltuieli nesăbuite, chiar din fondurile de pensii care mai rămăseseră. Reamintim, apoi, prăpădirea celor circa cinci miliarde de dolari, cât lăsase „în casă“ regimul Ceauşescu. La aceasta se adaugă paguba altor câteva miliarde de dolari, credite nerecuperate de la ţările debitoare, sau recuperate parţial, dar în favoarea firmelor private apărute prin „privatizarea“ întreprinderilor de stat creditoare, bani pe care respectivele firme nu aveau dreptul să şi-i însuşească, fiind sume care aparţineau statului.

Dar, cel mai mare jaf, de care poporul uită în mod curios, este aşa-zisa „Mare Privatizare“, care nu constituie, în esenţă, decât Marea Jefuire a Patrimoniului Naţional. A urmat, în ordine cronologică, criminala politică restitutio in integrum, care a reprezentat a Doua Mare Jefuire a Patrimoniul Naţional. Un exemplu frapant, dar la fel ignorat de poporul prostit cu circ televizat şi cu fotbal, îl reprezintă averea, de circa 3,5 miliarde de euro, „restituită“ fostului rege Mihai, deşi el nu are nici un drept la această avere, fiindcă a aparţinut statului român. Averea lui personală şi-a luat-o la plecare, inclusiv cele 42 de tablouri furate. Ministrul de finanţe al guvernului promonarhist Tăriceanu se lamentează, de zor, că majorarea cu 50 la sută a salariilor profesorilor înseamnă un miliard de euro din bugetul de investiţii. Să-l ia din averea dată degeaba lui Mihai de Hohenzollern.

Celelalte miliarde de euro, necesare pentru majorarea pensiilor şi salariilor, guvernul poate să le ia din „salariile nesimţite“ – cum s-a exprimat cam frust, dar just, preşedintele Traian Băsescu – ale clientelei politice, din pensiile la fel de nesimţite ale unora (cu pensii de 150, 200 sau peste 300 de milioane de lei vechi), dar şi din averile uriaşe strânse oneros, „peste noapte“ de clientela politică şi/sau de politicieni. Un exemplu la îndemână este acelaşi Gergely Olosz, care cumulează ambele calităţi; un altul, dintre nenumăraţii de acelaşi calibru, este colegul său, Attila Verestoy. Alte „salarii nesimţite“ au magistraţii, care, anul trecut, şi-au adjudecat la salarii „spor de corupţie“, dar fără motiv, căci Magistratura este cotată ca fiind cea mai coruptă instituţie din stat. Cazul fostei judecătoare Maria Huza, fosta preşedintă Tribunalului Bucureşti, este emblematic pentru tagma acestora: chiar după ce a fost demisă pentru corupţie, dar „iertată pentru că a minţit în iunie, nu în august“ – cum ironiza presa situaţia nesimţită provocată de foştii ei colegi şi actualii membri ai Consiliului Superior al Magistraturii –, Huza a avut tupeul să ceară şi ea salariul restant pentru că „muncise luptând contra corupţiei“! Agenţia Naţională de Integritate trebuie să analizeze averile tuturor acestor specimene şi, la nevoie să le confişte. De exemplu, trebuie redeschisă ancheta contra numitului Gergely Olosz, ca să se vadă, implicit, cum şi-a dobândit el averea uriaşă în atât de scurt timp. Şi, apropo, despre ancheta penală contra vice-prim-ministrului Bela Marko (sau Marko Bela) – care a primit de la o editură circa două miliarde de lei vechi ca „avans“ pentru o carte de versuri pe care avea să o scrie în viitor – ce se mai ştie: s-a încheiat ancheta prin banalul N.U.P., sau individul „a scris“ cartea?! Oricum, însă, mita numită „avans“ rămâne ca faptă penală. Când Justiţia va ieşi din carapacea de Ju$tiţi€?!

