Remember

Este neplăcut să tot ștergi numere de telefon din agendă…

  Întotdeauna am considerat că este de datoria mea să îi sun la telefon pe prietenii mai în vîrstă decît […]

 

Întotdeauna am considerat că este de datoria mea să îi sun la telefon pe prietenii mai în vîrstă decît mine și să îi întreb ce mai fac. Acum mai mulți ani, nici nu mai știu cînd, dar sigur mai mult de 10 ani, am avut într-un timp foarte scurt două surprize neplăcute, doi prieteni, care pe rînd, nu-și mai dădeau seama cu cine vorbesc și nu se mai putea discuta cu ei. Cine nu a trecut prin așa ceva, sigur nu poate înțelege cum aceste două experiențe m-au făcut (cu tot regretul) să evit să mai dau telefoane celor foarte în vîrstă.

Este trist să afli despre moartea unui prieten, a unui camarad de baricadă, dar și mai trist este să afli de această moarte pe internet, fără să poți să participi la un ultim rămas bun (chiar dacă în cazul unora, încă aș fi fost în stare să merg la înmormîntare).

Cu peste doi ani în urmă am publicat pe „Justițiarul Sibian”, fratele mai mic al revistei „Justițiarul”, două articole cu românii despre care nu scrie nimeni (Români despre care nu scrie nimeni; Români despre care nu scrie nimeni (II)). Amîndoi prietenii de mai sus erau pe această listă.

Unul a fost Nicu Stăncescu, dizident, luptător în revoluție, membru în CPUN, președinte al Partidului Unității Democratice, unul dintre cei 6 membri ai „Acțiunii pentru Idealurile Revoluției”, unul dintre semnatarii acțiunii pe care am intentat-o împotriva guvernului pentru încălcarea dreptului constituțional al românilor la un nivel de trai decent. Născut în anul 1926, a murit în anul 2008 – am aflat decesul său de pe internet.

Al doilea a fost dr. Horia Radu Pascu, fiul generalului Pascu, erou al celor două războaie mondiale, deputat între 1990-1996 (am scris despre el, ca și despre Ion Dinu, că au fost deputați care nu au lipsit nici o zi din parlament, nu au plecat niciodată în străinătate ca parlamentari, nu au cerut mașină de servici – cînd venea la partid la ședință, venea cu metroul iar tot timpul îl petreceau redactînd proiecte de lege sau interpelări). În PNL-CD a fost unul dintre partizanii mei în lupta împotriva viitorului trădător de țară Emil Constantinescu. A fost și el semnatar al acțiunii poporului împotriva guvernului. S-a născut în 1920, nu știu cînd a murit.

Azi am aflat, tot cu întîrziere alte două vești triste care totuși nu erau neașteptate avînd în vedere vîrsta prietenilor.

Am aflat de moartea avocatului Emil-Teodor Popescu. Un om de o inteligență deosebită, un „sac fără de fund” de cultură juridică, unul dintre cei mai spumoși oratori pe care i-am cunoscut. Deputat PNȚ-cd între 1992-2000. În toamna lui 1992 am petrecut o întreagă zi în curtea lui pentru a redacta contestația împotriva candidaturii președintelui Ion Iliescu ca independent pe lista PSDR pentru senat în București. Apoi, ne-am dus să o și susținem în fața Curții Supreme de Justiție (nu mai știu dacă își schimbase deja denumirea) împreună cu Niculae Cerveni și cu Ion Dinu. Noi eram nucleul dur” al avocaturii din București împotriva lui Ion Iliescu și al ciracilor lui. În dosar a intervenit și un alt avocat, Cîndea (nu mai țin minte prenumele lui și nici nu stau să caut acum în presa vremii). Deși aveam dreptate, am pierdut procesul. În semn de recunostință, Ion Iliescu i-a numit după alegeri pe avocații lui în funcții înalte: Petre Ninosu a ajuns ministrul justiției iar Ioan Rus (nu fostul ministru al transporturilor) a ajuns prefect al județului Alba. Născut în 1937. Emil Popescu a murit în 2017. Am rămas singurul supraviețuitor al acelei echipe de șoc a opoziției.

Din articolul prin care am aflat de moartea lui Emil Popescu, am aflat și de moartea unui alt om care mi-a fost foarte drag, avocatul Mihail Ghiga – un om care, exceptînd calitatea de parlamentar, a întrunit toate celelalte calități ale lui Emil Popescu. A fost și el țărănist, s-a născut în 1928, a murit în 2015. Iar eu, am aflat azi.

Niculae Cerveni s-a născut în 1926 și a murit în 2004. Știu că s-au scris despe el multe calomnii fiindcă a fost cel mai acerb critic al lui Ion Iliescu, fiindcă a fost un mare patriot, fiindcă a fost un bun creștin. A avut un sfîrșit trist, bolnav de Alzheimer, măcinat de probleme materiale și familiale. Am aflat despre moartea lui de la TV deși eu, cel mai apropiat colaborator al său pe plan politic, nu am fost anunțat de familie.

În anul 2014 a murit un alt bun prieten, prințul Dimitrie Calimachi, mare patriot, bun creștin (născut în 1926). Îi făceam vizite dese și gîndeam la fel. Probabil că familia a vrut să mă anunțe, dar represaliile Romtelecom deja mă privaseră de telefonia fixă.

Eu tot șterg din agenda telefonică nume și numere. Mă gîndesc, oare cîți mai suntem în viață dintre cei am luptat atîtea decenii? Nici nu mai știu.

                                                                                                           Dan Cristian IONESCU

1 Comment

  1. Eu am inceput sa ma gandesc deja, oare câți dintre cei care mai traiesc, si se regasesc in agenda mea,nu sunt ”loviti” de alzheimer si au intacte functiile cerebrale! Degeaba mai esti in viața,daca memoria te-a parasit si ai devenit o biata…legumă !

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*