Puncte de vedere

Eroi naționali contemporani: Dan Cristian Ionescu

  Demoralizarea provocată prin negarea instituționalizată a istoriei, a identității – până la urmă, prin negarea dreptului la apartenența și la […]

 

Demoralizarea provocată prin negarea instituționalizată a istoriei, a identității – până la urmă, prin negarea dreptului la apartenența și la continuitatea neamului și națiunii, a adus tineretul românesc în ipostaza de a căuta și a regăsi, pe cont propriu, având acces la informație, modelele, cu precădere prin studierea generației interbelice, descoperind exemplul marilor personalități ale Mișcării Legionare.

Căzând în mrejele trecutului, avem tendința să dăm mai puțină atenție prezentului, în care, mulțumită lui Dumnezeu, încă mai avem eroi!

Eroi care luptă zi de zi, pe fronturi diferite, împotriva „evidențelor” și a curentului dominant, întru apărarea demnității Neamului Românesc și propagarea adevărului istoric, atât de prigonit în zilele noastre.

Urmează să-l cunoaștem pe domnul Dan Cristian Ionescu.

Multe se pot spune.

Este aromân, fost procuror de carieră, revoluționar, ziarist, autor de cărți și unul dintre cei mai activi naționaliști din perioada post-decembristă.

                                           Câteva date biografice:

Bunicul lui Dumitru Delenuș (papu) s-a născut în 1886 în Crușova, o importantă localitate aromână în vîrf de munte (pe atunci avea cca. 15.000 de locuitori) și dintre multele personalități născute aici îi amintesc, dintre contemporanii săi, pe marele erou Pitu Guli și pe bunul său prieten, inclusiv după ce s-au stabilit amîndoi în București, Nicolae Constantin Batzaria, parlamentar din partea minorității aromâne în parlamentul turc și fost ministru în guvernul turc, arestat de bolșevicii jidovi la aproape 80 de ani după care nu se mai știe nimic oficial despre el.

Bunica sa Domnica (Maia) s-a născut în 1888 într-o altă localitate de munte celebră, Moloviște (pe atunci cam 5.000 de locuitori), unde s-a născut Constantin Belimace, cel mai mare poet aromân, dar și nicadorul Doru Belimace.

                         Câteva dintre acțiunile lui Dan Cristian Ionescu:

21  dec. 1989 – Revoluție – la Intercontinental (Batiștei, Banca Franceză).

22  dec. 1989 – Revoluție – la CC al PCR.

Dec. 89 – 23 ian. 90 – împreuna cu Niculae Cerveni, prințul Dimitrie Calimachi și alți prieteni înființează Partidul  Socialist Liberal.

3 ian. 1990 – începe cariera de ziarist.

13 ian. 1990 – este ales consilier în Consiliul Baroului de Avocați București.

28 ian. 1990 – participă la Palatul Victoria la constituirea CPUN.

Febr. 1990 – se constituie Gruparea Democratică de Centru formată din 10 partide de opoziție, fiind unul dintre cei 5 membri ai secretariatului Grupării  (a obținut doar două locuri de deputat).

27 aprile 1990 – pleacă la Timișoara cu Niculae Cerveni și Nica Leon, unde se constituie Alianța Națională pentru Proclamația de la Timișoara.

29 aprilie 1990 – după ce participase la redactarea contestației semnate de toți reprezentanții partidelor, sindicatelor, ONG-urilor participante și pe care a trebuit să o dactilografieze,  în timp ce era în balconul Operei, i se spune că s-a hotărît ca el să plece imediat la București să depună contestația și să anunțe din balconul Universității constituirea ANPT – cam cu un sfert de oră înainte de miezul nopții și-a îndeplinit sarcinile.

29 mai 1990 – este ales președintele ANPT (Leon este ales vicepreședinte) – rezultatul nu este pe placul organizatorilor, se produce o diversiune, organizatorii fug cu actele, ANPT este ucisă.

6 iunie 1990 – în nr. 100 al ziarului Dreptatea apare apelul redactat de dânsul, semnat de Cerveni și de Dan Cristian Ionescu, care a enunțat principiile care au stat la baza constituirii CDR.

După 15 iunie 1990 începe prigoana care urmărea arestarea sa – nu au reușit.

15-16 aug. 1990 – participă ca invitat nominal din partea organizatorilor la prima conferință europeană asupra drepturilor omului în Europa Centrală și de Est în perioada perestroicii (Sundvolden, Norvegia).

Cca. 20-28 aug. 1990 – este împuternicit de partid să poarte discuții cu principalele partide din Suedia (primesc împuternicire și de la Corneliu Coposu, Sergiu Cunescu, Leon Nica și Nicu Stăncescu să vorbească și în numele partidelor lor), dă interviuri în presa scrisă la TV, la radio.

Întors în țară, inițiază acțiunile pentru a înființa Societatea pentru Adevăr (legalizată de instanță pe data de 5 nov. 1990).

În jur de 18 oct. partidul său fuzionează cu PNL – ajunge membru în Delegația Permanentă a PNL.

7 ian. 1991 – demisionează din PNL, scârbit de „democrația” lor.

În „Cuvîntul”,  anul II nr. 9 (26 februarie-4 martie 1991), este publicat raportul întocmit de dânsul în numele „Societății pentru Adevăr” cu privire la mineriada din iunie 1990.

