Istorie

Făuritori și martiri ai Unirii Basarabiei cu România: Căpitanul Crihan Anton

    Căpitanul Crihan Anton (1893-1993), luptător consecvent pentru Unire Anton Crihan s-a născut la 12 iulie 1893 în comuna Sângerei, județul […]

 

  Căpitanul Crihan Anton (1893-1993), luptător consecvent pentru Unire

Anton Crihan s-a născut la 12 iulie 1893 în comuna Sângerei, județul Bălți. Face parte dintr-o familie de țărani moldoveni, cu o situație materială satisfăcătoare. Părinții lui Anton doreau ca fiul lor să devină un luminat cărturar și un înaintaș al vremii.

Copilăria și studiile primare sunt petrecute împreună cu părinții și neamurile în localitatea de baștină. În timpul liber își ajuta părinții la lucrările agricole. Era harnic și puternic, dar îi plăcea și cartea, citind multă literatură. Urmează studiile liceale la Bălți, unde a învățat cu sârguință și a lucrat la un mezelar. După liceu (a.1914), termină Facultatea Economică din Odesa, este pasionat de chimie și științele naturii. Studiile se efectuau în limba rusă, termină facultatea în 1917. În timpul vacanțelor călătorește prin Basarabia, Țara Românească, vizitează Iașul, Bucureștiul, Cernăuțiul, Constanța și alte localități. Este impresionat de cultura, literatura și publicistica românească.

În preajma Primului Război Mondial, autoritățile țariste din Basarabia efectuează o mobilizare masivă a bărbaților în unitățile militare de infanterie, cavalerie și artilerie, trimițându-i pe tinerii soldați români-moldoveni pe fronturile de la Marea Baltică până la Marea Neagră.

Anton Crihan, la 27 iulie 1916, este mobilizat în Armata rusă, face o instruire la Școala militară din Odesa și după absolvire i se conferă gradul de ajutor sublocotenent, fiind încadrat în Regimentul 48 Infanterie pe frontul românesc. Este ofițer de Stat Major și translator militar, cunoscător a trei limbi : rusă, română și franceză. În ianuarie 1917, este transferat în Regimentul de geniu al Armatei a 4-a rusă, la unitatea de la Bârlad. Sublocotenentul Anton Crihan se deplasează în interes de serviciu la Iași, Suceava, Odesa, Nicolaev, Chișinău și în alte garnizoane. Stabilește relații și colaborează cu ofițerii și ostașii moldoveni din aceste garnizoane militare. La Bârlad înființează o filială a Partidului Național Moldovenesc, care pleda pentru „..înzestrarea țăranilor moldoveni  cu pământ, înfăptuirea unei largi democrații și lupta, prin cuvântul tipărit, cât și prin graiul viu, dar și cu arma în mână, împotriva anarhiei, jafurilor și nelegiuirilor din partea ocupanților străini din Basarabia”. În această perioadă, este mereu cu cartea în mână. Citește istoria , publicistica revoluționară și patriotică în rusă și în română, face propagandă printre cunoștințe și prieteni, „deșteptându-se și pregătindu-se pentru o nouă etapă de luptă, de dezrobire națională, pentru că ceasul evenimentului mare venise.”

Aici aș aminti un citat din cuvântarea patriotului Anton Crihan din 1968, difuzată de radioul „Europa Liberă”, cu prilejul a 50 de ani de la Unire : „…Revoluția din 1905-1906 din Rusia a fost o adevărată repetiție generală a ceea ce avea să se întâmple în 1917-1918. Tot atunci apăruse primele ziare românești : „Basarabia” (red.Em.Gavriliță), „Viața Basarabiei” (red.Al.Nour)  și „Moldovanul” (red.Gh.Madan), care făceau deschis propagandă revoluționar-patriotică în Moldova de peste Prut, ocupată de ruși”.

