Atitudini

De ce să fim mai „Charlie” decât „Charlie Hebdo”?

    Știind unii că eu am nas pentru evenimentele controversate, m-au întrebat săptămâna trecută ce părere am despre împușcăturile […]

 

 

Știind unii că eu am nas pentru evenimentele controversate, m-au întrebat săptămâna trecută ce părere am despre împușcăturile din Paris. Le-am răspuns că nu mă pot pronunța până nu am mai multe informații, dar că în principiu ar trebui să aplicăm metoda „Cherchez le Juif”. Drept urmare, m-am pus să mă informez și am aflat următoarele despre „Charlie Hebdo”:

În 1960 se înființează revistă lunară „Hara-Kiri”. Caracterizarea data de un cititor: „prost și urât”, a devenit sloganul oficial al revistei.

În 1961 revistă este interzisă.

În 1966 apare din nou.

hara kiri

În 1969 se transformă în săptămânal.

În 1970, după ce a murit Charles de Gaulle, pe vremea cînd se numea „Hara-Kiri”, au făcut mișto pe chestia asta. La fel, au făcut bășcălie și de moartea a 146 de oameni într-un incendiu la o discotecă din Saint Laurent du Pont, sfidînd doliul național al poporului francez. Au fost desfiintați și interziși.

charlie 16 nov. 1970

În 1970, cu aceeași sfidare s-au reorganizat și au înființat o nouă revistă, intitulată în bătaia de joc la adresa aceluiași Charles de Gaulle: „Charlie Hebdo”, sfidându-i astfel și pe cei care i-au interzis.

charlie-hebdo-hara-kiri-n-25-numero-exceptionnel-la-catastrophe-de-beaune-contre-hara-kiri-peut-on-rire-de-la-mort-de-collectif-885853585_ML

În 1981 revistă sucombă.

În 1992, în urmă primului război din Golf, revistă este reînființată, având un puternic caracter anti-islamic și pro-israelian, promovat de către cântărețul-editor filosemit Philippe Val.

În 2007 au fost condamnați de către Jaques Chirac pentru republicarea celor 12 caricaturi daneze ale lui Mohammed, președintele numindu-le „provocări evidente, orice lucru care poate afecta convingerile altcuiva, în special convingeri religioase, ar trebui să fie evitat” atragându-le atenția că nu este bine să încingă spiritele. Drept răspuns, ei au publicat o declarație a unui grup de 12 scriitori, o avertizare împotriva islamismului. Fiindcă gheșeftul este gheșeft, au vândut 300.000 de exemplare în locul celor 100.000 obișnuite.

În 2007 Philippe Val este dat în judecată de trei organizații islamice, iar doi viitori presdinti evrei, Sarkozy (szarkocsy) și Hollande, vor luă apărarea săptamânalului în numele „libertății de exprimare”, ducând astfel la politizarea procesului. Philippe Val va fi achitat.

În 2008, din nou controverse, Sine, caricaturist cu vechi state de plată este acuzat de antisemitism și concediat. Pentru simplul motiv că a ironizat originea evreiască a lui Sarkozy. Sine dă în judecată revistă și câștiga 90.000 de euro daune.

În 2010 un alt scandal și un proces intentat de o organizație catolică, legat de parafrazarea textului lui Isus: „Lasati copiii să vina la mine”, în sens pedofilic.

În 2011 un alt scandal provocat de ediția „Charia Hebdo” (Sharia este Legea Islamică), înfatișându-l pe Mohammed spunînd „100 de lovituri de bici, dacă nu mori de râs”. În primele ore ale lui 2 noiembrie 2011, biroul ziarului a fost bombardat și site-ul său virusat. De teamă unor viitoare atacuri, site-ul a fost închis.