1991-1992 – apără în instanță mișcarea sindicală – se confruntă cu slugărnicia și corupția judecătorilor – în timp ce apăra Sindicatul Liber din comerț „București”, administrația, instanța și parchetul săvîrșesc multe infracțiuni;  în primăvara lui 1992 într-un interviu în Cotidianul declară grevă și arătă că nu se mai prezintă în fața instanțelor judecătorești pînă cînd în justiția română nu se schimbă ceva în bine – prietenul său Ion (Jan) Ciochină, președintele sindicatului,  îl trădează, cade la pace cu conducerea și demisionează, Dan Cristian Ionescu rămîne iar fără venituri pînă în toamnă.

Sept. 1991 – în urma unui interviu pe care i l-a luat Neculai Constantin Munteanu cu privire la marea grevă ceferistă din 1991, la sfîrșit îi propune să devină comentator juridic la Europa Liberă – a avut această calitate pînă în dec. 1992.

Sept. 1992 – împreună cu prietenii și camarazii săi (Niculae Cerveni, Ion Dinu și Emil Popescu) atacă la Curtea Supremă de Justiție candidatura lui Ion Iliescu – evident, pierd.

1993 – Niculae Cerveni, după ce rupe fuziunea imperfectă cu PNL , face o mare greșeală și fuzionează cu PNL-AT al lui Dinu Patriciu;  Patriciu încearcă să fure partidul; Cerveni apelează la Dan Cristian Ionescu, el se  confruntă în instanță cu Valeriu Stoica și îl învinge, Cerveni îl roagă să se întoarcă în partid, se întoarce ca membru al BDI (Biroul Director Interimar).

18 ian 1995 – într-o conferință de presă cere înlocuirea din fruntea CDR a lui Emil Constantinescu.

26 martie 1995 – la primul congres al PNL-CD este ales secretar general al partidului (al doilea om în partid).

1996 – nu a reușit schimbarea lui Constantinescu, nu a reușit să scoată partidul din CDR – a refuzat locul eligibil pe care îl avea în parlament și a demisionat.

1997– apărândul pe Silviu Octavian Popescu, trimis în judecată alături de Miron Cosma pentru tentativa de a-l da jos pe Iliescu și Petre Roman, afirmă vechiul principiu al dreptului roman “Salus Patriae, Lex Suprema” (Salvarea Patriei estel egea supremă). A arătat că să fie dați jos Iliescu și Roman era în interesul patriei, și deci acțiunea celor trimiși în judecată era perfect justificată.

Aug. 1998 – inițiază înființarea Partidului Radical – moartea mamei îl scoate din circuit pentru un timp scurt, suficient însă ca planurile sale să nu se mai poată realiza.

Feb. 1999 – depune acțiunea judecătorească prin care încearcă să apere dreptul constituțional al românilor la un nivel de trai decent.

Tot 1999, strînge în jurul său revoluționarii celebri cu care a format “Acțiunea pentru Idealurile Revoluției”.

Aug. 2001 – devine (fără șă fie anunțat!) redactor șef al revistei “21 Decembrie”, care a sucombat după 5 luni din lipsa oricărui sprijin material.

6 dec. 2004 – depune la PNA sesizarea penală prin care denunța mita de 75 mil. $ încasată de demnitarii români la privatizarea frauduloasă a Romtelecom – după 5 ani de luptă, Mafia reprezentată prin Laura Codruța Kovesi l-a învins.

Primăvara 2006 – a început „Codul lui Lucifer”, tipărit în trei ediții (2008, 2009 și 2010).

2015 – după ce în presă au apărut scrisoarea sa adresată Academiei Române contra lui Elie Wiesel iar apoi scrisoarea sa deschisă adresată lui Klaus Iohannis contra legii nr. 217/2015, a redevenit ziarist (acum, on-line).

                                                                         *

Acestea nu sunt toate acțiunile sale, nici pe departe. Nu mai amintesc din câte funcții a mai demisionat, la câte comitete și conferințe a luat parte, ce inițiative a avut care s-au sfârșit prin trădare, eterna trădare oportunistă și lașă care s-a abătut asupra marilor personalități ale neamului…

Pe internet există o sumedenie de articole semnate Dan Cristian Ionescu care încă se pot accesa.

Ca și față de ceilalți eroi naționali contemporani despre care am scris, regretul că nu l-am cunoscut cu câțiva ani mai devreme este eclipsat de mulțumirea că l-am cunoscut cât timp este în viață.

Sunt onorat că domnul Dan Cristian Ionescu mă consideră un prieten și mai sunt recunoscător pentru că, datorită lui, am cunoscut încă un aromân, la rândul său neprețuit, un revizionist lengendar, înțelept și ascuțit, dar aprig ca o furtună pe mare.

                                                                     *

                                             Camarade Ionescu,

Cât ai făcut pentru neamul acesta nu va rămâne în zadar. Ca român, ce pot face eu pentru tine este să mă asigur că numele Dan Cristian Ionescu va rămâne în memoria și conștiința tineretului naționalist și a celor cu care voi colabora. Câtă vreme sunt în viață aceasta este o promisiune.

Nu vei muri, ci vei trăi prin mine și prin cei care te-au cunoscut.

                                                                                                                   Sterie CIUMETTI

Sursa: INCORECT POLITIC

 

 

1 Comment

  1. Adrian Grigoriu

    Susțin cu totul!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.