Remember

Despre spionii noștri

  Cei mai bătrîni își amintesc faptul că în vara anului 1978 Ion Mihai Pacepa a dezertat, a rămas în […]

 

Cei mai bătrîni își amintesc faptul că în vara anului 1978 Ion Mihai Pacepa a dezertat, a rămas în Germania unde fusese trimis de Ceaușescu să transmit un mesaj secret cancelarului vest-german, a cerut azil politic în SUA. Ajuns acolo, s-a pus la dispoziția CIA.

La acel moment, Pacepa era  consilierul lui Ceaușescu pentru securitate națională și dezvoltare tehnologică, prim-adjunct al șefului Departamentului de Informații Externe (DIE) și secretar de stat la Consiliul Securității Statului.

Conform informațiilor mele, era evreu slovac.

Pacepa s-a alăturat americanilor în lupta împotriva blocului de est, deci și împotriva României. În primul rînd,  le-a oferit lista spionilor români care erau răspîndiți în întreaga lume. Efectele au fost catastrofale pentru spionajul românesc, cu toții au fost retrași de la post și rechemați în țară. Devenisem țara care nu mai avea serviciu de spionaj!

Pe vremea aceea în România totul se făcea temeinic, erau căutați specialiștii, așa că nu este de mirare faptul că spionajul românesc era unul dintre cele mai performante din lume. Pregătirea și ingeniozitatea spionilor noștri erau remarcabile pe plan mondial.

Cea mai grea lovitură primită de actualii noștri aliați, adică NATO (OTAN) le-a fost aplicată de echipa lui Mihai Caraman (rețeaua Caraman) care infiltrîndu-se în cartierul general al organizației (pe atunci la Paris) a reușit pe parcursul a 10 ani (1958-1968) să sustragă și să aducă în țară un număr impresionant de documente de o importanță covîrșitoare.

În final, documentele sustrase au ajuns la Moscova, iar Caraman a fost decorat de sovietici. De aici, unii au tras concluzia că ar fi fost omul KGB-ului. Argumentul nu mă convinge, noi eram pe atunci membrii ai Tratatului de la Varșovia. Așa cum NATO are un „big brother” (SUA), tot așa avea și Tratatul de Varșovia (URSS). Era firesc documentele să ajungă la Moscova, care avea posibilități superioare de valorificare a acestora. Și pentru asta, era normal să îl decoreze pe Caraman.

Zilele trecute, Mihai Caraman a participat la lansarea unei cărți despre viața și activitatea sa („Un spion român în războiul rece”).

Am scris despre ingeniozitatea spionilor noștri. Să vă dau un exemplu. Știți cum a ajuns în România rețeta vopselei metalizate pentru mașini? Un spion român, nu știu cine și nu știu ce acoperire avea (dar probabil că era atașat comercial) vizitează o uzină (cred) Renault. În timpul vizitei, pe bandă iese un autotusm proaspăt vopsit. Românul atinge mașina, pe care însă vopseaua nu se uscase, astfel încît se murdărește pe mînă. Bagă instinctiv mîna în buzunarul pantalonilor după batistă, dar gazdele sar imediat și îi oferă o batistă. Românul se șterge, mulțumește și restituie batista. Întors la hotel, își scoate pantalonii, ia o foarfecă și decupează buzunarul pe care îl trimite în țară la analiză – fiindcă de fapt, bagînd mîna în buzunar, se ștersese pe interiorul acestuia.

Pacepa a fost condamnat, după dezertare și trădare, la moarte.

După 1990 s-a considerat că el nu a trădat România, ci l-a trădat doar pe Ceaușescu (așa a stabilit ulterior și Vladimir Tismăneanu în celebrul său raport în care amestecă merele cu perele creind confuzie între comuniști și bolșevici și în care nu menționează faptul că merele stricate erau cu origini alogene).