hebdo 3

În 2012 un nou scandal legat de caricaturi cu Mohammed nud, amplificând scandalul legat de filmul anti-islamist „Inocență Islamului”. Asta a dus la măsura preventivă a guvernului Franței de a închide preventiv 20 de ambasade din țări musulmane. Sediul revistei a fost protejat de ofițeri de poliție, preventiv, împotrivă unor posibile atacuri. Filmul a fost catalogat drept absurd de către ministrul de externe Laurent Fabius care a comentat despre revistă: „În contextul actual, având în vedere acest film absurd care a fost difuzat, trezind astfel emoții puternice în multe țări musulmane, este într-adevăr inteligent să torni ulei pe foc?”

hebdo 6

Tot atunci, purtătorul de cuvânt al Casei Albe la vremea respectivă, Jay Carney, vorbea în cadrul unui briefing de presă despre decizia revistei „Charlie Hebdo” de a publică desene anti-islamice ca fiind „profund jignitoare” și „avem întrebări cu privire la decizia de a publică ceva de genul acesta. Știm că aceste imagini vor fi profund jignitoare pentru mulți și au potențialul de a inflama situația. Dar am vorbit în mod repetat despre importantă de a susține libertatea de expresie care este consacrată în Constituția noastră. Cu alte cuvinte, nu punem la îndoială dreptul ca așa ceva să fie publicat; ne punem întrebări doar cu privire la hotărârea din spatele deciziei de a publica”.

hebdo 8

Ce s-a întîmplat săptămâna trecută știm cu toții. Au fost împușcați și 2 ofițeri de poliție însărcinați cu pază redacției. O prima întrebare este dacă redacția a rămas cu pază polițienească din 2012 sau se așteptau din nou la un atac și au cerut protecția poliției.

Acesta nu a fost un atac armat oarecare. Este cel mai grav de la atacul cu bombă al OAS din 1961 încoace. Atunci au murit 28 de oameni.

Ca de obicei, orice tentativă a mea de a înțelege ce se întîmpla și de ce pornește de la întrebarea CUI BONO? Cui îi servește? O prima observație ar fi că în nici un caz palestinienilor și musulmanilor, în general. Avem în vedere faptul că, de curînd, Palestina a obținut recunoașterea ca stat din partea Franței, acest trend fiind în puternică creștere în UE. Ținem cont și de creșterea antisemitismului în Franța, trend de asemenea european, care în mod evident convine musulmanilor. Tot în Franța s-a revocat renumita Lege de condamnare a negării Holocaustului. Nu mai trebuie să menționez că Israelului nu-i convine deloc. Dimpotrivă. A început cu amenințări la adresă UE în general și la adresă anumitor state în special. Oare de ce nu se întreabă nimeni cu ce drept?

Atunci vin și întreb eu: oare de ce s-a întâmplat atacul de la redacția controversatei reviste exact în această perioadă, nefastă Israelului în relația cu UE, dar favorabilă islamismului și Palestinei agresate? Aceste relații erau, până în momentul declanșării spaimei, cum nu au fost nicicînd de la înființarea ilegală a statului Israel, din 1948 încoace. Cui îi servește? În nici un caz islamului și Palestinei.

Dar asta ar însemna că a fost o provocare a Mossadului. Sau o infiltrare a Mossadului în rîndurile islamiștilor radicali. Pentru că, într-un asemenea moment favorabil, nu provoci un asemenea scandal de proporții europene, dacă nu mondiale. Oricît ai fi de religios fanatic! Nici o organizație musulmană serioasă și respectabilă nu ar aprobă în acest moment un asemenea act. Darmite să îl organizeze!

După cum reiese din filmări și relatări, a fost un act săvârșit cu sînge rece, metodic, un atac armat de tip luptă de guerrilla profesionistă, care nu este tipic atacurilor amatorilor musulmani. 2-3 oameni care fac ravagii, într-un loc protejat de poliție, seamănă mai degrabă a Hollywood decât ceea ce știm noi despre atacurile teroriste de zeci de ani încoace. Păi, prin asemenea tehnici de operare și la câți musulmani sunt în Europa, dacă s-ar organiza un pic ar reuși ceea ce nu a reușit nici Hitler.

