Observator

Escrocheria cu setul de oale oferit „cadou”

           Cum am ratat eu ocazia să cîștig 5.000 euro V-am mai spus că nu mă […]

 

         Cum am ratat eu ocazia să cîștig 5.000 euro

V-am mai spus că nu mă pricep la afaceri.

Alaltăieri (adică luni) a trebuit să-mi strîng puterile și să cobor din bloc. De vreo două săptămîni zilele mele sînt ori proaste, ori foarte proaste, dar nu îmi place să apelez la prieteni decît în situații extreme. Nu mai aveam pîine, însă mă simțeam în stare să fac 100 de metri ca să îmi cumpăr (în plus, eram la un pas sa atac rezerva de țigări, așa că trebuia să mai îmi iau un cartuș).

Cum am zis, cobor din bloc, fac stînga pe aleea din spate spre străduța care după 15 m. mă ducea la magazin și pe străduță mă saluta cineva care se afla pe scaunul din dreapta al unui autoturism. Mă opresc să văd cine este, și atunci persoana mă întreabă dacă poate să mă deranjeze cu o întrebare (credeam că vrea o indicație pe străzile cartierului). I-am răspuns că da, cu condiția să știu răspunsul la întrebare.

Mașina a oprit, pasagerul din dreapta a coborît (un om înalt și solid, simpatic și plăcut) care mi-a spus cu accent unguresc că este ungur din Balaton și m-a întrebat dacă am auzit de Balaton – normal că auzisem de foarte mult timp, cu mult înainte ca generalul trădător V. A. Stănculescu să se întîlnească aici cu  omologul său ungur și cu șeful rezidenței GRU în Balcani (dar despre asta nu am vorbit). M-a întrebat dacă accept să vorbesc cu ungurii, și i-am răspuns pozitiv (era normal).

Atunci i-a spus șoferului să tragă cîțiva metri într-o parcare. Mi-a explicat că vine de la Sala Polivalentă (deși venea din sens invers, dar primarul Băluță a făcut multe străzi cu sens unic) unde avusese loc o conferință de promovare a oalelor Zepter iar la plecare dl. Marko Bela (nu Bela Marko!) i-a spus să dăruiască un set complet unui pensionar care nu îi urăște pe unguri. M-a întrebat dacă îi urăsc pe unguri, i-am răspuns că nu. Nu i-am explicat că eu nu urăsc pe nimeni și că nu blamez o națiune întreagă din cauza unor nenorociți, criminali, jefuitori, secesioniști, etc. ridicați din mijlocul ei.

Atunci a cerut să se desfacă portbagajul ca să pot să văd cadoul („cado”, cum se spunea acum vreun sfert de veac într-un scheci al celor de la Divertis care luau în bășcălie un escroc italian, vînzător tot de produse de bucătărie, care ne prezenta ce „cado” oferă cumpărătorilor, de te costa mai mult decît merită. Am văzut o cutie enormă, cu bretele de cărat. Cum era să mă duc să cumpăr pîine cu monstrul acela după mine? I-am explicat motivul pentru care nu pot primi cadoul, dar a spus că nu este nici o problemă (accentul era unguresc, unele cuvinte nu erau potrivite, dar se înțelegea ce vrea să spună). Îmi spune că nu este nici o problemă, unde stau? la 2 km.? mă duc ei cu mașină. Îi răspund că stau chiar în blocul în fața căruia parcase.

Se oferă să mă ajute cu transportul cutiei, spunîndu-mi că trebuie să o golesc și să i-o restitui întrucît are un cod de bare cu ajutorul căruia ei se decontează. Îmi mai spune că nu trebuie să vînd oalele și să fac reclamă la Zepter. Oricum, nu aveam de gînd să le vînd – chiar dacă nu mai gătesc de cîțiva ani iar de cîteva luni sînt debranșat de la gaze, mă gîndeam să le dăruiesc unei femei care mai știe să gătească. Mi-a mai pus în brațe două cadouri, două cutii cu cuțite și respectiv satîre de bucătărie.

Am pornit spre mine. Pe drum m-a invitat călduros să îl vizitez la Balaton, m-a întrebat dacă știu ungurește și i-am spus o parte din cele vreo 20 de cuvinte pe care le știam și m-a întrebat dacă am fost în Ungaria – i-am răspuns că am fost la Budapesta și i-am expus unele locuri celebre pe care le-am văzut – se părea că unele nu le cunoștea. Mi-a spus că am o mustață ungurească – cam bizar să vezi o mustață ungurească încadrată într-o barbă completă.  M-a întrebat dacă am nevastă, apoi dacă am copii, în final dacă are cine să mă ajute – i-am spus că da (nu știu ce a înțeles).

Am ajuns la scară, am deschis ușa de la intrarea în bloc cu cartela și am intrat în hol. Am vrut să iau bagajul. Cu picioarele nu stau bine, dar cu mușchii brațelor, da. A insistat să mi le ducă pînă în casă. Era evident că vrea să intre la mine în casă, dar în timp și-a dat și el seama că asta nu se va întîmpla.

