Istorie

Făptuitori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Andronache Gheorghe

  Făuritori ai Unirii Basarabiei cu România             Locotenent-colonel Andronache Gheorghe (1893-1970)       […]

 

Făuritori ai Unirii Basarabiei cu România

 

          Locotenent-colonel Andronache Gheorghe (1893-1970)

        Scriitor, cadru militar în Armata imperială rusă, Armata moldovenească și în  Armata română.

 

102

 

Andronache Gheorghe s-a născut la 8 aprilie 1893 pe frumoasele plaiuri din codrii Moldovei, în comuna Chiperceni, județul Orhei, Basarabia.

Studiile școlare primare și liceale le-a făcut în satul natal și în Orhei. Încă din copilărie era impresionat de Cetatea Orheiului vechi, de bisericile și arhitectura medievală, de monumentele, casele domnești ale  domnitorului Moldovei Vasile Lupu.

Lucrează și învață la gimnaziu în Orenburg (Rusia). În 1913-1914 este elev al Școlii militare de infanterie din Odesa, din iulie 1914, cu un grup de absolvenți militari, este trimis pe frontul din Galiția, în Primul Război Mondial. Era ofițer cu gradul de sublocotenent, în Regimentul 2 Cavalerie. Mai târziu este trecut pe frontul de sud-vest, în cadrul Armatei ruse, unde primește botezul luptelor cu inamicul german, este rănit în lupte la ambele picioare, este contuzionat de la explozia unui proiectil, căzut la câțiva metri de el. După spitalizare revine în unitate în funcția de ofițer de Stat Major. Pentru merite strălucite în bătălii, pentru vitejie și curaj este decorat cu ordine și medalii de luptă ale țarului rus Nicolae al II-lea. În noiembrie 1916 Regimentul de cavalerie este transferat pe Frontul românesc în partea de Nord a Moldovei, este avansat la gradul de căpitan, apreciat ca specialist militar și cunoscător a trei limbi: română, rusă și germană .

Aici, în Moldova lui Ștefan cel Mare, este mai aproape de românii-moldoveni, de năzuințele și greutățile poporului, colaborează, ca profesionist militar, cu ofițerii unităților militare românești pe Frontul românesc. Armata rusă era influiențată de spiritul revoluției ruse, soldații părăsesc frontul, sunt chemați la luptă pentru drepturile politice, sociale, pentru pământ și libertate.

La 2 martie 1917, căpitanul Gheorghe Andronache, încadrat în Divizia 47 infanterie își amintea cum generalul Bolotov, comandantul diviziei, i-a convocat pe ofițerii Statului Major a Marii unități pentru a le comunica vestea de abdicare a Țarului rus Nicolae al II-lea și a fratelui său – Marele Duce Mihail Alexandrovici. Căpitanul Andronache în memoriile sale scria, că generalul rus Bolotov „…arăta foarte abătut și deprimat, spunându-ne, printre altele, cu o emoție crescândă: – Nu poate fi nici o nădejde în izbânda războiului în favoarea Rusiei, dimpotrivă, sunt simptome care prevestesc complecta descompunere și anarhizare a Armatei și odată cu aceasta și prăbușirea întregii Rusii, într-un timp fulgerător de scurt, pe care îl așteptăm dintr-un moment în altul.” Într-adevăr, menționează ofițerul, mai târziu „Marea Rusie imperială”, nu peste mult timp s-a transformat într-o „Mare Roșie de sânge” și apoi într-o „Mare Moartă”, ca un imens cimitir.

Armata imperială rusă, prin pierderea disciplinei și a autorității comandei militare, a devenit un ”gigantic cadavru în putrefacție plin de viermii anarhiei”, pornită din însăși capitala imperiului. Imediat după revoluție, Rusia a fost cuprinsă de un război civil, fraticid, între rușii ”albi” și rușii bolșevici ”roșii”, care pe parcursul timpului au instaurat dictatura proletară bolșevică, dictatura stalinistă și comunistă.

