Observator

Dușmani ai României (III)

    În episodul trecut m-am oprit la H, așa că și astăzi tot cu H încep. Horia Roman Patapievici […]

 

 

În episodul trecut m-am oprit la H, așa că și astăzi tot cu H încep.

Horia Roman Patapievici (ns. 1957) – este fiul… tatălui său, Dionis (Denis) Patapievici; am ales această exprimare aparent stupidă întrucît nu am de gînd să studiez aprofundat biografia tatălui, despre care s-au scris multe, dar nimic de bine (începînd cu faptul că ajuns în România, era deja general NKVD sub acoperire, cu activități de spionaj în Austria, ar fi ajuns șef al consilierilor de la Canal, director sau șef de serviciu în cadrul Băncii de Stat a RPR, etc. – oricum, din multele informații apărute în presă, unele provin de la cineva care știe ce spune, gen (r) Aurel Rogojan). Nu știu cît adevăr există într-un ocean de informații, unele contradictorii, dar în orice caz, nu am găsit nimic despre legenda pe care fiul i-a prezentat-o Monicăi Lovinescu, și anume că tatăl său a fost în România deținut politic!

Am auzit pentru prima dată numele lui atunci cînd senatorul (la acel moment) Nicolae Manolescu a dezvăluit faptul că un ofițer SRI (celebrul căpitan Soare!) prigonește un tînăr scriitor, interesîndu-se cu privire la acesta pe la vecini (și se pare că într-adevăr, aveau motive să se intereseze). Cînd am auzit că este vorba de un tînăr scriitor, m-a bătut gîndul dacă nu cumva acest tînăr scriitor va lansa în curînd o carte – și într-adevăr, așa a fost! Imediat și-a anunțat lansarea cărții! Publicitatea era deja asigurată la cotă maximă iar cei interesați cred că s-au bulucit. Nu știu care a fost cartea fiindcă nu i-am citit nici una și nici nu am de gînd, dar probabil că a fost cea în care printre altele a scris că „Toată istoria, peste noi a urinat cine a vrut.”, „Oamenii valizi în Romania de azi sunt tâmpiţii, flecarii, estropiaţii şi gângavii. Ies pe stradă şi nu văd oameni normali.”,  „Eminescu este cadavrul nostru din debara, de care trebuie să ne debarasăm dacă vrem să intrăm în Uniunea Europeană”, etc. Și acest dușman al României, al poporului român și al culturii noastre, a fost pus de PNȚ-CD în Consiliul CNSAS, iar Traian Băsescu l-a pus în fruntea Institutului Cultural Român!

            Jean Ancel (1940-2008) – a emigrat în Israel în anul 1963. Unde  în anul 1977 a primit titlul de Doctor în istorie (Ph.D.) cu teza „Evreii din România în perioada dintre 23 august 1944 și 30 decembrie 1947.” și “Ancel a îndeplinit funcția de cercetător principal la Institutul Yad Vashem din Ierusalim și colaborator stiințific la Muzeul Holocaustului din WashingtonSUA, fiind recunoscut ca unul din cercetătorii importanți al istoriei evreilor din România. A editat 12 volume cu documente originale despre Holocaustul din România, tratate despre Transnistria 1941-42, pogromul de la Iași, problema evreiască (din România) 1933-1944, istoria Holocaustului în România și altele. Studiile sale au schimbat percepția despre rolul României în Holocaust, arătând că România lui Antonescu nu numai că a participat dar a și implementat în mod independent genocidul evreilor pe teritorului Basarabiei, Bucovinei și a Ucrainei in cadrul planurilor de purificare etnică „Curățirea terenului”[4].” Membru al comisiei Elie Wiesel.

 

            Liviu Beriș (ns. 1928) – președintele Asociației evreilor din România victime ale holocaustului. În primul rînd, mie îmi pare greșită chiar denumirea asociației – dacă în România a existat un holocaust, victime au fost evreii care au murit, ceilalți sînt supraviețuitori ai deportărilor. Membru al comisiei Elie Wiesel. Vă las să îi căutați declarațiile, dar și comentariile altora la acestea.

            Liviu Rotman (ns. 1947) – profesor universitar doctor la SNPSA și, ca aproape orice evreu, specialist în istoria holocaustului, a evreilor și a comunismului. Membru al comisiei Elie Wiesel. Vă las să îl căutați și pe el, să îl citiți, să îl vedeți și să îl auziți.

            Lya Benjamin – evreică româncă, stabilită în SUA; deși și-a anunțat intenția de a candida la președenția României (nu mai știu în ce an), nu am putut să aflu nimic despre ea. Nu știu cine i-au fost părinții, cînd și unde s-a născut, ce studii are, dacă mai este sau nu virgina. Tot ce știu despre ea, este faptul că a fost membră a comisiei Elie Wiesel și că urăște poporul al cărui președinte și-ar fi dorit să fie.

