Colimator

Exportul de arme, încă o ticăloșie franco-germană împotriva României!

  Ştiu că n-aţi aflat, aşa că vă anunţ cu mândrie că Parlamentul European a mai adoptat o moţiune cu […]

 

Ştiu că n-aţi aflat, aşa că vă anunţ cu mândrie că Parlamentul European a mai adoptat o moţiune cu cântec. Cică statele membre trebuie să instituie un control mai strict al exporturilor de arme. Corect, am spune, e chiar necesar ca armele să nu mai ajungă pe mâna oricăror descreieraţi ai planetei. Numai că, ce să vedeţi, dintre toate statele membre, bravii croitoraşi europeni au găsit şi oile negre, anume România şi Bulgaria. Cică noi n-am reuşit să instituim un control strict al exporturilor şi de-aia ar trebui să fim sancţionaţi. Iată cum golănia devine o mizerie ticăloasă.

Poate vă întrebaţi care-i şmecheria. Păi e banală. România exportă arme ieftine, simple şi fiabile. Germania şi Franţa exportă hardughii complexe şi al dracu de scumpe. Acelaşi lucru e valabil şi la armamentul de bază pe care-l fac: puşcoace, grenade, etc. Ale lor sunt scumpe, complexe, nefiabile. Kalaşnikovul e simplu. Şi-un copil de grădiniţă îl poate înţelege şi folosi. Nu se blochează, merge brici în cele mai nasoale condiţii. De-aia în Vietnam americanii aruncau puşcoacele lor şi preferau să folosească kalaşnikoavele pe care le luau pradă de război de la vietnamezi.

Şi-acum hai să vedem cum devine problema. Atunci când ai o urgenţă militară ce preferi să cumperi: junk-urile franco-nemţeşti scumpe şi proaste sau kalaşnikoave şi alt armament de bază despre care ştii că-i beton, că-şi face datoria şi, în plus, mai costă şi-o nimica toată? Evident că iei ceea ce produc est-europenii în general (pentru că au licenţele de la ruşi) şi românii în special. Iar aici sunt lovite interesele mahărilor care vând armamentul la fel cum vând maşinile: cu teste falsificate, cu fiabilitate discutabilă şi cu performanţe îndoielnice, dar bine lăudate de organisme pe care tot ei le finanţează.

Aşa se face că, în rezoluţia cu bucluc la care n-am auzit să fi chiţăit vreun europarlamentar român – doar ei se duc acolo doar pentru salarii şi pensii grase! – ne acuză pe noi şi-i laudă pe nemţi şi francezi. Adică ălora care sunt responsabili pentru genocidul din Yemen li se pun laurii pe cap pentru c-au oprit exporturile către Arabia Saudită. Asta după ce i-au îndopat p-ăia până la refuz, de nu mai au unde să depoziteze echipamentele militare primite de la nemţi şi francezi. Iar de picat în rahat, tot eterna şi fascinanta Românie care oricum joacă în liga mică.

Reţineţi ce vă spun: lăcustele ăstea occidentale n-au nici stop şi nici ruşine. Ori vă treziţi de bună voie şi înţelegeţi că sunt nişte golani infecţi, ori veţi fi treziţi forţat atunci când veţi realiza că, neavând ce să mai fure de-aici, s-au hotărât să vă vândă pe post de proteină premium triburilor canibale din Africa!

                                                                                                                 Dan DIACONU

1 Comment

  1. Vasile Bouleanu

    Pretene problema este ca AK 47 si toata linia AK este fabricat si in Egipt … . Deci ia fa matale o „iexplorare” si vezi ce si cum. Intre altele … . poate ca ai dreptate dar Nu neaparat la AK 47. Or fi si alte cele … .

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*