Cap limpede

Este bine să ai mîinile curate!

  Se apropie un nou 21 Decembrie. Va trebui să caut pe net să văd ce este de fapt această […]

 

Se apropie un nou 21 Decembrie. Va trebui să caut pe net să văd ce este de fapt această zi. Aniversare? Sărbătoare? Celebrare? Comemorare? Priveghi?

Va fi liniște, nu va mai fi Gheorghe Zainea, președintele Asociației „Jilava 21-22 Decembrie 1989”, cel care, venind la parlament cu ocazia ședințelor festive, cu „delicatetea” lui, le tragea parlamentarilor palme cu piciorul, spunîndu-le că locul lor este în pușcărie. Anul acesta, parlamentarii au scăpat de stres – în februarie, Zainea, Dumnezeu sa-l ierte, a plecat și el dintre noi.

O să avem peste cîteva zile o nouă ședință festivă. Probabil va veni și Iohannis. Vor fi multe cuvîntări, se va exprima omagiul adus celor căzuți în revoluție, se va vorbi despre erosimul nostru. Desigur, se va vorbi despre atașamentul poporului român pentru valorile europene (corectitudinea politică, discriminarea pozitivă, homosexualitatea, primirea cu brațele larg deschise a teroriștilor islamiști și multe altele). Se va vorbi despre libertatea pe care am dobîndit-o în decembrie. Și despre democrația pe care am cîștigat-o.

Gata! Chiar dacă în ultimele zile nu am putut mînca, simt că mă apucă greața. Așa că voi scrie despre altceva.

                                                                  *

O dată cu civilizarea omenirii, oamenii au început să se spele pe mîini (încă de pe vremea lui Pilat din Pont). Înainte de masă, oamenii au învățat să se spele pe mîini. Cînd pleacă de la WC, se spală pe mîini. Mai este însă o cale prin care să-ți păstrezi mîinile curate, și anume să nu dai mîna cu criminalii ori cu trădătorii de țară. Am încercat întotdeauna asta, dar o dată nu am reușit.

În ziua de 28 ian. 1990 eram în Palatul Victoria, cînd s-a hotărît constituirea CPUN. Pînă să apară Ion Iliescu, eram un grup în fața sălii de ședință. Eu, ca de obicei, fumam. Pe atunci fumam Carpați fără filtru și pentru a-mi menaja plămînii, fumam cu un șpiț. Vine Ion Iliescu, începe să dea mîna cu cei din fața sălii de la dreapta la stînga și cînd se apropia de mine, într-un mod elegant și neostentativ, m-am îndreptat spre o scrumiera cu picior unde m-am moșmondit să scot din șpiț restul de țigare. Iliescu nu a stat să mă aștepte.

În primăvara lui 1996 mă duc la Palatul Cotroceni la o întîlnire pe care Ion Iliescu o convocase cu reprezentanții partidelor parlamentare pe tema alegerilor generale din toamnă. Atunci, am fost prins pe picior greșit. Discutînd cu Alexandru Popovici, m-am trezit în fața mea cu Ion Iliescu, cu eternul lui zîmbet și cu mîna întinsă. În fața camerelor de luat vederi, am fost nevoit să-i dau mîna. Ludovic Orban, profitînd de poziția sa (eram vecini de fotolii, dar eu lateral iar el frontal), a fost mult mai dibaci. Cînd a intrat Iliescu în sală, el s-a ridicat din fotoliu și s-a retras într-un colț să discute cu ziariștii. Seara, la telejurnal, fiul unui prieten exclamă: „Uite-l pe nenea Dan! Dar ce face? Cîh! Dă mîna cu Iliescu!”.

Apare pe piață Emil Constantinescu, prezentat lui Corneliu Coposu de Ana Blandiana. Acum vă spun ceva despre care presa nu a scris niciodată întrucît nu a avut cum să afle. În 1992, Niculae Cerveni, uluit, îl întrebă pe Coposu: „Cum domnule președinte, propuneți candidat la alegerile prezidențiale un fost secretar de partid?” Iar Coposu îi răspunde „Maestre, am făcut asta pentru ca foștii membri de partid să vadă că nu avem nimic cu comuniștii”. Mi s-a părut o logică ușor șchioapă. Conform acestei logici, PDSR ar fi trebuit să propună un fost deținut politic, sau un legionar.

