Cadran international

Europa invadată de africani

               Va deveni Europa Africa de peste lac? Africa avea în urmă cu o […]

 

             Va deveni Europa Africa de peste lac?

Africa avea în urmă cu o sută de ani, o sută de milioane de locuitori. Africa are azi 1,2 miliarde de locuitori! În urmă cu o sută de ani, populația globului pământesc era de 2 miliarde de locuitori, azi e de 7,2 miliarde, iar în 2050 va fi de 10 miliarde. În 2050, Africa va avea 2,5 miliarde de locuitori, adică 25% din populația globului! În urmă cu 100 de ani, Africa reprezenta doar 5% din populația globului. Africa are cea mai ridicată rată de fertilitate din lume, 4,7 copii/femeie, mai mult decât dublul ratei de fertilitate înregistrată pe continentul asiatic (2,2 copii/femeie) și aproape de 3 ori mai mare decât rata de fertilitate a bătrânei Europe (1,48).

Algeria avea în 1960, 11 milioane de locuitori. Are acum 39 de milioane, cu o rată de fertilitate de 3,2 copii/femeie. Maroc avea în 1950, 9 milioane de locuitori. Are acum 34 de milioane și o rată de fertilitate de 2,6. Egiptul avea în 1950, 20 de milioane de locuitori. Azi, numai Cairo și periferiile sale numără 20 de milioane de locuitori, în timp ce întreg Egiptul are o populație de peste 95 de milioane de locuitori și o rată de fecunditate de 3,34.

O comparație e necesară. Italia avea în 1950, 46,5 milioane de locuitori, și are acum 59,5 milioane, cu o rată de fertilitate de 1,39 copii/femeie. În 1950, Spania avea 28 de milioane de locuitori. Are azi 47 de milioane, cu o rată de fecunditate de 1,27.

Prea multă civilizație și un nivel de trai ridicat, obstacole majore în calea unei demografii puternice

Dar în nordul Africii (Algeria, Maroc, Egipt) situația este normală, comparată cu cea din sudul deșertului Sahara, în zona aridă a Sahelului, cea mai săracă zonă a Africii, și cu cea din unele țări din Africa centrală.

Senegalul avea, în 1960, 3 milioane de locuitori. Are azi peste 15 milioane și o rată de fertilitate de 5,1 copii/femeie.

Mauritania număra, în 1960, 850 de mii de locuitori și are acum 4 milioane, cu o rată de fertilitate de 4,6.

Mali avea, în 1960, 5,2 milioane de locuitori și are acum 17, 6 milioane, cu o rată de fertilitate de 6,23.

Burkina Faso avea, în 1960, 4,8 milioane de locuitori și numără azi 18 milioane, cu o rată de fertilitate de 5,5. În 2050, Burkina Faso va avea 60 de milioane de locuitori! În 90 de ani, de la 5 milioane la 60 de milioane!

În 1960, Ciadul avea 3 milioane de locuitori. Ciadul are acum 14 milioane și o rată de fertilitate de 6,16.

Nigerul este un caz aparte, și asta nu pentru că avea, în 1960, 3,4 milioane de locuitori, ci pentru că această țară musulmană poligamă, aridă și foarte săracă, destabilizată, ca și celelalte țări din zona de mișcări jihadiste, are acum 21,5 milioane de locuitori și cea mai ridicată rată de fertilitate din lume – 7,6 copii/femeie!

Nigeria avea, în 1960, 45,2 milioane de locuitori (aproape cât Italia) și are azi 184 de milioane, cu o rată de fecunditate de 5,65. Italia? În arhivă! Nigeria a trecut la alt nivel și va avea, în 2050, 400 de milioane de locuitori, depășind, ca populație, Statele Unite!

Din cauza asta, Africa este considerată de mulți, pe bună dreptate, o adevărată bombă demografică!

