Atitudini

Domnule Sergiu Celac, chiar credeți că „salamul, odată tăiat, nu se mai lipește la loc”?

    Pe la începutul anului fatidic 1989, Aurel Dragoș Munteanu mi-a făcut cunoscut faptul că a intrat într-o combinație […]

 

 

Pe la începutul anului fatidic 1989, Aurel Dragoș Munteanu mi-a făcut cunoscut faptul că a intrat într-o combinație cu mai multe personalități ale vieții publice, cu militari de rang superior etc., care plănuiesc înlocuirea lui Nicolae Ceaușescu. Iar eu, Ion Coja, eram invitat să fac parte din combinație… Cu oarecare prudență și menajamente am „declinat” invitația.
Ideea de a face eu parte din ceea ce mai târziu s-a numit Frontul Salvării Naționale nu putea să vină de la Aurel Dragoș Munteanu. Eu îl detestam pe față și nu ascundeam că mi-e profund antipatic. Dacă altcineva ar fi venit să mă invite, probabil că nu aș fi refuzat atât de categoric ideea.
De multe ori m-am întrebat cine dintre complotiști m-o fi propus, eventual și cu ce argumente. Când, după 22 decembrie 1989, mi-am dat seama că Sergiu Celac făcuse parte din structura clandestină care i-a fost atât de fatală lui Nicolae Ceaușescu (dar și nouă!), mi-am zis că dumnealui Sergiu Celac este cel care s-o fi gândit la mine. Ne cunoșteam de la Editura Științifică unde dînsul fusese surghiunit, iar eu mergeam la Ioan Opriși și alți colegi istorici, cu care făcusem armata împreună. Mergeam pentru cartea lui Mărtinaș și pentru Transilvania mea. De fiecare dată eram poftit la șueta din redacție și am simțit din partea cunoscutului personaj din anturajul lui Ceaușescu o vie simpatie. Era reciprocă…. Ce băieți faini eram amândoi!… Câteodată, la aceste șuete se nimerea și Puși Dinulescu. Ce ieșea în asemenea formațiune de luptă era un veritabil nec plus ultra…
De atunci, adică de vreo 30 de ani, nu ne-am mai văzut nici măcar de la distanța unui salut amical. De aceea m-a bucurat inițiativa Academiei de a constitui o echipă de minți lucide care să monitorizeze fluxul de informații de interes românesc, direct sau tangențial, în condițiile în care manipularea prin informații false este un procedeu acceptat deja de toată lumea! Pentru așa ceva, nimeni nu mai bate obrazul celuilalt, al adversarului!… Toți o apă și un pământ!
M-am bucurat deci că Sergiu Celac face parte din echipă. Echipa LARICS.
Un cititor al prostiilor de pe site-ul meu, luând cunoștință de mulțumirea mea, m-a întrebat dacă sunt satisfăcut de calitatea persoanelor care vor colabora cu domnul Dan Dungaciu în acest „laborator” – Laboratorul de Analiză a Războiului Informaţional şi Comunicare Strategică (LARICS). Evident, am avut obiecții de formulat față de numele firmei, nume greoi și indecis sintactic. Cititorul respectiv a insistat asupra persoanelor și eu nu am întârziat să laud prezența printre combatanți a domnului Sergiu Celac. Pe cei mai mulți însă nu-i cunosc!
La Sergiu Celac voia să ajungem și cititorul meu. Mi-a propus o cafea, s-o bem la Muzeul Țăranului Român, cu care ocazie ne-am și văzut prima oară față către față!… Cam de-un leat, mi-am dat seama.
Bref, omul lucrase tot în „războiul informațional”, de unde se pensionase mai an, iar la despărțirea de fișetul din birou i se lipiseră de servietă mai multe fișe, cu una din ele venise la întâlnirea cu mine. O fișă care-l privea pe domnul Sergiu Celac. Nu în calitatea de translator al lui Ceaușescu sau de tehnoredactor la editură, ci în calitatea de ministru de externe al României post-decembriste, apoi ambasador în Marea Britanie, înalt funcționar diplomatic etc.