În perioada 1917-1918 pe frontul de răsărit al Antantei, Armata română se lupta singură, fără aliați, pentru apărarea și integritatea României, la Mărăști, Mărășești și Oituz, o oaste condusă de  generali români  printre care și  generalul român-basarabean, Alexandru Averescu, cuprinsă de eroism și bravură militară își „împletea cununa de lauri a nemuririi.”

În același timp Moldova românească și Basarabia era împânzită de dezertori ai armatei ruse, de soldați fără comandanți și ofițeri, care puneau stăpânire pe satele moldovenești, instaurau anarhia, omorau gospodarii înstăriți, jefuiau averile acestora, instaurau sovete de bolșevici.

Forțele patriotice din Basarabia, și în primul rând militarii moldoveni transferați din Armata rusă, se organizau pentru a opune o rezistență forțelor bolșevice. Se înființează Comitete Militare Ostășești din moldoveni basarabeni la: Odesa, Iași, Chișinău, Tighina, Ecaterinoslav, Simferopol, Sevastopol, Kiev, ș.a. Căpitanul Gheorghe Andronache face parte din Comitetul Ostășesc Moldovenesc de la Iași, participă la evenimentele de apărare și stabilizare a situației în localitățile Moldovei.

În iunie 1917, căpitanul Gheorghe Andronache este promovat în Comitetul Central Ostășesc Moldovenesc, organizat de ofițerii moldoveni ce se aflau în garnizoana Chișinău. Din Comitet mai făceau parte: colonelul Nicolae Furtună, maiorul Tudor Cojocaru, maiorul Vladimir Cijevschi, sublocotenenții: Gherman Pântea, Grigore Cazacliu, Vladimir Bogos, Vasile Țanțu, Andrei Scobioală, Ștefan Holban, căpitanul Emelian Catelli. Congresul Ostășesc Moldovenesc îl numește pe căpitanul Gheorghe Andronache Comandant al Detașamentului de Gardă și Cavalerie pentru ordinea publică în Chișinău. Mai târziu asigură  paza obiectivelor importante și a membrilor Sfatului Țării.

În componența Detașamentului intrau: 4 escadroane de cavalerie cu 24 ofițeri și 32 subofițeri reangajați, 480 soldați, 540 cai de serviciu și 24 cai pentru mitraliere și trăsuri.

În acea perioadă la Chișinău erau dislocate un număr foarte mare de unități militare ale Armatei ruse care erau formate numai din soldați și ofițeri ruși și ucraineni. Aceste unități și serviciile secrete ruse, țineau ca în clește situația din Basarabia în interesul Rusiei, se crease o situație politică nefavorabilă pentru Mișcarea națională românească din regiune. În cartea „Albumul Basarabiei”, ofițerul Gheorghe Andronache, a prezentat detaliat componența Armatei ruse la Chișinău și în provincie: „…regimentul 7 infanterie, detașamentul regimentului 21 infanterie, detașamentul 4 pionieri, regimentul 21 cavalerie-grăniceri, regimentul 3 cavalerie „Zaamuri”, divizionul 2 cavalerie al Regimentului de cazaci 2 de la Don, regimentul 43 infanterie rezervă polonez, detașamentul al 16-lea automobile, Statul Major al diviziei a III-a de mitraliori, detașamentul 53 hidrotehnic, atelierele de cizmărie ale armatelor 7 și 9, batalionul 34 de exploatare, secția 54 de motorizate, laboratorul chimic al armatei 9, batalionul 14 ucrainean, batalioanele 8 și 24 căi ferate, batalionul 53 de pază, regimentul 230 infanterie, trenul de luptă nr.120, detașamentul de infanterie nr.401, batalioanele de transport: 120, 596, 597, 5989, regimentul 45 hidrotehnic, partea logistică și sedentară a regimentelor 53 și 54, detașamentul hidrotehnic 20.”