Mi-a explicat că oalele costă peste 4.000 de euro. Iar cele două seturi de cuțite (elvețiene) încă aproape 1.000 euro, în total 5.000 euro. Nu mai vrea cutiile înapoi, dar conform obiceiului, trebuie să îi dau bani de benzină pentru întoarcere la Balaton – 1.200 lei.  I-am explicat că este mai mult decît pensia mea pe lună, a coborît la 1.000 lei iar cînd a aflat cu mirare că nu am (la mine) nici această sumă, a cerut să-i dau cît am. Mă săturasem de el, așa că i-am spus să caute un alt pensionar, care are mai multă nevoie decît mine de oalele lui.

Ne-am întors la mașină, a pus înapoi în portbagaj cutiile. A făcut o ultimă tentativă de a mă convinge, a luat unul din cuțitele elvețiene să-mi arate cît de bine taie, mi-a oferit totul gratis și fără rambursarea cutiilor. I-am strîns mîna și i-am urat drum bun spre Balaton.

La plecare, m-am uitat la numărul mașinii, era de București.

Mi-am cumpărat pîinea, cartușul de țigări și un plic de salam țărănesc cu șuncă (nu știu cît de curat și de sănătos este, dar îmi place).

La întoarcerea spre casă, exact în același loc, m-am reîntîlnit cu ungurul, de data aceasta singur la volan. Mi-a făcut prin geam niște urări, nu mai țin minte dacă „sănătate” sau „o zi bună”, i-am răspuns la fel. Nu mai țin minte ce mi-a spus, fiindcă m-a frapat altceva: ungurul meu din Balaton își pierduse accentul unguresc!

Am cotit stînga pe alee și i-am văzut pe cei doi foști însoțitori ai lui, dintre care cel pe care l-am văzut cum trebuie, chiar avea mustață secuiască, se chinuiau să tîrască fiecare cîte o cutie cu oale.

Am încă multe nedumeriri și întrebări față de această întîmplare. Dacă li s-a întîmplat și altora ceva asemănător, ar fi bine să anunțe, poate fi o escrocherie nouă, dar și altceva. Oricum, văd că eu, dacă ies din casă la cîteva zile, pentru cîteva minute,  am parte de experiențe noi!

                                                                                            Dan Cristian IONESCU

Notă „Justițiarul”: Este o escrocherie în care s-au specializat țiganii unguri, cei cunoscuți sub numele de „gabori cu pălărie” și are două variante: furt sau înșelăciune (se obțin prețuri enorme pentru oale falsificate, bune de aruncat la gunoi). Aceștia se prezintă ca fiind cetățeni unguri, turci sau iranieni care știu puțin românește și solicită bani pe „cadou” pentru benzină sau bilete de avion. Scopul, în cazul acostării pe stradă, este pătrunderea în locuință, unde în timp ce pensionarul este ținut de vorbă de unul dintre ei, complicele/complicii răscolesc după bani și bijuterii prin apartament. Cunoaștem cazul concret al unui pensionar, fost colonel de armată, căruia i-au furat 15.000 de lei. Aici nici nu a mai fost nevoie să cotrobăie prin casă, fiindcă văzuseră de unde luase „banii de benzină până la Balaton”. Este aceiași escrocherie ca mașinile cu numere de Franța, rămase chipurile fără benzină pe șosea, unde cei care făceau imprudența să oprească erau jefuiți sau înșelați cu bijuterii din „aur de la faur”, doar că acum au adaptat escrocheria la mediul urban.

3 Comments

  1. Beti

    Mama mea a achizitionat asa 4 seturi de oale… nu in acelasi an desigur….