O altă cauză majoră şi permanentă a scăderii calităţii vieţii – în urma diminuării puterii de cumpărare a monedei naţionale şi, deci, a diminuării efective a salariilor – o constituie deprecierea continuă a leului după reţeta „20 lei pe zi“, în cadrul ratei de schimb leu/dolar (apoi, leu/euro), depreciere introdusă de Bursa de Mărfuri din Sibiu, de conivenţă cu Banca Naţională.

În rezumat, nu sunt bani de pensii şi salarii pentru amărăşteni – fie ei profesori, medici sau simpli funcţionari – din cauza, pe de o parte, a proastei gestiuni a ţării de către toţi guvernanţii postdecembrişti şi, pe de altă parte, din cauza politicii duse de aceştia, de redistribuire inechitabilă a venitului naţional, astfel încât s-a produs cea mai mare discrepanţă socială din istoria României: câteva sute de hiperbogaţi, câteva mii de foarte bogaţi şi câteva zeci de mii de bogaţi, iar „restul“, de circa 20 de milioane, de săraci şi foarte săraci. Prin guvernanţi, evident, nu trebuie să se înţeleagă doar membrii guvernelor, ci toţi cei care au făcut legi, norme manageriale etc., le-au aplicat sau le-au încălcat într-o formă sau alta, cu acoperire legală: de exemplu, în forma numită „privatizarea“ SIDEX-ului, a PETROM-ului, a ROMTELECOM-ului, „afacerea APA NOVA“, „afacerea Bechtel“ etc. etc., în politica numită restitutio in integrum – pe scurt, care au ruinat economia naţională sub pretextul că era prost gestionată de stat şi trebuia privatizată, ca să fie bine gestionată. Se vede unde ne-au dus: pe fundul prăpastiei!

Faptul că, până acum, nu s-a ajuns la revoltele sociale la care era de aşteptat este cauzat de „zăhărelul“ cu care guvernanţii au păcălit poporul, au temporizat lucrurile şi au împins în viitor deznodământul inevitabil, „zăhărel“ livrat sub două forme: 1) ajutoarele pentru încălzire – necuvenite, în fond, şi care nu constituie decât mita socială dată în mod populist celor mai sărace categorii sociale, prin preluarea, ilicită, a unei părţi din impozitele plătite de celelalte categorii sociale; 2) creşterile salariale sporadice, date la presiunea sindicală, şi provizorii (căci sunt, mereu, anulate prin creşterea ulterioară a preţurilor, creştere care o devansează, sistematic, pe aceea a salariilor!), creşteri salariale realizate nu ca urmare a creşterii productivităţii muncii – căci, de vreme ce au distrus industria şi agricultura, acolo unde nu există producţie, nu mai poate fi vorba de creşterea productivităţii, pe care o clamează, mereu, Mugur Isărescu şi o repetă, ca un papagal, Varujan Vosganian –, ci, dimpotrivă, prin împrumuturi împovărătoare la bănci străine. Actualmente, datoria externă a României a ajuns la circa 80 de miliarde de euro, îndatorând ţara pentru câteva generaţii în viitor – dar guvernanţii mint că ar fi vorba de doar 40 de miliarde euro, fiindcă ei se conduc conform dictonului „După noi, potopul!“ Oricum, guvernanţii şi clientela lor şi-au transferat banii furaţi prin „salariile nesimţite“ şi prin alte afaceri oneroase în băncile străine, astfel că, atunci când va veni „potopul“, ei o vor zbughi, repede, la aeroport.

Situaţia actuală a României seamănă cu aceea de acum şase ani a Argentinei, care ajunsese în pragul colapsului tot din cauza proastei gestiuni a ţării. Iată de ce, la apropiatele alegeri parlamentare, electoratul trebuie să aibă o singură grijă: să nu-i mai voteze pe cei care, într-o formă sau alta, au condus instituţiile publice până acum, şi nici pe cei care au stat în Parlament luând banii degeaba – pentru că, de fapt, au dus ţara de râpă! Să-i voteze pe alţii, fiindcă ţara are şi oameni cinstiţi, competenţi şi patrioţi.

"Justitiarul"

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*