O parte din aceste unități erau bolșevizate, acestea duceau o propagandă activă cu militarii basarabeni împotrivă României, promovau puterea sovetelor. Numărul foarte mare de militari nemoldoveni, ce se aflau la Chișinău și cărora le erau străine doleanțele basarabenilor, nu au permis soldaților și ofițerilor basarabeni să devină un centru al Mișcării Ostășești Moldovenești, puneau în pericol și activitatea partidelor naționale, politice și a Sfatului Țării. De la o mică scânteie, neînțelegere cu autoritățile militare rusești se putea ajunge la confruntări armate. Folosind autoritatea personală, și inteligența ofițerul Gheorghe Andronache,  a reușit să stingă multe conflicte.

Gheorghe Andronache era un ofițer curajos și credincios camarazilor de luptă și cauzei naționale. Dăm un exemplu care caracterizează personalitatea ofițerului de adevărat militar și combatant:  în ziua de 6 ianuarie 1918, de Bobotează, în ajunul Crăciunului, bolșevicii ruși din „Front-otdel” au atacat trenul și au împușcat în batalionul de români-ardeleni, foști prizonieri de război care se întorceau din Kiev spre Chișinău-Iași. Locotenent colonelul Andronache, cu riscul propriei vieți, s-a implicat în acest eveniment, a luat apărarea ardelenilor, a oprit luptele și vărsările de sânge, a vorbit ferm și convingător în fața ostașilor ruși și moldoveni, răzvrătiți. Putea fi arestat și împușcat, dar nu i-a fost frică, a mers la conducerea bolșevică și evreiascîă, la „Front-otdel”, la comandamentul garnizoanei Chișinău, la comandanții bolșevici – Levinzon, Perper, Leuberg, Dementiev ș.a., cu care a negociat o pace temporară, a oprit împușcarea și decimarea batalionului ardelenesc  (compus din sași, slovaci,nemți, români ș.a.), le-a acordat ajutor medical, baie, hrană caldă.

În perioada rebeliunii și de arestare a militarilor moldoveni (6-12 ianuarie 1918) și a  membrilor Sfatului Țării de către bolșevicii din „Front-otdel”, locotenent-colonelul Andronache Gheorghe a opus o rezistență acerbă, a zădărnicit planul adversarilor, a salvat de la arestări mai multe cadre de conducere,  a prevenit distrugerea prin explozii cu bombe amplasate în orașul Chișinău, a organizat, împreună cu alți activiști și militari moldoveni, prin rețeaua de „militari cercetași”, înaintarea și ofensiva diviziilor de infanterie a Armatei române în Chișinău, Bălți,  Izmail și Cetatea Albă.

Locotenent-colonelul Andronache Gheorghe a fost nu numai un orator convingător, dar și un scriitor al timpului său, iar lucrarea „Albumul Basarabiei” este o carte nemuritoare, el scrie:

„Pentru Unirea tuturor românilor într-un singur mănunchiu, au luptat și au murit cei mai buni reprezentați ai Neamului nostru. Ei sunt sfinții noștri, pe care trebuie să-i cinstim și să-i proslăvim atât pentru meritele lor, cât și pentru educația generațiilor viitoare, precum și pentru întărirea conștiinței noastre naționale.

E locul aici să aducem prinosul nostru de recunoștință tuturor acelora care au contribuit la păstrarea și promovarea românismului în Basarabia, ocupată din 1812 și până în prezent, precum și acelora care au activat intens pentru desăvârșirea Unirii pe calea scrisului, a viului grai și a armelor și care astăzi nu se mai găsesc printre noi. Faptele lor mărețe să rămână pildă tuturora în care bat inimi românești, generațiilor prezente și viitoare, ca o chezășie pentru consolidarea și progresul poporului românesc pe veci întregit.”

În armata Republicii Democratice Moldovenești, pentru meritele deosebite și curaj, ca patriot și comandant de Detașament special, Gheorghe Andronache a fost avansat de la gradul de căpitan la gradul de maior și la gradul de locotenent-colonel.