Sublocotenentul Anton Crihan participă la Marele miting al militarilor moldoveni de la Odesa din 18 aprilie 1917, la care au participat peste 10.000 de ostași și ofițeri, care au contribuit la formarea și consolidarea comitetelor ostășești. În fruntea acestora era ștabs-căpitanul Em. Catelli și ajutorii săi: sublocotenenții An.Crihan, N.Ciornei, Șt.Holban, N. Secară, I.Păscăluță, M.Suruceanu și alții. În perioada reacției eserilor, albgardiștilor și a generalilor ruși, Kornilov și Colceac, care s-au retras de pe frontul de Vest, românii-basarabeni din Odesa au dat dovadă că sunt cei mai credincioși luptători pentru apărarea structurilor militare ale Guvernului Provizoriu și al slobozeniei. Militarii au fost citați și li s-au adus mulțumiri din partea Comandamentului armatei ruse, personal, din partea Comandantului Armatei ruse, general A.Șcerbaciov. Mai târziu, ofițerul se transferă cu serviciul într-o unitate militară din Odesa. În mai-iunie 1917, cu aprobările luate de la conducerea Armatei ruse, Anton Crihan organizează împreună cu Comitetul ostășesc din Odesa, Cohorte de miliție – formațiuni militare pentru paza satelor din Basarabia de bandele înarmate de dezertori, hoți, jefuitori și alte categorii de soldați refugiați de pe Frontul românesc.

În aceiași perioadă este numit Inspector al Cohortelor moldovenești, organizează posturi mobile de călăreți și infanterie, amplasate în partea de sud a Basarabiei. Cohortele, în acea vreme, erau o forță militară pe teritoriul Basarabiei, având 16 unități a câte 100 de soldați, în total 1400-1600 militari cu experiență, unii răniți de 2-3 ori, trecuți prin război..

Sublocotenentul Anton Crihan, împreună cu locotenenții N. Ciornei, P .Oțel, D. Budescu și alți 20 de ofițeri din conducerea Cohortelor, a îndeplinit diferite ordine, a participat la misiuni de menținere a ordinei și liniștei în localitățile din Basarabia.

În primăvara și vara lui 1917, în toată Basarabia se derulează diverse activități politice. Militarii se organizează în Comitete ostășești, încep o serie de întruniri și congrese ale cooperatorilor-țărani, clericilor, învățătorilor, studenților, medicilor. Congresele și mitingurile acestea se țin lanț, mai ales în lunile aprilie-iunie. Și lucru interesant de notat, toate, fără absolut nicio excepție, cer într-un glas limba moldovenească adică românească, cu grafie latină în școală, biserică, administrație, justiție, armată. Mai cer totodată libertate și autodeterminare pentru Basarabia. Se mai cere o conducere, un Consiliu local, numit mai târziu Sfatul Țării.

Tot mai activi devin militarii moldoveni, ei prelungind toate acțiunile social-politice, coordonate cu Partidul Național Moldovenesc. Acestora li se părea că lucrurile nu mergeau destul de repede, deși ei erau grăbiți să ajungă cât mai neîntârziat la rezultate practice precise. Și apoi, prea se amestecau în treburile Basarabiei militarii ruși din garnizoană, care, în mod permanent se aflau la Chișinău mai ales, în număr extrem de mare, încât civilii moldoveni, din cauza lor nu mai puteau face nimic.

Un citat important din discursul domnului Anton Crihan arată interesul lui pentru soarta Basarabiei: „… Din momentul când militarii moldoveni iau astfel conducerea mișcării în mâinile lor, mersul revoluției în Basarabia, întradevăr, ia o înfățișare nouă…. În iulie, ia ființă la Chișinău Comitetul Central al Soldaților și Ostașilor Moldoveni, care din prima zi își propune drept scop al existenței sale convocarea la Chișinău a unui Congres al Militarilor moldoveni, care să hotărască soarta Basarabiei”.

În octombrie 1917, sublocotenentul A.Crihan participă activ la convocarea și desfășurarea la Chișinău a Congresului Militarilor Moldoveni, la care au participat circa 600-800 delegați veniți de pe fronuri și din garnizoanele Rusiei. Anton Crihan a vorbit despre proclamarea autonomiei Basarabiei, despre înființarea unui organ de conducere legislativ, numit mai târziu Sfatul Țării. Congresul a fixat numărul militarilor –  deputați ai naționalităților, partidelor și organizațiilor obștești. Face repartizarea pe naționalități, atribuind moldovenilor 70% din mandate și minorităților – 30% mandate.