De ce un pericol demografic? Pentru că numărul uriaș al populației și fantastica rată de fertilitate se combină într-un amestec exploziv cu o sărăcie uluitoare. Africa este, de departe, în ciuda uriașelor sale bogății, cel mai sărac continent al lumii!

Cauza: colonialism? imperialism? capitalism? Nu! Clanuri, triburi, zeci de ani de socialism, dar mai ales o corupție incredibilă, greu imaginabilă, combinată, de ceva timp, în multe zone, cu revirimentul renașterii islamice.

Colonialiștii, imperialiștii, capitaliștii și-au făcut datoria față de continentul african, pompând în el, între 1960 și 1990, peste 220 de miliarde de dolari. Un veritabil al doilea „Plan Marshal”, după primul care a venit în ajutorul Germaniei și al Europei de Vest, însă de vreo 15 ori mai mare decât primul, de data asta venit în ajutorul fostelor colonii. Dacă după ajutorul primit, Germania a ajuns una dintre principalele forțe economice ale lumii, după 30 de ani de donații, împrumuturi nerambursabile și investiții în Africa, nimic! Zero!

Ba nu, occidentalii au constatat în cele din urmă că un kilometru de șosea, sau un spital, ori o școală, nu costau în Africa de 3, 5 sau de 10 ori mai mult, decât era normal. Nu, nici șoseaua și nici spitalul sau școala nu mai erau construite! Iar toți banii ajungeau, într-un final, în conturile personale ale secretarului general al partidului, dictatorului, președintelui, regelui, sau împăratului!

Și acum e la fel! Nu s-a schimbat nimic! În Mali, una dintre cele mai sărace țări ale lumii, care beneficiază de un ajutor din parte FMI de 46 milioane dolari pe 3 ani, președintele Ibrahim Boubacar Keita și-a luat un avion pentru uz personal în valoare de 30 de milioane de euro! Lui Ibrahim Boubacar Keita îi place să se plimbe cu avionul! A făcut, în doar 3 ani, 86 de călătorii internaționale! O oră de zbor cu Boeingul său costa 20.000 de euro! Cât câștigă într-o zi 2.000 de malieni!

Angola, primul producător de petrol al Africii subsahariene, și ea una dintre cele mai sărace țări ale lumi, se mândrește cu Isabel Dos Santos, aflată în fruntea petrolului angolez, care este cea mai bogată femeie din Africa. În timpul ăsta, FMI deplânge pierderea de 4,2 miliarde de dolari, pe care contul public ale Angolei a suferit-o în doar 3 ani!

Nigeria, a doua economie a continentului, după cea a Africii de Sud, al cincilea producător de petrol al lumii, este locul unde 90% dintre nigerieni trăiesc cu mai puțin de 2 dolari/zi, iar 70% cu mai puțin de un dolar/zi! Apă curentă, electricitate? Zone mari din Nigeria nu au încă așa ceva.

Teodoro Nguema Obiang Mangue, zis și „Teodorin”, fiul președintelui din Guineea Ecuatorială a petrecut ultimul revelion în Antilele Olandeze, la bordul celui de-al doilea yacht al său, „Ice”, cu o lungime de 90 de metri. Ice a costat 150 de milioane de dolari! I-a ținut de urât manechinul danez Christina Mikkelsen. Primul yacht, Ebony Shine, cumpărat de Teodorin în 2014, a costat doar 100 de milioane de dolari. 250 de milioane de dolari, două yachturi! Adică de zece ori bugetul anual al educației în Guineea Ecuatorială sau de 17 ori cel al sănătății publice!

Și lista ar putea continua. S-ar putea chiar scrie o carte cu astfel de exemple, care să argumenteze utilitatea unui alt plan, gen „Marshal”, de finanțare a conducătorilor africani.

Sărăcie lucie, conflicte etnice și religioase, corupție endemică, plus o demografie record – un amestec devastator pentru un continent suprapopulat, ce poate provoca până la urmă un tsunami imigrațional uriaș!