La 14 noiembrie 1920, împreună cu alți ofițeri și subofițeri ai Armatei moldovenești, prin ordin, este trecut în componența Armatei Române, la început la București în Regimentul 2 vânători. Activează în cadrul Oștirii române ca simplu ofițer și este retrogradat la gradul de căpitan, avut în cadrul armatei ruse în 1916, fără a fi avansat în funcție. După care în fiecare an este mutat din unitate în unitate, și anume: în Regimentele de infanterie 19, 10, 24, 7 ș.a.; la Cercul Militar de recrutare Orhei și Chișinău, Comenduirea pieței militare Chișinău. În anul 1934 este transferat în Regimentul 18 infanterie „Tudor Vladimirescu” la Târgul Jiu.

Obosit de drumuri, de deplasări, bolnav de rănile din război, dorind să fie mai aproape de familie, de casă, cere Comandantului militar să fie transferat la Chișinău.

La 31 octombrie 1935, ofițerul Andronache Gheorghe, se retrage din Armata română, revenind la baștină, în Orhei (certificat Reg. 18, OZU nr.570/1935). A fost cadru militar modest, respectat și iubit de camarazi și subofițeri. Menținea relații de rudenie și prietenie cu oamenii din satul de baștină, Chiperceni, Orhei și Chișinău, își ajută concetățenii în măsura posibilităților.

Scrie și editează mai multe lucrări publicistice și documentare, printre care: „Albumul Basarabiei” editat în 1933, alte lucrări: „Revoluția moldovenilor”, „Oameni și fapte”, „Pe urmele istoriei”, manuscrise, ajunse pe mâna securității și  predate   KGB – ului sovietic.

În prefața cărții „Albumul Basarabiei”, Gheorghe Andronache, cu un înalt simț de patriotism, scrie: „Fraților și camarazilor mei moldoveni și tuturor luptătorilor basarabeni pentru românism, cu arma sau cu condeiul, cu care împreună, în timpurile grele, premărgătoare actului scump – Unirii, am dus lupta pentru cauza națională în Basarabia, în răstimpul anilor 1917-1918, și cu cari am înjghebat primele Unități militare din Republica Moldovenească. În semn de scumpă amintire și de nețărmurită și veșnică recunoștiță, dedic această lucrare.”

Cu părere de rău, meritele și faptele militare ale locotenet-colonelului Andronache Gheorghe, legate de evenimentele istorice ale Unirii Basarabiei cu România, nu au fost apreciate la justa lor valoare de contemporanii și conducerea militară, nu s-a realizat gândul dânsului de a-și face o carieră militară în Armata Română, era tratat cu neîncredere de o parte a ofițerilor de comandă ai armatei române.

Dacă la începutul carierei militare, în anul 1921 era caracterizat de comandanții ierarhici din Regiment: „…sănătos și rezistent, curat și foarte îngrijit, capabil, cu judecata bună, cunoștințe generale și militare bune, devotat, bun camarad, cu multă bunătate, stagiu de front, vechime în grad de 12 ani, …etc., era propus la avansare și ridicare în grad (dosar personal nr.217/1935, foile calificative 9, 10, 11, 16, 17, sunt semnate de col. Dobre, col. Petrescu, col. Bălăcescu, gen.Măldărescu, ș.a.).  Pe de altă parte vedem aprecieri controversate, unele negative, ale altor comandanți, despre căpitanul Andronache Gheorghe, și anume:  „… nu are cunoștințe necesare, are cunoștințe militare mediocre, nu posedă destul de bine limba română, provine din armata rusă, străină, susceptibil de a deveni ofițer superior, este un ofițer nefolositor armatei, cade în prevederile art.50 L.J.A, etc.” (date din dosarul personal).

