Atitudini

„Dilematicii” Noii Ordini: Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Hurezeanu!

Propagandiști „sub acoperire” de „elitiști”  „Dilematicii” Noii Ordini: Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Hurezeanu!   „Există oameni pe care îi simt incompatibili […]

Propagandiști „sub acoperire” de „elitiști” 

„Dilematicii” Noii Ordini: Pleșu, Liiceanu, Patapievici, Hurezeanu!

 

„Există oameni pe care îi simt incompatibili cu mine. În cazul meu, un asemenea om este Traian Băsescu. Incompatibilitatea cântărește mai greu decât antipatia. Antipatia poate fi privizorie, deci trecătoare. Incompatibilitatea este o falie de netrecut ca o ruptură biologică – imposibila acuplare a peștilor cu mamiferele. Incompatibilitatea este definitivă. Totdeauna m-am mirat că elita noastră culturală nu s-a simțit incompatibilă cu Traian Băsescu, când el aparținea altui regn” (Nora Iuga, revista Observator cultural).

 

Spre demnitatea noastră națională, s-a constatat deseori că, în vremuri de restriște, când „lupi” nesătui s-au năpustit asupra „turmei” românilor, nenumărați luminători spirituali ai neamului, oameni ai Bisericii Ortodoxe și intelectuali de vază, au fost gata – precum acei păstori care nu își lasă turma la greu – să își ridice glasul cu tărie și să se coalizeze pentru a fi „scut” de apărare a noastră în fața asupritorilor. Ei nu s-au sfiit să se expună riscurilor de a fi reduși la tăcere prin forță, chiar cu prețul vieții lor, cum ne amintim că s-a întâmplat cu inegalabilul intelectual Eminescu. Și câtă nevoie am avea astăzi de geniul lui tutelar, în fața atâtor pripășiți și cosmopoliți, care au tupeul să ne impună cum să gândim, ce să vorbim și cum să trăim! Astăzi însă, spre rușinea noastră naționlă, rolurile s-au inversat și asistăm stupefiați cum așa-ziși intelectuali s-au aliniat în „front” ca să ne denigreze ca popor, direct sau indirect, recurgând la calomnii nerușinate față de marii noștri înaintași iubitori de țară și la complicități cu alogeni instalați la conducere … ca să ne fure țara de sub tălpi. Mă voi rezuma în acest sens la câțiva foarte mediatizați aplaudaci neocomuniști, aflați mai mereu cu blidul întins în preajma Puterii, amplu prezentați ca „simboluri” ale culturii românești, dar care, în realitate, sunt niște accidente hiperbolizate deraiate de la linia adevăraților intelectuali ai națiunii, al căror delir speculativ a rămas mereu paralel cu realitatea! În ale lor pamflete, unde au glosat pe ideea a cât de „nepotrivit” este să fii român, au rămas mereu surzi la gemetele îndurerate ale masei ”inepte”! Nu numai că acești ”fripturiști” poartă stigmatul indiferenței lor față de cei mulți, dar s-au și lăsat cu zel mobilizați într-o ”armată” de reacție, dezavuînd cu timp și fără timp valorile mărețe care ne-au ținut peste veacuri strâns uniți și defăimând pe cei câțiva intelectuali autentici care au ”îndrăznit” să fie alături de popor în vremea luării lor în robie!

Cum nu mi-am propus să mă refer la toate „cozile de topor”, voi încerca să surprind doar câteva „portrete” din „triada păltinișenilor” (A. Pleșu, G.Liiceanu), în tandem cu „discipolii” H.R. Patapievici și E. Hurezeanu, cu speranța că ”oferta” este ilustrativă în a înțelege cu ce fel de „filosofi” și „filosofii” avem de-a face:

Andrei Pleșu, cunoscut în mediul său „select” ca având predilecție spre oportunism, a manifestat o ciudată afinitate „filosofică”, duplicitară, impregnată de o paradoxală simbioză („meditația transcedentală”) între ideile comuniste (a fost secretar de partid la Institutul de Istoria Artei), legionare (prin legătura cu agentul spionajului britanic C. Noica, a cărui primă soție, Wendy – Miss Sinaia – s-a aflat la post în România ca agent al Intelligence Service) și cele … securiste (Presa susține că dosarul său de colaborator al Securității era instrumentat de mr. Mălureanu). Nu știu cu ce fel de „învățătură” a rămas de la Noica agentul recrutat de englezi cu misiunea de a forma un nucleu de propagandiști pro-occidentali la „școala de la Păltiniș”, dar cert este că, după revoluția furată din 1989, în ciuda tuturor tensiunilor politice, a ocupat funcții înalte sub toții președinții României! În periplul lui politic, al cărui apogeu s-a produs când un emisar al Ocultei i-a propus chiar să fie președinte, „elitistul” pro-american Pleșu a „întors spatele” poporului român prin „girul” pe care i l-a dat președintelui Băsescu (i-a fost consilier) pe când tăia salariile și pensiile, prin decizia de a-i da lui G. Liiceanu Editura Politică ( devenită Humanitas, cea mai mare editură, care s-a remarcat în producția de scrieri demolatoare a Istoriei românilor), prin acceptul (ca ministru de externe) de a sprijini în 1999 intervenția armatei N.A.T.O. în sora-ortodoxă Iugoslavia etc. În schimb, s-a înconjurat de o pleiadă de alogeni – ca P. Roman, M.R. Ungureanu, H.R. Patapievici – refractari în multe cazuri la adevăratele noastre interese naționale! Nu a fost fidel nici principiului echidistanței politice pe timpul ultimelor alegeri prezidențiale, când l-a atacat cu fervoare pe contracandidatul lui Iohannis și i-a insultat în public pe doi mari artiști români adepți ai lui Ponta: Radu Beligan și Tudor Gheorghe!

Refractar la critici, ceea ce nu este prea măgulitor pentru un intelectual rasat, Pleșu s-a simțit însă rănit în orgoliu pentru că, în 2003 după ce i s-a decernat Premiul ASPRO pentru cartea „Despre îngeri”, s-a grăbit ofuscat să îl restituie deoarece, în revista Observator cultural, președintele juriului – A. Marino – și-a „permis” să îi facă niște observații nefavorabile! A considerat atunci, ca o simplă părere proprie, că nu este cuviincios să îl primească! Însă i s-a părut perfect moral să primească, de la afaceristul dubios D. Patriciu, nu mai puțin de 1 miliard de lei …

Gabriel Liiceanu și Andrei Pleșu au fost timp de 25 de ani, „martorii” lui Noica, la Păltiniș, unde mergeau regulat cu alimente și erau sprijiniți cu burse pentru Occident. Ajutorul dat lor de Noica era posibil întrucât, ca o insultă vis a vis de ceea ce semnifica esența doctrinei legionare, „maestrul” nu a fost un anticomunist! Așa cum nu au fost nici cei doi ucenici – filosofi! Cu toate acestea, revoluția deturnată din 1989 i-a surprins pe amândoi în postura declarată de disidenți. Numai că unul a fost poziționat de „sistem” la nivelul marilor decizii în Stat, A. Pleșu, iar celălalt, G. Liiceanu, s-a mulțumit pe o poziție socială mai modestă, aceea de moștenitor al sediului și patrimoniului fostei Edituri Politice a P.C.R., adică al Editurii Humanitas. Prin această editură „celebră”, preluată în urma unei solicitări externe a Pinoy Circle (o expresie a voinței franco-germane), directorul – filosof G. Liiceanu a reușit trista performanță, ca fiind unul din marii beneficiari ai subvențiilor pentru carte și licitații pentru manuale alternative, să umple librăriile Patriei cu tiraje impresionante de cărți antiromânești! Efectiv niciodată, nimeni nu s-a angrenat atât de acerb, de la conducerea unei edituri, într-o campanie de denigrare și mistificare a operelor științifice și culturale românești, așa cum a fost și este posibil încă prin acest filosof fără viziune și fără operă! Culmea ironiei mai este și faptul că, vrând să pozeze într-un „lup moralist”, s-a lansat deseori în atitudini demagogice contra impostorilor și perfidiei, dar „s-a făcut preș” în fața președintelui Băsescu atunci când, deși majorității românilor nu le era străin că tocmai acesta era responsabil pentru intrarea României în criză, i-a mulțumit că „ne-a așezat pe drumul pe care trebuia să ne așeze”! Însă aș vrea să îl întreb, la rându-mi fiind și profesor de Filosofie, pe care drum ne-a așezat? Al bejeniei?