Ion Pelivan, fruntaș de seamă al mișcării naționale din Basarabia, în discursul său ținut la deschiderea Sfatului Țării, definește rolul militarilor-moldoveni în modul următor: „Ideea aceasta” a înființării Sfatului Țării a fost prinsă de ostașii noștri și ei au răspândit-o pretutindeni, lucrând cu stăruință pentru înfăptuirea ei”. Aportul militarilor-români-moldoveni din Odesa, Chișinău, Iași, Sevastopol, Ecaterinoslav în Mișcarea Națională a fost considerabilă. S-a proclamat autonomia Basarabiei și înființarea Sfatului Țării.

Anton Crihan a fost un activsit înflăcărat al Partidului Național Moldovenesc, fiind unul din cei 12 deputați ai Constituantei ruse. Partidul, în 1917, și-a reorganizat structurile la Chișinău și și-a răspândit activitățile în toate județele și localitățile mari ale Basarabiei. Publicațiile principale ale militarilor și patrioților moldoveni erau : ”Cuvântul moldovenesc”, ”Soldatul moldovean”, ”Glasul Basarabiei”, unde erau publicate știrile de pe frontul românesc, situația agrară din satele moldovenești, crimele și jafurile săvârșite de Armata Roșie, soldații ruși și ucraineni refugiați de pe Frontul Românesc. Anton Crihan menționa, în presa periodică, faptul că ”Regimentul Moldovenesc de Infanterie și Cohortele de miliție nu făceau față tăvălugului rusesc,soldații și ofițerii ruși  părăseau pozițiile de luptă ale frontului românesc, veneau în Basarabia să se odihnească, să chefuiască și să jefuiască populația băștinașă.”

Armata pe care o aveam noi, – scria în memoriile sale Anton Crihan, – adică Cohortele Moldovenești, Regimentul I de Infanterie, etc., nu mai erau în stare să facă față forțelor armate bolșevice, care se îngrămădiseră peste noi, peste Chișinău, Bălți, Otaci, Tighina. Deaceea, în memorabila ședința a Sfatului Țării, când s-a hotărât să facem apel la „orice armată de oriunde ar fi fost aceasta”,  cuvintele acestea pentru noi nu însemnau decât chemarea Armatei române. Asta o știam noi și o știu și deputații minoritari. Că o știau și aceștia din urmă, dovada cea mai bună e că, după luarea acelei hotărâri, reprezentanții Partidului Social-Democrat, care, de fapt, erau comuniștii și aceia ai Bundului, adică evreii, s-au retras din Sfatul Țării. Ori, să nu-și închipuie cineva că noi eram niște naivi și nu știam ce făceam. Așadar, lupta adevărată pentru Unire atunci s-a dat, în luna decembrie 1917, nu la 27 martie.

Gruparea cea mai activă din Sfatul Țării, care a lucrat permanent și în mod hotărât pentru Unire, a fost, fără îndoială, Blocul Moldovenesc. Acesta era grăbit să vadă Unirea  făcută, deoarece se temea că se schimbă vremurile, care atunci erau favorabile unirii noastre.

În perioada ianuarie 1918, împreună cu alți delegați din Comitetul Central Ostășesc, Anton Crihan efectuază două vizite la Iași, cu misiunea de a grăbi ajutorul militar românesc pentru Unirea Basarabiei cu România. Aici s-a întâlnit și cu generalul Armatei române, basarabeanul Alexandru Averescu. Marele comandant, în perioada 6-13 ianuarie 1918, a sprijinit moldovenii de peste Prut în consolidarea Sfatului Țării. Generalul Constantin Prezan, Șeful Marelui Stat Major, a trimis în grabă Divizia a XI-a Infanterie, în frunte cu generalul Ernest Broșteanu, care a stabilit ordinea și a eliberat Chișinăul de sub ocupația bolșevică

Deputatul Anton Crihan a fost nu numai un minunat specialist în probleme de organizare și practici militare, dar și unul dintre cei mai pregătiți și credincioși reprezentanți ai țărănimii moldovenești. La data de 19 ianuarie 1918, la ședințele Sfatului Țării, expune argumentat ”Instrucțiunea agrară”, cu 16 articole, pentru împroprietărirea țăranilor moldoveni. Era președinte al Comisiei agrare și Director al Departamentului Agriculturii, cel mai greu compartiment al guvernării din acea vreme.