Căpitanul Andronache Gheorghe, în lupta sa pentru adevăr și dreptate a fost sprijinit de Ministrul de stat al Basarabiei Pan Halippa, care a făcut un raport-recomandare (01.02.1934) de sprijin, către Ministrul de război al României, dar care nu a fost luată în seamă.

Din documentele analizate de autor, se presupune că Gh. Andronache, ofițer bine pregătit, călit în război, unionist, cunoscător a trei limbi, inclusiv a limbii ruse, la propunerea, în 1921, de a lucra în Serviciul Secret de agentură al Armatei, a refuzat colaborarea, ceia ce i-a complicat viața și cariera militară. Serviciile române îl mai aveau, chipurile,  la mână  și cu niște ”denunțuri calomnioase”.

După 1936, date despre viața și activitatea eroului Unirii și fostului ofițer a trei armate, Gheorghe Andronache, rămân și astăzi necunoscute. În anii grei de cumpănă și război pentru România, iunie 1940 și august 1944, alături de alți basarabeni, se refugiază în România cu familia. Este într-o situație grea materială, se ferește de autoritățile române și serviciile secrete sovietice, lucrează la negru, angajându-se la diverse munci necalificate: ca hamal, vânzător de produse agricole, muncitor la sapă, lucrând cu ziua. Cea mai mare frică a basarabenilor refugiați în România o aveau față de serviciile secrete sovietice KGB, care după război, până în 1968, controla toată România, inclusiv armata, poliția și securitatea. Basarabenii așezați în România după 1940, erau arestați cu tot cu familii, o parte erau exterminați ca „dușmani ai poporului”, o altă parte erau trimiși în Siberia, la munci grele, la mine și întreprinderi industriale. Mulți basarabeni refugiați erau trimiși cu familiile în Bărăganul secetos și la construcția  canalului „Dunărea – Marea Negră”.

În noiembrie 1948, serviciile secrete românești și KGB-ul sovietic, studiază dosarul personal nr. 217/1935 al fostului ofițer Gheorghe Andronache, îl caută în Basarabia și la Iași, el trăind conspirativ în Craiova, după care pleacă și locuiește, în anonimat, în alte județe. În 1970 fostul ofițer este depistat la Bârlad  și, cercetat de securitate. În aceiași zi, spre seară, a fost comunicată moartea lui, o moarte suspectă, la spitalul din Bârlad (din declarațiile verbale ale rudelor). Se știa că există Ordinul NKVD de exterminare a unioniștilor basarabeni care a fost dat de Stalin și Beria în 1940.

Pentru a cunoaște mai bine situația familială, voi prezenta membrii familiei, care a fost întotdeauna aproape de Andronache Gheorghe: soția-Nadejda (1898-1984), copiii: fiica-Raisa (1916), fiul – Serghei (1917), au locuit la Orhei, Chișinău, Bârlad și București.

Pentru meritele militare pe frontul de la răsărit în Primul Război Mondial a fost decorat de conducerea militară a Imperiului Rus cu: Crucea și Ordinul Sfântului Gheorghe clasa IV-a, Ordinul Sfânta Ana clasa III-a și a IV-a, Ordinul Sfântul Stanislav clasa II-a, Sfântul Vladimir cu spadă, clasa IV-a; decorații românești: Ordinul Coroana României, medalia Regele Ferdinand I.

                                                                                                  Col (r) conf. univ. dr. Anatol MUNTEANU

Bibliografie:

1.Figuri contemporane din Basarabia, Enciclopedie, Chișinău, 1939

2.Andronache, Gheorghe, Albumul Basarabiei, Bucuresti, 2000.

3.Dosar personal, nr.217, M.B, 1935,  Arhiva militară, Pitești.

4.http/adevărul.ro, 01.25.2018

1 Comment

  1. Constantin

    In 1970 KGBul nu actiona liber pe teritoriul Romaniei. La 77 de ani are dreptul sa moara in liniste un batran, fara sa se mai speculeze cu Securitatea, KGB, etc

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*