Istorie

EROII ROMÂNIEI (III)

ŞTEFAN CEL MARE Marele Ştefan (domn al Moldovei între anii 1457 – 1504) s-a născut la Borzeşti, într-o binecredincioasă familie […]

ŞTEFAN CEL MARE

Marele Ştefan (domn al Moldovei între anii 1457 – 1504) s-a născut la Borzeşti, într-o binecredincioasă familie creştină: voievodul moldovean Bogdan al II-lea şi doamna sa, Maria Marina-Oltea. Personalitatea lui Ştefan, ca domn, a fost şi este cinstită de dreptcredinciosul popor român ortodox: el excela ca un om bun (datorită nenumăratelor acte de milostenie), mare (fiindcă a condus ţara cu dreptate, pedepsindu-i pe trădători) şi sfânt (pentru că a îndrăznit, ca „vârf de lance” al Europei creştine, să contracareze expansiunea militară a Islamului, fiind şi un inegalabil ctitor de lăcaşuri sfinte – în Moldova, Muntenia, Transilvania şi Muntele Athos). În cei 47 de ani de domnie, Ştefan s-a impus, în istoria medievală, prin dragostea faţă de Domnul Dumnezeu şi apărarea Ţării Moldovei. Rânduit de pronie să trăiască în vremi de restrişte, Ştefan s-a opus armatei imperiale otomane subordonate celebrului sultan Mehmed II (cuceritorul Constantinopolului), pe care a învins-o în bătălia de la Podul Înalt, la 10 ianuarie 1475. Conştient de pericolul în care se afla ţara, voievodul Moldovei a cerut sprijinul principilor lumii creştine, scriindu-le despre victoria sa: „Am luat sabia în mână şi cu ajutorul lui Domnului Dumnezeului nostru Atotputernic am mers împotriva duşmanilor creştinătăţii, i-am biruit şi i-am călcat în picioare şi pe toţi i-am trecut sub ascuţişul sabiei noastre”. Textul documentului avertiza, totodată, că „toată creştinătatea va fi în primejdie”, dacă Moldova („poarta creştinătăţii”) va intra sub dominaţie otomană. Din păcate însă, apelul de sprijin al lui Ştefan a rămas fără ecou, deoarece principii creştini au refuzat să-l ajute şi astfel turcii au obţinut victoria de la Valea Albă (Războieni), din 26 iulie 1476. Totuşi, deşi a fost obligat să plătească tribut Porţii, voievodul Ştefan nu a închis ochii înainte de a obţine recunoaşterea statutului de autonomie a Moldovei (în 1490 şi 1453).

Plâns de întreaga Moldovă creştină, Ştefan a trecut la cele veşnice la 2 iulie 1504, fiind înmormântat la Mănăstirea Putna, ctitoria sa. El a cerut, cu 12 ani înaintea mutării sale la Părintele Ceresc, ca pe lespedea de piatră a mormântului să se scrie percepţia pe care o avea despre moarte: o strămutare „de la cele vremelnice” la „lăcaşurile de veci”. Personalitatea lui Ştefan, răsfrântă în mentalitatea moldovenilor, a fost creionată elocvent de cronicarul boier Grigore Ureche: „Ce după moartea lui şi până astăzi (poporul – n.a.) îi zice sfântul Ştefan Vodă…, pentru lucrurile lui cele vitejeşti, carile nimenea din domni, nici mai înainte, nici după aceia l-au ajunsu”. Din astfel de considerente, credincioşii Bisericii Ortodoxe Române cinstesc pios faptele pe care voievodul Ştefan cel Mare, canonizat ca Sfânt, le-a săvârşit întru Slava lui Dumnezeu – unul în fiinţă şi închinat în Treime: Tatăl, Fiul şi Sfântul Duh. Amin.

Prof. Costel NEACȘU

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*