 Horia Roman Patapievici, un alt filosof-eseist de la Humanitas, a fost „adoptat” în „gașca păltinișenilor” prin consacrata emisiune TV realizată de Iosif Sava. S-a ridicat pe „umerii” celorlalți doi invitați ai emisiunii în cauză, A. Pleșu și G. Liiceanu, care l-au prezentat națiunii ca pe o tânără speranță în cultura Cetății. De atunci, fără nici un fel de eleganță în fața esteticii seducătoare a limbajului scris, a înfierat cu o fixație maladiv-gregară cu precădere pe Eminescu și în general pe întreg poporul român. Pe acest alogen impertinent, care a îndrăznit să susțină ideea falsă că ”Eminescu nu mai este la modă”, nu a avut nici un fel de relevanță – incapabil să perceapă trăirea noastră pură – că numai din reeditarea operei lui Eminescu se strâng mai mulți bani decât din toate operele cumulate ale scriitorilor români din ultimul secol! Este însă de notorietate că, pentru tupeiști, forța argumentului nu are relevanță, iar rușinea este înțeleasă ca o slăbiciune de caracter! Tocmai de aceea, atât de exact, unul din cei mai străluciți scriitori ai României a afirmat: „Patapievici a înjurat ca o haimana ordinară” (a spus Nicolae Breban). Într-adevăr, stimați cititori, acest mare insultător al Națiunii Române, având o filosofie de gang, nu numai că s-a asociat mental cu Institutul Cultural Român în promovarea simbolisticii anticreștine, dar s-a și compromis iremediabil, ca unul ce ne spune că regretă a se fi născut în sânul acestui popor, prin folosirea insistentă a unor expresii antiromânești pentru a căror reproducere, fiind triviale, îmi cer scuze: „România este o fecală”, „inima românilor este ca un cur” etc!

Dragi români, când aflu că acest individ, ce își închipuie că este un reper în Filosofie, ne tot dădăcește pe la televiziuni, or prin conferințe organizate de atâția gură-cască în orașele țării, cuget cum de este posibil să zburde printre noi un asemenea mahalagiu cu papion, cu limbaj pe nivel de penitenciar, pentru care nu există nici un parlamentar care să inițieze Legea defăimării românilor și a României! Ei, atunci ar fi jale și cu alde Patapievici…

Emil Hurezeanu, deși nu a făcut parte din „echipa păltinișenilor”, este și el un „elitist” a cărui evoluție, distinctă, a fost posibilă printr-o suspectă „evadare” a sa din lagărul comunist. Ieșit sub „acoperire de disident” din tenebrele securității, unde „zace” un dosar „cu cântec” binecunoscut lui V. Măgureanu, acest personaj apare și în evidența germanilor ca fost securist (vezi Presa) „strecurat” – fără ca să aibă studii de Jurnalism – la Radio „Europa liberă” – ca redactor. Cu vocația lui de carierist, speculată de „organele” noastre și nu numai, a criticat de la postul radiofonic din München – unde a fost plătit de C.I.A. – stângăciile regimului Ceaușescu și, după executarea familiei Ceaușescu, a pozat în „salvator” al unor români înfometați, îndatorați, furați, alungați și exploatați pe plantațiile de sclavi aparținând stăpânilor imperialiști pe care acesta i-a slujit. „Misiunea” lui externă nu s-a încheiat însă, deoarece este cunoscut că serviciile secrete mai întâi te folosesc cum vor și abia apoi te aruncă la „coșul” istoriei, pentru că ipochimenul avea să fie propus la sfârșitul anului ”90 ca director al postului münchenez (dar „tranzacția” a eșuat în urma cooperării informative dintre C.I.A. și S.R.I.). În cele din urmă, s-a reîntors în România în postura de voce-etalon a societății noastre ”civile”!