Curtea Supremă de Justiție l-a achitat pe Pacepa, i-a redat gradul de general, i-a redat averea confiscată. Mai mult decît atît, lui Pacepa i s-a stabilit și pensie, pensie de general trădător! Mai sînt multe de comentat despre Pacepa, dar nu el este tema principală.

Reamintesc un lucru despre care am mai scris: primul avion care a decolat (în deplină siguranță) după revoluție din România spre SUA avea la bord doar evrei: Mircea Răceanu, ofițerul DIE condamnat la moarte pentru trădare, Iordana Borilă, fosta soție a lui Valentin Ceaușescu împreună cu fiul lor și Dana Pacepa, fiica tatălui ei.

Pacepa nu l-a trădat pe Ceaușescu, el a trădat România. Iar trădarea lui a avut consecințe incalculabile. A trebuit să renunțăm la o vastă rețea de spioni, una dintre cele mai performante din lume, a căror pregătire a costat enorm.Ne-am trezit cu pantalonii dați jos!

                                                                      *

După ce au fost rechemați în țară, mulții noștri spioni (nici nu știu cîți au fost cu toții) a fost nevoie să fie redistribuiți pe undeva, reîncadrați în alte activități care nu aveau nici o legătură cu pregătire lor. Astfel , 9 spioni au ajuns procurori. Nu îi deconspir eu, i-a deconspirat Pacepa acum 4 decenii (sper că memoria mea nu va da rateuri).

Cel mai înalt grad îl avea col. Elena Gheorghe, fosta șefă a bibliotecii române de la New York. A fost numită șefa biroului de urmărire penală de la procuratura capitalei. Nu avea nici o legătură cu urmărirea penală, dar gradul trebuia să îi ofere o funcție pe măsură.

Dintre cei 8 simpli „pălmași” îi pomenesc pe cei de care îmi amintesc, cu care am avut relații strînse.

Ion (Jean) Dascălu, care mi-a fost coleg la sectorul 1. Este, din cîte știu, singurul care după cîțiva ani, a fost reîncadrat la DIE. Se pare însă că la întoarcerea în țară (cred că din Elveția) a avut o cădere psihică și a trecut în avocatură. El ne-a dus la restaurantul „Podul Mogoșoaia” atunci cînd s-a deschis, întrucît era prieten cu Petrică Sîrbu, șeful de unitate. Nu mai țin minte ce mîncam acolo, întrucît nu aceau specialități célèbre cum erau la „Berlin”, la „Minion”, la „Bolta Rece”, etc. dar se mînca foarte bine.

Ion (Dan, Daniel) Manea, care mi-a fost coleg la sectorul 4 (devenit 3), ulterior retras avocat în provincie.

Alexandru (Sandu) Popescu, fost pentru cîteva luni adjunct la procuratura SAI,, unde mi-am încheiat eu cariera de procuror.

Constantin (Costică) Frîncu, a ajuns după un timp la procuratura din Bolintin Vale, unde ajunsesem și eu avocat. Cînd intram la el în birou, se lumina la față, închidea dosarele în fișet și mă ducea la locul lui de taină, unde mîncam ciorbă de burtă și tuslama, ambele excepționale.

