Puncte de vedere

Despre mîncare și politică

  Cînd eram după patru zile de nemîncare și nimic nu îmi făcea poftă, un prieten mi-a trimis un articol […]

 

Cînd eram după patru zile de nemîncare și nimic nu îmi făcea poftă, un prieten mi-a trimis un articol cu titlul Bunicii români ai Biancăi Andreescu o cheamă pe jucătoare acasă, la Vaideeni: „O așteptăm cu sarmale”

În acel moment, mi s-a făcut și poftă, dar și foame. Însă nu aveam sarmale de Vaideeni, grase, făcute și cu afumătură, și cu smîntînă grasă. Și, cum se întîmplă la bătrînețe, iar am plonjat în amintiri. Ultimul festin (fiindcă acesta este termenul adevărat, chiar dacă era un parastas) la Vaideeni a fost în aprilie 2007. În semn de respect față de tata, dar și față de consătenii și prietenii lui, am hotărît ca parastasul de 6 luni pentru el să îl organizez la Vaideeni.

Am plecat cu o săptămînă înainte ca să pot organiza totul perfect (și a ieșit perfect!), beneficiind de mult ajutor.

Prietenul meu, Ivan Jinaru, primarul, s-a dus pînă în Gorj de unde a adus doi berbeci grași. Am avut și niște găini grase, de curte, dar nu mai țin minte dacă le-am cumpărat sau le-a adus verișoara Leana.

S-a început  cu o supă de găină cu tăiței de casă, făcuți tot de verișoara Leana. Apoi a urmat o mîncare de varză cu carne de berbec. În continuare, celebrul și nelipsitul tocan de berbec, cea mai simplă și mai gustoasă mîncare ciobănească, despre care am scris mai de mult cum se prepară. Spre mîhnirea mea, începe să mă lase memoria, știu că au fost patru feluri de mîncare, dar nu-mi amintesc ultimul.

Conform tradiției, s-a terminat cu lapte covăsit, un fel de iaurt, dar mult mai gras și mai gros.

Pîinea a fost făcută de vecina Ani Popescu la brutăria ei de la pod. O pîine pe vatră, excepțională, cum nu se mai găsește.

Cozonacul a fost procurat de la fabrica din Costești cu ajutorul actualului primar, care pe atunci lucra la garda financiară.

De colivă s-a ocupat tot verișoara Leana, care a comandat-o la Mănăstirea Hurezi.

Vinul a fost adus de soțul verișoarei Marieta (preot, Dumnezeu să-l ierte, fiindcă între timp s-a dus și el), iar țuica acolo nu era o problemă.

Cam astea au fost, din cîte îmi amintesc, iar toate produsele au fost de o calitate extraordinară – păcat că acum nu le am în casă!

Au slujit vărul Loru, popa Doru de la Fometești (o rudă mai îndepărtată) și părintele Filip, iar masa a avut loc în praznicarul a cărui pictură tocmai o terminasem în toamnă. Mai rămăsese de pictat doar portretul tatei – care neterminat a rămas.

Aveam eu o idee, motiv pentru care i-am convocat pe preoți la o scurtă ședință, le-am făcut o propunere iar aceștia au votat în unanimitate. Printre invitați era și don Vicu (Vartolomei) Todeci, fost elev în 1946 al tatei la Horezu, și fost discipol al bunicului meu, Victor Ionescu, în materia cîntatului la fluier. L-am rugat pe don Vicu să vină cu fluiera și avînd acordul clerului prezent, ne-a cîntat ”Învîrtita Dorului”.

Acum trebuie să fac niște precizări. „Învîrtita Dorului” este un cîntec compus de Ion Iscru, mare fluieraș, prieten al bunicului meu. În 1916 Ion Iscru a murit pe front, nu de glonț ci de tifos. Bunicul meu era singurul care știa toate cele 24 de părți ale cîntecului și așa acesta a fost păstrat și transmis mai departe.

„Învîrtita Dorului” a ajuns un simbol cultural al Vaideenilor iar de jumătate de secol acest nume a fost primit de una dintre cele mai mari nedei populare din țară, la care sînt invitate formații culturale din Marginimea Sibiului, dar și din comunele formate de mărgineni (Polovragi, Novaci, Baia de Fier din Gorj, Băbeni din Vîlcea, Corbi din Argeș), apoi au ajuns invitați și din Alba și, din cîte am auzit (fiindcă nu am mai fost de 10 ani), a fost internaționalizat fiind invitați și moldoveni de peste Prut.