Deci, eu, unul, nu cred că a fost operă gîndită, calculată, organizată și pusă în practică de o organizație islamică responsabilă. Spun responsabilă pentru că idioți și cretini există în toate națiile, rasele sau religiile. Nu așa. Și mai ales nu acuma!

Simptomatică a fost și reacția diverselor oficialități, agenții de presă și media, înainte de a se afla identitatea atacatorilor. Faptul că au strigăt „Allah Akhbar” nu înseamnă nimica. Nu înseamnă nimica nici faptul că sunt arabi. Pentru că nu este relevant. Sau este la fel de relevant ca scenariul unui film SF. Tipic pentru controlul evreiesc în presă și media, pe care o au în proprietate de peste 80% la nivel mondial.

Ar mai fi de remarcat, de asemenea, faptul că în istoria ei de 64 de ani – întrerupți pe ici pe colo, ori de interziceri, ori de căderi în desuetitudine, urmate de lipsă de rentabilitate – revista s-a dovedit a fi, dincolo de politica pro-israeliană și anti-islamică, destul de incomodă în general. Cam cum este „Cațavencu” la noi, asta însemnînd că a apărat întotdeauna iudaismul, dar – culmea! – fără a ierta personajele de origine iudaica din politică internă și internațională. Satirizându-i deseori. Am adunat o serie de caricaturi din Charlie și voi continuă să caut pentru a încerca să mă lămuresc asupra fenomenului și impactului revistei în societatea franceză.

hebdo 1hebdo 2

Pentru că am convingerea că mulți se bucură și se vor bucură în Franța de dispariția revistei, pentru că mă îndoiesc foarte tare că va supraviețui sau va rezista cu același succes. De moartea unor oameni care au provocat râsete și zâmbete nu te poți bucură. Dar să verși lacrimi de crocodil după ce te-au mânjit și te-au bălăcărit în halul în care au făcut-o, este un semn de mare prefăcătorie și mult parșivism!

hebdo 10

Sunt de acord cu opinia generală – și chiar o susțin – că astfel de atacuri la adresă libertății presei, mai ales cînd este vorba de umor, pamflet și satiră sunt absurde, fără nici un sens și criminale. Așa cum consider o eroare criminală decizia Tribunalului de la Nurnberg de a-l condamna la moarte pe editorul revistei satirice germane „Der Stürmer”, Julius Streicher. Cum să condamni la moarte râsul?

Cum să omori rîsul? Totuși, parafrazindu-l pe Marquez, acestea parcă au fost niște morți anunțate. În România, dacă înjuri pe cineva de morți, de Paști, de Dumnezeu, de sfinți, eventual în combinații sexuale cu originile materne, nu te văd prea bine. O fi românul creștin, dar la faze din astea nu îți întoarce creștinește și celălalt obraz, ci își imprima amprenta pe obrazul tău. Cu palma, cu pumnul, cu piciorul, cu lama cuțitului, cu toporul sau alte obiecte contondente, urmările putând fi simple vânătăi sau călătoria pe lumea cealaltă.

hebdo 4

Ținînd cont de numărul celor pe care i-a jignit rău de tot revistă aceasta, de cînd există ea, respectivul atac armat putea să fie organizat și executat de orișicine. După câte ați observat, probabil, am evitat să folosesc termenul terorist cînd m-am referit la ceea ce s-a întîmplat ieri.

hebdo 11

Atacurile teroriste au ca scop propagarea terorii, mai ales în rîndul populației. Ieri am avut de-a face cu o execuție, nu cu un act de terorism. După eliminarea „țintei”, cei doi executanți nu au mai ucis alte persoane civile. Avertizările s-au ținut lanț de-a lungul anilor. Atât din partea islamiștilor cât și din partea autorităților franceze.