Emil Dumitru Dinu, ajuns după 1990 procuror șef la sectorul 3. În decursul foarte lungului și foarte greului meu proces pentru a obține despăgubirile pentru vila demolată ilegal, judecătorii și pîrîții se străduiau să născocească motive de amînare. La un moment dat, găsesc la dosar o cerere de amînare din partea ICRAL Vitan pentru motivul că jurista este în concediu de odihnă. Nu mai rețin dacă m-am enervat sau nu, dar am umblat pe la toate completurile judecătoriei căutînd dosare ale ICRAL Vitam. Și am găsit! Și am găsit-o în sală și pe jurista pretins plecată în concediu! I-am depus lui Emil o plîngere penală pentru fals și uz de fals, iar la scurt timp Emil îmi comunică faptul că sesizarea mea se confirmă și că s-a început urmărirea penală, După care plîngerea mea a murit, a murit din cauză că pe neașteptate a murit Emil. Noul procuror șef, Dorin Rujan (sper că nu greșesc) era un mafiot. În anul 1992, apărînd într-un litigiu de muncă Sindicatul liber din comerț București, constat că patronatul depune în instanță un act fals. Mă înscriu în fals, instanța trimite dosarul la procuratură, iar Rujan, refuzînd să cerceteze falsul, restituie dosarul judecătoriei, solicitînd ca sesizarea mea penală să fie avută în vedere de instanța civilă la judecarea cauzei! Între timp, Jan Ciochină, președintele sindicatului, îmi aduce declarațiile a trei vînzătoare – dl. procuror șef venise la magazin, de unde luase două costume de haine și un număr de cămăși (nu mai știu cîte) pe care nu le-a plătit! Fac repede o nouă plîngere penală pe care o duc la Procuratura Generală. Dar Rujan se mișcă repede, cere imediat trecerea în avocatură, așa că nu l-a mai cercetat nimeni.

Aceștia sînt cei cu care am avut relații apropiate și de la care am aflat multe despre pregătirea excepțională pe care au dobîndit-o la școala de la Brănești. Erau puși fiecare să bea o sticlă de whisky după care se urcau la volan și parcurgeau traseul cu jaloane. Se antrenau să îndoaie între două degete o monedă de 25 de bani (cum ne demonstra adesea Manea). Erau învățați să ucidă cu mîinile goale în cazul în care erau atacați noaptea în  locuri pustii. Și multe altele. Specialiști în care s-a investit enorm, dar care nu și-au mai putut servi țara din caiza unui trădător, privit azi ca un erou.

Toți aceștia au fost crescuți într-un spirit deosebit al patriotismului. Dar și al legii, și al adevărului, și al dreptății. Da, deși spionajul practicat încă de la începuturile istoriei omenirii presupune activități și metode în afara legilor, foștii spioni ajunși procurori s-au dovedit printre cei cu cel mai mare respect față de lege și  au privit noua meserie cu mare responsabilitate. Sandu Popescu a murit de inimă la cca 50 de ani. Emil Dinu a murit de inimă la cca. 45 de ani. Este bizar! Spionii erau selectați și după o stare de sănătate perfectă. Dacă au murit de inimă la aceste vîrste, cred că inima le-a cedat fiind supuși unor presiuni pentru a săvîrși ilegalități.

Dar nu toți spionii noștri și-au păstrat aceste calități. Și acum mă apropii de ceea ce va urma în curînd, de unul care după 1990 a devenit primul dintre șefii mafiei din justiție.

                                                                        *

Aceștia erau spionii noștri din trecut, lucrătorii DIE.

Între timp lucrurile s-au schimbat. DIE a devenit SIE, în fruntea DIE a ajuns în 1992 un alt trădător, Ioan Talpeș, care a distrus cele mai redutabile rețele pe care le aveam (în SUA și Germania) și care a predat americanilor saci întregi de documente secrete ale instituției.

Am cunoscut mulți ofițeri DIE, nici unul SIE. Mi-e teamă însă (iar dacă greșesc îmi cer anticipat scuze) că astăzi în SIE sînt angajați doar beizadele, playboy și curviștine care nici măcar nu sînt patrioate.

                                                                                                           Dan Cristian IONESCU

3 Comments

  1. Marian

    Dacă Mihai Caraman nu a fost omul KGB-ului, cum o fi ajuns el primul director al SIE? Oare proștii de ruși, după ce au dat lovitura de stat din 89, nu s-au gândit să facă și la SIE același lucru pe care l-au la SRI – adică să pună la conducerea instituției un om de-al lor? De ce or fi dat ei lovitura de stat, dacă nu ca să ne readucă sub controlul lor?

