Cadran international

Farsa „Revoluţiei Islandeze”

      Dacă crezi asta…                             […]

 

 

 

Dacă crezi asta…

                                              Farsa „Revoluţiei Islandeze”

Unul dintre miturile întreţinute de organizatorii protestului de la Puerta del Sol în Madrid şi de comentatori privind ocuparea Pieţei Syntagma din Atena este că bunii cetăţeni din Islanda, pur şi simplu au refuzat să plătească datoriile băncilor, respingând termenii negociaţi cu bancheri internaţionali, încărcând fiecare familie islandeză cu mii de dolari din datoria pe termen lung, care ar fi durat ani pentru achitare. Site-ul anarhist kaosenlared (31 mai), a rezumat povestea în felul următor:

„Aceasta este scurta poveste a Revoluţiei islandeze: un guvern întreg demisionează în bloc, băncile sunt naţionalizate, are loc un referendum astfel încât oamenii să poată decide pe probleme economice determinante, cei responsabili pentru criză sunt închişi şi constituţia este re-scrisă de cetăţeni.”

Un website de afaceri, El Confidencial, a vorbit despre „revoluţia fără arme din Islanda, ţara cu cea mai veche democraţie din lume (care datează din 930), ai căror cetăţeni au reuşit să producă schimbarea cu demonstraţii şi făcând zgomote cu oale şi tigăi.”

iceland revolution

O „Revoluţie islandeză” ?! Am pierdut ceva? Deloc. Aceasta este o poveste demnă de Hans Christian Andersen, iar islandezii sunt departe de a trăi fericiti până la adânci bătrâneţi. Faptul că pretinşi oameni de stînga împrăştie astfel de prostii este o măsură a iluziilor lor democratice … şi cât de îndepărtaţi sunt aceştia de lupta revoluţionară reală.

Ceea ce este adevărat este că, în urma prăbuşirii Bursei de pe Wall Street din septembrie 2008 în urma falimentului fraţilor Lehman, demonstraţii de masă au forţat demisia guvernului conservator al premierului islandez Geir Haarde, primul şi până în prezent singurul guvern care cade ca urmare a crizei economice; că băncile au fost naţionalizate şi mai mulţi bancheri arestaţi; şi că populaţia a respins termenii unei negocieri cerute de Marea Britanie şi Olanda pentru a achita investitorilor din aceste ţări, care au pierdut miliarde de dolari depozitaţi în ceea ce a constituit o schemă Ponzi on-line, Icesave, sponsorizată de banca principală a Islandei, Landsbanki. Dar asta în niciun fel nu înseamnă că populaţia islandeză a scăpat fără dureri de consecinţele crizei economice mondiale capitaliste.

Dimpotrivă, nivelul de trai din Islanda a fost tăiat la jumătate, o scădere mult mai mare decât în Spania sau chiar Grecia, acolo unde salariile au scăzut cu 30 la sută. Economia în ansamblu a scăzut cu 10 la suta in 2009-10. Preţurile pieţei de valori au scazut cu 98 la sută, ceea ce înseamnă că oricine care şi-a investit economiile acolo a fost complet ruinat. Moneda islandeză, coroana, a pierdut aproximativ 60 la sută din valoarea sa, în timp ce s-a impus controlul schimburilor valutare, astfel încât valuta străină este disponibilă numai pentru importuri aprobate de guvern. Mai mult decât atât, zeci de mii de proprietari de case (dintr-o populaţie totală de numai 330.000) sunt aproape să-şi piardă casele prin executare de către bănci. Şi nici guvernul, nici companiile şi persoanele fizice nu pot obţine credite de pe pieţele financiare internaţionale (sau de la  bănci private „restructurate”, care încă raportează profituri grase).

Nu există nimic în mod inerent „anti-capitalist” cu privire la naţionalizarea băncilor de către un guvern burghez. De fapt, o astfel de acţiune se face de obicei pentru a salva capitaliştii de la dezastrul de faliment prin socializarea pierderilor. În Islanda, atunci când cele trei bănci principale (Landsbanki, Glitnir şi Kaupthing) au fost naţionalizate în septembrie-octombrie 2008, acest lucru însemna că miliardele de euro datorate investitorilor străini au devenit dintr-o dată responsabilitatea guvernului, iar contribuabilii ar plăti factura. Şi în timp ce alegătorii au întors de două ori degetele în jos la o afacere cu  privire la datoria Icesave cu băncile britanice şi olandeze (prima dată cu 93% la 2%), ca răspuns agenţiile internaţionale de rating au redus datoria „suverană” (guvernamentală) a Islandei la „nivel sub-investiţii”, şi pot reduce şi mai mult aceasta până la statutul de obligaţiuni nedorite când peste 1 miliard de dolari americani în datorii de obligaţiuni şi de împrumut devine scadent la plată mai târziu în acest an, ceea ce face imposibilă refinanţarea pieţei.

