Puncte de vedere

Despre „puteri străine” și „aliați”, despre trădare și trădători

  Spuneam recent că Iohannis a comis fapta penală de înaltă trădare dacă, fără mandat de la Parlamentul României, a […]

 

Spuneam recent că Iohannis a comis fapta penală de înaltă trădare dacă, fără mandat de la Parlamentul României, a semnat cu preşedintele Trump un acord de exploatare a gazelor din Marea Neagră de către Exxon şi dacă ar fi cerut „imperativ guvernului României să abroge redevenţele suplimentare impuse prin Legea Offshores, trebuie să ne respectăm parteneriatele strategice”.

În mod cert, noțiunea de „putere străină” enunțată în art. 394 Cod Penal nu face diferență între „puterea străină” prietenă, aliată, cu care ai „parteneriate strategice” și „puterea străină” ostilă. Sau indiferentă…

Acesta este motivul pentru care existența unui „parteneriat strategic” cu o „putere străină” – fie ea și aliată – nu justifică știrbirea suveranității naționale nici prin vădita subminare a economiei (prin văduvirea țării de imense resurse de gaze și /sau câteva zeci de miliarde de euro) și nici aservirea față de o “putere straina” prin impunerea unor modificări legislative a normelor în vigoare în favoarea intereselor unor agenți economici externi României.

Cu alte cuvinte „puterea străină” e „putere străină”, indiferent de raportarea prietenoasă sau ostilă pe care o are țara noastră față de aceasta la un moment dat istoric! Și SUA, în mod indiscutabil, e o putere. Ba chiar SUA e mega puterea care rămâne „străină” în pofida oricăror alianțe sau parteneriate strategice pe care noi, din capătul nostru de lume, le-am încheia cu prietenii noștr de peste ocean!

Pentru a lămuri termenul de „strain” din sintagma „putere străină” lucrurile sunt simple: puterea respectivă are un legislativ care nu este ales de poporul român și un executiv care nu răspunde în fața Parlamentului României și, implicit, nu îndeplinește voința poporului român exprimată prin vot și nu este controlat de acesta. Este motivul pentru care orice țară, orice „putere” al cărui legislativ nu este ales de către cetățenii României este și va rămâne „străină” de România și de interesele acesteia!

Mai rămâne de lămurit odată pentru totdeauna noțiunea de „aliat” și „partener strategic” (deși fără nicio legătură cu definiția penală a „puterii străine”)! Așa, pentru „cultura noastră generală”…
Noțiunea de alianță este definită de dex ca fiind „Înțelegerea politică între două sau mai multe state, pe bază de tratat, prin care statele respective se obligă să acționeze în comun sau să se ajute în anumite împrejurări, în special în caz de război ori al unui atac îndreptat de alte state împotriva unuia dintre statele aliate. 2 Înțelegere între două sau mai multe grupuri în vederea realizării unui obiectiv comun.

Câteva sunt trăsăturile obligatorii ale unei alianțe: „acțiunea comună”, „ajutorul reciproc” și „obiectivul comun”. Din acestea mai decurg, pe cale de consecință încă două condiții sine-qua-non ale unei alianțe reale: loialitatea și reciprocitatea!

Analizând definiția noțiunii de alianță vom ajunge la simpla constatare că ROMÂNIA NU ARE ALIAȚI!
ROMÂNIA ARE DOAR STĂPÂNI!

Păi câte state sunt loiale interesului României și câte sunt dispuse să ne acorde beneficiul reciprocității în relațiile noastre bilaterale?

În câte state aliate România are trupe dislocate ale căror costuri de întreținere sunt suportate integral de țara gazdă? În câte state România sau firme românești merg să extragă în condiții preferențiale resursele țărilor „aliate”? În câte state partenere ambasadorii noștri intră oricând la președinți de țări, de parlamente și la primi miniștri pentru a promova fățiș interesele României? În câte state prietene reprezentanții României impun modificarea legislației lor naționale?

Deci… unde sunt și cine sunt „aliații” și „partenerii noștri strategici” pentru care noi trebuie să cedăm tot – suveranitate, resurse, demnitate? Și ce ne oferă ei în shimb?

România și poiliticienii ei vor trebui să își asume responsabilitatea demintății și să conștientizeze că singurul aliat și partener strategic al statului român este… cetățeanul! este românul!

Până atunci nouă, cetățenilor români ne rămâne responsabilitatea să aleagem între trădători… și patrioți! Și cum cei din urmă sunt greu de identificat, noi, românii, ar trebui măcar să nu mai aleagem politicieni care s-au dovedit cu vârf și îndesat a fi trădători și hicleni!

                                                                                                                                 Dan CHITIC

1 Comment

  1. Augusta

    Bun articol, foarte limpede pusa problema careia noi, poporul român nu-i mai da de capat. Fac acelasi comentariu, ca la un alt articol, practic pe acelasi subiect…

    Dacă Dumnezeu permite occidentului să se atingă de sufletul poporului român, acest (fost) Iov intre popoare (cândva Dumnezeu i-a spus diavolului să nu se atingă de sufletul lui Iov), inseamnă că am dat prea multe drepturi diavolului si Dumnezeu nu ne mai poate salva, dacă noi nu vrem să fim salvați. Imnul României este ca un cântec blestemat, de sirenă, care ne adoarme și mai mult, pe măsură ce il auzim cântându-se. Adevărul e că Dumnezeu și-a luat Mâna de pe noi. Bogățiile ni le-au luat, acum vor să ne ia și sufletele, iar noi îi lăsăm să o facă, pentru că dormim somnul mortii sufletești. Să ne dea Dumnezeu înțelepciune și discernământ, dar dacă nu le cerem și nu le vrem, nu le vom primi in veci.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*