            Michael Shafir (ns. 1944 cu numele Frisch) – în anul 1961 a plecat în Israel, ajungînd la un moment dat la Munchen, la postul de radio „Europa Liberă”, unde a fost șef de departament. Cît a lucrat acolo, nu a pomenit nimic, niciodată,, de vreun holocaust săvîrșt de români împotriva evreilor. Ca mulți alții dintre aceștia, și-a dat seama doar după 1990, cînd a devenit holocaustolog, și a ajuns membru al comisiei Elie Wiesel. A primit (conform propriului CV de 24 de pagini) și o medalie de la Traian Băsescu. La vîrsta pensionării, s-a întors în țara de care fugise și pe care o înjura și denigra. Firesc, a preferat să vină aici, în mijlocul unui popor primitor, bleg de tolerant, pe spinarea căruia poți trăi foarte ușor și foarte bine. În 2006 a devenit profesor universitar la Facultatea de studii europene din cadrul Universității Babeș Bolyai din Cluj cu un salariu, după cum scrie presa, de 3.000 $ lunar, dobîndind ulterior în cadrul Universității titluri și funcții unele după altele (toate menționate în CV).

Stabilirea acestei pacoste în România a coincis cu moartea lui Raoul Șorban, ceea i-a oferit prilejul să scrie un articol împotriva marelui patriot (dar și salvator de evrei) care începe în felul următor: „Raoul Sorban a decedat la venerabila varsta de 94 de ani. Venerabila a fost insa numai varsta, nu si controversata personalitate a disparutului.”.

Unde a apărut infamul text? Evident, la data de 4 aug. 2006,  în revista „22” (căreia trebuie să îi recunosc un merit, nu a șters cele 4 comentarii prin care nemernicul era făcut praf).

Și acuma, trebuie să mă întrerup.

Cu acest text, recunosc, Shafir m-a enervat și am petrecut jumătate de noapte căutînd, extrăgînd și sintetizînd reacții și comentarii pe care să le includ în articol. În primul rind, foarte lungul, dar argumentatul, elocventul, convingătătorul text scris de regretatul Constantin Mustață (mai merită citit și un alt text scris de Mircea Popa). Astăzi, m-am întors la treabă, să inserez completările, Într-o pauză de odihnă, am intrat pe „Justițiarul” să văd ce a mai apărut – și am constatat că tocmai a fost postat, la peste 10 ani de la prima apariție, textul asupra căruia mă chinuisem atîtea ore azi noapte! („Holocaustologul” Michael Shafir (Frisch), un antiromân care spurcă memoria profesorului Raoul Şorban, salvator de evrei și recompensat de statul Israel cu titlul „Drept între popoare”)

Am fost nevoit să renunț – riscam să mă fac de rîs, să se creadă că m-am inspirat din articolul publicat cu cîteva ore înainte! Renunț la comentariile lungi pe care le concepusem, dar tot punctez pe scurt 3 aspecte:

– Shafir pretinde că Raoul Șorban nu a salvat nici un evreu – și atunci, eu ce trebuie să înțeleg? cei de la Yad Vashem sînt niște naivi proști iar el este cel care știe adevărul? După Aurel Vainer, Shafir este un alt evreu român care contrazice Yad Vashemul;

– de fapt, Shafir este prostul, fiindcă se desconspiră singur – îl ura pe Șorban pentru faptul că a declarat că cei mai mulți evrei români au fost salvați de Mareșalul Ion Antonescu, pentru faptul că ar fi fost naționalist-șovin (tocmai Șorban. cel pentru care viața fiecărui om avea valoare, indiferent de rasă sau religie)!, pentru faptul că i-a acuzat pe ungurii din care se trage Shafir de exterminarea evreilor, pentru faptul că după 1990 s-a înscris în PSM și apoi în PRM;

– și mai este prost și pentru că s-a desconspirat încă o dată atunci cînd i-a atacat pe fostul rabin șef din România, Alexandru Șafran și pe fostul rabin al Clujului, Moshe Carmilly-Weinberger, cei care au arătat că Mareșalul Ion Antonescu a fost cel care i-a apărat pe evrei.

De ce am ținut să punctez acestea? Pentru ca punînd cap la cap, coroborînd totul, să se înțeleagă faptul că toți acești nemernici, dușmani ai României dar mulți plătiți foarte bine de statul român, urmăresc un singur lucru, și anume distrugerea tuturor probelor care dovedesc inexistența pretinsului holocaust săvîrșit de români, De ce? Nu văd decît o singură explicație, și anume pretenția la despăgubiri. În același timp, pentru a distruge tendința de rezistență a românilor, se constată eforturile de imbecilizare a tineretului, de falsificare a istoriei, de aruncare în derizoriu a Eroilor Neamului.

Pe Shafir l-a criticat pînă și Gabriel Andreescu.

Oare cum poate UBB să îl  mai țină și să îl plătească gras pe acest mincinos dușman al României, ca să prostească studenții români?

Acum, cred că vă dați seama că această incredibilă coincidență m-a scos din ritm. Motiv pentru care amîn ultimele nume din listă pentru episodul IV.

Dar, ca să va dau motiv de studiu și de meditație, haideți să vedeți care au fost membrii comisiei (înființate de Ion Iliescu și cu o componență stabilită de Adrian Năstase) care a(u) decretat că românii au săvîrșit holocaustul asupra evreilor:

https://ro.wikipedia.org/wiki/Raportul_Elie_Wiesel

Cine are timp, să contabilizeze dintre cei care au hotărît răspunderea poporului român pentru holocaust, cîți au fost români și cîți evrei? Iar dintre evrei, cîți s-au născut în România, cîți au trăit pretinsul holocaust și cîți au studii de istorie.

Pe curînd (cel puțin, așa sper).

                                                                                                                                 Dan Cristian IONESCU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*