Cînd mi-am dat seama de incompetența lui Emil Constantinescu, la începutul anului 1995, m-am zbătut un an și jumătate încercînd schimbarea lui din fruntea CDR. Nu am reușit, așa că am părăsit CDR.

Decembrie 1996, Constantinescu este ales președinte (trebuie să amintesc faptul că atunci Gheorghe Funar, ieșit după primul tur din cursa electorală, a enunțat blestemul care ne-a urmărit permanent: “Să alegem răul cel mai mic!”). Una dintre primele lui ieșiri ca președinte a fost la Balul Academiei Cațavencu (pe vremea aceea, eram invitat în fiecare an). A apărut într-un tîrziu și noul președinte, cu același zîmbet blajin (despre care scrisesem că este singura lui calitate) și se plimbă de-a lungul meselor lungi să dea mîna cu invitații și să fie felicitat.

Cînd s-a apropiat de mine, în același mod elegant și neostentativ, m-am întors spre masă pentru a pune ceva în farfurie, oferindu-i și lui spatele. Cînd ridic ochii din platou, în fața mea, Silviu Brucan se ghiftuia, ca de obicei. Întotdeauna în astfel de situații venea primul (sau printre primii), se ghiftuia și apoi pleca. Nu țin minte să-l fi văzut la recepții discutînd cu cineva.

Academia Cațavencu (despre care un prieten pe atunci, datorită funcției, atotștiutor, îmi spunea că este singura redacție din țară în care se întîlnesc agenți ai tuturor serviciilor secrete), imparțială ca tot românul, invita la bal și puterea și opoziția. În 1999 cînd și-au dat seama că eu reprezint în mod etern opoziția, am ieșit de pe lista de invitați.

                                                              * *

La începutul anilor’90 dizidentul și fostul deținut politic Radu Chesaru (cel  care înființase organizația clandestină „Vulturul Brîncovenesc”)  a fost invitat la Palatul Cotroceni să primească de la Ion Iliescu certificatul de revoluționar. Răspunsul lui a fost: „Nu dau mâna cu un criminal! N-am nevoie de diplomă de lovitură de stat!”.

Eroul Radu Chesaru a fost găsit în anul 2001 împușcat (cred că avea 31 de ani). S-a susținut că a fost sinucidere. Eroul Radu Chesaru nu are pagină wikipedia.

Pe 11 feb. 2008 s-a organizat un chef care să marcheze 18 ani de la înființarea CPUN. Evident, a venit și cel care a fost președintele CPUN, Ion Iliescu, care s-a pus pe strîns mîini. Cînd a ajuns la Nica Leon, acesta a refuzat să dea mîna cu el spunîndu-i: „Ești un vierme! Băi, ești un criminal!” Televiziunile au prezentat un reportaj trunchiat din care rezulta că Leon îl înjurase. De fapt, Leon răspunsese la înjurătura lui Iliescu.

În anul 2008 Vasile Paraschiv este invitat la Palatul Cotroceni să primească Ordinul „Steaua României” (pe care el, o merita cu prisosință). Vasile Paraschiv vine la Cotroceni, dar cînd să i se confere Ordinul, îi spune lui Traian Băsescu: „Sunt obligat să refuz primirea ei de la un comunist, la fel ca toți ceilalți care ne-au condus țara de la Revoluție și până azi, împotriva cărora eu am luptat din 1968 și voi continua să lupt pe cale legală și democratică până la ultima bătaie a inimii”.

Iată singurele trei cazuri de români cu maximă demnitate pe care le cunosc.

Și cînd te gîndești cîți români se îngrămădesc să sărute mîinile criminalilor și trădătorilor!

                                                                                                            Dan Cristian IONESCU

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*