Atitudini

Elitism ipocrit la Târgul de carte „Gaudeamus” sau despre fascismul civic

  Aflu că directorul unei edituri mari tocmai ce a demisionat din Asociația Editorilor ca semn de protest pentru că […]

 

Aflu că directorul unei edituri mari tocmai ce a demisionat din Asociația Editorilor ca semn de protest pentru că Adrian Năstase și Dan Voiculescu și-au lansat două cărți la Târgul Gaudeamus. Ba, mai mult, alte edituri, mari și mici, s-au raliat și și-au afișat pe standuri „închis când își lansează pușcăriașii cărțile”. Am și eu câteva observații, în fugă.

a) Cartea unui fost pușcăriaș e, probabil, una dintre cele mai populare cărți de la Gaudeamusul de anul acesta. Și nu este vorba nici de Adrian Năstase, nici de Dan Voiculescu – este vorba despre Tibi Ușeriu.

b) Tibi Ușeriu a câștigat de două ori cea mai grea competiție de ultramaraton din lume – 663 Artic Ultra; 566 de km la Polul Nord, care trebuie parcurși pe jos la -40 de grade. Nimeni nu a mai reușit, înainte de el, să facă acest lucru de două ori. Dar, înainte de asta, Tibi Ușeriu a fost pușcăriaș – de drept comun. Își povestește viața într-o carte foarte populară, intitulată „27 de pași”; cartea a apărut la o casă editorială mică, Aqua Forte.

c) Nu am auzit ca vreuna din editurile de la Gaudeamus să-și închidă standul când își lansează Tibi Ușeriu cartea, sau când trece Tibi Ușeriu prin târg. Dacă ar face-o, ar crea, cel mai probabil, un scandal-monstru, și și-ar atrage oprobriul publicului.

d) Veți spune – dar cum, îl compari pe Tibi Ușeriu cu Adrian Năstase și Dan Voiculescu? Ce-i drept, ultimii doi au avut executat pedepse semnificativ mai mici, nu au fost vânați de Interpol prin Europa și nu au primit o condamnare de 23 de ani de închisoare (!) pentru jafuri armate comise în Germania și Austria și tentativă de omor; și nu au fost nici garda de corp a unui interlop din mafia sârbească. Așadar, într-adevăr, cei trei sunt greu de comparat.

e) Bun, și ce vreau să spun? Că orice deținut, chiar de drept comun, chiar condamnat pentru tentativă de omor poate să se schimbe și să devină un erou. Nu e ceva nou; o poveste oarecum asemănătoare cu cea a lui Tibi Ușeriu e cea al lui Jean Valjean din „Mizerabilii” lui Victor Hugo.

f) Dacă vă amintiți de Jean Valjean, vă amintiți și de inspectorul Javert. Problema lui Javert e aceea că nu e capabil să vadă în Valjean un om care a trecut printr-o schimbare și care a devenit bun; el vede, chiar în respectabilul primar și tată de familie în care se transformă Valjean, vechiul criminal pe care îl urmărește de-o viață.

g) Javert nu crede, pur și simplu, că oamenii se pot schimba. Javert ar vedea și în Tibi Ușeriu vechiul infractor de drept comun – și ar fugi, probabil, după el la Polul Nord să-l aresteze în mijlocul maratonului.

h) Dar atunci care este rostul închisorii? Dacă oamenii nu se pot schimba, dacă nu credem că oamenii pot regreta ceea ce au făcut, de ce să-i mai trimitem la închisoare? De ce să nu-i condamnăm pe toți micii și marii delincvenți la moarte direct – sau să-i lăsăm pur și simplu în libertate?

i) Îmi veți spune, încă o dată, că Adrian Năstase și Dan Voiculescu, pe de o parte, și Tibi Ușeriu, pe de altă parte, ar trebui tratați cu două măsuri diferite. Într-adevăr, judecând strict după faptele pentru care au fost condamnați, Tibi Ușeriu ar trebui tratat cu o măsură semnificativ mai grea (probabil, întreg târgul Gaudeamus ar trebui să se închidă când pune el piciorul acolo).

j) Asta dacă nu cumva cei care își închid standurile când își lansează primii doi foști deținuți cărțile urmăresc altceva – urmăresc nu o raportare obiectivă la chestiunea delictului și a penitenței, ci o semnalare publică a propriului caracter virtuos.

k) Însă ce caracter virtuos e acela – când nu crezi în dreptul omului de a regreta și de a se îndrepta? Și de a deveni, poate, un Jean Valjean primar în Montreuil-sur-Mer, sau un Tibi Ușeriu dublu câștigător al 663 Artic Ultra?

l) Și ce caracter virtuos e aceea – când tu, ca editură, stai cu o mulțime de schelete în dulap; and don’t get me started because I could go on and on despre salariile ridicol de mici ale redactorilor interni, traducătorii și colaboratorii externi neplătiți cu anii, standardele din ce în ce mai joase de redactare a cărților, criteriile de selecție exclusiv pecuniare ale autorilor publicați (este publicat doar cine dă banul sau cine aduce bani), și multe alte lucruri care se aplică, la editurile noastre, de la vlădică până la opincă.

m) Pentru cei care au nevoie de subtitrare la ceea ce scriu aici, adaug că nu sunt fan Adrian Năstase sau Dan Voiculescu. Acest articol nu e despre apărarea lor sau a cărților pe care le-au lansat (recunosc că nici nu mi-am aruncat, până acum, privirea pe vreuna dintre ele), ci e despre metanoia – despre faptul că un om își poate schimba modul de a privi lumea și poate deveni, în felul acesta, alt om.

n) Și cred că oricine poate să treacă prin metanoia, prin schimbarea minții în bine – chiar și ipocriții care-și semnalează caracterul virtuos închizându-și standurile când își lansează unii dintre foștii pușcăriași prezenți la Gaudeamus cărțile.

                                                                                                                                       Catalin Sturza

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*