Pamflet

Dezlegarea la pește pentru Werner și Getuța

         Carasologică Un prinț pesedist, ce iubea pescuitul, Mergând la Belina să dea la caras Și-a luat […]

 

       Carasologică

Un prinț pesedist, ce iubea pescuitul,
Mergând la Belina să dea la caras
Și-a luat mulinete, ciorpac și chibritul,
Că dacă nu mușcă, prăjește un sas.

Degeaba-i spuneau servitorii în barcă:
„-Stăpâne, acum nu-i sezon la caras”,
El nu concepea înapoi să se-ntoarcă,
De-ar fi să ia balta în larg, „Pas cu pas”.

Era hotărât să arunce momeala,
„-Priviți cum sclipește carasu’ acum,
Veniți cu ciorpacu’, lăsați ciondăneala,
Că plină e balta de sași la costum.”

Degeaba-i spuneau servitorii cu plasă:
„-Stăpâne, carasu’ nu-noată la mal,
Se zbate la fund, printre peștii de rasă
Și numai cu Hellwig înoată pe val.”

Prințul hârșit, că-i pescar cu vechime
Îi duce prin baltă la locul știut,
Că el doar carași de-o anume mărime
În undiţă-i prinde cu fir de catgut.

„-Aicea veneam în sezonul de știucă,
Cu Grindi și Puie, pescari renumiți
Și unul și altul, convinși că apucă,
Să prindă cu sasul guvizii prăjiți.”

N-a fost ca să fie, deși aveau nadă,
Iar sasul le-a zis că le dă și minciog
Și chiar dac-ar sta cu o sculă în cadă,
El vrea să mănânce filè de batog.

Ceva saramură, rasol, marinată,
Nu-l interesează, că el nu-i pescar,
Da’ vrea să glojdească, acum, de îndată,
Măcar o plachie sau somn la grătar.

Că n-a avut timp, ocupat cu vacanța,
Să meargă să-și cumpere o cherhana,
Era-n Tenerife și p-ormă în Franța,
Cu capra de Geta care-l șicana.

„-Prea bine, stăpâne, Tudose așteaptă,
Îl știți că-i pescar de Brăila beton
Și știe el sigur o baltă deșteaptă,
Că poate v-ar place și un sturion.”

„-Bă, nu vreau finețuri, calcan sau păstrugă
Și io din principiu nu pot să vă mint,
Da’ vrea și Jorjeta, c-o știți că-i zvârlugă,
Carasu’ de aur cu solzi de argint.”

                             Romeo SERAFIM

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*