  2. Corvin Lupu

    Stimate domnule Ionescu,
    L-ați făcut pe Caraman erou și nu este deloc cazul. La Istorie, înainte de a scrie ceva trebuie citită toată bibliografia problemei. Dacă l-ați fi citit pe Larry L. Watts („Ferește-mă doamne de prieteni… Războiul ascuns al blocului sovietic împotriva României”, Editura RAO, București, 2011) ați fi văzut că era un simplu trădător de țară, agent al KGB, într-o perioadă în care colaborarea cu KGB era totalmente interzisă în România și nu ați fi răspândit imagini eronate.
    Nici cu educația patriotică și devotamentul față de țară, lucrurile nu stau chiar așa. Erau puțini agenți care își riscau viața sau libertatea. Începuse deja globalizarea serviciilor secrete și agenților li se dădeau sarcini de acțiune prin cooperare cu serviciile aparent inamice, cu care cooperau și făceau schimb de informații și se sprijineau reciproc, adeseori în dauna propriei țări, pentru a obține informațiile cu care să se afirme în fața decidenților politici. În final, în decembrie 1989, Securitatea a colaborat și a acționat în aceeași direcție cu serviciile secrete care au atacat România, au îngenunchiat-o, iar securiștii (mai ales cei de la CIE) au fost primii jefuitori ai țării și au contribuit decisiv la transformarea României într-o colonie jefuită până la sânge, ceea ce este astăzi. Securiștii nu au fost doar spectatori pasivi ai distrugerii economiei naționale și la înstrăinarea ei, ci au fost principalii jefuitori.
    Prof. Corvin Lupu

    • Malus Dacus

      Domnule profesor Corvin Lupu,
      V-am citit cartea „Tradarea securitatii in decembrie 1989”, v-am citit articolele publicate online, am vazut interviurile cu dvs. existente pe internet. Am aflat multe lucruri de la dvs., mi-ati deschis ochii in multe privinte. Totusi din punctul meu de vedere in expunerea dvs. exista o parte ocolita cu grija, care nu poate trece neobservata: Implicarea CIA si a altor servicii secrete supranationale in Romania. Dati impresia ca vi s-a ordonat ceva de genul: „Ai voie sa vorbesti orice, poti spune orice despre securitate, despre KGB sau despre rusi, dar despre noi vorbitorii de limba engleza nimic”. In 1989 Gorbaciov era deja sub umbrela CIA-ului, fapt de notorietate. Deci de unde a pornit de fapt lovitura de stat din decembrie 1989? A urmat Boris Eltin (1991 – 1999) tot „uns” si el, care daca mai continua cativa ani, vedeam in Rusia numai sonde de petrol inscriptionate „Democracy”. Pana a venit Putin, fost agent KGB, patriot, care a pus piciorul in prag, a expulzat toti agentii straini din administratie, din ambasade sau din onegheurile lui Soros, redand independenta Rusiei. Bineinteles ca Putin si Rusia au devenit apoi inamicul public nr. 1, dupa cum se poate constata si in Romania: S-a fabricat un tsunami de ura impotriva Rusiei mai mare decat in 1941! Cine l-a creat si in folosul cui? A nu se intelege ca tin partea Rusiei. Dar m-am saturat ca Romania sa fie tratata ca o tarfa fara demnitate, facand pirueta in genunchi, cu fustita ridicata ba spre est, ba spre vest! Da, Ceausescu ne-a redat pentru o perioada acea demnitate, pe care o meritam, nu atat prin faptele noastre, cat prin jertfa inaintasilor nostri. Este evident faptul ca pe vremea lui Ceausescu, Securitatea per ansamblu servea interesul national, fiind sub controlul PCR. Bineinteles au existat si atunci tradatori cum a fost Pacepa spre exemplu. Despre Caraman nu cunosc, nu pot sa va contrazic, poate aveti mai multe informatii.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*