Cu toată onoarea și priceperea sa intelectuală, marele Anton Crihan a reușit să facă și să rezolve cea mai complicată problemă economică de după Unire, și anume cea a țărănimii basarabene – Legea agrară. Era conștient că această problemă nu trebuie lăsată pe seama guvernului român, condus de Partidul Conservator, în care intrau marii moșieri ai țării, potrivvnici oricărei reforme agrare. Acesta se grăbea cu votarea Legii agrare, pentru că, spunea el : „… S-o lăsăm în seama viitorului, care nu ni se părea prea sigur nici acela, de asemenea, nu puteam, fiindcă asta ar fi însemnat, în primul rând, să nu ne ținem de cuvânt, față de alegătorii noștri, iar dușmanii noștri tocmai asta așteptau de la noi.  Asta ar mai fi însemnat totodată să lăsăm să dăinuiască și mai departe nedreptățile, pe care le făcuseră rușii țăranilor noștri în timpul dominației lor din 1812-1918.”. Aceste idei, pline de înțelepciune, care au apărut în scrierile publicate în presa periodică, și-au dovedit valabilitatea.

La 27 martie 1918, patriotul militar, căpitanul Anton Crihan, votează Unirea Basarabiei cu România. După elaborarea Legii agrare, în decembrie 1918, împreună cu P.Halippa, au înființat ”Casa Noastră”, instituție care a avut menirea de a aplica pe teren, în masele largi ale țărănimii, legislația agrară. În această perioadă complicată, sublocotenentul Anton Crihan se înscrie și termină în 1924, prin corespondență, Facultatea de Drept din București, lucrând  o perioadă scurtă în domeniul juridic.

În arhivele militare ale României, găsim că locotenentul Anton Crihan, la 25 martie 1918, pentru merite deosebite, este avansat la gradul de căpitan. A luptat pe frontul român alături de oștirile românești, a fost de trei ori rănit: la spate, la picior și la mâna stângă; a fost decorat cu ordinele rusești : Sf.Gheorghe cl.III-a, Sf.Ana cl. a 3-a și a 4-a, Sf.Stanislav cl. a 2-a și a 3-a. După Unire, este încadrat ca ofițer în Armata română, Regimentul 82 Infanterie, Batalionul 9 Vânători de Munte, și trecut în rezervă la 28 februarie 1920 prin Decretul nr.818, 28.02.1920.

Anton Crihan, în 1924, face parte din delegația românească la Conferința ruso-română de la Viena. A sprijinit personalitățile politice din Basarabia, a fost alături de politicianul și scriitorul moldovean, Constantin Stere. Anton Crihan a fost unul dintre fondatorii Partidului Țărănesc din Moldova de peste Prut, a lucrat cu studenții ca profesor la Politehnica din Iași, a fost șeful Catedrei de economie politică și legislație agrară, a ținut un curs de lecții la Universitatea din Chișinău. În 1934, susține teza de doctorat la Universitatea Sorbona de la Paris. La Universitate și în alte localuri publice, a dus și o activitate politico-patriotică, inclusiv cu studenții, care l-au iubit și l-au apreciat ca pe  „…un luptător consecvent pentru cauza românească”.

Anton Crihan a avut o activitate politică imensă, de apropiere, de integrare a Bucovinei și a Moldovei de peste Prut cu România, a fost ales deputat în Parlament în mai multe legislaturi – 1919, 1920, 1922, 1932, 1937, a fost subsecretar de stat la Chișinău. Fiind și cadru militar în rezervă, i-a sprijinit la toate nivelurile pe militarii basarabeni, care au contribuit la Unire. Îi defaima, îi critica deschis pe unii ”politicieni bucureșteni, care, neavând nicio experiență politică, nici merite față de țară, atacau marele personalități basarabene, precum C.Stere, P.Halippa, Șt.Ciobanu și alții.

În 1940 a fost împotriva Deciziei Regale de cedare a Basarabiei și a cerut, împreună cu alți fruntași ai vieții publice a României, să intre în război cu URSS-ul,  ca să opună rezistență rușilor și să apere Unirea din 1918, dar conjunctura politică din acea vreme era potrivnică.