  2. Tăușanu

    Mi-am adus aminte de o întâmplare din copilărie după ce am citit acest articol.
    Aveam 14 ani, era vacanța de vară și nu mai eram în perioada în care preferam 3 luni să le petrec hoinărind sau jucându-mă, ci vroiam să-mi fac un „ban de buzunar”. Am început să mă interesez de o muncă sezonieră în orice domeniu, nu conta ce trebuia să fac, bani să iasă. Într-o zi, un „prieten” de-al meu mi-a propus să vând diferite produse mergând din poartă-n poartă cu promisiunea că din vânzările respective voi obține un comision substanțial și că nu are rost să mă angajez undeva pentru că la ei am un program flexibil ș.a.m.d.. Rețineți!!! Prieten din copilărie! Am zis, gata, sunt de acord! Chiar nu sună rău!
    A doua zi m-am prezentat la sediul firmei(era o casă, posibil închiriată) și acolo aveam să fim instruiți ce și cum să facem și care e destinația fiecărei echipe(echipele erau de câte două persoane). Trebuia să facem tot așa o promoție cu produse gratis care nu erau gratis, ba chiar costau triplu. Totul a durat cam o oră, ne-a pus fiecăruia o sacoșă de rafie plină cu oale, linguri, cuțite, furculițe(tacâmurile fiind din „ebonită” :)) ) ș.a.m.d., după care mi s-a spus că destinația mea și a încă 3 persoane era Aiud și că trebuie să mergem pe la porțile caselor pentru că acolo avem șanse mai mari. Întrebarea mea a fost: „Bine, dar cum rămâne cu transportul?”, la care prietenul meu mi-a spus că trebuie să mergem la ocazie și seara, la întoarcere, vom fi plătiți indiferent de vânzări. La care l-am întrebat: „De ce se procedează așa? Pentru că i-am dat deja datele personale și că nu se întâmplă nimic, nu mă apuc să le fur ăstora marfa.”, iar el îmi spune că „E tot un fel de garanție, așa e procedura!”. Până la urmă am zis că dacă tot am intrat în treaba asta merg mai departe. Ne-am luat sacoșele și ne-au lăsat undeva la marginea orașului ca să facem autostopul.
    Ajunși în parcarea respectivă, i-am întrebat pe ceilalți dacă au primit ceva bani pentru drum, însă cu toți a procedat la fel: canci bani, du-te Nelu la ocazie. Nu era asta o problemă prea mare, deoarece tatăl meu, șofer fiind, am colindat în toată țara și știam să iau drumul Aiudului și nici banii nu erau o problemă pentru că am învățat de la tata că mai sunt și șoferi care nu îți iau niciun ban pentru călătorie deoarece drumul tot așa trebuie să-l facă.
    Ei, bine. După vreo 20 de minute, ne-am urcat într-un camion și am plecat spre Aiud. Ajunși acolo, i-am zis colegului să mergem de la cetate în stânga, că acolo-s numai case. După câteva ore de umblat, am ajuns la poarta unui om care a fost foarte sincer cu mine și eu cu el, și căruia aș vrea să-i mulțumesc și-n ziua de azi. Îmi spune omul acela:
    El: Bă, copile. Mumă-ta și tată-tău știe cu ce te ocupi?
    Eu: Știu că am plecat azi dimineață la o probă de lucru, d-apoi n-am mai apucat să le zic unde mă duc și ce fac.
    El: No, și cine te-o trimis aici?
    (Între timp îi explicasem cum stă treaba cu „băieții deștepți”.)
    …..
    El: Hai să-ți arate nento(apelativ din Ardeal) Ion ceva. Ăsta-i plastic, nu-i ebonită!
    (Și mi-a explicat cum e obținută ebonita și câteva proprietăți.)
    …..
    El: Ești băiat fain și sincer. Ești ardelean de-al meu! Duce-ți-vă acasă și nu mai încercați să prostiți lumea pe aici, că poate nu oricine vă înțelege și vă mai ia și la alergat.

    După toată discuția asta, i-am mulțumit omului și eu am decis să merg către casă, însă colegul meu de echipă a preferat să meargă mai departe.
    Am mers din nou la ocazie, obosit, nemâncat și fără niciun ban, am avut parte din nou de un om fain care a acceptat să mă ducă din nou la Sibiu și spre seară am ajuns la firmă. Le-am dat leprelor sacoșa, le-am mai spus ceva de bine și m-am dus acasă.
    Peste câteva zile am aflat de la altcineva că „prietenul” ăsta al meu încasase banii pentru deplasarea noastră și i-a păstrat. Un căcat infect! 🙂
    Deci, practica asta e veche și îi sfătuiesc pe toți cei care vor să-și cumpere ceva, să meargă direct la magazin. Viermii ăștia doar vând la supra-preț și prostesc lumea.
    Vă salut cu respect!

  3. Cristi

    Tras la indigo cu ce am patit eu . In parcare la Kaufland , 2 “accentuati” ungureste , au fost la o prezentare chipurile de oale Zepter , si vrea sa le dea cadou cuiva care nu le vinde . S.a prezentat ca fiind Directorul General de la Zepter , intr.o localitate din Ungaria , si , la fel de placut si amabil , numai ca eu nu i.am dus acasa , deoarece eram la magazinul amintit. Toti banii mei , erau 700 de ron . Mi.a spus ca nu pt bani o face , dar trebuie sa dau ceva simbolic . Am avut senzatia ca se uita oarecum ciudat prin masina mea cand am intors spatele , dar , la felul in care vorbea si arata tiganul , am zis ca mi se pare . Aveau un X6 de MM , si in discutia noastra mi.a fluturat de vreo 2 ori un teanc de hartii a 200 de euro bucata . Intr.un final mi.au dat 2 cuti cu ZP International la 700 de roni , dar nu m.am intepat , ca a sarit unul pe mine in parcare sa.i vand una din cuti , imediat cum a disparut BMW.ul . Ne.am uitat impreuna , si avea mai multe brosuri cu pretul afisat pe bucata , si redus la tot setul luat . 1500 de euro era pretul unui set . Am convenit la 500 de euro , omul si.a luat marfa , si eu am ramas cu o cutie plus 500 de euro :))))) Afaceri d.astea sa tot faci . ! La plecare ma tot uitam sa nu apara BMW.ul sa le ceara inapoi ))) Dupa mai multe plimbari prin oras sa vad daca nu cumva aveam coada dupa mine , am ajuns acasa , viu si nevatamat , in plus si cu ceva bani in buzunare fata de ce aveam la plecare :)))) . Spor la bani tuturor ! 😂

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*