În urmă cu 7 ani, la Roma, aflat alături de prietenul său, Berlusconi, Gaddafi a spus: „Mâine, poate că Europa nu va mai fi europeană, ci neagră, pentru că sunt milioane de africani care vor să vină. Această imigrație va fi un lucru periculos. Nu știm încă dacă Europa va mai rămâne un continent avansat și unit, sau va fi distrus, cum s-a mai întâmplat pe vremea invaziilor barbare”.

Și între Eldoradoul european și tsunamiul barbar se află doar un lac mai mare – Mediterana! Nimic altceva: nici armate, nici flote care să oprească invazia și nici măcar voința de a întreprinde ceva util și rațional în sensul acesta. Imigrația necontrolată a fost cauza care a determinat Marea Britanie să părăsească Uniunea Europeană, iar Polonia, Ungaria, Cehia și Slovacia, să facă front comun pentru a se apăra singure. Gaddafi punea la îndoială unitatea Europei în fața invaziei; a avut dreptate!

În Europa au intrat deja circa 10 milioane de imigranți africani. Ungaria are 10 milioane de locuitori. Africanii  sunt dispersați. Puși împreună ar forma primul popor african din Europa! De Gaulle spunea că indivizii pot fi integrați, popoarele niciodată.

10 milioane de africani s-au stabilit deja în Europa… și continuă să vină. Frontex – Agenția europeană pentru paza frontierelor – a raportat că 93% dintre imigranții debarcați în Italia în 2016 au fost africani. Anul acesta, în primele 6 luni ale anului, au fost aduși în Italia de pe coastele Libiei aproape 100.000 de imigranți subsaharieni. Și nu e decât o picătură din ceea ce se va prăvăli asupra continentului european.

În urmă cu câteva luni, Antonio Tajani, președintele Parlamentului european, a recunoscut că zeci de milioane de imigrați afro-musulmani pot să imigreze în Europa în următorii zece ani! Intervievat de ziarul Die Welt asupra crizei migratoare, Antonio Tajani a îndemnat Uniunea Europeană „să investească miliarde în Africa și să dezvolte o strategie pe termen lung”. El a adăugat: „Africa se găsește într-o situație dramatică și dacă noi nu reușim să rezolvăm problemele centrale ale țărilor africane 10, 20, 30 de milioane de africani vor veni în Europa în următorii zece ani”.

Recenta declarație a progresistului Bill Gates a provocat uimire: „Enorma presiune migratoare trebuie să provoace Europa să ia măsuri”. Miliardarul adaugă, vizând-o direct pe Angela Merkel, „pe de o parte vreți să dați dovadă de generozitate primind refugiați, dar cu cât sunteți mai generoși, cu atât vestea asta se răspândește mai mult, ceea ce-i motivează la rândul lor și pe alții să părăsească Africa”.

De reținut totuși din declarația lui Tajani: Europa trebuie să dea Africii miliarde; Europa trebuie să rezolve problemele țărilor africane! UE funcționează conform unor principii și reguli clare, care nu permit cuiva, ce nu are calitățile lui Antonio Tajani, să ajungă vreodată în postul pe care acesta îl ocupă.

Principala problemă a țărilor africane este mult mai complexă – rata de fertilitate, planningul familial și dreptul la avort – și este de nerezolvat în următoarele decenii.

Ulla Tornaes, ministrul danez al Cooperării și dezvoltării, a anunțat însă că Danemarca se angajează să ofere 15 milioane de dolari pentru cumpărarea de contraceptive în Africa. Ea a spus: „Pentru a limita presiunea migratoare asupra Europei o parte din soluție este reducerea creșterii foarte ridicate a populației în numeroase țări africane”.

Pentru a elimina presiunea migratoare, Danemarca le pune africanilor prezervative!