Acesta nu a fost un atac terorist, ci a fost provocat de cineva care a avut interes să provoace, să convertească tensiunile din societatea franceză. Să detensioneze relația dintre dreaptă franceză și evrei și să amplifice tensiunile dintre dreaptă franceză și musulmani. Pentru că reacția „normală” a Europei va fi, imediat, readucerea pe tapet a „pericolului musulman”. În cazul asta am avea de-a face cu o înscenare de tip Mossad. Nu vă uitați la etnia „figuranților”, fiindcă există mulți arabi racolați ca agenți Mossad, unii dintre ei activând și în România încă de pe vremea lui Nicolae Ceușescu.

Tot atât de bine s-ar putea să fie o provocare diabolică a unui islamist, care a gândit atacul ca pe o dovadă de cât de „nedreapta” poate să fie Europa, aruncînd întotdeauna vina pe terorismul islamist, fiind sigur că toți vor acuza imediat Islamul, blamându-l pentru fanatism absurd și criminal. Pentru a se dovedi până la urmă că nu ei au fost de vină și a poză, în final, ca victime ale unei societăți franceze care de fapt nici nu este anti-islamică, ci mai degrabă tolerantă.

Dar, un astfel de scenariu este total atipic și opus sistemului de gîndire islamic, deci acest atac criminal nu a fost rezultatul indignării unor islamiști ofensați de niște caricaturi idioate, jignitoare și evident provocatoare.

Tot așa de bine, s-ar putea – dar este foarte puțin probabil – să existe doar doi zgubilitici care au acționat de capul lor, fără a fi fost instruiți sau mandatați de absolut nimeni. Asta ar fi, în final, chiar o scuză foarte convenabilă pentru toți. Pentru autoritățile care nu au fost capabile să prevină atacul. Pentru autoritățile care nu vor fi capabile să rezolve cazul, mai ales că unul dintre anchetatori s-a sinucis. Pentru israelienii care vor spune: „vedeți că greșiți cînd ne banuiți implicați în toate porcăriile din lumea asta”. Pentru musulmanii care vor răsufla ușurați că nu le-a picat măgăreața pe cap, tocmai acuma când există un trend favorabil lor.

Însă ar fi și foarte periculos pentru toată lumea. Pentru că asta ar demonstra cît de șubredă este societatea în care trăim și cît de vulnerabili sîntem de fapt ca și indivizi, familii sau grupuri. Se va invoca această vulnerabilitate pentru a ne limită din nou libertățile, cum s-a mai întîmplat.

Sau s-ar putea să fie foarte subtil provocate alte asemenea „incidente izolate” în lume, tocmai cu scopul de a ni se limita „spre binele nostru” libertățile. Mă îndoiesc că cineva în Franța sau în Europa ar trebui să se simtă amenințat pe motivul acesta. Poate doar cei care publică astfel de reviste, cu astfel de conținut, cum de altfel s-a și repercutat efectul la o publicație din Germania care a preluat caricaturile jignitoare ale celor de la„ Charlie Hebdo”. Prea au exagerat totuși. Nici nu poți să spui „Odihnească-se în pace!” sau „Să-i ierte Dumnezeu!”, fiindcă prea și-au bătut joc de Dumnezeu, fie că i-au spus așa sau i-au zis Allah, au fost oameni fără nici un Dumnezeu. „Creațiile” lor stau chezășie pentru asta. Dar asta a fost opțiunea lor. Doar că nu meritau să moară din cauza asta! Doar nu o să asasinăm acuma toți caricaturștii atei sau netalentați!

Bineînțeles că vor apărea eroi după război care vor spune „I saw this coming”, deși este clar că chiar există oameni care au văzut asta venind… Nu degeaba era sediul redacției protejat de polițiști. Și, totuși, rămâne întrebarea deschisă: dacă s-a văzut asta venind, cum de nu s-a împiedicat acest atac? Că doar nu a fost o mini-armată, un comando profesiohjist, ci doar doi oameni înarmați, pe de-o parte, și câțiva oameni păziți și pregătiți sufletește că există riscul să fie atacați.

hebdo 5

Ceea ce trebuie făcut este să fie găsiți instigatorii și să se lămurească circumstanțele în care s-a născut planul acestui atac criminal. Să se găsească și vinovații morali, nu doar cei doi făptași.