După ocuparea României de către trupele sovietice, august 1944, arestările intelectualilor, generalilor și a unor membri marcanți ai Sfatului Țării se țineau lanț. An.Crihan trece în ilegalitate. Se ascunde în Banat, Timișoara și în Munții Apuseni de securiștii români și sovietici, își folosește experiența sa de luptă de pe vremea războiului, ”șterge urmele”, se îndepărtează, trece frontiera în Iugoslavia, unde este trădat și arestat de poliția sârbă. Anton Crihan apelează la prieteni și la soția sa de origine franceză, cerându-le să se adreseze organelor Ministerului de Interne al Serbiei și Ambasadei franceze, pentru a nu fi extrădat rușilor și românilor din închisoarea de la Belgrad, unde era întemnițat, Organele de justiție românești trebuiau să-l judece ca pe „un dușman al poporului”, să-l predea organelor NKVD și să-l trimită în GULAG-ul Siberiei. Aici a avut noroc de funcționarii Consulatului francez, care i-au înțeles situația și l-au adăpostit o perioadă de timp în Franța. Simțind o nesiguranță și în această țară, unde mișuna agentura KGB-ului sovietic, a plecat cât mai departe de țara sa , România, pe continentul american, statul Missouri, în orașul Saint-Lois.

În SUA, a lucrat în diferite domenii, a făcut parte din Comitetul Național Român în exil, obținând o pensie la organizația ”Social Security”, suficientă pentru un trai decent.

În Franța, în SUA, țări îndepărtate de plaiurile natale, a iubit Basarabia, a dus dorul de românii-moldoveni din Chișinău, Bălți, Sângerei, Tighina și Căușeni, ocupați de sovieticii ruși, a avut o corespondență impunătoare cu prietenii, rudele și activiștii patrioți din România și R.Moldova (1989).

În dosarele operative nr.14820/1, 14820/2 din a.1967, C.N.S.A.S. Direcția Arhiva Centrală sunt menționate următoarele aspecte ale vieții și activității anticomunistului Anton Crihan. După 1944 Anton Crihan, stabilit cu traiul la București, mai târziu la Iași, ca profesor universitar la Facultatea de Agronomie, până în a.1948, ca și alți politicieni din Basarabia, membri ai Sfatului Țării, este în atenția organelor Securității și Ministerului de Interne din România. În documentele operative este manționat că Anton Crihan ducea o viață modestă, întreținându-se din salariu, nu avea o situație materială bună și nu erau semnalate activități politice, cu toate că era fondatorul Partidului Național Țărănesc din Basarabia. Din documentele operative ale organelor securității nu rezultă clar când și în ce împrejurări a plecat din țară și nu s-au identificat toate rudele, prietenii și rudele sale, care prezintă importanță. S-a constatat că în 1948 a trecut fraudulos frontiera cu Jugoslavia, a fost reținut până în 1949 în lagărul din Becicherecul Mare, după care, cu ajutorul Consulatului francez, revine în Franța. La Paris este membru al Comitetului Executiv al Grupului Național-țărănesc din emigrație, președinte de onoare al Asociației „Probasarabi” (1951). Din cauza unor neînțelegeri și intrigi cu alți membri de partid, pleacă în SUA, se căsătorește cu Lula Olivia, originară din Deva, sora fugarului Lula Remus, urmărit de organele M.A.I din Hunedoara. Crihan Anton este conferențiar pentru probleme politice în rândul refugiaților români, tratând subiecte anticomuniste, este membru C.N.R. și vorbitor la radio „Vocea Americii”. Mai multe amănunte despre patriotul Anton Crihan puteti citi în Anexa 1 a lucrării.

În adresarea din 27 martie 1968, Saint Lois, SUA, către românii basarabeni, cu prilejul aniversării de 50 de ani de la Unire, dr.prof.univ., înflăcăratul unionist, Anton Crihan, a spus : „… Scumpii mei frați basarabeni, e bine să știți și voi că   n-am pierdut încă nădejdea să vă vedem pe voi toți reveniți o dată mai mult și pentru totdeauna la sânul patriei noastre comune. Și n-am pierdut încă această nădejde, deoarece eu continui să cred că monstrul sovietic odată și odată va trebui să plesnească. Mai mult chiar, eu cred că ziua aceasta nu mai e departe. În nădejdea aceasta, eu strig de la depărtare, unde mă aflu : „Trăiască Basarabia românească !”