Are loc pe un deal, în mijlocul căruia se află estrada pe care se desfășoară programul cultural iar în rest plin de tarabe cu de toate (linguri și scăunele de lemn cu trei picioare, tuciuri, ceaune și cazane, pălăriuțe sibiene și clopuri ardelenești, pantofi și o mulțime de alte lucruri care nu mă interesau așa că nu le țin minte). Mă interesau însă locurile unde se vindea bere, grătarele cu fripturi, mici și pulpe de pui dar în primul rînd ceaunele cu tocan de berbec. Am fost de foarte multe ori, se ține în ultima duminică înainte de Sf. Apostoli, dar niciodată nu s-a întîmplat să plouă

                                                            *

Vreau să mă refer, dar fără a trage vreo concluzie, cu privire la votul diasporei.

Știu tărăboaiele legate de faptul că românii din străinătate nu au putut vota cu toții, au ieșit scandaluri, la Londra a trebuit să intervină poliția.

S-au găsit soluții adoptate legislativ (cu care eu nu sînt de acord, dar asta nu contează) și am constatat că la expirarea termenului stabilit inițial (prelungit acum) și-au manifestat dorința de a vota fără cozi doar 70.000 de români, adică nici 2 % din cei care făceau scandal că nu au condiții de a-și exercita dreptul constituțional.

Asta naște alte probleme. Se pare că trebuie organizată o circumscripție electorală la 1.000 de români din diasporă. În Italia, azi la RRA, un reprezentant al lor spunea că sînt un milion de români, ceea ce ar însemna 1.000 de secții. Cu alte cuvinte, pentru pretențiile lor, chiar dacă nu au optat pentru variantele oferite, acestea ar trebui oricum organizate!

Tot astăzi, la RRA, un reprezentant al românilor din Franța explica faptul că româno-francezii nu au încredere în statul român, că nu vor să se știe unde le este domiciliul. Care este problema voastră? De ce vă ascundeți, de ce vă temeți?

Trimiteți bani în țară pentru familiile voastre, dar nu contribuiți cu nimic la bugetul de stat, la bugetul asigurărilor sociale, la bugetul asigurărilor de sănătate. În schimb, vreți ca eu și alți pensionari rămași în țară să vă suportăm ifosele inutile

Celelalte milioane de „diasporezi” ar necesita alte mii de secții, și pentru mofturile lor li s-a acordat dreptul de a vota trei zile la rînd, ceea ce nu-mi pare firesc.

Vă dați seama cît ne-ar costa să închiriem pentru trei zile atîtea mii de sedii pentru secții de votare? Cît ne-ar costa să plătim pentru trei zile membrii a mii de secții de votare?  De unde atîția membri? Cît costă milioane de buletine de vot dintre care voi folosiți cîteva sute de mii?

Se spune că nu contează costurile pentru democrație. Ba contează, atunci cînd pretinsa democrație este inutilă sau chiar dăunătoare.

Poate cineva să îmi spună cîte voturi au fost acordate de românii din străinătate la alegeri? Voi habar nu aveți de ceea ce se întîmplă în România și votați aiurea, iar noi trebuie să plătim pentru asta.

Este ceva care mă face să cred că scandalurile cu cozile de la secțiile de votare din străinătate au fost artificiale, au fost provocate și regizate.

                                                                *

Mare scandal între Klaus și Vasilica. Nu stau acum să recitesc Constituția ca să văd cine are dreptate. Este însă evident că atunci cînd Klaus o prinde pe Vasilica în corzi, îi trage cît poate croșee și uppercut-uri. Vasilica încearcă să-i tragă și ea un genunchi în boașe, dar nu are experiență. Este la fel de evident că nu are curaj să ceară parlamentului un vot de încredere – normal, ea nu are boașe („cojones”, cum se zice în filmele americane, care de fapt este un termen mexican, spaniolii spun „huevos”).

                                                                                              Dan Cristian IONESCU

1 Comment

  1. gigimutu

    E simplu,

    de aia se vrea trei zile de vot in ” diaspora ” pentru a se putea fura alegerile, va dati seama, deja rezultatele din tara sunt venite, mai ramine doar sa se stie cat trebuie ciordit din voturile ” strainilor ”.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*