money

Cei aproape doisprezece bancheri arestaţi sunt în mare parte manageri la nivel de  operaţiuni, în timp ce aşa-numiţii bancheri/investitori „Viking” şi oficiali guvernamentali de top sunt încă liberi. Fostul şef al Kaupthing, Sigurdur Einarsson este ascuns în Londra, în timp ce Jon Asgeir Johannesson, principalul acţionar al băncii Glitnir şi şef al investiţiilor Baugur, care a cumpărat magazine pe străzi exclusiviste din Londra şi proprietatea Gramercy Park din New York, încă se amestecă cu înalta societate peste tot în lume. Fostul premier David Oddson, care a condus ţara timp de 14 de ani înainte de a se numi şeful băncii centrale în anul 2004, un arhitect principal al privatizării băncii Islandei, este redactor-sef al principalului cotidian burghez, Morgunbladid, la care un comentator a replicat că ar fi ca şi cum l-ar „numi pe Nixon redactor la Washington Post în timpul afacerii Watergate” (citat de Robert Wade şi Silla Sigurgeirsdottir, „Lecţii din Islanda,” New Left Review, septembrie-octombrie 2010). Şi în timp ce cele mai drastice reduceri ale angajaţilor şi serviciilor publice  au fost amânate până în acest an, ciocanul va veni în curând în jos, făcând cifra şomajului (deja de opt ori mai mare faţă de nivelul de dinainte de criză) să ajungă până la cer.

Deci, guvernul conservator a fost răsturnat, dar ce a primit în schimb Islanda? Partidul Socialist Muncitoresc din Marea Britanie (SWP) vorbeşte despre o „revoluţie de cratiţă” care rezultă în instalarea unui guvern de coaliţie între Alianţa Social Democrată (SDA) şi Mişcarea Verde de Stânga (LGM). Totuşi, aceşti reformişti de stânga au fost cei care au acceptat acordul din 2009 privind plata a miliarde către bănci britanice şi olandeze, iar apoi în momentul în care aceasta a fost respinsă, au fost de acord cu un al doilea acord, respins, de asemenea, de către alegători. Prim-ministrul social-democrat Johanna Sigurdardottir promite că „Trebuie să mergem înainte …. Trebuie să obţinem un acord” pentru a plăti factura Icesave, care se ridică la 17.500 USD pentru fiecare bărbat, femeie şi copil din ţară. Halal „revoluţie”, ce mai „socialişti” şi stângişti, care ar ipoteca viitorul oamenilor care muncesc pentru a plăti bancheri!

La sfârşitul anului 2008, datoria externă totală a Islandei a fost de 50 de miliarde de EURO, aproape de şase ori mai mare decât PIB-ul (redus până la 8.5 miliarde EURO în 2010). Această datorie este literalmente de neplătit, indiferent de cât de mult sunt tăiate bugetele sau au crescut exporturile. Islanda există astăzi doar la cheremul celor de la Washington, de la Casa Albă şi cartelul bancherilor cunoscut sub numele de Fondul Monetar Internaţional. Ei ştiu că banii nu vor fi achitaţi, dar îşi închipuie că cifra sumelor implicate este neglijabilă la nivel internaţional. Datoria externă a Greciei, pe de altă parte, şi chiar mai mult, a Portugaliei şi Spaniei, sunt suficient de mari încât autorităţile financiare se tem că o incapacitate de plată ar putea declanşa un colaps financiar general. Atâta timp cât guvernele naţionale sunt supuse pieţei mondiale, indiferent de cât de „progresivă” sau „de stânga” este retorica lor, ei nu pot rupe strânsoarea înăbuşitoare a capitalului financiar. Experienţa „Revoluţiei islandeze” inexistente demonstrează aceasta.

Ideea, împinsă de liberali, anarhişti, pseudo-socialişti şi „mişcarea cetăţenilor” din oraşele spaniole, că s-ar putea ieşi de sub povara zdrobitoare a datoriei pur şi simplu prin a vota să nu se plătească este o iluzie „democratică” mortal de periculoasă. Nu numai marxiştii revoluţionari, dar şi economiştii de masă ştiu că acest lucru nu este modul în care funcţionează capitalismul. Într-o ţară ca Spania, imperialiştii ar organiza o lovitură militară (CIA ia în considerare şi Grecia de azi) si trimite Guardia Civil în stradă pentru a face faţă tinerilor mic-burghezi în Puerta del Sol, mai degrabă decât să lase o ţară importantă să refuze să le plătească bancherilor dobânzile şi suma principală. Cererea de a respinge datoria imperialistă este temeinic justificată şi imperios necesară. Dar va fi nevoie de o revoluţie a muncitorilor pentru a realiza aceasta, şi de o revoluţie socialistă internaţională pentru a asigura aceasta.

Sursa: http://www.internationalist.org/icelandrevolutionhoax1107.html

Traducerea:

tradtraduceri

 

 

 

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile necesare sunt marcate *


*