Mi-a fost însă dat să îl întâlnesc, prima dată, la un Simpozion științific internațional desfășurat în 1996 la Timișoara. După încheierea primei zile, organizatorul m-a invitat la prânz chiar la masa unde mai erau, pe lângă E. Hurezeanu, cunoscutul ziarist de la „Le Point” (R. Portocală), poeta A. Blandiana și soțul acesteia. Nu m-am sfiit câtuși de puțin să îi „studiez” discret ochii șireți, vorbele „secretoase” ce se vroiau intangibile, gesturile pline de importanță și de … nesiguranță mascată inabil! Și atunci, pentru că nici o clipă nu mi-a inspirat încredere, considerându-l un speculant al firilor mai naive, l-am fixat cu privirea și i-am spus: „O să fiu permanent cu ochii pe dumneavoastră”! Mai apoi l-am reîntâlnit, a doua oară, la o conferință ținută pe tema regionalizării, în 2013, la Sibiu. M-am prezentat la locul faptei, pregătit de „atac” interogativ, având șnurul ecusonului de Presă în formă de beteală tricoloră, iar pe reverul hainei o insignă simbolizând Steagul României. Am satisfăcut astfel pentru o clipă deliciul unor ziariști de mă fotografia, intuind că sunt din „tabăra” celor care se opun divizării României. Iar la sfârșitul „dizertației” lui E. Hurezeanu, după o stufoasă logoree verbală despre cât de benefic ar fi să se revină la cele trei regiuni istorice și ce amintiri duioase îl încearcă în România, i-am spus: „Vă voi adresa o întrebare mai «dificilă», cu un «tâlc» pe care m-aș bucura să îl sesizați, eventual să îl și comentați, dar nu mă deranjează nici dacă o să vă rezumați la a-mi răspunde prin da sau nu! Cum s-ar explica nostalgia pe care o afișați, față de într-adevăr mirificul pământ românesc, cu informația că aveți triplă cetățenie?”. Îndată, fizionomia i s-a posomorât! M-a privit și, fâstâcindu-se verbal, mi-a replicat: „Credeți că, afișându-vă la reverul hainei și cu șnurul legitimației în culorile naționale, dovediți o mai mare iubire a României? Poate știți că am și o legitimație de Presă (…) Dar vă răspund: nu, nu am triplă cetățenie”! După ce i-am mulțumit anticipat, în fața unei asistențe înmărmurite, am rămas cu un gust amar nu numai pentru că l-am văzut cum se eschivează la „tâlcul” întrebării mele, dar și pentru că, mai apoi, mi-am dat seama că ne-a mințit prin omisiune pe toți cei prezenți. A mințit nu fiindcă ne-a spus că nu are triplă cetățenie, ci pentru că, mai grav, și-a permis enormitatea să pledeze pentru fragmentarea României în trei regiuni neavând nici măcar cetățenia română! Da! Este incredibil că acest „elitist” a zburdat efectiv prin România, nestingherit de gândul că nu îi este cetățean, până când, înainte ca președintele mason Iohannis să îl propună ca ambasador al României în Germania, să se hotărască, după mai mult de 30 de ani, să își ceară înapoi cetățenia română! „Excelență”, decât să fi vorbit mult și fără rost, mai bine tăceați și, poate, treceați pentru unii drept „filosof”… Ca și „corifeii” V. Tismăneanu, A. Mungiu, T. Baconschi, N. Djuvara, M. Dinescu, L. Boia, S. Tănase, N. Manolescu…

 

Post Scriptum

Când norii negri de după ’89 s-au abătut și mai abitir asupra poporului român, cel atât de pătimitor în fața nedreptăților istoriei, ne-au durut și mai mult tăcerea intelectualilor, dezinvoltura lor de a susține propagandistic Marile Puteri în biciuirea noastră până la os, trădarea lor „frățească”… Ce trist este însă că aceștia nu au înțeles nimic din suspinul istoric al mamelor cu feciori plecați pe front, nici din al taților cu fecioare în temnițe, nici din al copiilor care au suferit „stigmatul” demnității creștine a părinților lor, nici din al românilor condamanți la robie … În toate acestea, fără să-L vadă, era, este și va fi, în Biserica noastră națională, ortodoxă, Domnul nostru Iisus HristosSoarele veșnic al fericiților prigoniți pentru dreptate

 

Prof. Costel NEACȘU

 

3 Comments

  1. cititor

    Pentru ca este prilej de cadouri, ne recomandati niste carti ? Eventula de istorie!
    Va multumesc si va doresc ca Nasterea Domnului sa va lumineze sufletele si casa!

  2. podaru valentin

    Pai nu zicea Plesu despre Casa Poporului ca e un monstru si ar trebui dinamitata pentru a crea un bulevard prin mijlocul ei? Ce mai poate spune un astfel de ganditor urias?!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*