Poetul  și senatorul Parlamentului României, Ion Hadârcă, în discursul festiv de la ședința Senatului din 26 septembrie 2018, cu prilejul Centenarului Unirii a vorbit următoarele : „Stimate doamne și stimați domni Senatori! Observ, cu multă părere de rău că frământările din viața eșalonului politic al României, forfota neavenită, contraproductivă, în fond,  bruiază adevăratele probleme și nu consună cu ceea ce ar trebui să însemne retrăirea de către noi a Centenarului Marii Uniri. .. Imaginați-vă că la 1918, generația curajoasă, harnică și pricepută de atunci, în condiții extrem de grele și cu jertfe foarte mari, a semănat ogorul nostru național cu o cultură de aur, care urma să dea rod abia peste o sută de ani, iar noi, cărora ne revine să strângem prețioasa recoltă, întindem hora mare în jurul ei, între timp reglând niște conturi, și o lăsăm să se vânture în van, fără să o transformăm în valoare adăugată și sursă de energie atât de necesare nouă, tuturor. În loc să culegem bob cu bob recolta pusă în brazdă și irigată abundent cu sângele și sudoarea mult mai vrednicilor noștri înaintași, noi, irascibilii și mercantilii, tot cântărim cu zgârcenie care ar fi costurile viitoarei Uniri. Chiar dacă evenimentele de cotitură mai sunt cumva reținute în paginile manualelor de istorie, destinele și numele oamenilor care le-au produs par a fi sortite uitării. Aceste destine trebuie transformate în modele de viață pentru generația noastră tânără și pentru generațiile care vin. Mă gândesc, când spun asta, la figura legendară a unuia dintre marii făuritori ai Marii Uniri, Anton Crihan, consăteanul meu din Sângerei, județul Bălți.”

Anton Crihan, un fiu al Basarabiei române, înzestrat de Dumnezeu cu o putere umană și fizică extraordinară, a trăit și a luptat o sută de ani, fiind un lider în toate misiunile național-patriotice. A decedat de bătrânețe la 9 ianuarie 1993 în locuința sa din Saint-Louis, SUA. A fost unul dintre cei mai tineri membri ai Sfatului Țării și cel mai longeviv luptător și deputat al României Mari. Conform testamentului, corpul neînsuflețit al eroului Anton Crihan a fost adus la București, la Mânăstirea Cașin, pe urmă a fost înhumat la Cimitirul Central din Chișinău. Era dorința de odihnă pe veci a luptătorului legendar în pământul Basarabiei, pentru care și-a dăruit viața,  închinând-oi pentru integritate  a României Mari . Cu astfel de oameni, care au luptat pentru o cauză nobilă și sfântă, trebuie să ne mândrim că suntem români.

A scris urmîtoarele lucrări : „Capitalul străin în Rusia”, „Cum s-a făcut UnireaBasarabiei cu România”, „Drepturile românilor asupra Basarabiei”, „Chestiunea agrară în Basarabia până la Revoluția din 1917”.

După ce am realizat acest material, bazat pe mărturii și documente din arhiva națională, mărturisesc sincer că poate nu am găsit cuvintele cele mai potrivite pe măsura măreției acestui om al Patriei Române, născut și călit la focul suferințelor prin care a trecut binecuvântatul pământ al Basarabiei.

Să-l păstrăm pentru eternitate în inimi și în memorie. Să-i urmăm pilda, îndreptându-ne gândurile spre acest pământ. Să ne aplecăm cu pioșenie și cu recunoștință în fața nemuritorului Anton Crihan.

                                                     Col. (r) conf. univ.  dr. Anatol MUNTEANU, membru AOȘR

Bibliografie:

1.A.N.M., f.727, inv.2, dos.77.

2.Ir.Colesnic, Generația Unirii, editura Muzeum, Chișinău, 2016.

  1. Arhiva militară Pitești, Fond 5451/d.70,307, Foaie de personal, docum. f.1-10.
  2. Anton, Crihan, Drepturile românilor asupra Basarabiei, după unele surse rusești, Humold State University, California, 1990.
  3. Anton, Crihan, Cum s-a făcut Unirea Basarabiei cu România, rev. Limba Română, 1990.

6.C.N.S.A.S. Arhiva operativă, d.14820, vol.I și 2, 1965-1967.

7.C.N.S.A.S., Consil Securității Statului, d.14820, vol.2.

,

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *


*