La rândul ei, Angela Merkel a lansat luni la Berlin, alături de conducători africani, apelul de a se investi în Africa. Pe conducătorii africani îi înțeleg. Grupul celor 20 a luat deja inițiativa de a stimula investițiile în Africa, inițiativă botezată „Compact with Africa”. Ministrul german al Dezvoltării a anunțat acordarea unui fond suplimentar de 300 milioane de euro pentru lupta contra corupției în unele țări africane. 300 milioane euro, adică 10 avioane Boeing sau 2 yachturi de lux. Unii dintre conducătorii africani vorbesc deja de „Planul Merkel”.

Surprinzător de realist și de matur s-a dovedit însă Emmanuel Macron. Nimic nu anunța asta. Un ziarist ivorian l-a întrebat, făcând referire la G20 și un eventual „Plan Marshall” pentru Africa: „Care va fi contribuția Franței?”. Macron a răspuns: „Nu cred nicio secundă în aceste judecăți… Planul Marshall a fost un plan de reconstrucție în niște țări care aveau echilibrul lor, frontierele lor, stabilitatea lor… Provocarea în Africa este diferită. Ea este mult mai profundă: este civilizațională”.

Așa cum nu mai este în stare să-și rezolve propriile probleme, deși sunt mult mai ușor de rezolvat decât cele ale Africii, Europa nu va reuși să rezolve nici problemele acesteia. Sărăcia în Africa nu poate fi eradicată, așa cum Afganistanul n-a putut fi cucerit de nimeni, niciodată. Dacă Afganistanul este cimitirul imperiilor, Africa este cimitirul banilor occidentali. De ce? Corectitudinea Politică nu-ți permite să răspunzi sincer la această întrebare.

Așa că, imigranții africani vor continua să traverseze Mediterana și să colonizeze, treptat, ceea ce va fi, în viitor, „Africa de peste lac”. Este o glumă, dar numai asta ar putea să-i oprească: Uniunea Europeană să acorde fiecărui african, lunar, pe tot timpul vieții, un venit minim garantat, la nivelul salariului mediu din Africa, cu condiția să nu imigreze în Europa. Hai, Merkel, că se poate!

                                                                                                  Bogdan CALEHARI

Surse:

http://www.leparisien.fr/international/mali-le-president-s-offre-un-avion-a-30-millions-d-euros-le-fmi-scandalise-24-06-2014-3949025.php

http://maliactu.net/mali-ibk-exige-un-confort-royal-en-vol-ses-nombreux-voyages-ont-coute-a-letat-plus-de-6-milliards-de-f-cfa/

http://www.lemonde.fr/afrique/article/2017/04/13/total-en-angola-areva-au-niger-plus-de-cent-millions-de-dollars-evapores_5110674_3212.html

http://www.lemonde.fr/afrique/article/2017/06/18/proces-de-teodorin-obiang-a-paris-la-croisiere-ne-s-amuse-plus_5146620_3212.html

http://www.lemonde.fr/international/article/2017/01/16/migrations-africaines-le-defi-de-demain_5063273_3210.html

http://www.dailymail.co.uk/news/article-4665198/Bill-Gates-warns-open-door-migration-overwhelm-Europe.html

https://www.welt.de/politik/ausland/article163215714/Dann-werden-30-Millionen-Einwanderer-in-die-EU-kommen.html

http://therese-zrihen-dvir.over-blog.com/2017/06/afrique-le-g20-veut-investir-pour-freiner-les-migrations-top-tard.html

http://www.lemonde.fr/afrique/article/2017/07/12/pour-la-france-le-vrai-defi-civilisationnel-envers-l-afrique-est-simple-ne-plus-rien-faire_5159511_3212.html

 

 

1 Comment

  1. Marian

    Nu coruptia sau alte motive pe care le invoca autorul sunt motivele pt care Africa se afla in situatia in care este azi. Ca sa intelegeti mai bine care este factorul care explica cel mai bine stare de saracie in care se afla toate tarile africane va recomand sa va documentati in legutura cu diferentele de iq care exista intre rase, eventual sa cititi cartea lui Charles Murray -The Curve Bell.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată.