Lichele

Democrație de rit nou cu Andrei Caramitru

  Ce interesant este să trăiești în dictatura lui Dragnea Liviu! Căci e cu totul neobișnuit să existe, în plină […]

 

Ce interesant este să trăiești în dictatura lui Dragnea Liviu! Căci e cu totul neobișnuit să existe, în plină dictatură, partide tinere și curate și oleacă # rezistente pe la colțuri care să explice vulgului ce anume „iaște” aceea democrație și cu ce tacâmuri sofisticate ne va fi dânsa servită, dacă respectivele partide ajung, prin bunăvoința cetățenilor, la putere! Vulgul, plebea, ascultă cu fascinație și cu gura căscată cum noua intelighenție îi orientează pașii șovăitori către statul cel drept și Europa cea nepătată!

Iar democrația europeană își întărește, zi de zi, rândurile cu achiziții spectaculoase! Căci, cum altfel am putea privi înscrierea intempestivă a lui Andrei Caramitru în USR?

Andrei Caramitru, da, da… e fiul lui Ion Caramitru – alt personaj care a suferit persecuții peste persecuții înainte de 1989, fiind împilat și distribuit cu forța într-o grămadă de filme, peste 40, pe-atunci… fiind vedetă absolută a teatrului Lucia Sturza Bulandra…și care recunoaște, cu candoare, că „…puteai să refuzi colaborarea (cu Securitatea, n.n.) fără să păţeşti nimic… Da, nu păţeai nimic grav. Sau nu plecai în America. Sau îţi făceau alte şicane.”… numai că el a plecat și în America… și în Anglia… poate și-n alte părți ale lumii…iar HAMLET-ul „subversiv” al lui Alexandru Tocilescu, în care Ion Caramitru avea rolul principal, s-a jucat fără probleme din 1985 până la sfârșitul lui 1989 –d-aia și zic: halal dictatură, tovarăși ! Paranteză: știu bine ce a fost înainte de 1989, mi-am trăit atunci copilăria și tinerețea, de aceea pot aprecia , prin comparație, ce a fost bun și ce a fost rău în celălalt regim față de cel actual … mă enervează însă distorsionarea adevărului și diabolizarea unei perioade istorice tocmai de către aceia care nu au avut chiar o viață de coșmar, mai ales în anii ʹ60-’70.

Să revenim… vă spuneam, deci, că Andrei Caramitru aduce un suflu nou în politica românească … și el n-a mai putut sta deoparte deoarece: „Nu pot accepta ce se întâmplă cu România sub mafia prostiei şi hoţiei PSD-ALDE. M-am săturat să stau pe margine, vreau să mă alătur luptei din prima linie. Fără implicare directă a fiecăruia în partidele noi nu putem câştiga. USR are o echipa puternică – sunt oameni curaţi, competenţi şi bine intenţionaţi care funcţionează în singura structură politiCĂ CARE( sic! n.n.) este – intern- 100% democratică. Am încredere că atunci când o să ajungem la guvernare vom schimba radical sistemul. Planul economic al USR este singurul care va permite schimbarea structurală a României, va elimina sistemul feudal şi va face tranziţia reală către valorile europene…” (pagina de FACEBOOK a USR , 22 ianuarie 2019)

100% democrație în interior, prieteni… păi, să vedem cam cum arată și democrația useristă proiectată spre exterior și promovată de proaspătul membru care ar vrea să ne fericească pe toți cu așa ceva:  „Înțeleg ca PSD vrea să dea OUG-uri cu efecte juridice retroactive (ceea ce este clar neconstituțional) – ca să anuleze procese judecate în trecut și să scape de condamnări date deja. Vreau să le zic clar: nu vă jucați cu focul. Dacă așa ceva devine posibil și acceptat ca fiind constituțional – de ce nu am da și noi un OUG retroactiv în prima zi de guvernare care să anuleze tot ce ați făcut voi și să va și arunce în pușcărie imediat pe toți? Ce ne-ar împiedica dacă există precedent?… Și de ce nu am face asta ÎNAINTE de a alinia toată legislația cu recomandările MCV si ale Comisiei de la Veneția? Așa scăpăm și de voi și rezolvăm și toată legislația juridică rapid (ca nu o sa mai aibă cine sa o blocheze – veți fi toți la Rahova și Jilava). Așa că gândiți-vă bine ce faceți!

A uitat să spună că arestează, în deschidere, Curtea Constituțională, care-l cam încurcă la mers, dar cred că se subînțelege. Dar pentru ce anume vrea Andrei Caramitru instaurarea acestei inedite democrații?

Am făcut asta ca să îmi respect promisiunea pe care am făcut-o public pe 10 August. Că voi face totul ca să scăpăm de ciuma PSD şi că – la sfârşit – îi vom pedepsi. Şi vom reconstrui o ţară Europeană. Fac asta pentru bunicul meu omorât în închisorile comuniste şi pentru copiii mei...”

Andrei, Andrei… știu că pentru tine e greu de înțeles… dar nu dictatorul Dragnea Liviu și CIUMA ROȘIE ACTUALĂ ți-au arestat bunicul, care nu a fost „omorât” în închisorile comuniste, așa cum afirmi, ci a făcut , într-adevăr, pușcărie, de trei ori, în timpul fostului regim- ultima oară sub acuzația de speculă, despre care nu știu dacă a fost reală sau nu, dar a murit în afara închisorii… asta pentru rigoare, doar atât… Amănuntele le-am reținut dintr-un interviu al tatălui dumitale (EVZ .ro, 11 aprilie 2011) .

De aceea cred că trebuie să-ți atrag respectuos atenția că tot Ion Caramitru considera cu totul reprobabil faptul că bunicul a cărui memorie o invoci „ …a făcut de două ori puşcărie fără să fie judecat, fără să fie condamnat”. Pune, te rog, această frază lângă programul tău politic „… vom da și noi un OUG retroactiv în prima zi de guvernare care să anuleze tot ce ați făcut voi și să va și arunce în pușcărie imediat pe toți…” și spune-mi ce concluzie ar trebui să trag eu, ca simplu cetățean? Pe tati l-ai întrebat, dragă, dacă o fi bine așa cum spui?

                                                                                                                   Luminița ARHIRE

4 Comments

  1. Florin

    BA ESTI CRETIN SAU DOAR TE FACI ?
    SA FIE CUM E TURCU SI BAIATU ?

  2. Gheorghe si Ion asupriti de straini

    tradatori, vanzatori de neam, paraziti, spalati pe creier….in slujba sistemului globalist iudeomasonic antihristic occidental „civilizat” si plin de „valori” …..lacomie, desfrau, sodomie, ura, varsare de sange….stat de „drept”… jaf, ocupatie…..

  3. un mizantrop

    Am avut un unchi, „beneficiar” din greu al sistemului tortionar pe care incearca astia sa-l reinstaureze in Romania. Omul a fost in „atentia organelor”, in fapt, detinut in tabere de munca fortata pentru ca a avut ghinionul sa fie copilul cel mare, adica ii fusese, deja, repartizata partea de avere, asa ca n-a fost de ajuns cat a platit bunicul, s-a incadrat si el la „dusmanul poporului”, „naparca burgheza”, dar, nici macar pentru „justitia populara” n-a putu fi condamnat la temnita, asa ca a „beneficiat” de cea mai crunta politica de exterminare: bataie si foame. Dupa ce l-au operat de o tumora pe creier (un ilustru chirurg, care si-a pus viata in primejdie), cu fractura de maxilar si fara un testicul, l-au abandonat intr-un sanatoriu TBC, pe motiv ca e cam „ofticos”. Omul a avut zile si a prins „mascarada” di 1989. In 1992., dupa ce-si recuperase o parte di n pamant, ca toata lumea, l-am intrebat de ce nu cere reparatii statului pentru viata distrusa, pentru trupul mutilat, mai ales ca se inmultisera asociatiile cu detinuti politici, cu dizidenti si multi intelectuali aparusera la TV sa spuna ce-au patimit…Unchiul m-a intrebat daca eu chiar cred ce vad, sau chiar nu mi-am dat seama ca asazisa revolutie e doar restauratia slugoilor cominternisti, ca au venit la putere urmasii oamenilor lui Dej si ca securitatea, aia tradatoare si proasta, formata din toti analfabetii, odraslele imbogatitilor din contrabanda socialista, e mai puternica decat pe vremea Ceausescului. Cand i-am spus ca trebuie sa se elibereze de frica, mi-a zis ca suntem naivi, ca el nu mai are ce pierde, dar, in zilele fierbinti, in gloata aia revolutionara, i-a zarit pe tortionarii nemijlociti, pe care-i credea pensionati sau morti, apoi, in toate comitetele, in CPUN, in asociatiile de „cultura” a recunoscut cel putin o astfel de figura si da, are de ce se teme, ca asta-i si rostul aparitiilor, ca toti cei ce stiu sa taca…Si au tacut toti. Tot ce vedem acum e ultima zbatere, cea mai puternica a securismului vandut. Dupa ce au acaparat educatia (majoritatea particularelor sunt infiintate de ei, copiii lor sunt in conducerea tuturor institutiilor de stat, etc), economia (fara exemple, aici infestarea e maxima), institutiile de forta si justitia, ultima reduta era politica. Pentru ca nu le mai ajungeau locurile de pe liste, au hotarat sa ia listele cu totul, adica sa incalece partidele traditionale si sa-si faca unele noi, ca sa nu ramana loc de optiune electorala nesecurista…Am tot citit despre „fantomele” postpacepa, cele care au refuzat intoarcerea in tara si au ramas sa-si duca traiul sub identitatile „de serviciu”…credeti ca pe astia i-a lasat tara de adoptie sa doarma linistiti, mai ales dupa tradarea lui Talpes si impartirea listelor cui o vrea?! Ca ne tot intrebam de unde au venit useristii…si gata „reeducati” intru securism globalo-progresist, ba si cu veleitati staliniste native…
    P.S. Nici macar nu se mai feresc sa-si afiseze „programul” de guvernare, adica recuperarea sangerosului deceniu. Ce e mai rusinos pentru Caramitru, ca aroman, adica un tip educat in casa ca nationalist, chiar cu accente legionare, e ca s-a vandut si pe el si odrasla, ca-n basmele cu prostul care-si zalogeste copilul dracului….Eu chiar cred in zicala aia ardeleneasca: „Dumnezeu cand vrea sa-l piarda pe om, intai ii ia mintile…”

  4. maria

    Ce inseamna sa ai in trusou si niste camasi verzi.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*