Puncte de vedere

Deficitul bugetar, între diversiune şi hoţie

    1. În prima jumătate a acestui an, bugetul public a înregistrat un deficit de peste 6 miliarde de […]

 

 

1. În prima jumătate a acestui an, bugetul public a înregistrat un deficit de peste 6 miliarde de lei, dublu faţă de aceiaşi perioadă a anului trecut. Miliarde, care, evident, au fost împrumutate şi vor trebui date înapoi, cu dobânda aferentă.

Creşterea datoriei publice reprezintă unul din instrumentele prin care PSD-ul poate face rost de banii cu care să plătească creşterile da salarii şi pensii, promise prin programul electoral cu care a câştigat parte din voturile cetăţenilor României, suficiente pentru a obţine dreptul de a guverna ţara, pentru a o fura, în continuare.

Mai sunt şi alte astfel de instrumente financiare, prin care PSD va încerca să-i tragă pe sfoară pe români, printre care şi inflaţia, declanşată, deja, de Banca Naţională a României, care a început să erodeze puterea de cumpărare a salariilor şi pensiilor.

Prin creşterea datoriei publice, pentru a mitui actuala generaţie de votanţi. pesediştii condamnă viitoarele generaţii de români să plătească pentru menţinerea lor la guvernarea ţării.

2. Prin programul electoral, ca şi prin cel de guvernare, PSD s-a angajat să nu ajungă la un deficit bugetar mai mare de 3% din PIB, prag stabilit prin normele Uniunii Europene.

Acum, văzând că au nevoie de mai mulţi bani, pe care nu-i pot obţine decât prin împrumuturi, economiştii vopsiţi ai PSD-ului au început să ţipe împotriva Uniunii Europene, care, vezi Doamne, nu permite României să se împrumute mai mult, că investească, să se dezvolte etc. Aceşti economişti mai au un pic şi îl vor declara pe Liviu Dragnea erou naţional, pentru că „îndrăzneşte” să încalce normele convenite de organele de conducere ale UE referitoare la limitarea deficitelor bugetare, a datoriilor publice, a inflaţiei etc.

3. Este adevărat că multe norme, multe politici economice ale Uniunii Europene sunt contrare intereselor popoarelor europene, ele apărând, de fapt, interesele mafiei financiare transnaţionale, care controlează organismele Uniunii, tot aşa cum controlează şi statele membre. Normele UE referitoare la disciplina financiară, la limitarea deficitelor bugetare, a datoriilor publice, a inflaţiei etc. sunt, însă, primtre puţinele norme UE care apără interesele popoarelor europene.

4. Datoria externă totală, publică plus privată, a României se menţine, de mulţi ani, la peste 90 miliarde de euro, pentru care plătim, ÎN FIECARE AN, ca rate şi dobânzi, peste 50 miliarde de euro, adică mai mult de o treime din PIB-ul pe care îl creem. Cu aceste 50 miliarde de euro am putea, ÎN FIECARE AN, să construim 5.000 kilometri de autostradă. În numai doi ani, am fi putut construi un sistem de autostrăzi de peste 10.000 kilometri, de aceiaşi densitate şi calitate ca cel al Germaniei. Noi plătim cei 50 miliarde de euro mafiei financiare transnaţionale, în fiecare an, de peste un deceniu.

5. Creşterea uriaşă a datoriilor guvernelor lumii reprezintă una din cele mai mari ameniţări la adresa prosperităţii şi securităţii popoarelor. Priviţi ce s-a întâmplat şi se întâmplă cu Grecia, Italia, Spania, Portugalia etc. Mafia financiară transnaţională corupe guvernele, pe care le împrumută, în condiţii înrobitoare, obligând, apoi, popoarele să plătească dobânzi uriaşe. În final, trebuie să plătească cu porturi, aeroporturi, insule etc.

Banii împrumutaţi de guvernele corupte nu sunt folosiţi pentru investiţii, pentru dezvoltare, aşa cum li se spune popoarelor, ci pentru achiziţii de bunuri şi servicii, în special de arme, furnizate tot de mafia financiară transnaţională, care îşi umflă, astfel, conturile, pe seama popoarelor.

6. Statele, guvernele nu au nevoie de împrumuturi. Ele pot şi trebuie să funcţioneze cu banii puşi la dispoziţia lor de către cetăţenii lor, prin sistemele de taxe şi impozite. Statele suverane pot şi trebuie să funcţioneze cu bugete echilibrate.

7. Statele şi popoarele suverane pot decide să aloce oricât din PIB-ul lor pentru investiţii, publice şi private, pentru dezvoltare. Nu au nevoie de împrumuturi. Dacă sunt suverane şi responsabile fată de generaţiile viitoare ale cetăţenilor lor.

8. De peste 10 ani, prin proiectul cunoscut sub denumirea de LEGEA COJOCARU, am propus crearea unui Fond Naţional de Capital Distributiv, prin instituirea unui impozit progresiv pe marile proprietăţi, marile averi, marile capitaluri, prin care am putea prelua la Fond circa 20% din PIB.

După 1989, în România, marile capitaluri nu s-au acumulat pe calea naturală, prin economisirea unei părţi din veniturile câştigate cinstit şi investirea acestora, transformarea lor în capitaluri: construcţii, maşini, utilaje, echipamente etc. Marile capitaluri, marile averi s-au acumulat prin furt, prin megahoţiile „legale” numite „privatizări” şi „retrocedări” sau prin contracte cu statul român corupt. Furt pe baza legilor strâmbe, adoptate de parlamente de hoţi.

9. Cei care au devenit proprietarii capitalului românesc, peste 80% fiind străini, îşi însuşesc profituri care reprezintă aproape două treimi din PIB-ul creat, în prezent, în România, adică peste 90 miliarde de euro, pe an, în timp ce, în ţările civilizate ale Europei ponderea profiturilor în PIB este de numai o treime, restul revenind salariilor.

Prin impozitarea progresivă a marilor capitaluri am putea prelua la Fondul Naţional de Capital

10. În prezent, statul român preia la bugetul public circa 30% din PIB, în timp ce statele dezvoltate ale Europei preiau la bugetul public 50% şi chiar 60% din PIB. Prin aplicarea impozitului progresiv pe marile averi nu vom face decât să ne apropiem de lumea civilizată, ca impozitare, şi să ne creem o sursă sigură pentru finanţarea dezvoltării ţării.

Distributiv circa o treime din cele 90 miliarde de euro, care, acum, sunt însuşite de „băieţii deştepţi”, adică peste 30 miliarde de euro, pe an.

Cele 30 miliarde de euro, colectabile la Fond în primul an de aplicare a Legii, ar însemna, în 10 ani, peste 500 de miliarde de euro disponibili pentru investiţii, atât în sectorul privat, prin împroprietărirea cetăţenilor cu capital productiv, cât şi în sectorul public, prin dotarea cu capital a regiilor autonome care vor putea exploata toate resursele naturale ale ţării şi activităţile economice cu caracter strategic, în beneficiul tuturor cetăţenilor României.

Tot acest capital ar intra în proprietatea românilor, privată, sau publică.

Aşa ar putea să devină România un stat cu adevărat suveran, capabil să funcţioneze și să se dezvolte fără deficite bugetare, fără împrumuturi înrobitoare.

1 august 2017                                                                                                             Constantin COJOCARU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*