Și ceea ce trebuie neapărat făcut, este să transmitem, măcar în gând, condoleanțe familiilor celor decedați în acest act criminal, ceea ce fac și eu acum, prin scris. Să nu uităm că, în mod paradoxal, printre cei decedați este și un musulman. Un polițist musulman al cărui job în acel moment era să protejeze redacția unei reviste anti-islamice.

Și, la fel de importantă, este solidarizarea cu creatorii de umor și satiră din lume. Eu o fac declarînd: €“ EU SUNT CAȚAVENCU.

catavencu

Evident că nu politicianul corupt și penibil, personificat de Caragiale, ci revistele de satiră Cațavencu în diversele ei forme: „Academia Cațavencu”, „Catavencii”, toate formele de satiră și pamflet. Pentru că „a muri de râs” trebuie să rămână o expresie curată și frumoasă a libertății, nu doar de exprimare ci și a libertății personale! Dar de care nu ar trebui să se abuzeze, cum au făcut zeci de ani de zile cei de la „Charlie Hebdo”. Limita dintre pamflet și bătaie de joc, ofensă sau jignire este foarte relativă.

Dar pentru asta nu trebuiau să moară umoriști și pamfletiști de moarte violentă. Pentru că, împreună cu ei, a fost omorît și râsul pe care l-au provocat timp de decenii. Deci, nu așa! Și mai ales, nu acuma! Și vă întreb încă o dată: Cui i-a servit? Cum am spus, dacă stau să mă gândesc câți se vor bucură de dispariția revistei, islamiști, evrei, catolici, politicieni, îmi vine rău. Și scârbă de atîta prefăcătorie.

Singurul mod în care ai voie „să omori” un umorist sau un pamfletar este… tot umorul și pamfletul! Sau luându-i „pâinea”, adică transformând societatea în așa fel, încât să nu mai aibă de ce și de cine să râdă. Ceea ce mă îndoiesc foarte tare că este posibil.

Ca să pot scrie tot ce ați citit pînă acuma, a fost nevoie să mă documentez, nu auzisem în viață mea de „Charlie”. M-a șocat această „solidarizare” forțată, la care s-au raliat o serie de șefi de state și guverne, mediatizată până la a deveni virală. Cum să te solidarizezi, neinformat, cu ceva sau cineva despre care nu ai habar? Doar pentru că niște oameni au murit de moarte violentă?

Păi în linia acestei logici ar trebui să nu mai avem timp nici să respirăm de atîta solidarizare, căci mor în fiecare minut oameni mai mult sau mai puțin vinovați, de morți violențe, absurde și odioase pe lumea aceasta.

În ceea ce privește ipocrita și isterica solidarizare „JE SUIS CHARLIE”,  alăturăm o serie de caricaturi din „Charlie Hebdo”. Suntem siguri că veți găsi mai mulți de un singur „CHARLIE”, cu care veți simți că nu puteți rezona și nici nu vă puteți solidariza, oricît ați încerca, indiferent că sunteți creștini, evrei sau musulmani.

                                                                                                              Valentin ȘERBAN

1 Comment

  1. alin

    Corect , trebuie sa fi informat ca sa comentezi o tragedie de genul , cat despre solidarizarea politicienilor stim ca au facut teste si la noi fb versus tv clasic , iohannis vs ponta, a castigat fb deci azi suntem sub efectul de turma fb pt ca ne simtim parte integrata pt ca simtim ca putem provoca schimbare noi insine desi… Politicienii se vor agata de retea pentru ca reteaua conduce acum ,poti fi desfiintat pe fb in 30 min cu repercusiuni in realitate palpabile . in toata europa se fac teste cu privire la modul de manipulare prin internet si rezultatele incep sa apara deci…..

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*