Cap limpede

Despre pasiune…

  E firesc ca oamenii să aibă pasiuni. Unii își fac chiar un titlu de glorie din pasiunile lor. Pasiunile […]

 

E firesc ca oamenii să aibă pasiuni. Unii își fac chiar un titlu de glorie din pasiunile lor. Pasiunile dau culoare vieții și impulsionează lăuntricul. Nu e firesc, însă, ca pasiunile să fie duse la extrem. Să ajungă la paroxism. Să se transforme în idolatrie. Să întunece mințile. Dacă o lași slobodă și o alimentezi cu frustrările și cu surescitările tale, pasiunea poate degenera cu repeziciune. Poate deveni o boală. Un viciu comportamental, clădit pe tulburare și pe furie. Pe tulburare, pentru că, fiind captivul marotelor, psihicul nu-ți mai aparține în totalitate. Pe furie, pentru că așteptările cultivate de o pasiune dogoritoare sunt deseori înșelate. De aici până la accese, la crize, la puseuri nu mai este decât un pas.

Oricât ar motiva-o elanul, verva, exuberanța, pasiunea nestrunită și revărsată dincolo de limitele rezonabilului nu aduce nimic bun. Întâi de toate, pentru că, transferând toate sentimentele în contul ei, o pasiune superlativizată îți reduce propriul ego la starea de cantitate neglijabilă. Apoi, pentru că avântul hiperbolic intră în coliziune cu rațiunea și, drept consecință, îți afectează discernământul. De aceea, eu prefer întotddeauna să am de-a face cu un om care își poate controla pasiunile decât cu un om stăpânit de ele.

                                                                                                                              Florin MATEI

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*