Fișa – de fapt un mic dosar, conținea și două pagini despre participarea domnului Sergiu Celac, ca ambasador român în Marea Britanie, la o întâlnire convocată de înalți ofițeri NATO, pentru confruntarea cu expertiza unor importanti economiști occidentali și a unor universitari economiști din fostele țări comuniste, precum și ambasadorul RFG la Londra, care avea un cuvînt greu de spus în privința ajutoarelor financiare ce urmau să fie acordate țărilor în tranziție de la comunism la economia de piață.
Scopul: identificarea problemelor – mai ales economice, dar si strategice, și susținerea prin ajutoare, dar și prin consultanța de care depindea viitorul democratic al țărilor luate în discuție .
Totul se petrecea pe la mijlocul anilor 1990, într-un vechi castel englez, sub patronatul profesorului universitar Marvin R. Jackson, de la Katholieke Universiteijt van Leuven, fost director științific la Europa Liberă în 1990. (Transcriu acest detalii după fișa amintită.)
Nota bene: profesorul Marvin R. Jackson cunoștea bine problemele României, predase câțiva ani la ASE, atât în limba engleză, cât și în limba română. Nu m-aș mira ca acesta să fie sursa infomației, a fișei care mi se prezenta.
În legătură cu România s-a discutat despre posibila unire cu (așa zisa) Republica Moldova, și despre ajutoarele care ar fi necesare pentru facilitarea acestui proces, ideea unirii fiind în mod vizibil agreată de ofițerii NATO prezenți, prezenți pentru a confirma o susținere americană substanțială.
După felul cum mergea discuția părea că se va ajunge la un proiect de ajutor financiar pentru susținerea intenției guvernanților de la București de a realiza mult dorita Unire cu Basarabia. Atmosfera era destinsă, însuflețită de ideea unanim susținută de a se face astfel o reparație a unei nedreptăți istorice.
De aceea, când domnul Sergiu Celac a luat cuvîntul, mare a fost mirarea participanților, a ofițerilor NATO precum și a specialistului care prezida adunarea , profesorul Marvin R. Jackson, să afle că Bucureștiul, în frunte cu președintele Ion Iliescu, pe care ambasadorul Celac îl reprezenta, nu agreează Unirea sau nu o vede posibilă. Se consemna în acea fișă și expresia cu care domnul Celac a ținut să se facă mai bine înțeles:
„LĂSAȚI MOLDOVA ÎN PACE! Salamul, odată tăiat, nu se mai lipește la loc”… Recunosc. Mă dezamăgește calitatea metaforei folosite de distinsul diplomat.
Fișa amintită mai consemna și aerul stânjenit al dlui Sergiu Celac, conștient că face o declarație riscantă pentru domnia sa și pentru guvern, o declarație care nu trebuia să răzbată dincolo de zidurile castelului… Precum și întrebarea: această declarație a dlui Celac Sergiu era făcută chiar din însărcinarea guvernului, a ministrului de externe de atunci, sau era o „inițiativă” personală?…

Din cele întâmplate atunci eu nu mă grăbesc să trag concluzia spre care mă trage interlocutorul meu! Mai înainte de orice, un ambasador răspunde în fața președintelui pentru ce spune și face. El poartă în lume mesajul Guvernului, al Președintelui! Și știu din surse deja publice că aceasta a fost poziția lui Iliescu & comp. față de Basarabia: Niet! Cum s-o numim? Luciditate, orbul găinilor, trădare, vînzare, prostie, frică?…
                                                                        *
Cum am mai spus-o când mi s-a cerut părerea, eu, ca unionist tenace, atrag atenția și asupra argumentelor celor care se abțin sau chiar se împotrivesc ideii unioniste. Dacă dl Sergiu Celac se numără printre „sceptici”, ar fi util și interesant să spună deschis ce anume gândește pe acest subiect. Poate că deja a făcut-o, iar eu nu știu, nu sunt informat. Oricum, în strucura LARICS cred că fiecare membru se suvine să-și etaleze crezul politic și național.
Unul dintre ei, ziaristul Ioniță de la „Adevărul”, nelipsit de la emisiunile Realitatea Tv, și-a făcut cunoscută gândirea sa politică. „Bun în grad” se zice în armată în asemenea situații. Adică și-a atins culmea competenței sale în aceste emisiuni, nu credem că poate da mai mult într-o structură academică. Mână moartă!
În aceeași situație s-ar afla și fostul ministru Cristian Diaconescu, al cărui discurs public mi-aduce mereu aminte de o regulă: pe cei care nu au idei clare îi recunoști după numărul mare de cuvinte pe care le inventează!… Nu există emisiune la care numitul fost ministru să nu ne abandoneze în ceața unui termen nemaiauzit până atunci în mult încercatul nostru grai strămoșesc. Personal, foarte rar găsesc un sens în dizertațiile personajului.
Pe ceilalți membri ai LARICS nu prea îi cunosc… Sper însă că…
Cu domnul Sergiu Celac situația este alta, adică îl cunosc și zic că are ce căuta în structura lansată la apă. Chiar și dacă ar fi ca în interiorul LARICS-ului Sergiu Celac să fie unicul promotor al scepticismului de peste Prut!
                                                                     *
Problema Basarabiei se poate rezolva de pe o zi pe alta. Iar ziua aceea va fi ziua referendumului care va duce la modificarea Constituției României și va introduce funcția de vice-președinte al României, ales de și dintre românii de peste Prut. O altă modificare a Constituției care va reduce procentul scepticilor și al opozanților: în următorii 25 de ani, 75% dintre parlamentarii aleși în Basarabia pentru Parlamentul de la București să fie persoane născute în Basarabia…
Câteva modificări aduse Constituției va fi bine să-i aibă în vedere pe românii din diasporă și din jurul Țării. În mod explicit și cu prevederi clare, nu de mântuială! Laboratorul LARICS ar putea fi locul binecuvîntat unde să se gândească românește și la viitoarea Constituție a României. O constituție românească a României.
Doamne, ajută!

                                                                                                                                                 Ion COJA

                                                                                                                                             21 august 2017

1 Comment

  1. Cyprian

    Dă, Doamne!…

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*